Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3848/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3848/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 14683/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3848
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., .. 32, jud. D., pentru membrul de sindicat – reclamanta G. M., împotriva sentinței civile nr. 2160/11.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, prin consilier juridic D. A. A., lipsind intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic D. A. A., pentru apelantul reclamant, a pus concluzii de admiterea apelului, potrivit motivelor formulate în scris, schimbarea în totalitate a sentinței civile pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ ,, S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE „FORȚA LEGII" C., în calitate de reprezentant legal al salariatului G. M., membru de sindicat, reclamant în speță, în temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, rep. și al art. 30 din NCPC, prin prezenta cerere a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECȚIA COPILULUI (DGASPC D.) C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată pârâta unitate angajatoare să plătească persoanei reclamante un spor de 100% pentru orele lucrate de aceasta în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada 01.01.2011 – 23.10.2013, actualizate, și în continuare, pe durata continuității raportului de muncă între părți și condițiilor de lucru.
În motivarea acțiunii, a arătat că reclamantul este membru al Sindicatului, fiind angajată cu contract individual de muncă în cadrul pârâtei, în funcția de asistent maternal profesionist , iar în perioada menționată mai sus a avut raporturi de muncă cu pârâta.
Printr-un memoriu scris adresat Sindicatului, reclamantul a deplâns faptul că în perioada mai sus menționată nu i s-a plătit cu spor de 100% munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, astfel că a solicitat și împuternicit S. să execute în numele său procedurile prevăzute de lege pentru obținerea acestor drepturi, în temeiul prevederilor legale aplicabile în perioada respectivă și în prezent, care conferă aceste drepturi, precum și din considerentele expuse în continuare.
Funcția deținută de reclamant în cadrul instituției pârâte presupune supravegherea, acordarea de asistență și îngrijire copilului sau adultului cu handicap sau cu nevoi speciale, pe baza planului de recuperare, în sistem rezidențial, într-un program de lucru continuu.
În mod netemeinic și nelegal, reclamantul, salariat în sistemul instituțional de asistență socială oferită persoanelor adulte și pentru protecția copilului, nu a mai beneficiat, în perioada mai sus menționată, de plata sporului de 100% prevăzut de lege pentru orele lucrate în zilele de repaus-săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru.
Codul Muncii - Legea nr. 53 / 2003, rep., aplicabil reclamantului, având contract individual de muncă, prevede la art. 142 alin. (1) și (2) că salariații care lucrează în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Prin adresa nr. 741 din 30.05.2013, înregistrată la pârâtă cu nr._ din 30.05.2013, a solicitat pârâtei să acorde de bunăvoie membrilor de sindicat, inclusiv reclamantei, plata sporului prevăzute de lege pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, invocând ca temei legal al cererii art. 2 - Cap. II din Anexa III la Legea-Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, susținută și prin adresa nr. 1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013 a Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale - atașată.
Pârâta a invocat prevederile art. 11 din OUG nr. 37 / 2008, privind aprobarea OUG nr. 80 / 2010 pentru completarea art.11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, care reglementează la modul general compensarea cu timp liber a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru de „personalul din sectorul bugetar", precum și a muncii efectuate în zilele de sâmbete, duminici și sărbători legale, pretinzând, în mod nejustificat, că potrivit acestor prevederi nu s-ar plăti.
Această apreciere este eronată, deoarece temeiul de drept invocat este o normă generală, aplicabilă la modul general „personalului din sectorul bugetar", în timp ce personalul din unitățile sanitare si de asistentă socială si medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare printr-o normă specială, care derogă de la dreptul comun, drept dovadă în tot sistemul sanitar se aplică norma specială invocată, recunoscută ca temei legal aplicabil de chiar Ministerul Muncii - ca autoritate de reglementare în domeniu.
Nu în ultimul rând, pârâta greșește asimilând personalul din asistența socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru cu „personalul bugetar care își desfășoară activitatea accidental în zilele de sâmbătă și duminică", ceea ce în mod evident este o greșeală.
Autoritatea legală de reglementare în domeniul muncii și protecției sociale la nivel național - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice a exprimat punctul său oficial de vedere, anume că de sporul de 100% prevăzut de Legea cadru nr. 284 / 2010 beneficiază personalul din unitățile de asistență socială (...) care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru - cazul în speță al reclamantei.
În cuprinsul adresei nr. 1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013. pe care o atașează cererii de chemare în judecată, autoritatea națională de reglementare a precizat chiar modalitatea de calcul a sporului de 100% din salarii exemplificată la lit. G.pct. 9 din Ordinul comun nr. 42 / 77 / 2011 al Ministrului Sănătății, Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministrului Finanțelor Publice - pe care l-a atașat, în extras.
De acest drept beneficiază, fără nici o restricție, angajații din subordinea Ministerului Sănătății care își desfășoară activitatea în condiții similare, dar si din celelalte unități din tară.
Legea-Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, tratează in mod unitar, fără nici o diferențiere, Familia Ocupațională De Funcții Bugetare "Sănătate", care cuprinde toate unitățile "sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială", reglementată prin Anexa nr. III a Legii - Cadru care la Cap. II „Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistentă medico-socială si din unitățile de asistentă socială/servicii sociale", art. 2, se prevede că munca prestată de personalul din această familie ocupațională, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Deoarece reclamanta face parte din categoria personalului din această familie ocupațională de funcții bugetare, prevederile legale invocate sunt imperative și necondiționate, reclamanta fiind îndreptățită la acordarea drepturilor conform legii și muncii prestate.
Prevederile legale invocate din Legea-Cadru nr. 284/2010 reprezintă o normă specială, care derogă de la norma generală, reglementând continuitatea activității în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, prin anume categorii de personal, munca fiind prestată de categorii de personal și, respectiv, condiții temporare de muncă - expres prevăzute de lege.
Orice interpretare restrictivă ar deturna dispozițiile legale de la scopul pentru care au fost edictate, lipsind de substanță un drept recunoscut prin lege și exonerând fără temei legal autoritățile statului de obligația stabilită în sarcina lor în ce privește plata drepturilor reclamantei, obligație care a continuat să existe pe durata pe care se solicită plata.
Deoarece temeiul legal al acordării respectivelor drepturi nu s-a modificat, precum nici raporturile de muncă ale reclamantei, solicită instanței să oblige pârâta la acordarea respectivelor drepturi pe perioada menționată în preambulul acțiunii, precum și în continuare.
În drept, își întemeiază acțiunea pe prevederile Codul Muncii, republicat. și ale Legii-cadru nr. 284/2010.
În temeiul prevederilor art. 223 Noul Cod proc.civ., a solicitat judecarea în lipsă.
A depus la dosar înscrisul prin care salariata împuternicește sindicatul să efectueze în numele său toate procedurile în vederea recuperării drepturilor bănești pe perioada ultimilor trei ani, inclusiv acțiuni în instanță, până în momentul recuperării efective a drepturilor solicitate, actul de identitate, contractul individual de muncă cu fișa postului, corespondența în materie dintre MMPS și sindicat și dintre Consiliul Județean D. și sindicat.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea în totalitate a acțiunii pentru următoarele considerente:
În Codul Muncii - Legea nr. 53/2003 republicată, și în art. 2-Cap. II din Anexa III la Legea - Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este prevăzut un spor de 100% pentru orele lucrate de personalul contractual în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează,(pe lângă multe alte sporuri ) însă, asistenții maternali nu se încadrează în această categorie de personal ei având un statut special și un program de lucru permanent.
Din textele menționate mai sus, se poate observa că Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D. a procedat în mod legal.
Menționează că la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. atât în prezent cât și pentru perioada 01.01._13 nu a fost încheiat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
In drept, și-a întemeiat apărările formulate prin întâmpinare pe dispozițiile art.205 și urm. din codul de procedură civilă și pe celelalte acte normative incidente.
A solicitat judecarea prezentei cauzei și în lipsa, conform art. 411 din NCPC.
S. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor ca neîntemeiate pentru motivele arătate în acțiune și reluate în răspunsul la întâmpinare.
A depus următoarele înscrisuri: adresa Spitalului Clinic C.F. C. nr.2140 din 26.11.2013, adresa Spitalului Filișanilor nr. 4699 din 22.11.2013, adresa Centrului Medico - Social Amărăștii de Jos, jud. D., nr. 290 din 21.11.2013, adresa Unității Medico - Socială Cetate, jud. D., nr. 739 din 21.11.2013, înregistrată la organizația noastră cu nr. 2199 / 22.11.2013
Reprezentantul reclamantei a depus la dosar un set de înscrisuri referitoare la procedura medierii, solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri și emiterea unei adrese către pârâtă prin care să precizeze dacă reclamanta-membru de sindicat a lucrat în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, dacă au fost compensate cu timp liber orele lucrate în perioada menționată în acțiune, și să comunice statele de plată, pontajul, foi colective de prezență sau alte acte justificative pe perioada reclamată, probă încuviințată de către instanță.
Aceste înscrisuri constând în fișa postului reclamantei, contractul individual de muncă, dispoziții de reîncadrare salarială a acesteia, state de plată, pontaje, foi colective de prezență pe perioada în litigiu au fost depuse de pârâtă la termenul din 07.03.2014.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile solicitate și depuse de ambele părți la dosar, precum și cu cele solicitate în suplimentare de la pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 2160/11.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, pentru reclamanta membră de sindicat G. M., în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC ) D..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta, membră de sindicat, are calitatea de salariat încadrat cu contract individual de munca pe durată determinată,respectiv până la 09.08.2014, în funcția de asistent maternal profesionist..
Referindu-se la apărările instituției pârâte grevate pe prevederile art. 11 din OUG 37/2008 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art.11 din OUG 37/2008, apărări menționate de reclamantă în acțiune, instanța constată că respectivele prevederi se aplică (în sensul că sporurile nu se plătesc) și personalului la care se referă art. 2 din Capitolul II la Anexa III la Legea –Cadru 284/2010.
Reclamanta apreciază că temeiul de drept invocat de pârâtă se constituie într-o normă generală, aplicabilă la modul general "personalului din sectorul bugetar ", pe când personalul din domeniul sanitar și de asistență socială se bucură de o normă specială care derogă de la dreptul comun.
S-a considerat așadar, că genul proxim l-ar constitui "personalul plătit din fonduri publice " iar diferența specifică ar fi cea nominalizat în anexa III "reglementări specifice personalului din sănătate".
De la această diferențiere se ajunge să se invoce, în funcție de propriile interese, legea generală versus legea specială.
Pornind de la susținerile părților grevate pe efectele actelor normative, definiția normei juridice - element structural de bază al ordinii de drept și clasificarea normelor după criteriul sferei de aplicare în: norme generale, norme speciale și norme de excepție, tribunalul va identifica și va interpreta dispozițiile legale în cauza dedusă judecății din prisma faptului că normele speciale se aplică înaintea normelor generale, iar cele de excepție, înaintea normelor speciale, deci cu atât mai mult înaintea celor generale.
Astfel, în Codul muncii care reprezintă norma generală, se prevăd următoarele:
Art. 139 (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: - 1 și 2 ianuarie; - prima și a doua zi de Paști; - 1 mai; prima și a doua zi de Rusalii; - Adormirea Maicii Domnului; -30 noiembrie, Sfântul apostol A.; - 1 decembrie; - prima și a doua zi de C.; - 2 zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Art. 140 Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
Art. 141 Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Art. 142(1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art.140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art.141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
LEGEA–CADRU nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care reprezintă legea specială și care prevede în CAPITOLUL II intitulat Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale, următoarele:
Art.2 (1)Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite.
(2) Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
LEGEA nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 9 că "(1) În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
LEGEA nr. 283 / 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 7 că "(1) În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 2 că "prevederile art.7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
În ceea ce privește raporturile de muncă, Codul muncii se constituie într-o normă generală, consacrată de chiar art. 1 în maniera " prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii "
Legea 284/2010 se constituie în normă specială din cel puțin două motive: reglementează numai un segment al raporturilor de muncă și anume numai salarizarea; privește numai o categorie de subiecți și anume personalul plătit din fonduri publice.
Cu incidență asupra cauzei deduse judecății, operează dispozițiile privind familia ocupațională de funcții bugetare – sănătate, care familie cuprinde toate unitățile sanitare de asistență socială și de asistență medico- socială.
Sporul de 100% de care face vorbire norma specială nu este un spor cu reglementare unică și exclusivă deoarece însuși Codul muncii prin art. 142 alin 2, prevede acest spor în cazul în care nu se aplică regula compensării cu timp liber corespunzător "din motive justificate" (regula consacrată de Codul muncii prin art. 142 alin 1 fiind compensarea cu timp liber corespunzător ).
O altă împrejurare pentru care reclamanta circumstanțiază norma ca și normă specială ce operează în favoarea sa ar consta, în opinia sa, în faptul că activitatea pentru care se solicită sporul este prestată "în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru"
A invocat atitudinea altor unități bugetare din familia ocupațională SĂNĂTATE care, dând expresie preeminenței normei speciale, astfel cum acestea au înțeles-o, au acordat sporul de 100% solicitat, susțineri pe care considerăm că sunt nefondate.
Raportându-se la relația general–special sau normă generală–normă specială, reclamanta ignoră caracterul și efectele normelor de excepție reprezentate de Legea 285/2010, Legea 283/2011 și Ordonanța de urgență 84/2012, care norme se aplică înaintea normelor speciale și, cu atât mai mult, înaintea normelor generale.
Legiuitorul este cel care a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau de execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează "în cadrul schimbului normal de lucru " (sau în afara acestui cadru) să beneficieze de timp liber corespunzător, revenind, așadar, la regula instituită de Codul muncii prin art. 142 alin 1.
În măsura în care angajatorul din orice motive nu se va alinia conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului timpul liber corespunzător, se creează premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii.
Pentru activitatea prestată în timpul în care, potrivit legii, trebuia să fie timp liber salariatul ar putea fi îndreptățit la o despăgubire grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 C. muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care a cesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul "
Întinderea despăgubirilor se constituie într-o problemă de fond asupra căreia instanța ar urma să se pronunțe în raport de alt temei de drept, decât cel invocat în prezenta acțiune.
În cauza dedusă judecății, reclamanta însă, nu solicită despăgubiri ci, așa cum rezultă din întreaga motivare a acțiunii, stăruie în obligarea pârâtei la plata sporului salarial de 100%, având reprezentarea exactă a regimului juridic distinct pe care îl au sporurile în planul efectelor de asigurări sociale față de cel al eventualelor despăgubiri.
Deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, prin prevederi legale anuale imperative, cu caracter de excepție, norme ce se aplică cu prioritate față de normele generale, s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă doar timp liber corespunzător, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, pentru membrul de sindicat – reclamanta G. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, se arată că instanța de fond a constatat că susținerile reclamantului ar fi grevate pe efectele actelor normative, potrivit clasificării după criteriul sferei de aplicare, examinând în acest sens normele invocate. Instanța a apreciat astfel că Legea nr.53 / 2003, rep., reprezintă normă generală, Legea nr. 284/ 2010 constituie normă specială, în timp ce Legea nr. 285 / 2010, Legea nr. 283 / 2011 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84 / 2012 ar reprezenta norme de excepție, aplicabile speței deduse judecății.
Faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 reprezintă o lege specială în raport de Codul Muncii, așa cum opinează instanța, nu a fost contestat în niciun fel de reclamant aceasta fiind chiar temeiul în baza căruia a solicitat acordarea drepturilor bănești pentru apelantă.
Nici faptul că Legea 285/2010, Legea 283/ 2011 și Ordonanța de urgență 84/ 2012 ar reprezenta normele de excepție nu îl contestă, aceste norme referindu-se în anii 2011,2012 și 2013 la aplicarea unor articole din Legea-cadru nr. 284/2010.
De altfel, nici nu s-a ignorat caracterul și efectele normelor de excepție arătate de instanță, cum în mod greșit a apreciat judecătorul, numai că acestea nu sunt aplicabile în prezenta speță, deoarece niciuna din normele „de excepție" invocate de intimata-pârâtă, reținute ca atare de instanță în sentința apelată nu modifică, nu încetează și nu suspendă prevederile art. 2 - Cap. II din Anexa III la Legea-Cadru nr. 284/ 2010, ce constituie temeiul de drept al solicitării noastre, astfel că instanța nu trebuia să le dea eficiență în speță.
Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care și-au întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Reținerea instanței potrivit căreia legiuitorul a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează „în cadrul schimbului normal de lucru" să beneficieze de timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii la art. 142 alin. 1, este legală.
Instanța trebuia să observe însă că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de Norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare. în situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca aceasta să producă efecte, ar fi reglementat prin normele de excepție arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelantul, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii - art. 142 alin.(1), invocat de instanță, dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacantate – OUG nr. 34/2009.
Instanța de fond a apreciat că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului reclamant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul, potrivit sentinței apelate, la plata muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă sub formă de despăgubiri.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, în scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber – s-a solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr.1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit angajaților lor aceste drepturi.
S-a solicitat admiterea prezentului apel, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-a întemeiat apelul pe art. 477- 480 din Noul Cod de procedură civilă.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului, iar apelantul răspuns la întâmpinare.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute de art.477 NCPC, apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
In esență, apelul reclamantului pune în discuție prevalența Legii cadru 284/2010 față de celelalte norme ce reglementează compensarea muncii efectuate în zile de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.
Potrivit art.137 din C. Muncii este obligatorie acordarea repausului săptămânal cumulată cu plata unui spor la salariu, în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă si duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității.
Pentru munca prestată în unitățile sanitare precum si în alte unități în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, în zilele de sărbătoare legală, art. 142 din C. Muncii prevede că salariații beneficiază de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Numai în cazul în care această compensare nu este posibilă, acordarea unui spor de 100 % din salariul de bază constituie o alternativă.
Potrivit art.1 alin 2 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv, cele prevăzute în această lege.
Cu privire la personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, art. 2 din Cap. II din Anexa III la Legea nr.284/2010 stabilește că munca prestată de această categorie de personal, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. Textul mai prevede că această muncă nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Cum această dispoziție legală se aplică, în exclusivitate, unor subiecte strict determinate si anume, personalului bugetar contractual din cadrul direcțiilor de asistentă si protecție socială, în mod evident ea are caracter de reglementare specială în materia drepturilor salariale cuvenite acestei categorii si exclude aplicarea reglementării cuprinse în norma generală, reprezentată de Codul Muncii, potrivit principiul „specialia generalibus derogant”.
Interpretând coroborat dispozițiile art. 59-62 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea retine că existenta unei legi speciale nu poate împiedica adoptarea, în același domeniu, a unor norme de excepție, cu caracter temporar, spre a reglementa raporturile sociale generate de situații excepționale.
In virtutea acestor dispoziții, într-un anume context economic generat de criza economică, pentru anii 2011, 2012 si 2013 au fost adoptate norme de excepție care stabilesc o modalitate diferită de compensare a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care potrivit legii nu se lucrează si anume, compensarea muncii numai cu timp liber corespunzător.
Mai exact, în perioada 2011-2013 normele de excepție inserate în art. 9 din Legea 285/ 2010, art. 7 din Legea 283/2011 și art. 2 din OUG 84/2012, au schimbat conținutul normativ al legii speciale, 284/2010, compensarea muncii sub forma unui spor la salariu fiind temporar interzisă si înlocuită cu timp liber plătit, dispoziții ce se aplică, fără nici o deosebire, întregului personal bugetar.
Fiind acte normative de excepție, ce derogă de la actele normative generale și de la cele speciale, divergența ivită între acestea și norma actului normativ general sau special se rezolvă, în mod evident, în favoarea normelor de excepție.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea apreciază că este incorect argumentul apelantului conform căruia Legea-cadru nr.284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat plata sporului, în realitate, fiind suspendate efectele acesteia pe perioada de timp pentru care au acționat normele de excepție evocate.
Este de subliniat si faptul că în domeniul salarizării angajaților din mediul public, Curtea Constituțională a afirmat constant că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea nefiind drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție (decizia 1.601 din 9 decembrie 2010 si decizia 1.250 din 7 octombrie 2010).
Totodată, trebuie avute în vedere și considerentele deciziei nr.422/24.10.2013, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, decizie în care s-au reținut următoarele:
„Este adevărat că art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că pentru munca suplimentară și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003, însă aceste prevederi ale legii-cadru de salarizare nu s-au aplicat în anii 2011 și 2012, întrucât au fost adoptate legile anuale de salarizare, și anume Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, legi anuale care derogă de la prevederile legii-cadru.
Or, potrivit dispozițiilor de lege criticate, în anii 2011 și 2012, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere beneficiază de compensarea muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător, iar nu de o compensare bănească, sub forma unui spor. Aceste prevederi fac parte din legi anuale de salarizare - pentru anii 2011 și 2012 - și se aplică întregului personal bugetar încadrat în funcții de execuție și de conducere în cadrul schimbului normal de lucru.”
In ceea ce privește adresele invocate de apelant, emise de MMFPS și diverse unități sanitare, Curtea precizează că acestea nu sunt apte să impună o altă interpretare a legilor evocate, instanța fiind cea investită să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Prin urmare, se justifică pe deplin concluzia potrivit căreia în perioada 2011-2013 este exclusă acordarea sporului prevăzut de Legea nr. 284/2010, art. 137, 142 din C. Muncii, opțiunea legiuitorului, exprimată în legile anuale de salarizare, fiind aceea de a compensa munca în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, numai cu timp liber corespunzător.
Pe de altă parte, reclamanta, asistent maternal profesionist, nici nu ar putea beneficia de sporul reglementat de Legea cadru 284/2010, contractul său de muncă fiind guvernat de legi speciale, ce conțin dispoziții specifice protecției copilului.
Astfel, potrivit art. 1 din HG 679/2003 asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condițiile acestei hotărâri, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament sau în încredințare. Potrivit art. 10 alin. 1 lit. f din același act normativ asistentul maternal este obligat să asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de angajator.
Aceste prevederi ale HG 679/2003 se completează cu art.109 1 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, potrivit cărora activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special aferent protecției copilului, care are mai multe elemente caracteristice și din care rezultă că specificul acestei categorii de personal nu presupune un program de 8 ore ci un program permanent, ce trebuie adaptat în funcție de nevoile copiilor aflați în plasament.
De altfel, în mod convențional, prin fișa postului, anexă la contractul individual de muncă, reclamanta si-a asumat un program de lucru permanent, în considerarea statutului său special similar cu cel al unui părinte.
In raport de cele expuse, Curtea concluzionează că raporturile de muncă în care este angajată reclamanta sunt distincte de raporturile de muncă vizate de Legea 284/2010, munca prestată ca asistent maternal având un caracter continuu or, această particularitate a contractului de muncă exclude posibilitatea acordării sporului.
D. urmare, acțiunea reclamantei vizând exclusiv plata acestui spor a fost corect respinsă, în temeiul dispozițiilor art.9 C.proc.civ. Curtea considerând a fi neavenite toate acele considerente ale sentinței ce se referă la faptul că reclamanta ar fi beneficiat de timp liber pentru munca prestată în zilele anterior precizate.
Pentru considerentele arătate, ce completează motivarea sentinței, în baza art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., .. 32, jud. D., pentru membrul de sindicat – reclamanta G. M., împotriva sentinței civile nr. 2160/11.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Președinte, Florența C. C. | Judecător, N. D. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
4 ex/27.10.2014
Jud. fond E. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 777/2014.... → |
|---|
