Contestaţie act. Hotărâre din 01-07-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 14237/95/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1125
Ședința publică de la 01 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător P. P.
Judecător M. P.
Grefier M. V. A.
_
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul H. G. împotriva sentinței civile nr.173/16.01.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. D. „E. G.” TG.J., C. L. TG-J., având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prin încheierea de ședință din data de 26.02.2013 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța, în raport de referatul întocmit de grefierul de ședință, potrivit art. 248 Cod procedură civilă, a ridicat excepția perimării recursului, trecând la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr.173/16.01.2012 a admis excepția de tardivitate a contestației, invocată din oficiu.
A respins acțiunea formulată de către reclamantul H. G., în contradictoriu cu pârâții T. D. E. G. și C. L. AL MUNICIPIULUI TG-J..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă, instanța s-a pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În consecință, a analizat cu prioritate excepția de tardivitate a contestației, care are un caracter de ordine publică și poate fi invocată și din oficiu de către instanță.
Reclamantul este angajat la T. D. E. G. în funcția de maistru lumini și prin contestația de față solicită obligarea pârâților la revocarea dispoziției nr.242/15.07.2010, prin care i-a fost diminuat unilateral salariul cu 25% și la plata drepturilor salariale, actualizate cu rata inflației.
În conformitate cu prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr.330/2009, contestația în legătură cu stabilirea salariului poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
În speță, reclamantul a formulat plângere pe cale administrativă la pârâtul T. D. E. G. care a emis dispoziția de diminuare contestată, după expirarea termenului legal de 5 zile prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, plângerea fiind înregistrată sub nr. 1638/11.08.2010, astfel că este incidentă în cauză excepția de tardivitate a contestației.
De asemenea, instanța a reținut că nici pe fond nu este întemeiată contestația, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune reclamantul a invocat faptul că salariul i-a fost diminuat în mod nejustificat de către angajator.
Potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Instanța a reținut că salariul reclamantului nu a fost redus în mod nejustificat, ci măsura de diminuare cu 25% a fost luată în temeiul art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Prin textul de lege menționat s-a prevăzut diminuarea cu 25% a cuantumului salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Cum drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile Legii 330/2009, nu poate fi vorba de o diminuare unilaterală a salariului dispusă de angajator, ci de o măsură dispusă în aplicarea unei legi, respectiv Legea nr.118/2010.
Instanța a constatat că Legea nr.118/2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.872/2010 Curtea Constituțională a stabilit că această lege nu aduce atingere dreptului la muncă ce include și dreptul la salariu. S-a reținut de către Curte că, deși măsura diminuării salariilor din sectorul bugetar se constituie într-o veritabilă restrângere a dreptului constituțional la muncă, restrângerea este conformă articolului 53 din Constituție, în condițiile în care este prevăzută de lege, vizează un scop legitim (reducerea cheltuielilor bugetare), este necesară într-o societate democratică, există o proporționalitate între mijloacele folosite, adică reducerea salariilor cu 25% și scopul urmărit, adică reechilibrarea bugetului de stat, măsura legislativă se aplică nediscriminatoriu.
În conformitate cu dispozițiile art.147 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării.
Deși Curtea Constituțională a reținut că prin diminuarea salariului nu se încalcă un drept constituțional, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile art.53 din Constituție, instanța a procedat la analiza acțiunii reclamantului și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru a stabili dacă aplicarea Legii nr. 118/2010 este de natură a produce efecte contrare acesteia, în condițiile în care chiar dispozițiile art.20 alin.2 din Constituție impun prioritatea reglementărilor internaționale, cu excepția situației în care legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit art.1 din Protocolul nr.1, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Convenția însă nu garantează un anumit cuantum al salariului, acest aspect rezultând și din cuprinsul Hotărârii Kecko versus Ucraina din 8.11.2005, hotărâre în care se menționează că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. O creanță, cum este cea privind salariul, poate reprezenta un bun numai în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern. Ori, în condițiile în care în dreptul intern s-a prevăzut diminuarea salariilor cu 25%, suma de care reclamantul a fost privat nu reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocol, o astfel de creanță neavând o bază suficientă în dreptul intern. Această constatare a instanței face de prisos analiza cerinței legate de proporționalitatea mijloacelor folosite cu scopul urmărit și a celei vizând caracterul nediscriminatoriu.
Măsura diminuării salariului nu încalcă nici art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Dispozițiile acestui articol garantează dreptul de proprietate și faptul că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de bunurile sale.
Instanța a apreciat însă că reclamantul are un astfel de drept doar în ceea ce privește salariul stabilit în conformitate cu Legea nr.118/2010. Pentru diferența față de cuantumul salariului primit anterior intrării în vigoare a acestei legi, reclamantul nu mai justifică un titlu, iar problema lipsirii în mod arbitrar de un anumit cuantum nu poate fi pusă în discuție în condițiile în care diminuarea este prevăzută prin lege.
De asemenea, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului garantează dreptul la muncă și la salariu egal pentru muncă egală, nu însă un anumit cuantum al salariului. Ca atare, nu se poate susține încălcarea acestui articol și nici a art.4 privind dreptul lucrătorilor la o salarizare echitabilă și 20 din Carta Socială Europeană privind egalitatea de șanse a lucrătorilor.
Măsura diminuării salariului nu încalcă nici principiile prevăzute de art.1 punctele 2 și 4 din Carta Socială Europeană Revizuită ce a fost ratificată de țara noastră.
Cele două principii consacră dreptul lucrătorilor la condiții de muncă echitabile și la o salarizare echitabilă, care să asigure un nivel de trai decent salariaților și familiilor acestora. Ori această măsură de reducere a salariilor este una provizorie, până la 31.12.2010, fiind justificată de condițiile economice actuale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul H. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Verificând actele de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 26.02.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.2 C.p.civ. pentru lipsa părților.
Se constată că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de reclamantul H. G. împotriva sentinței civile nr.173/16.01.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. D. „E. G.” TG.J., C. L. TG-J..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2014
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | Judecător, M. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud. M.P.
Jud.fond A.B.
Teh.red. A.G./2 ex
Data: 04.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 598/2014.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3911/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
