Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 477/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 477/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 5871/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 477
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător G. I.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant P. V., cu domiciliul în Târgu-J., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 4607 din 24 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, cu sediul în Târgu-J., ..523, județul Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-reclamant P. V., lipsind cu intimata-pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care învederează instanței că apelul a fost declarat și motivat în termen, apelantul-reclamant a solicitat judecarea în lipsă, intimata-pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a depus întâmpinare, înregistrată sub nr.3988/29.01.2014, apelantul nu a depus răspuns la întâmpinare, după care;
Apelantul-reclamant P. V. depune la dosar jurisprudență și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Apelantul-reclamant P. V. solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată. A invocat dispozițiile art.23 din Lg. 435/2006, care prevăd acordarea tichetelor de masă, susținând că această lege a fost abrogată, cu excepția art.23, iar instanța de fond în mod greșit a interpretat că potrivit acestor dispoziții se acordă tichete de masă decât în mod facultativ, dacă unitatea are venituri. Astfel, dispozițiile legii sunt imperative, în sensul acordării fără nicio altă condiționare. În acest sens, a menționat că pentru alți colegi ai săi s-a admis acțiunea, considerându-se că legea este de natură imperativă, astfel încât s-a comis o discriminare. În mod greșit, s-a invocat H.G. 114/2009, în care se precizează că nu se mai acordă aceste tichete pentru că nu au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 12.06.2013, sub nr._ , reclamantul P. V. a chemat în judecată pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă sau a contravalorii acestora actualizată la data plății efective pentru perioada 15.06._13, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că Legea nr.435 din 27 noiembrie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, la art. 23 prevede cu titlu imperativ că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor,,.
A menționat că obligativitatea acordării tichetelor de masă rezultă din principiul constituțional stipulat în art.1 alin. (5) din Constituție, tichetele de masă nefiind acordate în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, ci fiind expresia dispozițiilor imperative ale legii.
A făcut referire la art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
A arătat că prin art. 48 alin.1 pct.11 din Legea - cadru nr. 330/5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a abrogat Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar - veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 980 din 7 decembrie 2006, cu modificările ulterioare, cu excepția art. 23, 26, 27, 28, 29, 35, și 36.
Din textul prezentat mai sus, ca de altfel și din faptul că nici Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu interzice acordarea tichetelor de masă, a rezultat fără drept de tăgadă că prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006 sunt aplicabile, menținându-se în continuare.
Legal citată, pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.4607 din 24 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. V., împotriva pârâtei Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul P. V. este angajat al Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Gorj din data de 14.05.2007, după cum a rezultat din contractul individual de muncă al reclamantului și decizia nr.2/14.01.2013, emisa de pârâtă .
În conformitate cu art. 23 din Legea nr.435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar s-a stabilit că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi(10.12.2006), personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor.
Însă, în anii 2010, 2011 și 2012 legiuitorul a instituit interdicția acordării tichetelor de masă pentru personalul instituțiilor publice centrale și locale astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 și prin Legea nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii.
Potrivit art. 12 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (în vigoare din 01.01.2011)s-a stabilit că instituțiile publice centrale și locale nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
De asemenea, conform art.15 din Legea 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în anul 2012 instituțiile și autoritățile publice centrale și locale nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
Tribunalul a reținut că legiuitorul a interzis în mod expres acordarea tichetelor de masă în anii 2010, 2011 și 2012 pentru toți salariații din cadrul instituțiilor publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, astfel că reclamantul, ce este salariat al unei instituții publice ce nu este finanțata integral din venituri proprii, nu are dreptul la acordarea tichetelor de masă.
Referitor la tichetele de masă pentru perioada 01.01._13, instanța a apreciat că art. 23 din Legea nr.435/2006 trebuie interpretat în corelație cu art.1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, conform căruia acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă reprezintă o opțiune a angajatorului, și nu o obligație.
În acest sens s-a stabilit și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 14/18.02.2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, cu privire la dreptul personalului auxiliar de specialitate din justiție și al funcționarilor publici de a beneficia de alocația de hrană sub forma tichetelor de masă, în care s-a prevăzut că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzut în buget sume cu aceasta destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă”.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că toți medicii veterinari au formulat acțiuni prin care au solicitat să fie obligată pârâta la acordarea tichetelor de masă sau a contravalorii acestora actualizată la data plății efective pentru perioada 15.06._13. A susținut faptul că aceste tichete de masă trebuie acordate în baza Legii 435/2006 și Legii 330/2009, art.38 din codul muncii, art.53 din Constituția României și art.l Protocol la CEDO, depunând în susținere practică judiciară decizia 1395/12.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel C.-secția C. Administrativ și Fiscal, sentința 2481/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș, decizia 598/R/01.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel București.
A arătat că este singurul căruia i s-a respins acțiunea, tuturor celorlalți li s-au admis cererile, cu referire la sentința 4838/11.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția C. Administrativ și Fiscal, prin care toți angajații pârâtei, inclusiv directorul și consilierul juridic al pârâtei, au fost reclamanți și au obținut o sentință favorabilă. S-a motivat faptul că dispozițiile art.23 din Legea 435/2006 sunt unele de natură imperativă și nu facultativă, iar dacă legiuitorul ar fi vrut să nu mai prevadă acest drept ar fi dispus abrogarea, ori art.23, 26-29, 35 și 36 nu s-au abrogat. În același mod s-a reținut și prin sentința 4725/2013 de același tribunal în dosarul_ .
A considerat că este persoană defavorizată ce nu s-a putut bucura de egalitatea șanselor colegilor săi care sunt în aceeași situație conform art.2 alin. 10 lit.a din OG 137/2000 și se confruntă cu un comportament de respingere și marginalizare potrivit art.4 din același act normativ. CEDO a constatat că discriminarea indirectă poate interveni atât ca urmare a implementării unei legi, politici generale sau măsuri, cât și ca urmare a unei situații de facto, așa cum a reținut în cauza Zarb A. c.Maltei sau în cauza Thlimmenos c.Greciei.
A susținut că în cauza de față acest drept pentru acordarea tichetelor de masă nu a fost niciodată abrogat, iar neacordarea acestora nu a fost justificată obiectiv. Necuprinderea sumelor în buget nu este suficientă să se concluzioneze de către instanță că nu are dreptul să le solicite întrucât nu a existat nicio explicație rezonabilă față de neluarea acestor măsuri în sensul alocării sumelor în bugetul de stat.
Intimata-pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Apelantul nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă.
Apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.
Ulterior, prin art. 23 din Legea nr. 435/27.11.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, s-a recunoscut dreptul personalului încadrat în unitățile sanitar veterinare publice de a beneficia lunar de 20 de tichete de masă.
La art. 36 alin.2 din același act normativ se stipulează faptul că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, de drept comun, civile și administrative, în măsura în care nu contravin legislației specifice.
Prima instanță a reținut corect incidența dispozițiilor art. 1 din OUG 114/2009, art. 12 din Legea 285/2010, art. 15 din Legea 283/2011, pe care le-a citat integral, potrivit cu care instituțiile publice, din care face parte și pârâta, nu acordă tichete de masă angajaților săi în anii 2010, 2011, 2012. Din modul de formulare a acestor texte legale, respectiv din folosirea verbului „ nu acordă” rezultă că legiuitorul a înțeles să instituie o normă imperativă, obligatorie pentru toate instituțiile la care norma legală a făcut referire.
Faptul că legea specială a salarizării în sistemul sanitar veterinar nu a fost abrogată explicit prin dispozițiile arătate nu duce la concluzia că dreptul la acordarea tichetelor de masă a subzistat și după anului 2010. Legile salarizării unitare din anul 2010, 2011, precum și OUG 114/2009 nu au urmărit abrogarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 435/27.11.2006, ci au operat o suspendare a dreptului pentru perioade de timp limitate, expres prevăzute.
Justificarea soluției de respingere a acțiunii este dată de dispozițiile legale imperative care dispun instituțiilor bugetare să nu mai acorde tichetele de masă în anumite perioade de timp, iar nu numai de faptul că sumele respective nu au fost cuprinse în bugetele angajatorului. Faptul că textele legale au prevăzut expres că în bugetele din anii 2010, 2011, 2012 nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de masă este doar o consecință a interdicției de acordare a dreptului, instituită legal, iar nu cauza pentru care dreptul pretins de reclamant a fost negat.
Instanța constată că nu sunt fondate susținerile apelantului privind imposibilitatea de a se bucura de egalitatea de șanse cu alți colegi și că se confruntă cu un tratament discriminatoriu . Astfel, faptul că alte instanțe au avut o anumită practică în soluționarea unor cereri similare nu constituie motiv în sine pentru admiterea acțiunii, deoarece instanța investită cu o cerere de chemare în judecată trebuie să analizeze legalitatea și temeinicia susținerilor reclamantului în raport de normele legale aplicabile, iar nu să adopte o anumită soluție bazată exclusiv pe hotărâri judecătorești anterioare.
Instanța constată că prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 1 și ale art. 2 alin. 3 din OUG 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. La fel, prin Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 s-a stabilit că în ansamblu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative
Această practică a fost menținută de Curtea Constituțională în mod constant, motivându-se că „interpretarea considerată de către Curtea Constituțională ca fiind neconstituțională nu poate fi în niciun fel aplicată de către instanțele judecătorești și că instanțele judecătorești pot acorda orice reparații/despăgubiri pe care le consideră adecvate numai în măsura în care repararea prejudiciului nu vizează drepturi salariale prevăzute de lege. Condiția pe care trebuie să o respecte instanța de judecată este aceea de a nu înlocui acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Deci, instanța de judecată nu trebuie să se transforme în legiuitor pozitiv, ci trebuie să aplice Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 într-un mod care să asigure repararea adecvată a oricărui prejudiciu suferit de o persoană în urma constatării unei discriminări” ( Decizia nr. 146 din 25 februarie 2010 ).
În consecință, nu se poate constata că reclamantul a fost supus unui tratament discriminatoriu pe motiv că prin unele hotărâri judecătorești s-au admis cereri formulate de alți salariați, iar acțiunea sa cu obiect similar, în materia drepturilor salariale, a fost respinsă, o asemenea interpretare a OG 137/2000 contravenind practicii obligatorii a Curții Constituționale.
Sunt neaplicabile în cauză referirile apelantului la practica CEDO în materia discriminării sau a protejării dreptului de proprietate, aspecte pe larg analizate de prima instanță.
Neacordarea tichetelor de masă pe o perioadă limitată de timp nu constituie o sarcină exorbitantă pusă de stat asupra reclamantului, acestuia nefiindu-i negat dreptul la un salariu obținut din muncă. CEDO s-a pronunțat în sensul că dreptul la un anumit cuantum al salariului nu constituie un bun protejat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție ( Cererea nr. 57.265/08 introdusă de D. D. D. și alții împotriva României) .
În ce privește practica neunitară și insecuritatea raporturilor juridice, se reține că CEDO a statuat ( cauza D. c. României, Cererea_/0, Hotărârea din 21 februarie 2008 și cauza Țară L. împotriva României, cereera nr._ d/03, Hotărârea din 8 iulie_) că discriminarea constă în tratarea într-o manieră diferită, fără justificare obiectivă și rezonabilă a persoanelor aflate în situații comparabile și că practica diferită a aceleiași instanțe poate constitui o încălcare a art. 14 din Convenție, însă în speță reclamantul nu s-a referit la practica acestei instanțe, pentru aceeași perioadă de timp.
Concluzia care se impune este aceea că legile salarizării în vigoare începând cu anul 2010 au interzis acordarea tichetelor cadou, astfel că legea specială pentru personalul din sistemul sanitar veterinar în ceea ce privește salarizarea a cunoscut o implicită suspendare a normei care prevederea acordarea dreptului în discuție. Neacordarea dreptului fiind limitată în timp și prevăzută expres de lege, nu sunt încălcate principiile constituționale sau convenționale.
Apreciind sentința atacată ca fiind legală și temeinică, potrivit art. 480 Cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant P. V., cu domiciliul în Târgu-J., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 4607 din 24 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, cu sediul în Târgu-J., ..523, județul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2014.
Președinte, E. B. | Judecător, G. I. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
4 ex./26.02.2014
Jud. fond N. C. B.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1134/2014.... | Acţiune în constatare. Hotărâre din 27-02-2014, Curtea de... → |
|---|
