Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 10-06-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 8883/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2468/2014
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător O. C. G.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în București, . 3, împotriva sentinței civile nr. 1090/18.02.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare R. E., cu domiciliul în Orșova, ., județul M., având ca obiect „contestație decizie de concediere”.
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelanta intimată, consilier juridic A. P., iar pentru intimata contestatoare avocat A. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic A. P., pentru apelanta intimată, pune concluzii de admitere a apelului, de desființare a sentinței atacate și de respingere a acțiunii, conform motivelor formulate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând cheltuieli deplasare.
Avocat A. B., pentru intimata contestatoare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința civilă nr. 1090/18.02.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea R. E., în contradictoriu cu intimata B. C. Română.
S-a anulat parțial decizia nr. 2995/12.08.2013 emisă de intimată în sensul că s-a înlocuit sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni, prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 1.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea R. E. a fost angajata Băncii Comerciale Române începând cu data de 01.02.1992 desfășurând activitate inițial la Filiala Orșova, iar din 01.04.2005 a fost promovată la Sucursala Județeană M. unde a lucrat ca informatician ajutor și consilier client retail, conform mențiunilor din carnetul de muncă (filele 10-20 dosar).
Prin decizia nr. 2995/12.08.2013 emisă de B. C. Română s-a dispus sancționarea contestatoarei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a, 248 alin. 1 lit. e, coroborate cu art. 251 din Codul muncii reținându-se în sarcina acesteia că a efectuat operațiuni neautorizate constând în aceea că: I) la data de 25.06.2013 a lichidat un depozit în sumă de 10 000 RON aparținând clientei T. Z., fără prezența clientei la sediul băncii (imagini video + declarații); semnătura aplicată pe formularul solicitare operațiuni diferă de specimenul de semnătură aflat în V2; II) a transferat 7000 RON din contul d-nei T. Z. în contul d-lui R. D. (tatăl salariatei) fără prezența clientei la sediul băncii (imagini video+declarații) conform declarației scrise, OP a fost semnat de către clientă ulterior efectuării operațiunii; III) a transferat 6900 RON din contul d-lui R. D. în contul clientei M. A., reprezentând restituire datorie pe care salariata R. E. o avea față de această clientă (imagini video+declarații); semnătura d-lui R. D. pe acest ordin de plată a fost aplicată de către R. E. (declarații), tatăl salariatei nefiind prezent în acea dată la bancă, iar salariata nefiind împuternicită pe contul în lei. S-a mai reținut în decizia de sancționare că la data de 01.07.2013 contestatoarea a transferat 3000 RON din contul d-nei T. Z. în contul d-lui R. D., OP a fost identificat în posesia salariatei fără a avea semnătura clientei; a retras 3000 RON de la ATM, operațiune efectuată de R. E. care se afla în posesia cardului d-lui R. D. (imagini video+declarații).
Din cuprinsul deciziei de sancționare reiese că prin abaterile disciplinare săvârșite contestatoarea a încălcat regulamentul intern – art. 14 lit. a, art. 48 lit. i, j, k; codul de etică – art. 4.2.1, 4.2.6, 4.2.7; cunoașterea clientelei; C00070.2-2011- art. 3, 3.1. 3.1; contul curent pentru persoane fizice B00124.2-2011-art.3.2, 3.1, 3.3; identificarea clienților persoane fizice B00261.2-2011-art. 3.1; norma metodologică privind activitatea de decontări cu și fără numerar nr. 10-art. 4.2.1.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare, instanța a reținut următoarele:
Din punct de vedere formal s-a constatat că decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în sensul că aceasta cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 252 alin. 2 Codul muncii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară a fost aplicată; termenul și instanța la care sancțiunea poate fi contestată.
În ceea ce privește temeinicia sancțiunii aplicate în raport de abaterea disciplinară reținută în sarcina contestatoarei, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 247 alin. 2 Codul muncii „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
Art. 248 alin. 1 lit. a-e Codul muncii enumeră sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul, cea mai grea sancțiune fiind cea de la lit. e – desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
De asemenea, art. 250 Codul muncii reglementează criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare dispunând că „angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta”.
În raport de dispozițiile legale anterior enunțate din Codul muncii referitor la răspunderea disciplinară a salariaților, tribunalul a reținut că sancțiunea disciplinară a fost aplicată de intimata B. C. Română, reținându-se în sarcina contestatoarei faptul că a efectuat operațiuni neautorizate în sensul că, în data de 25.06.2013 a lichidat un depozit în sumă de_ lei aparținând clientei T. Z., fără prezența clientei la sediul băncii, a transferat suma de 7000 lei din contul clientei T. Z. în contul tatălui contestatoarei – R. D. fără prezența clientei la sediul băncii, a transferat suma de 6900 lei din contul numitului R. D. în contul clientei M. A., reprezentând restituire datorie pe care salariale o avea față de clienta M. A., la data de 01.07.2013 a transferat 3000 lei din contul clientei T. Z. în contul numitului R. D. și a retras 3000 lei de la ATM aflându-se în posesia cardului numitului R. D. – tatăl său.
Totodată, s-a reținut în decizia de sancționare că salariata a recunoscut faptul că a încălcat normele interne ale Băncii privind operațiunile efectuate în contul clienților T. Z. și R. D., precum și faptul că s-a împrumutat de la clienta M. A. încălcând nomele interne ale Băncii privind împrumuturile de la clienți, aceste informații fiind verificate de Comisia de disciplină pe baza documentelor puse la dispoziție.
În declarația dată de contestatoare cu ocazia cercetării disciplinare aceasta a menționat că a avut acordul clientei pentru lichidarea unui depozit în sumă de 10.000 lei și că ulterior, clienta cu care avea o relație de prietenie a semnat personal și formularul de operațiuni și ordinul de plată primind câte un exemplar din fiecare.
A mai menționat că este împuternicită pe contul tatălui său R. D. și că a inițiat un transfer în sumă de 7000 lei din contul acestuia în contul numitei M. A., reprezentând plata unei datorii pe care o avea față de aceasta.
Prin faptele săvârșite contestatoarea a încălcat prevederile art. 14 lit. a din regulamentul intern care prevăd că salariații băncii sunt obligați să-și însușească și să respecte toate regulile, regulamentele și instrucțiunile BCR în vigoare, care sunt aduse la cunoștința lor, prevederile art. 48 lit. i, j, k din același regulament potrivit cărora pot fi considerate abateri disciplinare, fără a fi limitative următoarele: i)nerespectarea clauzelor contractului individual de muncă, ale contractului colectiv de muncă aplicabil, ale actelor adiționale și regulamentelor anexe, ale Actului constitutiv al BCR, ale regulamentului de funcționare al Băncii, ale regulamentului intern, ale Codului de etică al BCR; j) nerespectarea dispozițiilor cuprinse în circulare, scrisori circulare, instrucțiuni, proceduri, norme metodologice și alte reglementări interne sau legale; k) inițierea de operațiuni și/sau validarea acestora, fără documentele prevăzute de normele băncii.
De asemenea contestatoarea a încălcat prevederile Codului de etică, art. 4.2.1, 4.2.6, 4.2.7 referitoare la principiul integrității morale, al competenței profesionale și al prudenței, principiul comportamentului profesional, precum și prevederile art. 3, 3.1.3.1 din Cunoașterea clientelei C00070.2-2011 potrivit cărora verificarea identității clientului se realizează pe baza documentelor din categoria celor mai greu de falsificat sau de obținut pe cale ilicită sub un nume fals, cum sunt documentele de identitate, emise de o autoritatea oficială, care să includă o fotografie a titularului în cazul persoanelor fizice și documentele de înmatriculare/înregistrare a persoanelor juridice.
Prin faptele contestatoarei reținute ca abateri disciplinare au mai fost încălcate și prevederile art. 3.2, 3.1, 3.3 din Contul curent pentru persoane juridice B00124.2-2011, identificarea clienților persoane fizice B00261.2-2011- art. 3.1 și norma metodologică privind activitatea de decontări cu și fără numerar nr. 10 - art. 4.2.1.
Susținerea contestatoarei că prevederile legale reținute de angajator ca fiind încălcate de aceasta nu își au aplicabilitate în cauza de față, este neîntemeiată, întrucât faptele sale se încadrează în conținutul articolelor din normele interne ale băncii menționate în decizia de sancționare.
Faptul că contestatoarea nu a avut reprezentarea că ar comite vreo abatere de la regulile băncii și că intenția ei a fost doar aceea de a face un serviciu tatălui său și prietenei sale, ambii clienți ai BCR, așa cum susține în acțiune, nu este de natură să conducă la concluzia că nu a săvârșit nicio abatere disciplinară, din probele administrate în cauză, coroborate și cu recunoașterea faptelor de către contestatoare reieșind că aceasta a săvârșit abaterile disciplinare reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește însă individualizarea sancțiunii aplicată contestatoarei de către intimată, tribunalul a apreciat că sancțiunea este prea aspră și că angajatorul nu a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 250 Codul muncii.
În acest sens, s-a reținut că nu s-au avut în vedere împrejurările în care faptele au fost săvârșite, respectiv că numita T. Z. se află în relații de prietenie cu contestatoarea, iar numitul R. D. este tatăl contestatoarei, ambii fiind clienți ai băncii.
Astfel, din declarația clientei BCR T. Z. (filele 28, 49 dosar) a reiesit că aceasta a sunat-o pe contestatoare și i-a dat acordul verbal să transfere din contul său suma de 3000 RON, conform ordinului de plată efectuat în data de 01.07.2013 și semnat în data de 09.07.2013, având în vedere că în această perioadă a fost plecată din țară.
De asemenea, la aplicarea sancțiunii de către intimată nu s-a avut în vedere faptul că prin abaterile săvârșite de contestatore nu s-au produs consecințe materiale, fapt recunoscut implicit de intimată atât în cuprinsul notelor scrise depuse de aceasta la dosar (fila 182) cât și prin susținerile reprezentantei intimatei pe parcursul procesului.
Totodată, la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate contestatoarei, angajatorul nu a ținut seama nici de faptul că contestatoarea a avut o comportare generală bună în serviciu, evidențiindu-se profesional, fapt necontestat de intimată care nu a susținut nici faptul că i-ar mai fi aplicat contestatoarei vreo sancțiune disciplinară pe perioada în care a fost angajata acesteia.
Mai mult, nu numai că nu i-a fost aplicată vreo sancțiune disciplinară, dar din fișele de evaluare a contestatoarei pe perioada 2010-2012 depuse la dosar de intimată (filele 187-189) reiese că în perioada respectivă contestatoarea a obținut punctaje maxime în activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul BCR în calitate de consilier client retail.
În dovedirea susținerilor referitoare la conduita profesională a contestatoarei, apărătoarea acesteia a depus la dosar răspunsul primit la adresa pe care a înaintat-o către o fostă salariată a intimatei, S. M., căreia contestatoarea i-a fost subordonată, răspuns din cuprinsul căruia reiese că rezultatele la evaluările realizate în perioada 2008-2012 au situat-o pe R. E. la nivelul celor mai performanți consilieri clienți retail din țară, conform statisticilor BCR, motiv pentru care a fost propusă la majorări salariale timp de 3 ani consecutiv.
Față de cele expuse s-a apreciat că în raport de conduita culpabilă a contestatoarei, sancțiunea aplicată de intimată este disproporționată dispunându-se înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni, prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Având în vedere considerentele anterior expuse s-a constatat că este întemeiată contestația formulată de contestatoarea R. E., fiind admisă în parte în sensul că s-a dispus anularea parțială a decizia nr. 2995/12.08.2013 emisă de intimată în sensul că s-a înlocuit sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni, prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.
În baza art. 80 Codul muncii, s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii și a fost obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă s fost obligată intimata care a căzut în pretenții să plătească contestatoarei suma de 1.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, intimata susține că, instanța de fond, în mod greșit a avut în vedere exclusiv cele 5 puncte ale art. 250 C.muncii, după care a apreciat că sancțiunea aplicată de angajator a fost prea aspră, trebuind să aibă în vedere și alte împrejurări așa cum a reținut și ÎCCJ – dispozițiile art. 266-268 din Codul Muncii .
Considera că, instanța trebuia să țină cont de specificul special al activității, activitate care este supusă unor dispoziții speciale și riscurilor operaționale care apar din nerespectarea întocmai și cu strictețe a normelor bancare și legale speciale de către angajați.
Consideră ca prima instanța a ignorat in analiza sa si unele aspecte declarate si susținute prin cererea de chemare in judecata de către reclamantă, referitor la susținerea reclamantei ca nu ar fi avut reprezentarea comiterii unei abateri de la regulile băncii.
Consideră acest aspect deosebit de relevant in aprecierea gravitații culpei, atitudinea intimatei-reclamante nu poate fi apreciata decât ca o circumstanța agravanta care nu ii micșorează culpa, din contra, demonstrează necunoașterea normelor si reglementarilor interne, sau ignorarea acestora in anumite împrejurări, împrejurări in care contestatoarea a apreciat ca sunt in măsura sa permită încălcarea atribuțiilor, normelor bancare si obligațiilor sale.
Contestatoarea a fost angajata a unei banci si nu a unei instituții de intrajutorare prieteneasca sau de rudenie, iar aceasta susținere arata o data in plus ca sancțiunea a fost individualizata corect, o astfel de persoana, care a avut si atribuții de coordonare si control a respectării normelor băncii si activității persoanelor din echipa sa, nu poate prezenta încredere angajatorului si cu atat mai puțin clienților băncii care au nevoie de personal corect, integru, onest, de încredere, atunci cand solicita servicii bancare de la personalul unei banei.
Mai mult decât orice, afacerea bancara se bazează pe încrederea pe care clienții o au în banca. Daca aceasta încredere este pierduta, ea nu mai poate fi recâștigată ușor.
Instanța, dispunând reîncadrarea salariaților care au luat banii clienților din cont, fara voia acestora (la momentul operațiunii), pun în pericol credibilitatea instituției de credit.
Mai mult, instanța de fond nu a ținut cont de un element extrem de grav al abaterii disciplinare -intimata - reclamanta a contrafăcut semnaturile clienților pentru a crea o aparenta de legalitate.
Consideră că, greșit prima instanța a analizat elementele prevăzute de art.250 C.muncii, numai din prisma reclamantei.
De asemenea, in mod eronat prima instanța retine ca, conform evaluărilor depuse de subscrisa, intimata ar fi avut punctaj maxim la evaluările anilor anteriori. Punctajul maxim este de 5, iar intimata a fost evaluata cu punctaje de 2.84-in 2012, 3.65-in 2011, 4.46-in 2010. Oricum, apreciază că, chiar daca ar fi avut un punctaj maxim de 5 pe toata perioada lucrata in BCR, aceasta nu o indrituia sa nu-si respecte obligațiile asumate prin fisa postului si sa încalce normele interne.
Referitor la cheltuielile de judecata, consideră ca in mod nefondat prima instanța a obligat la plata integrala a acestora, având in vedere ca acțiunea a fost admisa parțial, cu încălcarea dispozițiilor art.453 al.(2) NCPC, putând cel puțin sa facă compensarea cheltuielilor de judecata, deoarece a efectuat cheltuieli pentru asigurarea reprezentării la fiecare termen de judecata, in suma de 880 lei, cheltuieli probate.
Solicită judecarea cauzei în lisă.
Curtea analizând apelul formulat reține următoarele;
Instanța de fond soluționând cauza a reținut că intimata-contestatoare se face vinovată de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, însă a apreciat că angajatorul a aplicat sancțiunea fără a avea în vedere împrejurările în care faptele au fost săvârșite, și anume relațiile de prietenie dintre contestatoare și numita T. precum și tatăl contestatoarei.
Este drept că instanța poate analiza gravitatea sancțiunii aplicate de către angajator în raport cu faptele ce constituie abatere disciplinară.
Această analiză trebuie să aibă însă în vedere și specificul activității desfășurate de către angajator, ca și specificul activității desfășurat de către salariatul sancționat, deoarece uneori faptele săvârșite de salariat chiar dacă nu îi cauzează angajatorului un prejudiciu imediat sau de o anumită gravitate, sunt de natură să-i afecteze activitate acestuia și să pună în pericol desfășurarea normală a activității angajatorului.
În speță, angajatorul este o unitate bancară.
Activitatea desfășurată de o asemenea entitate presupune în special o foarte mare încredere a clienților în unitatea respectivă, încredere ce presupune respectarea cu strictețe a regulamentelor și legilor pe baza cărora își desfășoară activitate angajații băncii respective.
Încrederea clienților constă în convingerea că sumele de bani lăsate de către aceștia în custodia și administrarea unității respective sunt în siguranță, și că nimeni nu are acces la ei fără acordul clientului respectiv.
Odată pierdută această încredere, activitatea unității respective poate suferi consecințe dezastroase pentru ea cu pierderii foarte mari.
Contestatoarea desfășura activitatea de consilier client retail, iar faptele pentru care a fost sancționată au constat tocmai în nerespectarea normelor legale în ceea ce privește accesul la conturile clienților și derularea operațiunilor pe conturile acestora, fapte de natură a afecta credibilitatea băncii, și implicit activitatea acesteia.
Faptul că una dintre cliente ar fi sunato pe contestatoare și și-ar fi dat acordul ca aceasta să facă operațiuni pe contul său, sau că unul dintre clienți era tatăl contestatoarei, nu sunt de natură a face ca faptele săvârșite de contestatoare să fie mai puțin grave, prin aceste fapte contestatoare expunând angajatorul unui risc operațional.
De asemenea nici faptul că anterior aceasta a obținu punctaje maxime la evaluările profesionale nu constituie motiv de a considera că sancțiunea aplicată este prea gravă în raport cu faptele comise, dat fiind așa cum s-a arătat, specificul activității angajatorului cât și al contestatoarei.
Pentru motivele arătate, Curtea consideră că sancțiunea aplicată de către angajator este în concordanță cu gravitatea faptelor comise de către contestatoare, criticile formulate de către apelantă fiind astfel fondate, și în baza art. 480 cod proc. civ. va admite apelul și va schimba sentința în sensul că va respinge contestația.
În baza art. 453 alin. 1 cod proc. civ. va fi obligată intimata-contestatoare la 267 lei cheltuieli de judecată către apelanta-intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în București, . 3, împotriva sentinței civile nr. 1090/18.02.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare R. E., cu domiciliul în Orșova, ., județul M., având ca obiect „contestație decizie de concediere”.
Schimbă sentința civilă, respinge contestația.
Obligă intimata către apelantă la 267 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.Jud.M.P.
4ex./25.06.2014
Jud.fond – M.I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
