Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1486/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1486/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 759/101/2014/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1486

Ședința publică de la 29 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător T. Ț.

Judecător D. S.

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul V. N., cu domiciliul procesual ales la fam. T. I. din Breznița Ocol, ., împotriva încheierii din 01 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ 14, în contradictoriu cu intimata H.-S. S.A - SUCURSALA PENTRU REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M., având ca obiect contestație decizie de concediere - Recurs împotriva încheierii de suspendare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul contestator V. N., asistat de avocat V. D., lipsind intimata H.-S. S.A - SUCURSALA PENTRU REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat V. D., pentru recurentul contestator, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, a arătat că Sindicatul a renunțat la acțiunea pentru anularea hotărârii A. prin care s-a dispus concedierea mai multor persoane, inclusiv recurentul, în acest sens depunându-se un extras ECRIS cu soluția pronunțată, nefiind în posesia hotărârii. Chiar intimata, prin întâmpinare, recunoaște acest fapt, astfel încât nu mai subzistă condițiile menținerii suspendării cauzei. A solicitat admiterea recursului, precizând că se vor solicita cheltuielile de judecată la instanța de fond.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin încheierea din 01 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ 14, în baza art.413 al.1 pct.1 coroborat cu alin.2 al aceluiași articol, s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului_ al Tribunalului București.

Instanța a reținut că prin Hotărârea nr.1/12.11.2013 emisă de A. H. S. SA a fost aprobat programul de restructurare – reorganizare a societății H. S. SA, program care conține și măsuri de concediere colectivă. În baza acestui program s-a inițiat procedura concedierii colective a salariaților, procedură în care a fost emisă și decizia nr.27/03.01.2014 referitor la contestator, decizie contestată în cauza de față.

În contestația dedusă judecății se face referire la Hotărârea nr.1/12.11.2013, iar în contestația de față, cât și în acțiunea înregistrată în dosarul nr._ al Tribunalului București se invocă aceleași motive referitoare la neîndeplinirea obligației privind consultarea sindicatelor, neavând relevanță că temeiurile juridice invocate sunt diferite, motive pentru care s-a apreciat că dezlegarea cauzei de față depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr._ al Tribunalului București .

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatorul V. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Acesta arată că nu se impune cauza de suspendare deoarece dezlegarea cauzei nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul_ aflat la Tribunalul București.

Recursul este fondat.

Din examinarea încheierii de suspendare din ședința publică de la 1 iulie 2014 a Tribunalului M. rezultă că dosarul a fost suspendat, având în vedere contestația depusă la Tribunalul București care face obiectul dosarului_, temeiul juridic fiind dispoz. art.413 alin.1, pct.1 coroborat cu alin.2.

Potrivit acestor dispoziții legale instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Recursul este întemeiat având în vedere că în prezent nu mai subzistă motivele invocate de instanță, deoarece așa cum rezultă din actele de la dosar, contestatorul Sindicatul Porțile de F. a solicitat renunțarea la acțiunea ce face obiectul dosarului_ la Tribunalul București, iar instanța a luat act de renunțare la 11 septembrie 2014.

În consecință, urmează să se admită recursul, să se caseze încheierea din 1 iulie 2014 și să se trimită cauza la Tribunalul M. pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatorul V. N., cu domiciliul procesual ales la fam. T. I. din Breznița Ocol, ., împotriva încheierii din 01 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ 14, în contradictoriu cu intimata H.-S. S.A - SUCURSALA PENTRU REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M..

Casează încheierea din data de 01.07.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ 14 și trimite cauza la Tribunalul M., pentru continuarea judecății.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2014.

Președinte,

M. P.

Judecător,

T. Ț.

Judecător,

D. S.

Grefier,

C. C.

,0,,,,,,,,,,,,,,Red.jud.D.S.

Tehn.M.D.4 ex/3.11.2014

J.f.M.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1486/2014. Curtea de Apel CRAIOVA