Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 411/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 411/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 5702/95/2013
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 411
Ședința publică din data de 26 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător C. T.
Judecător L. E.
Judecător O. C. G.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței civile nr. 4574/17.10.2013, precum și a încheierii de ședință din data de 29.08.2013, pronunțate de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, precum și a recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, P. de pe lângă Tribunalul București și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 4574/17.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți U. C. M., V. A. N., V. L. E., P. D., P. N., B. S. A., I. A. și C. A. C., având ca obiect calcul drepturi salariale – plata dobânzii legale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea reconvențională disjunsă din dosarul nr._ (înaintat Judecătoriei Tg-J. prin admiterea cererii de strămutare) și înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg J., reclamanții U. C. M., V. A. N., V. L. E., P. D., P. N., B. S. A., I. A., C. A. C. au chemat în judecată pârâții M. P.- P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea De Apel Pitești, P. de pe lângă Curtea De Apel București, P. de pe lângă Tribunalul V., P. de pe lângă Tribunalul București și P. de pe lângă Curtea de Apel București solicitând obligarea pârâților la plata dobânzilor legale la creanțele sumele pe care le datorează în baza sentințelor civile cu nr.493/30.05.2007 (dosar nr._ ), nr.312/07.04.2008(dos.nr._ ), 313/07.04.2008(dos.nr._ ), 314/07.04.2008 (dos. nr._ ), 318/07.04.2008 (dos. nr._ ), 324/07.04.2008 (dos. nr._ ), nr.329/07.04.2008 (dos. nr._ ), nr.532/13.06.2008 (dos.nr._ ) și 548/16.06.2008 (dos.nr._ ) pronunțate de Tribunalul V. și cu nr.207/F-CM/19.11.2008 (dos. nr._ ) și 226/F-CM/26.1 1.2008 (dos. nr._ ) pronunțate de Curtea de Apel Pitești, începând cu data formulării cererii reconvenționale.
Prin sentința nr.3595 din 08.05.2013 instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tg-J., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj –Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu motivarea că pretenția reclamanților reprezintă un litigiu în legătură directă cu pretenții salariale decurgând din executarea raporturilor juridice de muncă și cu existența relațiilor de serviciu, astfel că dreptul comun aplicabil raporturilor juridice dintre părți este dreptul muncii, iar rezolvarea litigiului ivit este de competența jurisdicției muncii.
Conform art.269 alin.1 din Codul Muncii judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj –Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr._, dispunându-se citarea părților pentru termenul din 20.06.2013.
Prin sentința civilă nr. 4574/17.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, s-a excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimatul P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
A fost admisă acțiunea formulată de petenții U. C. M., V. A. N., V. L. E., P. D., P. N., B. S. A., I. A.,C. A. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria RâmnicuVîlcea, Rm. V., ..10, județul V., în contradictoriu cu intimații P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești,cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, P. de pe lângă Tribunalul V., cu sediul în Rm. V., .. 16, jud. V., M. P.-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, ., sector 5, P. de pe lângă Tribunalul București, cu sediul în București, .-3, sector 3 și P. de pe lângă Curtea de Apel București, cu sediul în București, .-3, sector 3.
Au fost obligați intimații la plata dobânzii legale pentru sumele datorate și neachitate stabilite prin sentințele nr.493/30.05.2007(dosar nr._ ), 312/07.04.2008(dosar nr._ ), 313/07.04.2008(dosar nr._ ), 314/07.04.2008(dosar nr._, 324/07.04.2007(dosar nr_ ), 329/07.04.2008(dosar nr._ ), 532/13.06.2008(dosar nr._ ) și 548/16.06.2008(dosar nr._ pronunțate de Tribunalul V. și nr.207/F-CM/19.11.2008(dosar nr._ ) și 226/F-CM/26.11.2008(dosar nr._ ) pronunțate de Curtea de Apel Pitești de la data formulării cererii reconvenționale, respectiv 26.04.2012 .
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimatul P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din Decretul 167/1958 (în vigoare în perioada în litigiu) dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Articolul 3 din același decret prevede că, termenul de prescripție este de 3 ani, iar potrivit art. 7 din Decretul 167/1958 acest termen începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
De asemenea art.16 din Decretul 167/1958 statuează că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie.
Instanța a mai reținut ca potrivit dispozițiilor art.16 din Decretul 167/1958 „Prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Prin urmare, petenților le-au fost achitate parțial drepturile salariale cuvenite în baza sentințelor menționate intimații recunoscând aceste drepturi, astfel că termenul de prescripție a fost întrerupt.
Pentru motivele expuse nu a putut fi reținută susținerea intimatului P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești cum că dreptul petenților de a solicitat dobânda legală curge fie de la data formulării cererilor privind acordarea sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, sporul de confidențialitate de 15%, creșteri salariale prevăzute de O.G.nr.10/2007, stimulente financiare și spor vechime, fie de la data pronunțării acestor sentințe, fiind astfel depășit termenul de prescripție de 3 ani raportat la data formulării cererii respectiv 26.04.2012 întrucât petenții au solicitat prin cererea reconvențională formulată la data de 26.04._ plata dobânzilor legale începând cu această dată și nu de la data formulării cererilor de chemare în judecată sau a pronunțării sentințelor în litigiu.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin hotărâri judecătorești devenite irevocabile, intimații au fost obligați la plata către petenți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, sporul de confidențialitate de 15%, creșteri salariale prevăzute de O.G.nr.10/2007, stimulente financiare și spor vechime.
Prin Legea nr. 230/05.12.2011 a avut loc ultima eșalonare a acestor drepturi, astfel: în anul 2012 s-a prevăzut acordarea a 5 % din valoarea titlului executoriu, în 2013 – 10 % din valoarea titlului executoriu, în 2014 și 2015 – 25 % din valoarea titlului executoriu, iar în anul 2016 - 35 % din valoarea titlului executoriu.
Sumele de bani prevăzute în titlurile executorii au fost actualizate prin dispozitivul hotărârii, însă acesta nu constituie un motiv pentru care petenții să nu poată solicita obligarea și la plata dobânzii legale, cumulul fiind permis de lege.
Potrivit dispozițiilor art.1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar conform art. 1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.
În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor, provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.
Prin urmare, în acord și cu prevederile art.1088 din vechiul Cod civil, petenții sunt îndreptățiți la daune interese sub forma dobânzii legale în cuantumul prevăzut de Ordonanța nr. 13 din 24.08.2011, fără punerea în întârziere a debitorului, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
În același sens, sunt și prevederile art. 1535 din Noul cod civil care stabilesc că se pot solicita de către creditori daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor cât și celorlalte subiecte de drept civil.
Nu există nici un impediment pentru a nu se putea pretinde dobânda legală pe calea unei acțiuni separate și de a se cumula actualizarea cu indicele de inflație cu dobânda legală, cele două având temeiuri juridice diferite, în acest sens fiind și minuta întâlnirii dintre membrii comisiei pentru unificarea practicii judiciare din 24.11.2010, care a statuat că actualizarea cu indicele de inflație este justificată de aducerea la zi a sumei datorate în raport de creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor, iar plata dobânzii legale se acordă pentru acoperirea beneficiului nerealizat, respectiv pentru faptul că suma de bani cuvenită nu a putut fi folosită în perioada pentru care se acordă dobânda.
De altfel, legislația română în materia daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești este la standardele Uniunii Europene. Totuși s-a arătat că în privința obligațiilor autorităților/instituțiilor publice aceste norme nu sunt eficiente .
Tot mai multe contracte sunt încheiate de profesioniști români sau din statele membre ale Uniunii Europene cu autorități sau instituții publice, iar acestea nu-și execută la scadență plățile sau inserează în dosarele de achiziții clauze de exonerare de răspundere pentru întârziere .
Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial a Uniunii Europene L48 din 23 Februarie 2011 își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
Directiva menționată, pe care România trebuie să o transpună stabilește în principal: un termen de plată maximal pentru autoritățile publice de 30 de zile de la data primirii facturii, de la data recepționării bunurilor/serviciilor sau de la data finalizării procedurii de verificare/acceptare a bunurilor /serviciilor termenul poate fi prelungit, prin contract, până la maxim 60 de zile, cu condiția să fie temeinic justificat; o dobândă legală penalizatoare mai mare (rata de referință a Băncii Naționale plus 8 puncte procentuale); principiul potrivit fiecăruia dobânda curge fără punerea în întârziere a instituției publice debitoare.
D. entitățile din domeniul sănătății pot beneficia potrivit Directivei de un termen legal derogatoriu de 60 de zile.
De asemenea, directiva impune la art.6 statelor membre să se asigure că, atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale devină exigibilă( fără a fi necesară o notificare-punere în întârziere), creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă fixă de 40 euro în calitate de despăgubire minimă.
Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută de altfel în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsit de folosință, actualizare cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor
bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată ), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii ), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului .
Soluția se impune și pentru considerente de echitate, întrucât amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență fără acordul creditorilor, iar termenul pentru executarea întregii sume este de peste 7 ani, ceea ce depășește cu mult termenul rezonabil pe care-l reclamă art.6 din CEDO.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din data de 29.08.2013, au declarat recurs pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești, P. de pe lângă Tribunalul V., MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, P. de pe lângă Tribunalul București și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul București nu au formulat motive de recurs.
P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul V. au solicitat, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct 3, 7 și 9 din codul de procedură civilă cu aplicarea art. 304/1 Cod procedură civilă, casarea încheierii din data de 29.08.2013 și a sentinței nr. 4574 din 17 octombrie 2013* pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului V. - Secția I Civilă.
În subsidiar, s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingeri acțiunii ca prescrisă și în măsura în care se va trece peste această excepție ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Referitor la calificarea corectă a căii de atac a recursului arătă următoarele:
Instanța, în dispozitivul hotărârii recurate, indică drept cale de atac apelul.
Calea de atac indicată este greșită deoarece:
Potrivit art. 27 din Noul Cod de procedură civilă, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Întrucât, cererea de chemare în judecată (cererea reconvențională ulterior disjunsă) a fost formulată la data de 26.04.2012, deci sub imperiul vechii reglementări, calea de atac este cea a recursului.
I. In mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale.
In conformitate cu prevederile art. 137 cu aplicarea art. 158 din Codul de procedură civilă, a fost reiterată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj în soluționarea pe fond a pricinii, motivat de faptul că potrivit prevederilor art. 269 alin. 1 și 2 din Codul Muncii raportat la art. 2 lit. c din C.pr.civ de la 1865, competența de soluționare pe fond a prezentei cauze aparține Tribunalului V., având în vedere domiciliul indicat de reclamanți, respectiv Rm. V., județul V..
Prin cererea depusă la data de 26.04.2012 în fața Tribunalului V., reclamanții au precizat ca domiciliu ales, sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. V., .. 10, județul V..
Art. 269 alin. 2 din Codul Muncii stabilește o competență teritorială exclusivă, în soluționarea conflictelor de muncă, în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.
Cum reclamanții și-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură în Rm. V., jud. V., Tribunalului V. îi revine competența de soluționare în primă instanță a pricinii de față.
Competența aparține Tribunalului V. și pentru cele ce succed:
Se impune admiterea excepției, întrucât, deși cererea principală cu obiect întoarcere executare a fost strămutată la Judecătoria Târgu Jiu avându - se în vedere calitatea părților, pentru cererea incidentală cu obiect plata dobânzii legale, ulterior disjunsă și declinată spre a fi soluționată de către Tribunalul Gorj, motivul de strămutare nu a existat și nu există, pentru următoarele motive:
La data de 16.03.2012 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului V., sub nr._ o cerere având ca obiect „întoarcere executare" și implicit restituire sume de bani, în contradictoriu cu mai mulți pârâți.
In cadrul acestui dosar, reclamanții - pârâți U. C., V. A., V. E., P. D., P. N., B. S., lana A. și C. A., pe cale reconvențională au solicitat obligarea Ministerului P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetului de pe lângă Tribunalul V., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Parchetului de pe lângă Tribunalul București la plata dobânzilor legale la sumele pe care le datorăm în baza sentințelor civile nr. 493/2007, nr. 312/2008, nr. 313/2008, nr. 314/2008, nr. 318/2008, nr. 324/2008, nr. 329/2008, nr. 532/2008, nr. 548/2008, nr. 207/F-CM/2008 și nr. 226/F-CM/2008.
Prin sentința civilă nr. 1042 din 18.06.2012, Tribunalul V. - Secția I civilă a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei nr._ în favoarea Judecătoriei Rm. V., urmare a soluționării de către înalta Curte de Casație și Justiție a unui recurs în interesul legii, care, în cuprinsul Deciziei nr. 5 din 12.03.2012 a statuat că instanța judecătorească competentă să soluționeze acțiuni cu obiect întoarcere executare întemeiate pe dispozițiile art. 404 ind. 1 - 404 ind. 3 C.pr. civ. este judecătoria.
Pe rolul Judecătoriei Rm. V. dosarul cu obiect întoarcere executare a fost înregistrat sub nr._, dosar în cadrul căruia se solicita, reconvențional, obligarea unităților de parchet la plata dobânzilor legale.
Prin cererea de strămutare care a format obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a solicitat strămutarea dosarului nr._ de pe rolul Judecătoriei Rm. V. la o altă instanță egală în grad, motivat de faptul că pârâtul F. M., din acțiunea principală, este soțul șefei Secției Civile a Judecătoriei Rm. V..
Au precizat faptul că pârâtul F. M. nu a solicitat pe cale reconvențională obligarea la plata dobânzilor legale, deci motivul de strămutare nu a existat și nu există cu privire la cererea incidentală.
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare și a dispus strămutarea judecării cauzei nr._ de pe rolul Judecătoriei Rm. V. la Judecătoria Târgu Jiu.
Cererea reconvențională ce face obiectul prezentului dosar a fost disjunsă la data de 03.04.2013 din dosarul nr._, de către Judecătoria Târgu Jiu și a fost înregistrată sub nr._ pe rolul aceleiași instanțe.
La data de 08.05.2013 Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj, pe rolul acestei din urmă instanțe cauza fiind înregistrată sub nr._ .
Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 29.08.2013 și a sentinței recurate și trimiterea cauzei Tribunalului V. - Secția I Civilă spre competentă soluționare teritorială a fondului pretențiilor.
II. In mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Daunele - interese cu titlu de dobânzi nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare in judecata, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, angajatorul nefiind de drept în întârziere și nici pus în întârziere de către salariat în formele prevăzute de lege (art. 1079 din vechiul Cod civil / art. 1522 din Noul Cod civil ) anterior cererii de chemare în judecată. Data punerii în întârziere și data de la care curge dobânda legală este ziua cererii de chemare in judecată, dată de la care începe să curgă și termenul de prescripție al solicitării pe cale de acțiune al acestor drepturi, conform regulii de drept că nici o prescripție nu poate începe să curgă mai devreme de a se naște dreptul la acțiune supus acestui mod de stingere, iar reclamanții nu pot solicita dobânda legală în acest caz mai devreme de ziua cererii de chemare in judecată.
Cum cererile de chemare în judecată având ca obiect pretenții cu titlu de drepturi salariale reprezentând spor de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, spor de 15% confidențialitate, creșteri salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, stimulente financiare și spor vechime în muncă au fost formulate de reclamanți la data de 02.10.2007 sub nr._, data de 09.10.2007 sub nr._, data de 08.04.2008 sub nr._, data de 30.04. 2008 sub nr._, data de 02.10.2007 sub nr._, data de 09.10.2007 sub nr._, data de 19.05.2008 sub nr._, data de 30.04. 2008 sub nr._, data de 10.10.2007 sub nr._, data de 02.11.2007 sub nr._ și data de 16.02.2007 sub nr._, înregistrate pe Tribunalului V. și al Curții de Apel Pitești, de la aceste date s-a născut dreptul reclamanților de a solicita daunele - interese potrivit art. 166 alin. 4 din Codul muncii, întrucât de la aceste date curge dreptul la a solicita dobânda legală (aceasta neputând fi solicitată mai înainte de data punerii în întârziere a debitorului prin cererea de chemare în judecată sau în formele prevăzute de lege - art. 1079 din vechiul Cod civil/ art. 1522 din Noul Cod civil), date în raport de care solicitarea acestora Ia data de 26.04.2012 nu se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 171 alin. 1 din Codul muncii.
Chiar și în situația în care s-ar lua ca punct de plecare, pentru calcularea termenului de prescripție, datele pronunțării hotărârilor judecătorești prin care am fost obligați la plata drepturilor principale, acțiunea este de asemenea prescrisă în totalitate.
III. In mod greșit Tribunalul Gorj a admis cererea reclamanților pe fond.
A. Prin sentința civilă nr. 312/07.04.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia nr. 438/R-CM/27 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 313/07.04.2007, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia civilă nr. 446/R-CM/28 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 548/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia civilă nr. 159/F-CM/02.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 532/13.06.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia din 04 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 324/07.04.2007, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia civilă nr. 475/R-CM/10 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 314/07.04.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia civilă nr. 439/F-CM/27.05.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința nr. 226/F-CM/26.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, așa cum a fost modificată în parte prin decizia civilă din 03.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința nr. 207/F-CM/l9.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, așa cum a fost modificată în parte prin decizia civilă din 03.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 318/07.04.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia nr. 441/R-CM/27 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 329/07.04.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia civilă nr. 476/R-CM/10 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ și sentința civilă nr. 493/30.05.2007, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, așa cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 452/R-CM/26.09.2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, instanțele au admis cererile de chemare în judecată și au dispus plata către reclamanți a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, sporului de 15% confidențialitate, a creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, a stimulentelor financiare și a sporului de vechime în muncă, sume actualizate cu indicele inflației până la data plății efective.
Potrivit legislației muncii - art. 166 alin. 4, în cazul in care angajatorul întârzie în mod nejustificat plata salariului acesta poate fi obligat la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Astfel cum prevede art. 1088 din vechiul Cod civil ale cărui dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul Cod civil, daunele -interese pentru neexecutarea obligațiilor care au ca obiect o suma oarecare, nu pot cuprinde decât dobânda - legală.
Or, reclamanții nu au solicitat instanței de judecată învestită cu soluționarea cererilor având ca obiect plata unor diferențe salariale cu titlu de sporuri și obligarea pârâților angajatori la acoperirea prejudiciului în condițiile legislației muncii - art. 166 alin. 4, aceștia optând pentru o acoperire a prejudiciului încercat prin actualizarea creanței cu indicele de inflație până la data plății efective.
Actualizarea creanței are natură moratorie, deoarece prejudiciul ce urmează să fie acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, întrucât obligațiile bănești pot fi executate (în principiu) în natură întotdeauna. Plata dobânzii legale în cazul în care suma de bani a fost actualizată înseamnă o dublă reparație, prejudiciul fiind acoperit fie de dobânda legală, fie de diferența rezultată din actualizarea datoriei. Prin cumularea acestora se ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a creditorului, întrucât, actualizarea cu indicele de inflație acoperă întregul prejudiciu suferit de creditor.
Prin sentințele la care am tăcut referire mai sus, reclamanților le-au fost acordate drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, sporul de 15% confidențialitate, creșteri salariale, stimulente și spor vechime actualizate cu rata inflației.
Neajunsul reprezentat de devalorizarea continuă a sumelor de bani a fost complinit de instanța prin actualizarea creanței cu rata inflației.
Prin cumulul ratei inflației cu dobânda legală se ajunge la situația îmbogățirii iară just temei.
In acest context nu pot fi aplicate două metode de actualizare ale aceluiași prejudiciu, neavând relevanță că legiuitorul a prezumat că acesta este echivalent cu dobânda legală, întrucât aceasta nu a fost acordată reclamanților deoarece au solicitat aplicarea altei forme de actualizare a prejudiciului cauzat de întârziere. Or, instanțele au apreciat întemeiată metoda de actualizare a creanței astfel încât, cum această formă de actualizare a fost stabilită prin hotărâri judecătorești irevocabile, acestea nu mai pot fi modificate, trecând în puterea lucrului judecat. Instanța chemată să aprecieze asupra cererii de actualizare a prejudiciului prin aplicarea dobânzii legale nu poate ignora existența dispoziției de actualizare și nici nu poate dispune acordarea dobânzii legale întrucât, așa cum s-a menționat mai sus, neajunsul reprezentat de devalorizarea continuă a sumelor de bani și de lipsa acestora până la data executării a fost complinit de instanță prin actualizarea creanței cu rata inflației.
B. Reclamanții, în justificarea pretențiilor au invocat titluri executorii constând în hotărâri judecătorești pentru plata unor drepturi salariale, întârzierea executării acestora fiind considerată una de natură să le creeze prejudicii.
Deci creditorul are dreptul să dobândească creanța așa cum a fost constatată prin titlul executoriu, în caz contrar, debitorul putând să fie obligat la despăgubiri potrivit art. 1073 din Codul civil aflat în vigoare la data pronunțării hotărârilor judecătorești.
Cu privire la plata drepturilor salariale restante a fost adoptată O.U.G. nr.71/2009, prin care s-a eșalonat executarea creanțelor pe perioada anilor 2012 -2016, potrivit procentului menționat în cuprinsul actului normativ.
Actul normativ prin care s-a dispus eșalonarea plății ne exonerează de răspundere și în plus plata sumelor se va efectua potrivit graficului, actualizată în raport de rata inflației pentru a acoperi prejudiciile cauzate ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Debitorul în executarea obligației trebuie să manifeste diligentele bunului proprietar, executarea cu întârziere fiind de natură să atragă după sine răspunderea civilă, indiferent de buna sau reaua credință a acestuia, creditorul putând să solicite plata fără să facă dovada vreunui prejudiciu, ca urmare a executării necorespunzătoare.
Pentru executarea cu întârziere creditorul poate să pretindă de la debitorul său daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul pe care părțile 1-a stabilit, iar în lipsa unei înțelegeri în cuantumul stabilit de lege, potrivit art. 1082 din vechiul cod civil, precum și art. 1535 din Noul Cod civil, aplicabil pentru dobânzile solicitate după ..
Din ambele texte de lege enunțate, rezultă că daunele moratorii care au un scop diferit de actualizarea plății în raport de indicele de inflație se plătesc numai de la data la care obligația de plată a devenit scadentă, fiindcă numai de la aceasta se consideră că debitorul a refuzat executarea prejudiciind pe creditorul său.
Prin O.U.G. nr.71/2009 s-a amânat executarea plății drepturilor salariale restante pe o perioadă cuprinsă între anii 2012 - 2016, astfel că plata eșalonată devine scadentă la fiecare termen arătat în graficul descris în actul normativ și numai în raport de acest termen se poate aprecia asupra obligației de plată a daunelor moratorii echivalente dobânzilor legale, dacă nu ne îndeplinim obligația în mod corespunzător.
Actul normativ de eșalonare a plății drepturilor salariale restante întârzie într-adevăr executarea hotărârilor judecătorești, punându-se în discuție respectarea dreptului la un proces echitabil potrivit art. 6 din CEDO.
Dreptul la un proces echitabil, care presupune și executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil a fost apreciat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca nefiind unul absolut, în sensul că în situații obiective, respectiv pentru apărarea unui interes de ordin public îi este recunoscută statului ingerința însă numai cu condiția păstrării unui raport de proporționalitate între acest interes și interesul titularului dreptului.
Intervenția statului de a eșalona plata drepturilor salariale restante a avut loc ca urmare a dificultăților economice, scopul acesteia fiind de a proteja un interes de ordin public, prin eșalonare fiind amânată executarea plății fără a se diminua cuantumul sumelor care la data fiecărei plăți sunt actualizate în raport de rata inflației, păstrându-se în acest fel raportul de proporțional itate între cele două interese pentru ca ingerința să nu fie una excesivă.
Față de considerentele expuse, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
In drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 299 din Codul de procedură civilă.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând nelegală și netemeinică sentința atacată, a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței și, prin rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemiată pentru următoarele motive:
I. Instanța de fond, în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că în cauză a avut loc o întrerupere a cursului prescripției prin recunoașterea dreptului a căruia acțiune se prescrie,ceea ce nu corespunde adevărului, întrucât așa zisa recunoaștere nu a aparținut și nu a fost însușite de pârâții M. P. -P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile de parchet subordonate sau care fac parte integrantă din acesta.
Astfel, instanța a reținut în motivarea sentinței atacate că termenul de prescripție de trei ani, a fost întrerupt prin faptul că au fost achitate drepturi salariale în baza sentințelor menționate de reclamanți, fără însă a menționa că drepturile salariale au fost achitate din voința legiuitorului care a adoptat acte normative în acest sens.
Prin urmare, instanța de fond a ignorat faptul că drepturile salariale pentru care s-au solicitat dobânzile legale sunt drepturi patrimoniale de creanță care s-au născut prin voința legiuitorului, manifestată prin adoptarea de legi speciale de salarizare, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 și nu prin recunoașterea acestui drept de către debitor.
De asemenea, trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit.c din Codul Muncii „ cererile în vederea soluționării unui conflicte de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator."
Acestor dispoziții speciale li se adaugă cele ale dreptului comun, respectiv dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ potrivit căruia „ dreptul la acțiune avană un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Mai mult, trebuie avut în vedere că drepturile solicitate sunt drepturi salariale, ceea ce înseamnă că este vorba de prestațiuni succesive, fiind aplicabile și prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Prin urmare, reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților-reconvenționali, în integralitatea sa, și solicităm respingerea cererii reconvenționale ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
II. Instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ în înțelesul art. 129 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu a lămurit exact care este obiectul cererii reconvenționale, întrucât este neclar dacă reclamanții au solicitat dobânzi pentru întârzierea nejustificată a plății unor drepturi salariale datorate de angajatori într-o anumită perioadă de timp și rămase neachitate sau au solicitat dobânzi pentru executarea cu întârziere a unei obligații de plată constatate prin hotărâre judecătorească, aceștia invocând pe de o parte întârzierea nejustificată a angajatorului în plata drepturilor bănești cuvenite, iar pe de altă parte făcând referire la plata dobânzilor legale având ca temei întârzierea în executarea hotărârilor judecătorești.
Consideră că această lămurire a obiectului cauzei este esențială în stabilirea momentului de la care se acordă aceste drepturi, dacă este vorba despre creanțe exigibile sau nu sau dacă sunt afectate sau nu de un termen suspensiv de executare.
Or, în cuprinsul acțiunii intimații-reclamanți fac referire la „ neplata unor drepturi de natură salariată din culpa pârâților" considerând că sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale moratorii și precizând în același timp că solicită plata dobânzilor legale pentru toată perioada întârzierii de la plată a titlurilor executorii menționate, ceea ce lasă la fel de nelămurit obiectul acțiunii deduse judecății.
l. Astfel, dacă obiectul cererii reconvenționale ar fi dobânzile provenite din neplata nejustificată a unor drepturi salariale, atunci este evident că ele sunt scadente lunar astfel că, la data introducerii prezentei acțiuni, era de mult prescris dreptul de a cere dobânda legală rezultată din neplata acestor drepturi salariale.
De altfel, prin sentințele judecătorești, de care se prevalează reclamanții, angajatorul a fost tras la răspundere pentru neîndeplinirea obligației de plată a salariului, fiind reparat prejudiciul prin obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, actualizate cu indicele de inflație pentru repararea prejudiciului produs reclamanților prin neplata drepturilor salariale.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Codul muncii:,, Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".în situația prevăzută de art. 161 alin. 4 din Codul muncii: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daitne-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Sintagma actualizarea cu indicele de inflație" trebuie înțeleasă, în sensul evaluării daunelor - interese în așa fel încât să nu se ajungă la a obliga pârâții la plata unei dobânzi la dobândă (cunoscută sub denumirea de anatocism).
Potrivit legislației în vigoare termenul de "dobândă" este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenta unei convenții încheiate între părți.
Astfel, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar dispune:
"Art. 1. Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
Dacă nu se precizează altfel, termenul de "dobândă" din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
Textul citat se aplică pe de o parte, întârzierii în executarea oricărei creanțe bănești (dobânda penalizatoare), iar pe de altă parte se aplică ori de câte ori o creanță bănească este producătoare de dobândă, oricare ar fi caracteristicile creanței sau motivul pentru care aceasta generează dobândă (dobânda remuneratorie).
Totodată, conform art. 197 pct. 11 și art. 221 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), a fost introdus articolul 101 care prevede: "Dispozițiile art. 1.535 și 1.538 -1.543 din Codul civil sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil al României, republicată în Monitorul Oficial nr. 505 din data de 15 iulie 2011, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, dispune:
Potrivit art.1489 din Noul Cod civil: „dobânda este cea convenită între părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege".
Intre părți, însă, nu există un contract a cărui clauză să cuprindă acordarea dobânzii pentru neexecutarea obligației și nici legiuitorul nu prevede plata unei dobânzi pentru sumele de bani rezultate din hotărâri judecătorești (drepturile salariale nu sunt producătoare de dobânzi) astfel că dovada neexecutării obligației nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului produs prin întârziere( art.1537 din Noul Cod civil).
Potrivit art. 1535 care reglementează daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești „(1) In cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic."
Din textele legale citate rezultă fără putință de tăgadă ca și condiție a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) preexistenta unei convenții încheiată între părți.
Or, în prezenta cauză nu există nici o convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile privind dobânda legală nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
Principiile care guvernează aplicarea dobânzii legale, ca daune -interese moratorii, fac neîntemeiată cererea privind acordarea unor sume( cu titlu de reparație a unui prejudiciu) la care să se adauge atât suma actualizată cu indicele de inflație cât și dobânda aplicată aceleiași sume.
Mai mult considerăm că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat (art.1201 din Codul civil întrucât asupra acordării drepturilor salariale și actualizării sumelor cu indicele de inflației daune - interese echivalente cu dobânda) tribunalul s-a pronunțat prin hotărâri definitive și irevocabile, iar acordarea dobânzii printr-o altă hotărâre, nu ar face decât să indice existența triplei identități).
Potrivit art. 161 din Legea nr. 53/2003 republicată privind Codul muncii: „ Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor."
Neîndeplinirea obligației stipulată în titlurile executorii nu este o întârziere nejustificată a plății, în sensul art.161 Codul muncii.
Art. 166 alin. 4 din Codul muncii prevede:„întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului."
Plata sumelor acordate prin hotărâri judecătorești, având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar, așa cum sunt hotărârile de care se prevalează reclamanții, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se realizează după procedura de executare specială prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, deci nu poate fi vorba de întârziere nejustificată.
Nu se poate pune problema unei neexecutări a obligației și de acordare a unei dobânzi, întrucât obligația stabilită în sarcina debitorului prin hotărârile judecătorești nu este o obligație pură și simplă ci presupune împlinirea termenului impus prin lege ( anul 2016).
Această modalitate a afectat obligația stabilită în sarcina debitorului care, în mod justificat, a întrerupt executarea obligației, iar creditorul nu este îndreptățit la realizarea dreptului (art.1516 din Noul Cod civil).
Altfel spus, îndeplinirea obligației (în sensul art.1537 din Noul Cod civil) este afectată de termenul prevăzut de Legea nr. 230 din 5 decembrie 2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul executării titlurilor executorii în mod eșalonat.
Textele legale invocate dovedesc faptul că întreruperea executării are justificare legitimă și obiectivă, simplele afirmații ale reclamanților (neînsoțite de înscrisuri, expertize etc. potrivit art. 1169 din Codul civil și art.1373, art. 1357, art. 1537 din Noul Cod civil) nu conduc automat la concluzia producerii unui prejudiciu și la angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului.
în cauza de față nu poate fi antrenată nici răspunderea civilă delictuală întrucât nu sunt întrunite condițiile legale și anume existența faptei prejudiciabile, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și faptă.
Pe de altă parte, punerea în întârziere a debitorului nu este posibilă în lumina dispozițiilor Noului Cod Civil, întrucât potrivit art. 114 din Legea nr. 71/2001 „dispozițiile art. 1.521 - 1.526 din Codul civil privitoare la punerea în întârziere a debitorului sunt aplicabile în cazul obligațiilor născute după data intrării sale în vigoare".
Or, obligațiile provenite din întârzierea nejustificată a plății unor drepturi salariale sunt scadente periodic, așa cum au fost precizate, și anterior datei introducerii prezentei acțiuni, prin urmare și anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Noului Cod Civil, având în vedere că prezenta acțiune a fost introdusă la data de 13 iulie 2012.
2. Dacă obiectul acțiunii îl constituie dobânzi pentru executarea cu întârziere a unor obligații constatate prin hotărâri judecătorești, atunci învederăm instanței de control judiciar că această creanță nu a ajuns la scadență și prin urmare nu este exigibilă.
Aceasta întrucât titlurile executorii invocate de intimați intră sub incidența dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, care reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun, în sensul că acordă un termen de 6 luni instituțiilor publice debitoare în vederea includerii în buget a sumelor necesare achitării sumelor stabilite prin titluri executorii. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
La data de 20 iunie 2008 a fost emis un act normativ cu caracter derogator de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75 din 11 iunie 2008, prin care s-a statuat că plata sumelor stabilite prin titlurile executorii emise până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se va realiza eșalonat în termen de 18 luni de la . ordonanței.
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin Ordinul nr. 3774/C al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit o modalitate de plată, în trei tranșe, în luna octombrie 2008 - 30%, în luna martie 2009 - 30% și în luna octombrie 2009 - 40%.
În prezent, după declararea ca neconstituționale a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2008, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 18/2010 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, act normativ ce stabilește plata eșalonată a drepturilor salariale obținute prin titluri executorii, suspendarea executării hotărârilor judecătorești devenite executorii și coordonatele unei proceduri coerente și unitare de executare a acestor hotărâri.
Concluzia care se desprinde este aceea că titlurile executorii invocate de intimați sunt supuse prevederilor cuprinse în actele normative menționate mai sus, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 în ceea ce privește termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71 din 17 iunie 2009, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010 în ceea ce privește eșalonarea executării obligațiilor cuprinse în titlurile executorii.
Fără a încerca obținerea unei întârzieri în îndeplinirea obligațiilor rezultate din hotărâri judecătorești, pârâții au adoptat măsurile necesare pentru ca hotărârile pronunțate să fie executate.
Mențiunea este necesară, deoarece există o multitudine de hotărâri judecătorești, prin care - cu autoritate de lucru judecat - s-au recunoscut drepturi salariale.
În îndeplinirea obligației pozitive de a adopta măsurile necesare pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, pârâtul P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin reprezentant legal, a întreprins demersuri pe lângă autoritățile publice pentru a obține sumele necesare (în acest sens adresele către Ministerul Finanțelor Publice nr. 3733/C/2008 din 23.01.2009, nr. 1049/C/2009 din 26.05.2009, nr. 1049/C/2009 din 9.06.2009, nr.519/C3 din 17.06.2008 și nr.545/C3 din 23.06.2008, nr. 2106/C/2009 din 01.10.2009 și nr. 815/C/2010 din 04.05.2010.
Așadar, obligațiile de mijloace exoneratoare de răspundere conform legii - anume luarea măsurilor rezonabile pentru a putea executa hotărârile judecătorești - au fost îndeplinite.
De altfel, în cursul anului 2012 s-a achitat tranșa de 5% stabilită conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, respectiv în aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2012.
Totodată, tranșele aferente anului 2013 au fost achitate potrivit Legii nr. 5/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2013:
"Art 52 (1) In anul 2013, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, cu modificările ulterioare, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
(2) în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, la titlul "Cheltuieli de personal" este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite pentru plata titlurilor executorii conform alin. {!)."
Prin Hotărârea de Guvern nr. 149/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 216 din 16 aprilie 2013 s-a aprobat suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, astfel încât, în cursul lunii aprilie 2013 s-a efectuat plata primei tranșe din acest an, conform calendarului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, prin Hotărârea de Guvern nr. 355 din 12 iunie 2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 360 din 18 iunie 2013 s-a aprobat suplimentarea bugetelor pentru plata celei de-a doua părți din tranșa de 10% prevăzută pentru anul 2013, iar în baza Hotărârii de Guvern nr. 697 din 11 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 13 septembrie 2013 s-a plătit în luna octombrie 2013 cea de-a treia parte din această tranșă.
Mecanismele stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 asigură așadar executarea integrală a titlului, fără a aduce atingere substanței drepturilor recunoscute, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume în contextul circumstanțelor excepționale, reprezentate de condițiile economice generale extrem de dificile, grav deficit bugetar actual, acută criză economică națională și internațională.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în situații excepționale statele pot interveni în procedura de executare, cu condiția ca o asemenea intervenție să nu aibă drept consecință împiedicarea, invalidarea sau întârzierea de o manieră excesivă a executării, or, măsura preconizată reprezintă o amânare a executării pe o perioadă rezonabilă în sensul Constituției și Convenției și este adoptată în scopul unic al identificării, în condițiile actuale de severă criză economică, a soluțiilor pentru acoperirea acestor cheltuieli bugetare.
3. În acest sens s-a pronunțat prin decizia sa din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) respingând ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza "D. și alții împotriva României".
În cauza precizată, reclamanții invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne au refuzat să pună în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
În motivarea hotărârii sale, CEDO a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială.
CEDO a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
CEDO a mai argumentat că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii cu privire la o eventuală intenție a Guvernului de a nu respecta calendarul plăților pentru viitor.
În concluzie, apreciază că pe de o parte în fața instanței de control judiciar se pune problema respingerii acțiunii ca prescrisă, așa cum a procedat și instanța de fond, iar pe de altă parte aceea a respingerii acțiunii ca neîntemeiată pentru lipsa exigibilității creanței solicitate.
4. In mod greșit instanța care a judecat fondul a acordat daune interese în condițiile în care reglementările legale incidente prevăd că aceste despăgubiri țin de răspunderea civilă contractuală, or în acest caz nu a fost încheiată nici o convenție între părți.
Noul Cod civil permite repararea prejudiciului moratoriu concret si variabil probat de fiecare dată de partea care îl pretinde în condițiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condițiile acordării acestui tip de despăgubiri țin de răspunderea civilă contractuală. Pentru a putea vorbi despre răspundere civilă contractuală, trebuie în primul rând ca între cel chemat să răspundă și cel care răspunde să existe un contract, aceasta fiind premisa angajării răspunderii civile contractuale. Dacă aceasta legătură nu există și s-ar pune o problemă de răspundere, aceasta este extracontractuală, respectiv delictuală.
In vechiul Cod civil român, dobânda era reglementată, în principiu, la art. 1088 - art. 1090, articole destinate cu precădere dobânzii moratorii, și prin dispozițiile art. 1589 care vizau dobânda remuneratorie, însă noul Cod civil aduce modificări importante în materia dobânzilor, în general, și a dobânzii moratorii în particular.
Dobânda moratorie nu poate fi prezumată, ea este un sistem de reparație atașat răspunderii contractuale, întrucât ea vizează doar obligațiile bănești contractuale in obligatione.
Astfel, având în vedere că între părți nu este încheiată nici o convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței acestui tip de răspundere.
Din analiza textelor de lege incidente dobânzii, rezultă că aceasta este circumscrisă preexistentei unei convenții, astfel cum rezultă din prevederile art.l din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar dispune:
Art. 1 se aplică pe de o parte, întârzierii în executarea oricărei creanțe bănești (dobânda penalizatoare), iar pe de altă parte se aplică ori de câte ori o creanță bănească este producătoare de dobândă, oricare ar fi caracteristicile creanței sau motivul pentru care aceasta generează dobândă (dobânda remuneratorie).
Totodată, conform art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), a fost introdus articolul 101 care prevede: " Dispozițiile art. 1.535 și 1.538 - 1.543 din Codul civil sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".
Astfel, după cum rezultă din normele legale la care am făcut referire, termenul de "dobândă" este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenta unei convenții încheiate între părți.
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil al României, republicată în Monitorul Oficial nr. 505 din data de 15 iulie 2011, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, dispune:
„Art. 1535 Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești
(1) In cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.".
Chiar dacă textul din noul cod civil citat anterior arată că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii, fără să dovedească un prejudiciu, și în acest caz condiția sine qua non o constituie existența unui contract.
Totodată, art. 1538 - 1543 din noul Cod civil reglementează clauza penală în convențiile încheiate între părți.
Potrivit art. 1530 din noul Cod civil, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i 1-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Din textele legale citate rezultă fără putință de tăgadă ca și condiție a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) preexistenta unei convenții încheiată între părți.
Or, în prezenta cauză nu există nici o convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile privind dobânda legală nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
Față de cele expuse și de normele legale incidente în cauză, au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr.4574 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, și, prin rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii formulată de intimații-reclamanți reconvenționali P. N., U. C. M. ș.a. ca neîntemeiată.
În drept apelul este întemeiat pe prevederile art. 299 C.pr.civ.
Curtea, verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a reținut următoarele:
În ședința din 29.01.2014, instanța, având în vedere că supusă prezentei judecăți este cererea reconvențională ce are ca obiect plata dobânzii legale aferente sumelor datorate și neachitate de angajator, formulată la data de 26.04.2012 și disjunsă din dosarul nr._ la data de 3 aprilie 2013, a calificat calea de atac exercitată ca fiind recurs și nu apel, fiind aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, în vigoare până la data de 15 februarie 2013.
Pentru respectarea dreptului la apărare și în vederea constituirii completului legal compus din trei judecători, s-a acordat termen la 26 februarie 2014.
1. Cu privire la recursul declarat de pârâții M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul București.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, având în vedere prevederile art. 303 alin.1 și alin. 2 C.pr.civ. potrivit cărora, recursul trebuie să fie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea sentinței instanței de fond, chiar dacă recursul a fost declarat mai înainte.
Potrivit art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2, care se referă la motivele de ordine publică, ce pot fi invocate și din oficiu și puse în dezbaterea părților.
Curtea, observând cererea de recurs, constată recursul declarat nu cuprinde și motivele (chiar pe scurt) pe care recurenții își întemeiază cererea.
Motivele de recurs nu sunt depuse nici printr-un memoriu separat în termenul legal de 10 zile de la comunicare, care este de 10 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond, termen prevăzut de conform prevederilor art.215 din Legea nr.62/2011 privind dialogul social în materia litigiilor de muncă.
În condițiile în care recursul nu a fost motivat prin cerere sau prin memoriu separat în termenul legal și nici nu subzistă nici un motiv de ordine publică din cele la care se referă art. 306 alin. 2 C.pr.civ., urmează ca recursul să fie soluționat pe cale de excepție, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 306 C.pr.civ
Curtea nu va mai analiza fondul litigiului întrucât, potrivit prevederilor art.137 C.pr.civ., soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Având în vedere prevederile art.303 alin.1 și 2 raportate la dispozițiile art. 306 alin.1 C. pr. civ., care prevăd că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, Curtea apreciază că este de prisos enunțarea și verificarea motivelor invocate în cererea de recurs, urmând să se pronunțe pe cale de excepție, constatând nul recursul.
2. Cu privire la recursul formulat de P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul V., se rețin următoarele:
În ceea ce privește greșita indicare a căii de atac, Curtea constată că această mențiune nu afectează de nelegalitate hotărârea atacată, atâta timp cât natura căii de atac, condițiile și termenele exercitării ei sunt cele prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitiv.
Sunt nefondate și susținerile privitoare la necompetența instanței, atâta timp cât ICCJ, la data de 1 nov. 2012, a admis cererea de strămutare și a dispus strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Târgu Jiu, devenită, astfel, instanță competentă din punct de vedere teritorial, să soluționeza litigiul dedus judecății, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 3 Cod. pr. civ.
Ulterior, Judecătoria Târgu Jiu a disjuns cererea reconvențională și a declinat-o în favoarea Tribunalului Gorj, căruia îi aparține competența soluționării acesteia în primă instanță, dat fiind obiectul ei - plata dobânzilor aferente drepturilor bănești menționate în sentințele pronunțate de Tribunalul V..
În ceea ce privește susținerile recurenților pârâți privind prescripția dreptului la acțiune, raportat la data când s-a născut obligația principală, aceea de plată de către angajator a salariului, cu toate sporurile prevăzute de lege, Curtea va păstra soluția primei instanțe însă va avea în vedere alte argumente, după cum urmează:
În speță, nu sunt aplicabile referirile făcute la aplicarea dispoz. Decretul 167/1958, care reglementează prescripția dreptului de a cere repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită.
În condițiile în care între reclamanți și pârâți se derulează un raport contractual, de dreptul muncii, nu pot fi aplicate principiile răspunderii civile delictuale, iar criticile recurenților privind necesitatea respingerea acțiunii ca fiind prescrisă apar astfel ca nejustificate, cât timp dobânda nu s-a acordat de la data când drepturile salariale au devenit exigibile, iar tribunalul a apreciat că dobânda se impune a fi acordată de la data introducerii acțiunii.
Recurenții pârâți nu au sesizat că obligarea la plata dobânzii nu s-a făcut prin raportare la data când au fost pronunțate titlurile executorii, caz în care erau incidente criticile pe care le-au formulat în motivele de recurs referitoare la prescripție, ci de la data când a fost introdusă acțiunea în dosarul de față.
Trebuie reținut că, pentru perioada anterioară cererii de chemare în judecată nu se cuvin dobânzi deoarece angajatorul nu s-a aflat în culpă pentru neexecutarea creanței, ci a aplicat un act normativ de eșalonare a plății
Prin urmare, doar de la data punerii în întârziere prin formularea cererii de chemare în judecată, debitorul este obligat la plata de dobânzi, nefiind prevăzute prin contract sau prin lege dobânzi scadente.
Celorlalte critici formulate de recureți, ce vizează fondul cauzei, li se va răspunde prin argumente comune, după cum urmează:
Prin cerererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale.
Deci, pentru creanțele inițiale stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamanții au un titlu executoriu iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu executoriu a fost eșalonată independent de voința lor, creanțele urmând a fi executată în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că aceste creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență așa cum susține recurentul pârât cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, că termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței iar obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
În speță nu este vorba de astfel de creanțe la care fac referire recurenții pârâți întrucât creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești iar hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art.289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că aceste creanțe de la data pronunțării hotărârii au devenit certe, lichide și exigibile.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții solicită o despăgubire, care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor, pentru neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
În raport de data la care creanțele au devenit scadente, prezentul litigiu nu cade sub incidența noului Cod civil, aplicabile în cauză fiind dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor.
În aceste condiții, potrivit disp.art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la desdăunare, care potrivit art.1082 Cod civil constă în daune interese pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, chiar dacă debitorul nu este de rea credință.
Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții Curtea reține că reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiari ai acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.3711 Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanții prin actele normative menționate mai sus au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Referitor la critica recurentului pârât care învederează că în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei, se impun următoarele precizări:
Prin neexecutarea integrală a creanțelor, la data când erau datorate adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare.
Prin acordarea acestor creanțe actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (art.1084 Cod civil), având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată care cuprind dobânda legală, așa cum prevăd disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Față de toate aceste considerente, date fiind dispozițiile art. 312 cod. pr. civ., vor fi respinse aceste din urmă recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâții M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr. 4574/17.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ .
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței civile nr. 4574/17.10.2013, precum și a încheierii de ședință din data de 29.08.2013, pronunțate de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți U. C. M., V. A. N., V. L. E., P. D., P. N., B. S. A., I. A. și C. A. C., precum și recursul declarat de pârâtul M. P. – parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva aceleiași sentințe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.02.2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
C. T. L. EpureOana C. G.
Grefier,
I. B.
Red. LE / 13 martie 2014
Tehn. red. IB / 2 ex
J.. fond S U.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
