Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1021/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1021/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 4052/95/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1021/2014

Ședința publică de la 20 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător S. A. C.

Judecător M. M.

Grefier G. D. L.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta Ș. M. N. împotriva sentinței civile nr. 6840/15.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Școala G. nr. 1 Rovinari, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este propusă pentru perimare.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 6840/15.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea formulată de către petenta Ș. M. N. în contradictoriu cu intimata ȘCOALA G. NR 1 ROVINARI, având ca obiect drepturi bănești.

A obligat intimata sa încadreze petenta in funcția de profesor pentru învățământul primar si sa efectueze încadrarea salariala a petentei corespunzător nivelului aferent funcției de profesor I cu studii superioare din învățământul preuniversitar, începând cu data de 01.09.2011.

A obligat intimata sa plătească petentei diferențele salariale neacordate, începând cu 01.09.2011, sumele rezultate urmând sa fie actualizate de la momentul datorării pana la data plătii efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, că petenta a fost reîncadrată începând cu 01.01.2011 în baza Deciziei nr. 44/24.01.2011 în calitate de institutor I, gradația 3, clasa de salarizare 44 ( fila 25).

S-a reținut că în anul 2004 petenta a absolvit Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității C. B., obținând diploma de licență, iar prin cerere înregistrată sub nr. 410/01.02.2011 s-a solicitat încadrarea ca profesor pentru învățământul primar, salarizarea corespunzătoare încadrării pentru profesor I cu studii superioare, însă prin adresa 537/11.02.2012 unitatea angajatoare pârâtă nu a aprobat această solicitare.

Instanța a reținut că Legea nr.1/2011 definește funcțiile didactice din învățământul primar, iar această lege a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10.01.2011 și a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, deci 09.02.2011.

În art. 361 alin 6 din lege se prevede ca ,,în termen de 8 luni de la . legii Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului va elabora metodologiile, regulamentele și celelalte acte normative, care decurg din aplicarea prezentei legi și stabilește măsurile tranzitorii de aplicare a acesteia.”

În acest sens, prin Ordinul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul de învățământ ( Monitor Oficial 104/09.02.2011) se prevede la art. 1 că ,, până la elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a Legii educației naționale nr. 1/2011, în învățământul preuniversitar se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ și desfășurarea procesului de învățământ, aflate sau intrate în vigoare la începutul și pe parcursul anului școlar 2010-2011”.

În același ordin la art. 7 din anexa 1 se menționează expres că ,, până la finalizarea stagiului practic de către prima . absolvenți ai masterului didactic, conform Legii nr. 1/2011, condițiile de ocupare a funcțiilor didactice sunt cele prevăzute de dispozițiile aflate în vigoare la începutul anului școlar 2010-2011”, adică data de 01.09.2010, iar aceste dispoziții se regăsesc în Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic ( anexa 3), respectiv în art. 5 alin.1 unde sunt definite funcțiile didactice și în art. 7 alin. 1 unde sunt menționate condițiile pentru ocuparea funcțiilor didactice.

În art. 7 alin. 1 lit. c se specifică că ,,pentru funcția de institutor se impune absolvirea cu examen de diplomă a Colegiului Universitar Pedagogic, a Liceului Pedagogic sau a unei școli echivalente, urmată de absolvirea cu diplomă a unei instituții de învățământ superior de lungă durată sau de scurtă durată ori de absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licență ori cu diplomă de licență sau de absolvirea urmată de un curs specific în domeniul psihopedagogic și metodic, iar la lit. d se menționează că pentru funcția de profesor, în învățământul preșcolar și profesor pentru învățământul primar este nevoie de absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licență sau a ciclului II de studii universitar de masterat în profilul postului sau absolvirea liceului pedagogic urmată de absolvirea unei instituții de învățământ superior de scurtă sau de lungă durată în profilul pedagogic.”

Ordinul Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului nr. 3235/09.02.2010 ( anexa 4) prevede condițiile de ocupare a funcției didactice de profesor în învățământul primar.

A reținut, așadar, instanța că deși Legea nr. 1/2011 a intrat în vigoare la 09.02.2011 au fost prevăzute măsuri tranzitorii de aplicare a acesteia, respectiv Ordinul 3753/2011, motiv pentru care încadrarea petentei pentru funcția de profesor în învățământul primar nu era posibilă cu data de 10.02.2011 și abia la 01.09.2011, dată după care nu se mai prevede în mod expres absolvirea studiilor superioare în profilul pedagogic ( art. 248 alin. 4 din Legea nr. 1/2011).

Mai mult, instanța a reținut că Decizia nr. 44/24.01.2011 emisă de unitatea pârâtă angajatoare prin care s-a făcut reîncadrarea petentei începând cu 01.01.2011 pe funcția de institutor nici nu a fost contestată cum de altfel nu s-a făcut dovada contestării nici a Ordinului 3753/2011 al Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, ordin ce putea fi contestat la instanța de contencios administrativ, în situația în care dispozițiile sale contraveneau legii.

Pentru considerentele expuse a fost admisă în parte cererea formulată de petentă, și a fost obligată intimata să încadreze petenta în funcția de profesor pentru învățământul primar și să efectueze și încadrarea salarială a acesteia corespunzător nivelului aferent funcției de profesor I cu studii superioare din învățământul preuniversitar începând cu 01.09.2011.

Totodată, unitatea angajatoare intimată a fost obligată să plătească petentei diferențele salariale neacordate începând cu 01.09.2011, sumele rezultate urmând a fi actualizate de la momentul datorării până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ș. M. N..

Verificând actele de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 12 aprilie 2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, pentru lipsa părților.

Se constată că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Instanța, în baza art.248 și urm Cod pr.civilă, urmează a constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamanta Ș. M. N. împotriva sentinței civile nr. 6840/15.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Școala G. nr. 1 Rovinari, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2014

Președinte,

I. M.

Judecător,

S. A. C.

Judecător,

M. M.

Grefier,

G. D. L.

Red.jud.S.A.C.

2ex/G.L.

J.F.I.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1021/2014. Curtea de Apel CRAIOVA