Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1011/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1011/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 794/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1011
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Președinte: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Judecător: - C. R.
Grefier: - A. P.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 12 iunie 2014, privind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul Ghiorghițoiu A. împotriva deciziei civile nr. 659/02.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._/63/2012*, în contradictoriu cu intimatele . A. BUCUREȘTI.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de concluzii scrise de către contestatorul Ghiorghițoiu A., la data de 13.06.2014, după care:
Dezbaterile din ședința publică de la data de 12 iunie 2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față.
1.Prin sentința nr. 654 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/63/2012 s-a admis excepția autorității de lucru judecat și respinge în consecință capătul de cerere principal formulat de reclamantul GHIORGHIȚOIU A. în contradictoriu cu pârâta . sediul în București, I.C.B., nr. 29, sect. 3.
S-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere subsecvente.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul GHIORGHIȚOIU A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
2.Prin Decizia nr. 6178/06.06.2013 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2012, s-a admis recursul formulat de către reclamantul GHIORGHIȚOIU A., s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
În rejudecare, a fost necesar ca instanța să verifice cadrul procesual pasiv, având în vedere că cel de-al doilea pârât . a mai fost conceptat și citat în cauză, după conexarea dosarului. Se va verifica identitatea de obiect în raport cu dosarul_, întrucât astfel cum s-a arătat, la fila 26 în dosarul_/63/2012 reclamantul precizează că solicită suma de 120 mil. lei vechi de la . de 60 mil. lei vechi de la . asemenea, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, la soluționarea acesteia, instanța va pune în discuția părților dacă în prezenta cauză această excepție se solicită a fi analizată în raport cu fondul cauzei sau cu excepția prescripției, astfel cum s-a menționat în prezentele considerente.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._/63/2012*.
3.Prin sentința civilă nr.7741/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/63/2012*, s-a respins cererea formulată de reclamant GHIORGHIȚOIU A., domiciliat în C., ., în contradictoriu cu pârâtele . sediul în, București, I C B., nr. 29-33, sector 3 și . sediul în București, ..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut:
Prin cererea introductivă ce face obiectul dosarului nr._/63/2012 reclamantul a formulat pretenții împotriva pârâtei . cererea din dosarul nr._/63/2012, atașat la primul, reclamantul a formulat pretenții împotriva pârâtei .> În rejudecare, în prezentul dosar nr._/63/2012* reclamantul și-a precizat doleanțele față de ambii pârâți: de la . sumei de 12.000 RON (jumătate reprezentând salarii, iar cealaltă jumătate, daune pentru întârziere); de la . de 6.000 RON cu titlu de daune.
În litigiile de muncă, în temeiul art. 272 din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, forma republicată și actualizată – sarcina probei revine pârâtului angajator. Însă reclamantul salariat trebuie să dovedească cel puțin existența raportului de muncă. În speță, faptul că reclamantul a lucrat pentru pârâte este necontestat.
În plus, salariatul mai are îndatorirea, dacă nu să probeze, măcar să indice în mod concret raportul juridic obligațional izvorât din relațiile de muncă, de natură a face credibil dreptul salarial pretins.
Acest lucru a lipsit în această speță. Reclamantul nu a putut exhiba aceste aspecte, deși formal și-a precizat cererile de foarte multe ori, atât din proprie inițiativă cât și la solicitarea instanței.
Încadrarea juridică a pretenției față de textele de lege pertinente este în sarcina instanței, însă reclamantul este obligat să indice cauza (pe lângă obiect și părți) litigiului, adică situația de fapt calificată juridic. Acest lucru se poate realiza prin indicarea clară a situației de fapt și a temeiului juridic.
Reclamantul a invocat o . texte legale, însă situația de fapt nu o prezintă în mod clar, în ciuda repetatelor cereri precizatoare.
În consecință acțiunea promovată în contradictoriu cu cele două pârâte a fost apreciată ca neîntemeiată.
Situația ce a stat la baza pretențiilor reclamantului a mai făcut anterior obiectul unor alte judecăți.
În contradictoriu cu ., în dosarul nr._ a fost pronunțată Sentința nr. 4110/15.10.2010. Acțiunea reclamantului a fost respinsă ca prescrisă.
Respectiva hotărâre nu a căpătat autoritate de lucru judecat (analizată ca excepție - sub aspectul efectului negativ) întrucât nu a dezlegat pe fond speța. Însă problema de drept analizată – a prescripției – s-a impus în viitor, inclusiv acestei instanțe, cu puterea unei prezumții legale absolute și irefragabile (între părți), deci ca mijloc de probă, reprezentând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.
Distincția și modul de operare ale excepției autorității și prezumției puterii de lucru judecat au fost evidențiate în doctrină și în jurisprudență, în acest sens fiind, spre exemplu, decizia nr. 3028/2013 pronunțată de Secția I Civilă a Î.C.C.J.
Astfel, prin sentința amintită nr.4110/15.10.2010 s-a reținut cu putere de lucru judecat că "reclamantul a deținut în cont C. (C-706 Libia) suma de 609,57 USD. Pentru a intra în posesia economiilor în valută pe care le-a realizat în perioada 1983-1985 cât a lucrat în Libia, reclamantul a avut la îndemână procedura stabilită prin Ordonanța nr.91/26 aug.1998 aprobată și modificată prin Legea nr.634/16.11.2001. Potrivit art.2 pct.4 din Ordonanța 91/1998 aprobată și modificată prin Legea nr.634/2001 cererea de restituire se va depune în termen de un an de la data publicării ordonanței în Monitorul Oficial, termen care a expirat la data de 27 august 1999. Se constată că reclamantul a formulat mai multe cereri de restituire, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar, însă niciuna dintre acestea nu a fost depusă în interiorul termenului legal; se constată, de asemenea, că a primit răspunsuri nefavorabile pe care nu a înțeles să le conteste, ci a rămas în pasivitate o perioadă de peste 10 ani de la data expirării termenului de depunere a cererii. Nici intervențiile sale ulterioare către diverse autorități nu au condus la soluționarea favorabilă a cererii sale. Potrivit disp.art.283 alin 2 din Codul muncii, termenul general de prescripție pentru alte situații decât cele prevăzute la alin 1este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Instanța a apreciat că intervenția legislativă a întrerupt cursul prescripției pe perioada acordată titularilor acestor drepturi, însă după expirarea termenului (27 august 1999) a început să curgă termenul de 3 ani în care reclamantul putea să formuleze cerere de chemare în judecată pentru recuperarea drepturilor sale.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost promovată cu depășirea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii urmare a prescrierii acestui drept.
Față de aceste considerente, analiza pe fond a cererii a fost apreciată a fi inutilă."
Art. 2 din O.G. nr. 91/26 august 1998 privind acoperirea și restituirea diferențelor de curs valutar pentru sumele în valută depuse de cetățenii români în contul Băncii Române de Comerț Exterior - S.A., potrivit legislației în vigoare, până la data de 31 decembrie 1989 are următorul cuprins:
"Art. 2 (1) Sumele în lei reprezentând diferențele nefavorabile de curs de schimb valutar dintre 180 lei/dolar S.U.A., înregistrate în evidențele contabile ale societăților comerciale din turism la data de 31 decembrie 1997, și cursul de schimb valutar la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se acoperă din profitul net al Băncii Române de Comerț Exterior - S.A. pe anul 1997, rămas după plata impozitului pe profit, și din rezervele băncii existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
(2) Virarea, de către Banca Română de Comerț Exterior - S.A., a sumelor de restituit, la societățile comerciale din turism se va face în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, pe baza evidenței contabile prezentate de acestea băncii.
(3) Sumele prevăzute la art. 2 alin. (1), încasate de societățile comerciale din turism, nu constituie venituri pentru acestea și vor fi utilizate exclusiv pentru acoperirea obligațiilor către deponenți.
(4) Încasarea de către deponenți sau moștenitorii direcți ai acestora a drepturilor bănești se va face pe baza cererii de restituire depuse la societatea comercială din turism în a cărei evidență contabilă figurează. Cererea de restituire se va depune în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanțe.
(5) Sumele nesolicitate în termenul prevăzut la alin. (4) vor fi returnate Băncii Române de Comerț Exterior - S.A."
Nemulțumit fiind de rezultatul judecății, reclamantul a formulat o . alte cereri de îndreptare a erorii materiale/lămurire a dispozitivului, de revizuire, contestație în anulare, recurs, etc.
Acestea au fost respinse.
La fel, cererile față de celălalt pârât din această cauză au fost respinse.
De altfel, în precizarea acțiunii din data de 18.10.2013, în susținerea pretențiilor, reclamantul însuși a susținut că în scop probatoriu lasă la aprecierea instanței atașarea dosarelor C. nr._ ,_ ,_/63/2012,_ ._ și a celor de la ./54/2011,_ ,_, 2291/_ ,_ .
Însă din aceste dosare a reieșit că, într-o formă sau alta, reclamantul are aceleași doleanțe în contradictoriu cu pârâtele, pe care încearcă se le repună în discuție, cu încălcarea autorității de lucru judecat.
Nici pe calea contestațiilor în anulare ori a revizuirii, căi extraordinare de atac, nu s-a putut afecta autoritatea de lucru judecat.
Autoritatea lucrului judecat (Res judicata pro veritate habetur) este o chestiune esențială într-un sistem de drept democratic. Înfrângerea acestui principiu are consecințe negative pentru însăși ordinea de drept și securitatea raporturilor juridice, așa cum a reținut în numeroase spețe și Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Pentru aceste motive au fost respinse, în general, cererile având acest obiect formulate de reclamant (dosar nr._ - contestație în anulare – în contradictoriu cu .._ - revizuire – în contradictoriu cu .._ - contestație în anulare – în contradictoriu cu .._ - contest în anulare - în contradictoriu cu .> Strict formal, în această cauză nu s-a putut reține tripla identitate de elemente – părți, obiect, cauză – pentru a se admite excepția autorității de lucru judecat, în temeiul art. 166 din C.p.c. de la 1865 (aplicabil în litigiu) raportat la art. 1201 din Codul civil de la 1864. Însă ce s-a reținut în aceste hotărâri judecătorești, rămase irevocabile, nu se mai poate schimba.
Orice cerere a reclamantului având drept scop reiterarea acelorași pretenții, sub o altă haină juridică, a fost apreciată a fi vădit neîntemeiată, constituind chiar un abuz de drept procesual, ce poate fi sancționat ca atare.
Prin Încheierea din data de 16 ianuarie 2014, pronunțată în dosarul nr._/63/2012* s-a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul G. A. în contradictoriu cu pârâtele . ..
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul G. A..
A invocat în drept prevederile art. 304 pct 6 Cod pr. civilă susținând că „instanțele au acordat ceea ce nu s-a cerut, în concret respingerea”.
Motivând recursul a invocat necesitatea asigurării respectării bunei credințe, a unui procesul echitabil, a drepturilor omului și evitarea abuzului de drept și discriminării.
A invocat dispozițiile art.38 și.269 alin.1 din Legea 40/2011, art. 723 C.pr.civ., art.15 din legea 287/2009 și a art.1 din decret 31/1954.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.
4.Prin decizia civilă nr. 659/02.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._/63/2012* s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. A., împotriva sentinței civile nr.7741/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_/63/2012*, în contradictoriu cu intimatele pârâte S A. SA București și S C. SA.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Susținerea recurentului cum că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, astfel cum a fost formulată, a fost apreciată ca nefondată. A acorda ceva ce nu s-a cerut presupune admiterea cererii și stabilirea în sarcina părții adverse a unei prestații (plăți) care nu a fost solicitată prin acțiune. În speță în sarcina părții adverse, societățile pârâte, nu a fost stabilită vreo obligație, câtă vreme acțiunea a fost respinsă. Respingerea acțiunii, în condițiile în care formulând acțiunea reclamantul a solicitat admiterea acesteia, nu echivalează cu acordarea a ceva ce nu s-a cerut. Nu sunt întrunite, deci cerințele art. 304 pct 6 Cod pr civilă.
Principiile de drept invocate în motivarea recursului (buna credință, procesul echitabil, evitarea abuzului de drept și discriminării) și dispozițiile legale precizate în susținerea acestora nu au fost încălcate în speță.
Excepția autorității de lucru judecat reținută de instanța de fond este o excepție procesuală ce împiedică repunerea în discuție a unei cereri fondată pe aceeași cauză și având același temei juridic, între aceleași părți și în aceeași calitate. Intră sub incidența autorității de lucru judecat și situația în care litigiul anterior a fost soluționat pe excepția prescripției dreptului la acțiune, cum este cazul în speță în raportul procesual al reclamantului cu intimata pârâtă S C. SA. Față de pârâta S A. SA București acțiunea este de asemenea prescrisă, izvorul obligației de plată ce se solicită a fi stabilită în sarcina acestei pârâte constituindu-l raporturi juridice ce ar fi existat între părți în urmă cu circa 30 ani (astfel cum se menționează expres în cererea de chemare în judecată, dosar conexat nr._/63/2012). Termenul de prescripție de 3 ani (față de faptul că se urmărește recuperarea unei creanțe) reglementat de Decretul 167/1958 este cu mult depășit și nu s-a susținut și dovedit intervenția vreunor cauze de întrerupere a cursului prescripției.
Reținându-se autoritatea de lucru judecat nu s-a adus atingere principiilor de drept enunțate de recurent. De altfel, solicitând a fi respectate principiile de drept enunțate, recurentul nu motivează în ce mod acestea au fost nesocotite în cauză.
5. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul Ghiorghițoiu A., arătând următoarele: nu s-au acordat drepturile salariale legal cuvenite, în acest sens invocându-se Decr.31/1954 – art. 1 C.pr.civilă, art. 225, 723 din Lg. 40/2011 Codul Muncii, art. 38, alin. 1 și 2, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 47, alin. 1, art. 156, art. 161 alin. 4, art. 269 alin. 1, art. 287., Lg. 287/2009, art. 11,15, 1535, Decr. 167/1958, art. 21 din Constituție, art. 1 alin. 3, art. 21, art. 52 alin. 1 din CEDO, art. 1,6, 13, 14, 17 și altele.
Solicită conexarea contestației cu cererea privind nulitatea actelor de procedură cu privire la decizia contestată – 659/2014 cu nr._/2014, conexarea contestației cu cererea, analizarea acestora emiterea unei hotărâri având în vedere art.108 ind.4 C.pr.civilă în ceea ce privește sumele astfel:
De la C._ lei vechi adică 12.000 lei noi, de la A. 80.000.000 lei adică 8.000 lei noi.
Menționează că față de art.108 ind.3 C.pr.civilă părțile pârâte au pricinuit amânarea judecății prin nerespectarea legii, prin neprezentarea la ședințele de judecată .
De asemenea apreciază contestația ca fiind admisibilă conform art. 318 și 319 C.pr.civilă.
Invocă greșeala materială susținând faptul că greșeala constă în faptul respingerii pretențiilor, iar caracterul material al greșelii constă în aceea că pretențiile respinse se referă la sumele de bani care fac obiectul acțiunii.
Intimata . data de 21.05.2014 a depus întâmpinare solicitând respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, arătând că a fost analizată cauza pe fond și în recurs, sub toate aspectele sale, iar în drept a invocat dispoz. art. 115,317, 318 C.pr.civilă.
Contestația în anulare este nefondată și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare, care se adresează aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, iar cazurile și condițiile în care se poate promova o astfel de cale de atac sunt expres și limitativ prevăzute de lege, în art. 317 și 318 Cod procedură civilă
Contestatorul a invocat cazurile de anulare prevăzute de art. 317 alin. 1 pct. 1 și art. 318 teza I Cod procedură civilă.
a. Astfel, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivul arătat mai jos, numai dacă acest motive nu au putut fi invocat pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă, contestația poate fi primită pentru motivul mai sus-arătat, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Instanța de retractare apreciază că este investită cu un asemenea caz de anulare, întrucât prin cererea formulată contestatorul, deși nu trimite explicit la aceste dispoziții legale, acesta solicită să se constate nulitatea actelor de procedură cu referire la decizia contestată.
În aceste condiții, instanța va verifica dacă pentru termenul când s-a judecat recursul și s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, procedura de citare cu recurentul s-a realizat potrivit legii, respectiv dacă procedura a fost completă.
Recursul s-a judecat la data de 26 martie 2014, fiind amânată pronunțarea la cererea recurentului, la data de 2 aprilie 2014.
Pentru termenul din 26 martie 2014, recurentul a fost citat potrivit legii, existând la dosar dovada înmânării citației întocmită potrivit disp. art. 100 Cod procedură civilă – fila 7, iar recurentul a fost prezent personal în ședința publică de 26 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de dezbateri concluziile puse de acesta.
Prin urmare, în cauză nu sunt identificate cauze de nulitate a actului de procedură al citării care să atragă nulitatea actului de procedură subsecvent, respectiv a deciziei pronunțată în recurs, nefiind incident cazul de anulare prev. de art. 105 alin. 2 teza I Cod procedură civilă, privind anularea actului de procedură întocmit cu neobservarea formelor legale și care să fi pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
În concluzie, din această perspectivă, contestația în anulare este nefondată.
b. Contestatorul a mai invocat și dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă, indicând în acest mod cazul de anulare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, prevăzut de aceste dispoziții legale, respectiv acela că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, dacă dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, prin greșeală materială, în sensul disp. art. 318 alin. 1 teza I cod procedură civilă, se înțelege o eroare materială în legătură cu aspecte formale ale judecării cauzei și care a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța involuntar, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care stau la baza soluției pronunțate. Astfel, sunt greșeli materiale potrivit acestor dispoziții legale: - respingerea unui recurs ca tardiv, în funcție de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la poștă, înlăuntrul termenului de recurs, potrivit art. 104 cod procedură civilă; - anularea greșită a recursului ca netimbrat, deși la dosar se află dovada achitării taxei de timbru și chitanța nu a fost observată;- anularea greșită a recursului ca fiind făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se află procura dată reprezentantul părții, care nu a fost observată;- pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea care a fost atacată cu recurs.
În consecință, textul de lege vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. O altă interpretare a acestor dispoziții legale ar da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea, iar nu unei instanțe superioare, de modul în care, de exemplu, a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți sau de modul în care a analizat motivele de recurs sub aspectul legalității în privința soluționării unor excepții de procedură sau de fond - ceea ce ar echivala cu dreptul părților de a obține o reformare a hotărârii, ceea ce este inadmisibil.
In speță, instanța de retractare reține că argumentele aduse de contestator privind săvârșirea de către instanța de recurs a unei greșeli materiale, așa cum au fost reproduse în precedent, nu pot fi primite.
Astfel, acesta arată că greșeala constă în aceea că instanța a dispus respingerea recursului, menținând astfel respingerea acțiunii, iar caracterul material rezultă din aceea că pretențiile respinse sunt materiale, referindu-se la sumele de bani ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
Or, greșeala materială așa cum a fost concepută de către contestator nu este una dintre cele la care se referă norma legală, ci este o pretinsă greșeală de judecată, care în măsura în care susținerea contestatorului ar fi reală, nu s-ar putea corecta pe calea contestației în anulare, o asemenea situație excedând ipotezei normei.
Astfel, faptul că recursul s-a respins și nu s-a admis conform așteptărilor contestatorului de astăzi, reprezintă soluția însăși asupra cererii, fiind rezultatul voluntar al deliberării propriu-zise, deci nu reprezintă o greșeală involuntară, asupra unor aspecte formale ale judecății, așa cum s-a exemplificat anterior.
În ceea ce privește caracterul material al greșelii din perspectiva contestatorului, se reține că definirea acestei trăsături a greșelii, în mod eronat se face în raport cu obiectul pretențiilor, iar nu în raport cu aspectele formale ale judecății legat de care se admite de legiuitor că se pot săvârși greșeli ce pot fi remediate pe calea contestației în anulare, de așa natură încât să ne deschidă calea unui recurs la recurs, respectiv a unui recurs deghizat.
În aceste condiții, o reanalizare în contestație în anulare a modului cum a fost soluționată de instanțele anterioare excepția prescripției dreptului la acțiune, respectiv a autorității de lucru judecat, nefiind ca urmare cercetat fondul cauzei, mod de soluționare care nu ar fi justificat în context de existența unei greșeli materiale în sensul legii - nu poate fi făcută.
În caz contrar, așa cum s-a arătat în precedent, s-ar da părții posibilitatea formulării unui recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Deci, și din această perspectivă, contestația în anulare este nefondată.
Dispozițiile legale ale art. 317 si 318 C.pr.civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs și a unei reformări a hotărârii a cărei anulare se cere.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza M. c. României, a reamintit faptul ca principiul securitatii raporturilor juridice implica respectarea principiului res iudicata, conform caruia nicio parte nu este indreptatita sa solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii si, mai ales, nu in scopul de a obține o rejudecare si o noua analiza a cauzei. De asemenea, autoritatea de control nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. (Ryabykh c. Rusiei).
Acestea sunt considerentele pentru care s-a respins ca nefondată contestația în anulare de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul Ghiorghițoiu A. împotriva deciziei civile nr. 659/02.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._/63/2012*, în contradictoriu cu intimatele . A. BUCUREȘTI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2014
Președinte, T. R. | Judecător, M. L. N. A. | Judecător, C. R. |
Grefier, A. P. |
Red.Jud.T.R.
08.07.14
Tehn.I.C./Ex.2/
Jud.rec./L.E., P.B. și
C. T.
Jud.Fond/I.S.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
