Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 4513/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4513/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 15109/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4513/2014
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător I. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelurile declarate de apelanta P. M. A., cu domiciliul în Calafat,., ., ., și apelanta .-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT ROMANIA cu sediul social în Calafat,.,județul D., împotriva sentinței civile nr.661/12.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. D. pentru apelanta P. M. A., lipsă fiind apelanta .-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT ROMANIA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelurile sunt declarate și motivate în termenul legal.
Având în vedere că prin cererea de apel nu s-au propus probe noi, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea judecătorească în fața instanței de apel, motiv pentru care în baza art.482 raportat la 244 Noul Cod de proc.civ., și respectiv art.394 Noul Cod de proc.civ., constată terminată cercetarea judecătorească, și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Avocat C. D. pentru apelanta P. M. A., solicită admiterea apelului declarat pentru considerentele invocate, menționând că instanța a refuzat repunerea pe funcție a apelantei, iar cu privire la apelul declarat de pârâta .-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT ROMANIA, solicită respingerea apelului conform motivelor din întâmpinare, solicitând cheltuieli de judecată depunând astfel chitanța privind onorariul de avocat.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată :
Prin sentința civilă nr.661/12.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea P. M. A., în contradictoriu cu intimata .-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT, județul D..
S-a anulat decizia de concediere nr.26/07.10.2013 emisă de intimată, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară concedierii și a fost obligată intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii (07.10.2013) și până la data de 02.01.2014 (data încetării contractului individual de muncă).
S-a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 26/07.10.2013 intimata .-CALAFAT AD BULGARIA - SUCURSALA CALAFAT ROMANIA a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarea P. M. A., contractul său individual de muncă fiind desfăcut în temeiul art. 61 alin. 1 lit.a Codul muncii.
Potrivit art.252 alin.2 lit. a, b și c Codul muncii, "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea".
În decizia contestată se menționează că sancțiunea a fost aplicată pentru fapta contestatoarei de "însușire necuvenită a unor sume de bani rezultate din încasările pentru taxa de trecere a podului" în zilele de 30.08.2013 și 31.08.2013.
Instanța a constatat că fapta pentru care a fost sancționată contestatoarea este suficient de clar descrisă, fiind indicate momentul și modul în care s-a considerat realizată.
Ca urmare, instanța a constatat neîntemeiată susținerea contestatoarei, privind încălcarea dispozițiilor art. 252 alin.1 lit.a Codul muncii la întocmirea deciziei, de către intimată.
Cu privire la cea de a doua excepție și anume lipsa prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariată, instanța a constatat că, într-adevăr din decizie lipsesc aceste mențiuni, iar neindicarea dispoziției a cărei încălcare atrage calificarea ca abatere disciplinară se sancționează cu nulitatea absolută a deciziei.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat întemeiate susținerile contestatoarei privind nelegalitatea deciziei de concediere, urmând să anuleze decizia nr. 26/07.10.2013 emisă de intimată, în condițiile art. 80 alin. 1 Codul muncii.
În temeiul art.80 alin.2 Codul muncii, instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară, cu consecința reintegrării contestatoarei în funcția avută la data concedierii nelegale, 07.10.2013.
Cu privire la despăgubirile datorate de angajator, instanța va reține aplicabile dispozițiile art. 80 alin.1 Codul muncii, însă perioada pentru care le datorează este cuprinsă între data reintegrării (07.10.2013) și data încetării de drept a contractului individual de muncă al salariatei.
Sub acest aspect, instanța constată că potrivit contractului individual de muncă încheiat de părți (fila 11), contestatoarea a fost angajată pe perioadă determinată, de 6 luni, până la 02.01.2014.
Ca urmare, la data de 02.01.2014 contract individual de muncă încheiat de părți, a încetat de drept, în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii.
În consecință, instanța a obligat intimata să plătească salariatei sale despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii (07.10.2013) și până la data de 02.01.2014 (data încetării contractului individual de muncă).
Cererea contestatoarei privind plata daunelor morale 248 alin.1 C.pr.civ., a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât aceasta nu a produs dovezi în sensul producerii unui prejudiciu care să îi fi afectat imaginea, urmare a emiterii deciziei.
Celelalte excepții invocate de contestatoare, respectiv fondul cauzei nu au mai fost analizate față de prevederile art. 248 alin.1 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarea P. M. A. și intimata .-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT ROMANIA.
În acest sens apelanta intimată prin motivele de apel a solicitat admiterea prezentului apel si schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată
A arătat că, prin sentința menționată instanța de fond a admis în parte contestația formulata de contestatoarea P. M. A., a anulat decizia de concediere nr.26/07.10.2013, a dispus repunerea părților în situația anterioară concedierii și a obligat subscrisa la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii (07.10.2013) si până la data de 02.01.2014 (data încetării contractului individual de muncă).
Că, instanța de fond nu a administrat în cauza nicio probă, deși a solicitat administrarea probei cu înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate, totuși instanța a respins această solicitare, soluționând cauza în lipsa acestor înscrisuri, care erau utile unei juste soluționări a cauzei, respectiv pentru ca instanța să poată verifica susținerile contestatoarei, inclusiv excepțiile invocate de aceasta.
Că, instanța a admis contestația pronunțând o soluție fără a analiza fondul cauzei, astfel, așa cum a arătat, decizia de concediere nr.26/07.10.2013 fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale, nu este lovită de nulitate absolută.
Așa cum rezultă chiar din cuprinsul deciziei, anterior emiterii acesteia s-a realizat procedura cercetării disciplinare a salariatei, iar în data de 03.09.2013 s-a întocmit un referat din care rezultă că în data de 30.08.2013 salariata P. M.-A. și-a însușit necuvenit sume de bani rezultate din încasările pentru taxa de trecere a podului.
Salariata a fost ulterior convocată să dea explicații cu privire la fapta săvârșită, însă aceasta a refuzat să dea o notă explicativă și nici nu a prezentat fapte sau acte în apărarea sa, aceste aspecte fiind consemnate în procesul-verbal încheiat la data de 21.09.2013.
Decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art.252 alin.2 lit.a-f din Codul muncii, chiar dacă nu se indica în mod expres prevederile din statut sau din contract care au fost încălcate de salariată, acestea pot fi deduse implicit din modul de descriere al faptei, însușirea necuvenită a unor sume de bani reprezentând în mod evident o nerespectare de către angajat a obligațiilor contractuale și din fișa postului.
Caracterul ilicit al faptei rezultă din neconcordanta dintre aceasta și normele legale.
Susținerile contestatoarei în sensul ca faptele descrise în cuprinsul deciziei de concediere nu ar fi reale și nu ar reprezenta o abatere disciplinară sunt total neadevărate, în condițiile în care prin înscrisuri se poate demonstra contrariul.
Astfel, la data de 03.09.2013 s-a întocmit un referat din care rezultă că în data de 30.08.2013 salariata P. M.-A., și-a însușit necuvenit anumite sume de bani rezultate din încasările pentru taxa de trecere a podului.
Este evident că prin însușirea de către salariată a acestor sume de bani care reveneau societății s-a produs un prejudiciu în patrimoniul subscrisei, în calitate de unitate angajatoare.
A accepta punctul de vedere al contestatoarei în sensul că această faptă săvârșită nu ar fi avut legătură cu îndatoririle sale de serviciu, ar însemna acceptarea ideii că un salariat își poate însuși oricând, în mod necuvenit sume de bani din patrimoniul societății angajatoare fără a răspunde în niciun mod.
În plus, nu este necesar ca această îndatorire (de a nu-și însuși în mod necuvenit sume de bani) să fie prevăzută în mod expres în cuprinsul contractului individual de muncă, fiind evident că săvârșirea unei astfel de fapte reprezintă o abatere disciplinară gravă, ea fiind în contradicție cu normele legale, morale, precum și cu prevederile din fișa postului.
Cererile referitoare la reintegrarea salariatei si la plata unei despăgubiri se impun a fi respinse, ca o consecință a respingerii cererilor privind nulitatea și anularea deciziei de concediere.
A solicitat admiterea apelului, iar pe fond respingerea contestației formulate.
Contestatoarea P. M. A. prin motivele de apel, a solicitat admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii în integralitate a contestației formulate împotriva deciziei de concediere emise de către intimata unitatea angajatoare, iar în temeiul art. 453 alin 1 C.pr. civ., obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat.
În motivarea apelului a arătat că în fapt, prin sentință a fost admisă în parte contestația formulată, anulându-se decizia de concediere nr.26/07.10.2013 emisă de intimata, . Calafat Ad Bulgaria-Sucursala Calafat România, dispunând repunerea părților în situația anterioară concedierii și obligării intimatei la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii ( 07.10.2013) și până la data de 02.01.2014 (data încetării contractului individual de muncă), fiind respinsă cererea privind acordarea de daune morale .
A arătat că a fost reținut ca incident motivul de nulitate al deciziei de concediere reprezentat de lipsa în actul de concediere a mențiunilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care ar fi fost nesocotit de către salariată și care ar fi condus astfel la sancționarea sa disciplinară cu desfacerea contractului de muncă.
Că în aceleași considerente, este admis și petitul formulat în considerarea prevederilor art 80 alin 2 Codul muncii, respectiv repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, astfel că chestiunea despăgubirilor solicitate cu titlu de daune materiale, în considerarea prevederilor amintite a fost admisă însă limitat doar pentru perioada 07.10._14, fiind astfel implicit constatată ca intervenită încetarea de drept a contractului individual de muncă al salariatei ca efect al ajungerii la termen.
Nelegalitatea soluției instanței de fond constă în limitarea perioadei de acordare a despăgubirilor materiale solicitate în considerarea prevederilor art 80 alin 1 Codul muncii, pe fondul constatării intervenite a încetării de drept a contractului individual de muncă, înlăturând practic cea mai importantă consecință a constatării ca nule absolut a actului de concediere, respectiv aceea de repunere în situația anterioară în sensul reintegrării pe funcția deținută anterior concedierii.
Pe acest aspect, urmează să se constate faptul că deși în considerentele hotărârii este reținută repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării, în dispozitiv, dezlegarea acestui petit de cerere în sensul celor dispuse prin considerente, nu se mai regăsește, fiind menționată doar măsura repunerii în situația anterioară, fără a fi indicată expres în ce constă această repunere, respectiv reîncadrarea.
Mai mult, în condițiile limitării dreptului la despăgubirile materiale solicitate la momentul 02.01.2014, iar nu la momentul reintegrării efective, se poate considera că instanța nu ar fi dispus reintegrarea ca urmare a survenienței încetării de drept a contractului prin ajungerea acestuia la termen.
Ori, în cauză, măsura reintegrării, chiar și pe fondul solicitării sale exprese în considerarea prevederilor art 80 alin 2 Codul muncii, este efect al constatării nulității absolute a actului de concediere la rându-i varietate a actului juridic civil, fiind irelevant că în cauză ar fi intervenit încetarea raporturilor juridice de dreptul muncii caracterizate ca fiind limitate temporar.
Tuturor angajaților societății "intimate le-au fost perfectate inițial contracte de muncă pe perioadă determinată ( până la 02.01.2014), celor aflați în activitate la momentul ajungerii la termen a acestora fiindu-le întocmit însă act adițional, în sensul transformării contractelor pe perioadă nedeterminată.
În condițiile în care raporturile de muncă încetaseră la momentul modificării contractelor, ca urmare a unui act unilateral al angajatorului constatat nul absolut, a fost privată de un tratament similar celui aplicat restului salariaților în virtutea căruia au continuat raporturile de muncă inițial stabilite, măsura modificării contractelor sub aspectul duratei fiind dispusă de către angajator în vederea continuării activității, iar nu urmare a verificării competențelor angajaților vizați de măsură.
Instanța de fond ar fi trebuit să dispună expres reintegrarea sa pe funcția deținută anterior cu obligarea la plata despăgubirilor bănești ce îi revin calculate până la momentul reintegrării efective, respectiv să dispună reintegrarea de la momentul pronunțării hotărârii în primă instanță ( dat fiind caracterul său executoriu) urmând ca, ulterior, în condițiile în care ar fi considerat că nu înțelege să dispună prelungirea efectelor contractului ori încheierea altuia pe perioadă nedeterminată, să emită o nouă decizie de încetare a contractului în baza art 55 Codul muncii.
În drept, a invocat dispozițiile art. 453, art. 466, art. 480 alin 2 C.pr. civ.
Apelurile sunt nefondate.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor art.479 alin.(1), teza a II-a C.pr.civ., constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile apelantei intimate privind neadministrarea de către prima instanță a probelor solicitate, în condițiile în care așa cum prevede art.205 C.pr.civ., “întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată”, iar prin actul depus în cauză (filele 24-27 dosar fond) nu s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, deși sarcina probei revenea acesteia potrivit art 272 Codul muncii.
De altfel, nici la termenul din 12.02.2014 (fila 34 dosar fond) nu s-a făcut o asemenea solicitare de către apelanta intimată, care a avut o apărare calificată, și pe de altă parte probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel (art.254 C.pr.civ.) și în cauză nu au existat nici cazurile legale de excepție pentru a putea fi încuviințate pe acest temei legal.
De aceea, nu se poate reține că instanța nu a cercetat fondul cauzei, întrucât hotărârea apelată cuprinde expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, fiind arătate motivele pe care se întemeiază, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede art.425 C.pr.civ.
Împrejurarea că angajatorul a realizat procedura cercetării disciplinare prin convocarea angajatului, chiar dacă aceasta a refuzat să se prezinte, nu poate duce la concluzia că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art.252 alin.2 lit.a-f) din Codul muncii, sub sancțiunea nulității, în condițiile în care deși este menționată fapta de însușire necuvenită a unor sume de bani, care a fi atras nerespectarea de către angajat a obligațiilor contractuale și din fișa postului, în speță nu s-a făcut dovada unor asemenea aspecte de către angajator, care avea o astfel de obligație legală..
În acest sens, sunt dispozițiile art.272 Codul muncii potrivit cărora „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare”.
Nici criticile invocate de către apelanta contestatoare nu sunt întemeiate, întrucât instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă în cauză a dispozițiilor legale relevante privind acordarea despăgubirilor în cazurile impuse de anularea concedierii și repunerea părților în situația anterioară.
Din acest punct de vedere, se poate observa că instanța a dispus acordarea unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat apelanta, de la data concedierii (07.10.2013) și până la data de 02.01.2014 (data încetării contractului individual de muncă), iar în privința daunelor morale a reținut corect că nu s-a făcut dovada acestora..
Este întemeiat raționamentul instanței, cu privire la existența unor raporturi de muncă în temeiul unui contract individual de muncă pe durată determinată (filele 11-14 dosar fond), iar actul adițional la care apelanta contestatoare face referire a adus modificări numai în ceea ce privește salariul (fila 14), iar nu în privința transformării contractelor cu perioadă determinată în perioadă nedeterminată, astfel că nu se pot reține nici aceste critici.
Prin urmare, anularea deciziei de sancționare a produs efectele repunerii în situația anterioară emiterii actului de concediere numai pentru perioada amintită de către instanță.
Nefiind întemeiate nici celelalte critici invocate de apelanta contestatoare, în temeiul art.480 C.pr.civ., ambele apeluri se privesc ca nefondate și se resping, menținându-se soluția instanței ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta contestatoare P. M. A., cu domiciliul în Calafat, ., ., . și apelanta intimată .-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT ROMANIA cu sediul social în Calafat, ., județul D., împotriva sentinței civile nr.661/12.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2014.
Președinte, M. L. | Judecător, I. M. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.M.L.
4 ex/AS
j.f. D.S.
16.12.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
