Acţiune în constatare. Hotărâre din 27-02-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 7823/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 545
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
X.X.X
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 19 februarie 2014, privind judecarea apelului declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 6433 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părtilor au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27.02.2014.
În urma deliberărilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6433 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul R. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.
S-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 02.08.1973 – 01.04.1992 se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ord. 50/1990, anexa II, pct. 34, în procent de 100%.
A fost obligată pârâta să elibereze o adeverință reclamantului în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, instanța a retinut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte ..A. cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția de frezor, desfășurând activitate în Secția Sculărie, în perioada menționată în acțiune, așa cum rezultă din carnetul de muncă și din întâmpinarea pârâtei.
Din actele dosarului și din depoziția martorului audiat în cauză a rezultat că activitatea reclamantului s-a desfășurat în condiții grele și de toxicitate. Activitatea sa concretă a constat în polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase, precum și frezarea pieselor din oțel cu un lichid de răcire care se administrează prin pulverizare, iar particulele erau inhalate, lichidul fiind toxic, în spații în care nu au funcționat instalații speciale de eliminare sau diminuare a cantităților de pulberi emanate în procesul de producție.
De asemenea, activitatea de reclamantului consta și în prelucrarea și ascuțirea sculelor, rezultând praf din rectificarea pietrei, precum și a pieselor.
Din declarația martorului, coleg de muncă cu reclamantul, a rezultat faptul că activitatea desfășurată în condițiile descrise se exercită pe tot parcursul programului de lucru pentru perioada menționată în acțiune.
Din probele administrate a rezultat că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă au beneficiat de această încadrare pentru această perioadă. .
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ, conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34 din Ordinul 50/1990 pentru perioada 02.08._92.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială a reiesit că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru pentru această perioadă, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Față de cele expuse mai sus, instanța, a admis acțiunea, a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 02.08._92, se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. 50/1990 anexa II, pct. 34 în procent de 100%.
În baza art. 40 alin 2 lit. h C.Muncii, a obligat pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta .-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În motivarea apelului, apelanta a arătat că a fost chemată în judecată de către reclamant, acesta solicitând eliberarea unei adeverințe pentru munca în grupa a II-a pentru perioada 02.08._92, ocupând funcția de frezor în cadrul Secției Prelucrări Mecanice.
Apelanta a susținut că în mod eronat instanța a constatat că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada menționată se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.
În conformitate cu anul 1992, apelanta a beneficiat de prevederile unor legi specifice industriei de apărare, respectiv Legea nr.37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr.95/2002. Datorită lipsei de comenzi, treptat societatea și-a redus activitatea și numărul de salariați, iar pentru protejarea personalului din aviație rămas, societatea a beneficiat de protecția asigurată prin actele normative enumerate mai sus.
În conformitate cu prevederile Legii nr.37/1992, cu completările ulterioare - Decret nr. 45/1993 și Legea nr.14/1993-pe durata întreruperii activității din cauza lipsei de comenzi în fabricile și secțiile ce produc tehnică militară, personalului civil încadrat i se plătește o indemnizație egală cu 60 % din ultimul salariu de bază net lunar avut, indexat, fără să se ia măsura desfacerii contractului de muncă.
În consecință, salariații . s-au aflat la dispoziția societății la domiciliu, nefiind prezenți la serviciu.
S-a mai arătat că începând cu 1995 ,societatea a aplicat prevederile Legii nr.78/1995, art.6. În cazul unor întreruperi ale activității agenților economici din cadrul sectorului producției de apărare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariații afectați pot rămâne la dispoziția agenților economici, îndeplinind sarcinile ce li se vor stabili și primesc o indemnizație egală cu 75 % din ultimul salariu de bază lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, cu menținerea contractului de muncă, pentru o perioadă de cel mult 180 de zile lucrătoare, în cursul ultimelor 12 luni.
În această perioadă salariații au stat la dispoziția societății subscrise fără să-și desfășoare activitățile din fișa postului. Salariații afectați de întreruperea activităților vor lucra alte activități sau vor efectua lucrările de întreținere necesare, conform planificării conducerii unităților, volumul muncii prestate nedepășind 60 % din timpul normal de lucru, potrivit indemnizației primite.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.470 Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că în mod corect instanța de fond a constatat că activitatea sa de frezor s-a desfășurat în condițiile grupei a II-a de muncă, în baza probei testimoniale și a faptului că unitatea pârâtă nu a combătut în nici un fel cele susținute, deși îi revenea sarcina probei conform art.272 Codul muncii.
S-a mai motivat că prin apelul promovat, apelanta pârâtă insistă ca activitatea desfășurată nu s-a realizat decât în proporție de 60 %, aspect care nu ar putea fi reținut datorită specificului activității și perioada desfășurării acesteia, iar actele normative invocate privesc perioada ulterioară anului 1992, pentru care nu a solicitat încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Intimatul reclamant a mai arătat că tabelele cu activitățile încadrate în grupele I și II de muncă au fost întocmite abia în 2007, iar adeverințele au fost eliberate în mod preferențial, nominalizând doar anumite meserii, în detrimentul altora.
Au fost depuse la dosar adeverință și decizie de pensionare pentru numitul C. C. (frezor), adeverințe eliberate numiților M. I., G. F. și T. O., fișă de declarare a cazului de boală profesională pentru C. N. și adeverință eliberată în acest sens, extrase din carnetul de muncă ale numiților C. C., M. I. și I. G., precum și jurisprudență a Curții de Apel C..
Apelanta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Din analiza motivelor de apel formulate de pârâtă, Curtea apreciază că aceasta a criticat și perioada 02.08.1973 – 01.04.1992, pentru care instanța de fond a constatat că activitatea se încadrează în grupa a-II-a de muncă, motivele de apel vizând aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34, cu referire la activitatea de frezor desfășurată de către reclamant.
Celelalte motive de apel invocate de pârâtă vizează perioada ulterioară a anului 1992, care însă nu formează obiectul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța de fond și cu privire la care nu există nici pronunțarea instanței în sentința apelată, critici care, fiind lipsite de interes, nu vor fi analizate de instanța de apel.
Până la data de 01.04.2001, deci inclusiv pentru perioada 02.08.1973 – 01.04.1992, solicitată de reclamant în acțiune, încadrarea activității în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ordinului nr. 50/1990, completat și modificat.
Potrivit art.2 din Ordinul nr. 50/1990, in grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa nr. 2.
Art.3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în Anexele nr. 1 și 2. Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
In concluzie, potrivit Ordinului nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la O.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție
- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă.
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
In concluzie, încadrarea in grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, „beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II”.
Textul art. 3 nu poate fi interpretat ca lăsând la aprecierea angajatorilor si sindicatelor din unitate încadrarea în grupe de muncă și a altor categorii de activități sau locuri de muncă decât cele prevăzute expres de Ordin. Astfel, dacă anexele încadrează în grupe de muncă anumite locuri de muncă, atunci personalul care lucrează efectiv în acele locuri de muncă beneficiază de grupe de muncă.
Dacă însă anexele încadrează în grupe de muncă anumite „activități”, atunci se încadrează în grupa respectivă de muncă personalul care desfășoară efectiv acele activități, nu și alți salariați care ar lucra în preajma celor ale căror activități se încadrează în grupe superioare de muncă.
Cum în cazul de față, respectiv pct. 34 Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50/1990, încadrarea în grupa a-II a de muncă este determinată de tipul concret de activitate, iar reclamantul nu a desfășurat activitatea respectivă, atunci nu îi sunt aplicabile dispozițiile pct. 34 din Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50 / 1990.
Activitățile desfășurate de către reclamant nu se regăsesc printre cele prevăzute in Anexa II, nici sub aspectul art.1, nici sub aspectul art. 3 din Ordin .Simpla exercitare a muncii în condițiile unor factori de risc nu justifică încadrarea în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34, deoarece textul prevede expres care sunt activitățile care se încadrează în grupa a II-a de muncă, neefectuate în concret de reclamant.
Totodată, la pct.15 din Ordinul 50/1990 se prevede că „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă”.
În conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înregistrarea în carnetul de muncă a activităților desfășurate în gr. I și a II-a de muncă, era obligatorie.
Din carnetul de muncă al reclamantului se constată că acesta și-a desfășurat activitatea ca angajat al pârâtei, în meseria de frezor, în condiții normale de lucru, aceleași mențiuni figurând și în contractul individual de muncă ( fila 6 dosar fond).
Câtă vreme activitatea reclamantului nu se încadrează în Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, nici direct și nici prin asimilare, motivarea instanței de fond fundamentată pe declarația martorului audiat în cauză, respectiv pe faptul că reclamantul a desfășurat activități în condiții grele si de toxicitate este greșită, din perspectiva Ordinului 50/1990 constatarea existenței unor condiții grele de lucru nefiind suficientă pentru recunoașterea beneficiului grupei pretinse.
În acest context, extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că ar exista o similitudine între activitatea desfășurată de reclamant cu cea prevăzută în Anexa nr. 2, punctul 34 din ordin sau că, altminteri s-ar crea o discriminare între cei care au activat în condiții similare de muncă, reprezintă de fapt o adăugare la lege, care nu se poate realiza de către instanțele de judecată.
Prin înscrisurile depuse în apel, intimatul reclamant a invocat faptul că altor angajați ai apelantei pârâte, colegii săi de serviciu, li s-a recunoscut încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Curtea reține că profesiile acestora sunt altele decât cele ale reclamantului, pe unii dintre aceștia însăși unitatea i-a nominalizat în grupa a-II-a de muncă, ori chiar dacă au aceeași profesie – frezori, au desfășurat activitatea în cadrul altor secții ale pârâtei, astfel încât nu pot fi avute în vedere de instanța de apel ca argument pentru constatarea desfășurării de către reclamant a activității în grupa a –II-a de muncă pe perioada dedusă judecății.
În ceea ce privește sentințele civile invocate de recurent ca practică judiciară, acestea sunt hotărâri judecătorești de speță, neavând caracter obligatoriu pentru modul de soluționare a altor spețe, întrucât, în sistemul de drept român, practica judiciară nu este izvor de drept.
Singurele excepții când precedentul judiciar capătă statutul de izvor de drept, fiind obligatoriu pentru instanțele de judecată, sunt cele reprezentate de deciziile date de către Înalta Curte de Casație și Justiție (I.C.C.J.) în materia „recursului în interesul legii” (cale extraordinară de atac prin care se urmărește asigurarea interpretării și aplicării unitare a legilor pe întreg teritoriul țării) și deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea: unui text de lege, a unei legi în ansamblul ei, a unei ordonanțe ori a regulamentelor Parlamentului.
Cum, în cauză, sentințele civile nu fac parte din cele două categorii de excepții, susținerea intimatului privind discriminarea, va fi înlăturată ca fiind nefondată.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.2 cod procedură civilă, va fi admis apelul, va fi schimbată sentința, în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite apelul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 6433 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. D..
Schimbă sentința, respinge acțiunea
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2014
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | |
Grefier, V. R. |
Red. Jud. E.S.
Thn. V.R. 4 ex./26.03.2014
J. Fond. C.C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 477/2014.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 623/2014.... → |
|---|
