Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 623/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 623/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 2895/63/2011
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 623
Ședința publică din data de 26 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător P. B.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., împotriva sentinței civile nr.7182/14.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D., P. E., Ș. S. C., B. N. și C. A., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta reclamantă depunând delegația de reprezentare, consilier juridic T. I., precum și intimații pârâți P. E. și C. A., lipsind intimații pârâți D. D., Ș. S. C. și B. N..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic T. I. pentru recurenta reclamantă, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Intimații pârâți, P. E. și C. A., au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
În susținerea cererii, au depus sentința nr.235/19.01.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul_ și decizia 6987/07.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._
.
CURTEA
Asupra recursului de față:
P. sentința civilă nr.7182/14.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, s-a respins cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta C.N.A.D.N.R P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. cu sediul în C., .. 17, județul D. în contradictoriu cu pârâții D. D., cu domiciliul în C., . nr 4, .. 11 . județul D., P. E., cu domiciliul în C.,. . ., Ș. S. C., cu domiciliul în Slatina,.. 41,județul O., C. A., cu domiciliul în Slatina,.. 5 ., B. N., cu domiciliul în Slatina,. ., astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut:
În perioada 09.02.2009 –31.03.2009 a fost efectuat de către Camera de Conturi D. controlul privind evoluția patrimoniului public și privat al statului la DRDP C..
S-au efectuat verificări de către auditorii publici externi din cadrul Camerei de Comerț D. și s-a constatat că în evidenta contabilă a DRDP C. era înregistrată la 31 12 2008 în contul de ordine și evidență 8038.01 – 05 – " Alte valori în afara bilanțului " suma de 3.648,79 lei reprezentând taxe aferente autorizațiilor speciale de transport.
In acest sens a fost întocmit de către Camera de Conturi D. procesul verbal de constatare nr. 6055/03.04.2009 precum și decizia nr. 7/30.04.2009, acte administrative prin care s-a dispus ca DRDP C. să clarifice stadiul în care se află procesele verbale de contravenție în care sunt înscrise taxele aferente autorizațiilor speciale de transport menționate în contul de ordine și evidentă 8038.01 – 05 – " Alte valori în afara bilanțului " precum și stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor prevăzute de lege pentru recuperarea acestora.
Arată că a dispus măsuri de verificare a stadiului în care se află procesele verbale de contravenție în care sunt înscrise taxele aferente autorizațiilor speciale de transport și s-a constatat că aceste procese verbale menționate în anexa 1 la prezenta acțiune nu au fost urmărite și încasate rezultând astfel un prejudiciu în sumă de_,74 lei.
Deci s-a constatat că fapta din care derivă prejudiciul constă in neinițierea măsurilor de executare silită in cadrul termenului de prescriere. (fila 11 din dosar)
Aceste acte administrative au fost contestate la Secția de C. Administrativ a Tribunalului D. care a anulat in parte decizia nr. 7/2009, insă cu privire la alte aspecte care nu interesează cauza de fata si s-a menținut decizia cu privire la recuperarea prejudiciului reprezentând venituri rezultate din taxe privind autorizațiile speciale de transport.
P. decizia nr._/2013 din 04.09.2013 a Curții de Apel C. s-a respins recursul formulat de DRDP C., s-a respins cererea de anulare a deciziei nr. 7/2009.
Instanța a respins cererea pentru următoarele considerente:
Din probatoriile administrate nu reiese dovada existentei unor fapte ilicite ale pârâților (angajații societății) fapte care să fi condus la producerea cu vinovăție a unor pagube materiale, fapte săvârșite în legătură cu atributiile de serviciu ale acestora.
Instanta a constatat că nu sunt îndeplinite conditiile răspunderii patrimoniale a pârâtilor reglementată de art. 270 C. Muncii, deoarece acestia in calitate de consilier juridic, sef serviciu AVTR, controlori de trafic nu aveau obligatia recuperării efective a contravalorii autorizatiei speciale de transport, in sensul initierii măsurilor de executare silită in cadrul termenul de prescriptie, asa cum rezultă din analiza circuitului unei autorizatii speciale de transport de la momentul nasterii obligatiei de plată a acesteia (momentul întocmirii procesului verbal de contraventie de catre controlorul de trafic din cadrul EMCATR) si pana la încasarea efectivă a contravalorii.
Abia prin adresa nr._/17.09.2009 emisă de C. (fila 56), după raportul Curtii de Conturi, s-a stabilit modul de urmărire si evidentă a PVCC-urilor, incepând cu luna iulie a anului 2009, respectiv identificarea PVCC_urilor incasate, evidenta lor extracontabilă se va efectua in cadrul fiecărei Sectii de Drumuri Nationale, prin responsabili desemnati in acest sens, in colaborare cu oficiul juridic si Departamentul AVTR din cadrul DRDP C..
S-a stabilit tot la aceeasi dată că evidenta si urmărirea PVCC-urilor emise până la 31.12.2008 va ramâne in continuare organizată in cadrul DRDP Central.
Deci prin această adresă se recunoaste că până in luna iulie 2009 nu erau stabilite atributii clare si nominalizate persoane care să urmărească circuitul proceselor verbale de contraventie, iar modul de urmărire al proceselor verbale emise până la data de 31.12.2008 nu se putea face in luna iulie 2009 asa cum s-a mentionat in adresă, ci trebuia organizat de catre unitate anterior acestei date cu respectarea termenelor de prescriptie a executării.
Societatea angajatoare nu detine organe proprii de executare silită, in vederea recuperării contravalorii autorizatiilor speciale, situatie in care ar fi trebuit să facă demersuri necesare in vederea contractării unor servicii specializate ale executorilor judecătoresti, acestia fiind singurii abilitati de lege să recupereze asemenea venituri.
Imprejurarea că in ciuda atentionării Biroului Juridic din cadrul DRDP C. (al cărui sef serviciu este din 2003 pârâtul P. E.) încă din anul 2006, angajatorul nu a luat măsurile necesare in sensul alocării fondurilor in vederea contractării serviciilor unor executori judecătoresti, altfel supus, lipsa de diligentă a angajatorului, prin organele sale de conducere, nu poate fi imputată pârâtilor pentru simplul fapt că unii dintre acestia detin in fisa postului atributii de recuperare, atributii imposibil de dus la îndeplinire, dată fiind specializarea fiecăruia in parte si prevederile legale aplicabile in materia executării silite, inclusiv a competentei ce revine organelor de executare abilitate in aceeasi materie
In ceea ce priveste precizarea de actiune depusă de reclamantă la data de 06.09.2011 (fila 501) instanta a reținut următoarele:
Răspunderea pârâtilor controlori de trafic este conturată prin această precizare in sensul că acestia nu au comunicat corect procesele verbale de contraventie, respectiv, desi contravenientul era persoană juridică, procesul verbal a fost comunicat conducătorului auto care nu era reprezentantul legal al contravenientului, fiind încălcate prevederile OG nr. 2/2001.
Instanta a reținut că prejudiciul nu derivă din această faptă a controlorilor de trafic, deoarece asa cum rezultă din actul de control al Curtii de Conturi, prejudiciul constă in neinitierea măsurilor de executare silită in cadrul termenului de prescriere. Astfel, reclamanta nu a dovedit că, in situatia comunicării corecte a proceselor verbale, acestea ar fi fost urmărite si executate, cu atât mai mult cu cât prin actul de control s-a stabilit că pe ansamblul unitătii procesele verbale nu au fost executate, indiferent de modul corect sau incorect de comunicare al acestora.
P. sentinta Tribunalului D. nr. 235/2012 din 12.01.2012 pronuntata in Dosar nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6987/07.06.2012 a Curtii de Apel C. s-a respins actiunea formulată de reclamanta C. prin DRDP C. impotriva pârâtilor D. D., P. E., N. D., S. L., Tembea C., M. Gianii, Z. I., M. V., P. L. D., A. G., F. M., acestia indeplinind aceleasi functii ca in dosarul de fată la acelasi angajator.
Cererea de chemare in judecată privea tot contravaloarea autorizatiilor de transport conform procesului verbal de constatare nr. 6055/03.04.2009 si decizia nr. 7/2009 a Curtii de Conturi, acte care stau la baza cererii de chemare in judecată din dosarul de fată.
Tribunalul a constatat, așadar, că atât la nivelul unității cât și în reprezentarea organului constatator nu au existat norme și reguli stricte, materializate în sarcini și obligații prevăzute în fișele posturilor, care să protejeze împotriva unui eventual prejudiciu, și această stare de fapt nu se datorează exclusiv sau în special salariaților pârâți.
Totodată s-a mai retinut că starea de fapt reținută de organul constatator dovedește nu acte și fapte materiale generatoare de prejudicii în sarcina salariaților ci deficiențe majore de management, în special în ceea ce privește funcția de control intern și evaluare.
Curtea de Apel C. prin decizia nr. 6987/07.06.2012 a respins ca neîntemeiat recursul formulat si a retinut următoarele:
La judecata în primă instanță, angajatorul reclamant a avut o atitudine oscilantă, solicitând mai întâi, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 203 001,29 lei, pentru ca mai apoi, să ceară angajarea răspunderii în raport de salariul avut de fiecare pârât în perioada respectivă, prin ultima precizare indicând cuantumul exact al sumelor pretinse de la anumiți pârâți.
Cererile adresate instanței de fond au avut un caracter inform, lipsind din conținutul acestora acele elemente care să permită stabilirea exactă a faptelor culpabile săvârșite personal si cu vinovăție de către fiecare salariat, prin raportare la obligațiile de serviciu asumate contractual si indicate expres în fisa postului, pe perioada în litigiu, în vederea angajării răspunderii prevăzute de art. 270 C. Muncii.
In general, pârâților li se reproșează nerespectarea acelor atribuții privind înregistrarea, încasarea si urmărirea veniturilor din taxe pentru autorizații speciale de transport stabilite prin procese verbale de contravenție însă, se ignoră un aspect deosebit de important, legat de circuitul unei autorizații speciale de transport.
Circuitul acestei autorizații, așa cum a fost prezentat instanței de fond, de la momentul nașterii obligației de plata a acesteia, în urma întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției de către controlorul de trafic si până la încasarea efectivă a contravalorii sale, implică parcurgerea mai multor etape, pârâții având sarcini economice si juridice limitate numai până la un anumit nivel, astfel că pentru identificarea persoanelor vinovate, era necesar nu numai un act de sesizare a instanței cu trimiteri exacte la atribuțiile din fisa postului sau contractul individual de muncă pretinse a fi fost încălcate de salariații pârâți ci si administrarea unui probatoriu corespunzător, de natură a permite stabilirea salariaților vinovați si modalitatea de angajare a răspunderii acestora.
De altfel, chiar prin materialul întocmit de organul de control, s-a sesizat lipsa unor prevederi clare si coerente materializate în sarcini si atribuții concrete în realizarea acestor creanțe care, sub nici o formă, nu poate fi imputată pârâților, culpa aparținând altor entități, care exercită actele de management al firmei, cum corect a reținut judecătorul fondului.
Cele retinute in mod irevocabil de aceste instante se impun cu putere de lucru judecat și in această cauză, astfel că nu mai pot fi contrazise de o altă hotărâre conform art. 166 Cp. Civ.
Din decizia nr. 7/30.04.2009 a Curtii de Conturi (fila 11 din dosar) care constituie temeiul celor două actiuni in răspundere patrimonială, se constată suma totală rezultată din aceeasi faptă care constă in neinițierea măsurilor de executare silită in cadrul termenului de prescriptie, însă se divide pe subunităti astfel SDN C. valoarea totală fiind de_,95 lei si SDN Ramnicu V. de_,54 lei.
In dosarul de fată, sumele provin tot din aceleasi acte de constatare ale Curtii de Conturi, pentru aceeasi faptă, doar procesele verbal provin de la SDN Slatina, iar nu SDN V. ca in celălalt dosar, unitatea angajatoare fiind aceeasi-CNDNR SA prin DRPD C., pârâtii Stirbescu S., C. A. si B. N. fiind controlori trafic, iar pârâtii D. D. si P. E. având aceleasi functii de sef serviciu AVTR, respectiv sef serviciu Birou Juridic.
In dosarul de fata se constată aceeasi atitudine oscilantă a reclamantei si caracterul inform al cererilor formulate, initial chemând in judecată 10 pârâti pentru angajarea raspunderii solidare a acestora, ulterior si-a precizat cererea la data de 5.09.2011(fila 501) prin care a solicitat obligarea a 5 pârâti prin indicarea sumelor pretinse, ulterior, ca urmare a solicitării instantei in exprimarea pozitiei fată de ceilalti pârâti contolori de trafic, renuntând la judecata impotriva acestora, fără nicio justificare, iar prin concluziile scrise a solicitat din nou obligarea solidară a pârâtilor indicati in cererea precizatoare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., criticând-o pentru netemeinicie.
P. motivele invocate în cererea de recurs, a arătat în fapt că, in perioada 09.02-31.03.2009 a fost efectuat de către Camera de Conturi D. controlul privind evoluția patrimoniului public si privat al Statului la DRDP C..
S-au efectuat verificări de către auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi D., iar in urma acestor verificări s-a constatat ca in evidenta contabila a DRDP C. era înregistrata la 31.12.2008 in contul de ordine si evidenta 8038.01 - 05- „Alte valori in afara bilanțului" suma de 3.648.601,79 lei reprezentând taxe aferente autorizațiile speciale de transport.
Ca urmare a acestui control a fost întocmit de către Camera de Conturi D. procesul-verbal de constatare nr. 6055/03.04.2009 precum si Decizia nr. 7/30.04.2009, documente cu caracter administrativ prin care s-a dispus ca DRDP C. sa clarifice stadiul in care se afla procesele verbale de constatare a contravențiilor in care sunt înscrise taxele aferente autorizațiile speciale de transport menționate in contul de ordine si evidenta 8083.01-05- „Alte valori in afara bilanțului" precum si stabilirea întinderii prejudiciilor si dispunerea masurilor prevăzute de lege pentru recuperarea acestora.
DRDP C. a dispus masuri de verificare a stadiului in care se afla procesele-verbale de constatare a contravenției in care sunt înscrise taxele aferente autorizațiilor speciale de transport menționate in contul de ordine si evidenta 8083.01-05- „Alte valori in afara bilanțului" si s-a constatat ca procesele verbale menționate in Anexa nr.l nu au fost urmărite si încasate, rezultând astfel un prejudiciu in suma de 33.539,74 lei care este imputabil astfel:
In ceea ce privește salariatul D. D. - Sef Serviciu AVTR, acesta se face vinovat de producerea unui prejudiciu DRDP C. in suma de 15.086,89 lei reprezentând contravaloare autorizații de transport aferente perioadei nr. 2003-2005.
P. Procesul - Verbal întocmit de auditorii Camerei de Conturi D. au reținut ca acesta a trimis către EMCATR Dr Tr S., Tg J., Rm. Vilcea si Slatina, adresa nr. 2272/17.07.2003 împreuna cu anexele nr.l si nr.2. Conform acestei adrese, reprezentanții SDN Dr Tr S., SDN Tg J., SDN Rm Vilcea si SDN Slatina trebuiau sa înainteze spre executare procesele-verbale de contravenție întocmite in temeiul OG 43/1997 către Circumscripțiile Fiscale Județene, urmând ca acestea sa încaseze odată cu amenda contravenționala si contravaloarea autorizațiilor speciale de transport.
Aceste autorizații speciale de transport aplicate prin procesele-verbale de contravenție reprezentau venituri proprii ale C., urmărirea si încasarea lor revenind C. SA si nu organelor fiscale.
In urma acestei adrese, SDN Dr Tr S., SDN Tg J., SDN Rm Vilcea si SDN Slatina nu au mai înaintat către Oficiul Juridic din cadrul DRDP C., in vederea executării silite, procesele verbale de contravenție care reprezentau titluri executorii.
P. acțiunea sa, salariatul D. D. a încălcat prevederile OG 43/1997 si OG 2/2001 si atribuțiile de serviciu, deoarece așa cum am arătat contravaloarea autorizațiilor speciale de transport revenea DRDP C. si nu organelor fiscale. DRDP C. fiind pusa in situație de a nu putea recupera contravaloarea AST-urilor de la contravenienți ca urmare a neinițierii masurilor legale de recuperare.
Astfel, salariatul D. D. si-a încălcat atribuțiile de serviciu, potrivit fisei postului, acesta avea sarcini precise de a asigura buna desfășurare a activităților agențiilor de control încasare, echipajelor mobile si control trafic. De asemenea, salariatul D. D. avea obligația de a transmite angajaților din subordine toate reglementările privind desfășurarea activității conform legilor in vigoare si de a urmări punerea in aplicare si respectarea acestora, sarcini prevăzute de fisa postului si încălcate de salariatul D. D..
In ceea ce privește salariatul P. E. - Sef Serviciu Juridic, acesta se face vinovat de producerea unui prejudiciu DRDP C. in suma de 13.215,53 lei reprezentând contravaloare autorizații speciale de transport aferente perioadei 2003-2005.
P. procesul-verbal întocmit, auditorii camerei de Conturi D. au reținut faptul ca salariatul P. E., în calitate de Sef Birou Juridic nu a luat masurile de executare silita pentru recuperarea contravalorii autorizațiilor speciale de transport menționate in procesele verbale de contravenție.
Astfel, in cazul PVCC-urilor împotriva cărora au fost formulate plângeri contravenționale conform OG 2/2001 iar pentru sentințele ramase definitive si irevocabile, salariatul in cauza nu a întreprins masurile de executare silita pentru recuperarea contravalorii autorizațiilor speciale de transport rezultând un prejudiciu de 13.218,53 lei.
Salariatul P. E., Sef Birou Juridic in cadrul DRDP C. avea sarcini clare si precise înscrise in fisa postului, astfel potrivit acesteia avea obligația de a „controla calitatea datelor, informațiilor, lucrărilor primite in vederea executării sarcinilor de serviciu", si de a „formula in termenul legal acțiuni, întâmpinări, recursuri la organele jurisdictionale". Acesta nu a luat masuri de executare silita pentru recuperarea contravalorii autorizațiilor speciale de transport menționate in procesele-verbale care au fost atacate in termen cu plângere contravenționala si au fost câștigate definitiv si irevocabil in instanța de către DRDP C. Paratul nu a întreprins masuri de recuperare a sumelor de bani rezultând din aceste titluri executorii, astfel prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu salariatul P. E. a provocat un prejudiciu in valoare de 13.215,53 lei.
In ceea ce privește salariatul Stirbescu S. C. - controlor trafic in cadrul EMCATR SDN Slatina - DRDP C. acesta se face vinovat de producerea unui prejudiciu in suma de 3.514,05 lei reprezentând contravaloarea autorizației speciale de transport aferenta proceselor-verbale emise in trafic către șoferii contravenientei.
Deși contravenienta era persoana juridica, salariatul Stirbescu S. C. in calitate de agent constatator a comunicat procesul-verbal in trafic conducătorului auto care nu era reprezentantul legal al contravenientului, prin aceasta fapta fiind încălcate dispozițiile OG 2/2001 privind legalitatea comunicării proceselor-verbale de contravenție. Astfel in cauza de fata contravenientul persoana juridica nu a luat cunoștință de procesul verbal de contravenție si prin urmare nu a beneficiat de dreptul de a formula plângere in termenul legal.
In ceea ce privește salariatul C. A. - controlor trafic, acesta se face vinovat de producerea unui prejudiciu in suma de 1.469,74 lei reprezentând contravaloarea autorizației speciale de transport aferenta proceselor-verbale emise in trafic către șoferii contravenientei.
Deși contravenienta era persoana juridica, salariatul C. A. in calitate de agent constatator a comunicat procesul-verbal in trafic conducătorului auto care nu era reprezentantul legal al contravenientului, prin aceasta fapta fiind încălcate dispozițiile OG 2/2001 privind legalitatea comunicării proceselor-verbale de contravenție. Astfel in cauza de fata contravenientul persoana juridica nu a luat cunoștință de procesul verbal de contravenție si prin urmare nu a beneficiat de dreptul de a formula plângere in termenul legal.
In ceea ce privește salariatul B. N. - controlor trafic, acesta se face vinovat de producerea unui prejudiciu in suma de 250,52 lei reprezentând contravaloarea autorizației speciale de transport aferenta proceselor-verbale emise in trafic către șoferii contravenientei.
Deși contravenienta era persoana juridica, salariatul B. N. in calitate de agent constatator a comunicat procesul-verbal in trafic conducătorului auto care nu era reprezentantul legal al contravenientului, prin aceasta fapta fiind încălcate dispozițiile OG 2/2001 privind legalitatea comunicării proceselor-verbale de contravenție. Astfel in cauza de fata contravenientul persoana juridica nu a luat cunoștință de procesul verbal de contravenție si prin urmare nu a beneficiat de dreptul de a formula plângere in termenul legal.
Astfel, salariații Stirbescu S. C., C. A. si B. N. se fac vinovați de producerea de prejudicii DRDP C. prin încălcarea prevederilor OG 2/2001 si a atribuțiilor se serviciu, întrucât aceștia au întocmit mai multe PVCC unor contravenienți persoane juridice si le-au comunicat in trafic, conducătorilor auto, care nu aveau calitatea de reprezentant legal al contravenientelor. Procedura de comunicare a PVCC nu a fost respectata de către salariați, contravenienții persoane juridice neputând lua cunoștința de existenta respectivelor PVCC-uriA
Angajații in funcția de controlor trafic aveau, conform art. 6 din Fisa Postului anumite responsabilități printre care:
- „angajatul răspunde de modul cum efectuează controlul asupra traficului rutier de marfa si a modului cum tratează si aplica reglementările in vigoare
- răspunde de evidenta si urmărirea documentelor emise pe circuitul intern pana la rezolvare"
De asemenea, la art.7 din Fișa Postului sunt enumerate atribuțiile angajatului. Astfel, acesta „trebuie să își însușească in toata integritatea legislația ce reglementează activitatea de control, respectiv prevederile OG 43/1997 si OG 2/2001 precum si alte legi si reglementari noi din domeniul de activitate"
Aceste atribuții au fost încălcate in mod vădit prin nerespectarea legii si a Instrucțiunilor de funcționare a echipajelor mobile de control si autorizare a transporturilor rutiere, producând prejudicii instituției angajatoare.
Având in vedere cele expuse mai sus, consideră că a demonstrat îndeplinirea cerințelor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, motiv pentru care solicită admiterea recursului si modificarea in totalitate a sentinței instanței de fond prin obligarea paraților la acoperirea prejudiciului produs DRDP C..
În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 C.Proc Civ.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit art 270 Codul Municii, în forma în vigoare la data nașterii prejudiciului invocat de către intimata recurentă, pentru ca un salariat să răspundă patrimonial față de angajatorul său, se impune să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiții:
- persoana care a produs prejudiciul trebuie să aibă calitate de salariat al angajatorului păgubit;
- fapta ilicită (și personală) a salariatului trebuie să fie săvârșită în legătură cu munca sa;
- prin fapta sa ilicită și personală, salariatul să fi produs un prejudiciu material angajatorului, iar prejudiciul să fie real cert, actual, material, direct și să nu fi fost reparat;
- raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (nexul cauzal);
- vinovăția -condiție sine qua non a răspunderii patrimoniale.
În speță, nu sunt întrunite cumulativ aceste condiții, atâta timp cât pârâții intimați, având funcții de: Șef serviciu AVTR, consilier juridic și controlori de trafic, nu aveau - potrivit fișei postului lor - atribuții de urmărire, și executare sumelor de bani reprezentând c/v autorizațiilor speciale de transport menționate în conținutul proceselor verbale de contravenție.
De asemenea, se reține că, deși angajatorului îi revine sarcina probei, conform art. 287 din același cod, în speță, nu este îndeplinită nici condiția caracterului real cert, actual, material, direct al prejudiciului produs de fiecare dintre salariații pârâți.
Astfel, pentru salariatul D. D. – Șef Serviciu AVTR, nu s-a făcut dovada existenței și nici a cuantumului prejudiciului produs și nerecuperat prin transmiterea adresei nr. 2272/17 iulie 2003, atâta timp cât se impunea comunicarea proceselor verbale și către organele fiscale ce aveau atribuții de urmărire și încasare a amenzilor contravenționale menționate în procesele verbale de contravenție întocmite în temeiul OG 43/1997.
De altfel, atât în ceea ce îl privește pe acest intimat cât și în ceea ce îl privește pe numitul P. E. – Șef Serviciu Juridic, Curtea de Apel C. a stabilit, cu putere de lucru judecat, prin decizia nr. 6987/7 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._, că aveau sarcini economice și juridice limitate numai până la un anumit nivel, deficiențele menționate în actul de control datorându-se unui management defectuos constând în lipsa unor prevederi clare și coerente materializate în sarcini și atribuții concrete în realizarea acestor creanțe.
De altfel, Curtea de Conturi a constatat lipsa și a dispus, în mod expres, elaborarea unor proceduri de lucru privind circuitul proceselor verbale de constatare a contravențiilor.
Se mai reține că, întocmai ca în precedentul litigu, nici în cauza de față, angajatorul nu a făcut trimiteri exacte la atribuțiile din fișa postului sau contractul individual de muncă pretinse a fi încălcate, împrejurare ce nu permite verificarea îndeplinirii condiției privitoare la existența vinovăției.
În ceea ce îi privește pe intimații Ș. S. C., B. N. și C. A. - controlori de trafic, Curtea constată că necomunicarea corectă a proceselor verbale întocmite (s-au comunicat conducătorilori auto și nu reprezentanților persoanei juridice), nu este menționată de organul de control ca și faptă producătoare de prejudicii ci doar „neinițierea măsurilor de executare silită”.
De altfel, acești din urmă intimați, deși nu au fost părți în litigiul menționat anterior, au atribuții similare cu cei din dosarul nr._, soluționat irevocabil prin decizia nr._, ale cărei considerente ce se impun recurentei din cauza de față, cu putere de lucru judecat, menționează că această stare de fapt nu se datorează exclusiv sau în special salariaților ci unor deficiențe majore de management, în special în ceea ce privește funcția de control intern și evaluare.
Așa cum s-a arătat la începutul acestor considerente, răspunderea materială poate fi antrenată în situația în care paguba a fost produsă în legătură cu munca angajatului și din vina acestuia.
Din această perspectivă, Curtea reține că existența unei pagube în patrimoniul societății reclamante nu este suficientă pentru a antrena în concret răspunderea unui salariat iar în speță, atât sub aspectul vinovăției pârâților, cât și sub aspectul legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Cum reclamanta nu a dovedit vinovăția angajaților prin raportarea la atribuțiile și responsabilitățile descrise în fișa postului, coroborate cu practicile societății comerciale, constatându-se nefondate criticile recurentei și, date fiind și dispozițiile art. 312 cod. pr. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., împotriva sentinței civile nr.7182/14.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D., P. E., Ș. S. C., B. N. și C. A..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.03.2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
L. E. P. B. C. T.
Grefier,
I. B.
Red.LE / 28 aprilie 2014
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond C U.
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 27-02-2014, Curtea de... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








