Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1617/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1617/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 989/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1617
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Președinte: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 18 noiembrie 2014, privind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. I. M. împotriva deciziei civile nr. 6209/06.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimata S. C. ENERGETIC OLTENIA SA - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de concluzii scrise de către contestatorul C. I. M., la data de 25.11.2014, după care:
Dezbaterile din ședința publică de la data de 18 noiembrie 2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 17 de la 08.01.2013 a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de petentul C. I. M., excepția nulității absolute a deciziei de sancționare invocată de petent și contestația formulată de petentul C. I. M., în contradictoriu cu intimata . SA - Sucursala Electrocentrale Turceni.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C. I. criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia nr.6209 din 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul reclamant C. I. M., împotriva sentinței civile nr.17/08.01.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimatul pârât . SA - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate, precum și în temeiul art.304/1 C.pr.civ., Curtea a constatat că nu subzistă motive de casare sau modificare din cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, au fost considerate neîntemeiate criticile recurentului din primul motiv de recurs, cu privire la faptul că „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, în condițiile în care aceasta cuprinde „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Sub acest aspect, nu a fost primită critica recurentului în sensul că, nu i s-a acordat posibilitatea de a-si pregăti apărarea în condiții normale pentru data de 04.04.2011 specificată în cuprinsul convocării nr.9466/28.03.2011, fiind încălcate dispozițiile art. 267 alin (4) din C.muncii (art. 251 alin.(4)după republicare), întrucât instanța a reținut corect că a fost efectuată corespunzător convocarea pentru data susmenționată, recurentul contestator fiind asistat de către președintele Sindicatului CE Turceni.
În realitate, recurentul a invocat la punctul 8 din cererea de chemare în judecată (fila 18-19 fond) aspecte cu privire la faptul că nu a avut acces la unele documente aflate la angajator și pe care le-a solicitat scris, precum și faptul că nu i-au fost puse la dispoziție fișele de post ale salariaților din subordinea sa, și aceste aspecte le-a comunicat comisiei de cercetare, situație în care i-a fost îngrădit dreptul la apărare.
Această susținere a recurentului contestator, nu a fost reținută ca întemeiată fiind îndeplinite condițiile legale cu privire la efectuarea cercetării abaterii disciplinare, inclusiv respectarea dreptului său la apărare, pentru că a fost asistat și de un reprezentant al sindicatului, chiar dacă în acest sens a solicitat o amânare, care nu i-a fost acordată, în condițiile în care a avut totuși posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor ce i se aduc, să conteste învinuirile sau de a-și dovedi nevinovăția.
În acest sens, recurentul a arătat în apărarea sa că referitor la însușirea fișei postului sunt valabile susținerile sale anterioare din notele explicative nr.7719/10.03.2011 și nr.8278/17.03.2011 și identic a exprimat poziția sa și cu privire la refuzul întocmirii programului de lucru și neraportarea stadiului de execuție a lucrărilor la terminarea programului, cât și faptul că activitatea sa a fost apreciată la nivel ierarhic superior.
De asemenea a arătat, că prezența sa la sediul central a fost justificată datorită atribuțiunilor de serviciu specifice și nu a fost afectată desfășurarea normală a altor sectoare de activitate, astfel că și în privința celorlalte fapte reținute în sarcina sa a avut posibilitatea să-și facă o apărare în mod corespunzător.
Chiar dacă unele înscrisuri nu au fost puse în discuția părților, așa cum susține recurentul acestea au fost comunicate, astfel că avea posibilitatea de a dovedi contrariul celor rezultate din aceste înscrisuri și din acest punct de vedere putea să-și facă apărarea așa cum credea de cuviință, pentru a dovedi o altă situație decât cea afirmată de către intimată.
Prin urmare, nu a fost reținut ca fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 C.pr.civ., având în vedere că dispoziția legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în hotărârile judecătorești și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar.
Împrejurarea că instanța în motivarea soluției, nu face nicio referire la prevederile legilor speciale din domeniul căilor ferate de care se prevalează recurentul (legi, instrucții, regulamente, agremente, specificații, autorizații), nu poate constitui un motiv întemeiat de casare sau modificare a sentinței pronunțate în cauză, întrucât sancțiunea aplicată a avut ca temei legal dispozițiile relevante din C.muncii, iar nu cele din legile speciale pentru ca în acest mod să se poată deroga de la dispozițiile de drept comun din dreptul muncii.
În acest sens, în cazul în care prin statute profesionale aprobate prin legi speciale se stabilește un alt regim sancționator (de aceeași natură), se aplică acesta, iar nu cel din Titlul XI, cap.II din C.muncii, care reglementează răspunderea disciplinară, or în speță, după cum s-a amintit anterior se aplică dispozițiile dreptului comun în materie.
Neîntemeiate au fost și criticile din cel de al doilea motiv de recurs, prin care recurentul a invocat lipsa de temei legal a hotărârii ori darea ei cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, situație prevăzută de art. 304 pct.9 C. pr. civ.
În acest sens, recurentul a invocat din nou faptul că au fost încălcate dispozițiile din C.muncii care privesc dreptul la apărare, dar pentru considerentele expuse în precedent aceste critici se înlătură ca neîntemeiate.
Au fost considerate neîntemeiate criticile care vizează încălcarea unor prevederi legale din legile speciale ce reglementează domeniul de activitate al căilor ferate, respectiv art. 17 lit. a), d) si e) din Anexa la H.G. nr. 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul, în care se specifică obligația operatorilor economici de a include în fisa posturilor corespunzător funcției executate, toate atribuțiile, sarcinile si răspunderile .personalului cu responsabilități in siguranța circulației si sa se asigure toate condițiile necesare pentru ca activitatea personalului cu responsabilități în siguranța pe calea ferată sa se desfășoare potrivit reglementarilor specifice; art. 3 din O.G. nr. 60/2004 privind reglementările referitoare la instruirea, întreținerea, repararea si exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naționala de Cai Ferate„C.F.R." - S.A.: „ Normele tehnice utilizate pentru construirea, modernizarea, repararea si întreținerea infrastructurii feroviare publice se aplica si la liniile ferate industriale" , art.2 alin.2 punctul 42 din Legea nr. 200/2003 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul: „ Nerespectarea condițiilor care au stat la baza eliberării licențelor, autorizațiilor, certificatelor atestatelor sau agrementelor emise de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinței sau de către Autoritatea Feroviara R. - AFER." (Fila 152 fond), în condițiile în care sancțiunea aplicată a avut ca temei legal dispozițiile din C.muncii privind răspunderea disciplinară.
De altfel, cu privire la legile speciale instanța a reținut corect că acestea stabilesc condițiile tehnice și de exploatare a liniei ferate industriale a societății prin personalul propriu cu responsabilități în siguranța circulației.
Recurentul a adus critici și cu privire la efectuarea formală a cercetării disciplinare și în acest sens instanța a concluzionat judicios că a fost constituită legal comisia și că au fost analizate declarațiile, notele explicative ale salariaților și a petentului, precum și atribuțiile de serviciu ale acestuia, neputându-se reține exonerarea sa de răspundere.
Nu a fost primită nici susținerea că i s-au aplicat doua sancțiuni pentru aceeași abatere disciplinară, în condițiile în care s-au aplicat pentru fapte de aceeași natură, săvârșite la momente diferite și care au fost aduse la cunoștință angajatorului prin referate diferite, respectiv nr.6364/01.03.2011 și nr.9452/28.03.2011.
Este adevărat că potrivit art.252 alin.2 C.muncii „pentru aceeași abatere se poate aplica numai o singură sancțiune” și că se consacră prin acest text regula, non bis in idem, în sensul că pentru aceeași faptă culpabilă de natură disciplinară, de încălcare a obligațiilor de serviciu se poate aplica o singură sancțiune disciplinară, dar în cauză se reține caracterul de repetabilitate care intervine, dacă au fost săvârșite cel puțin două abateri disciplinare.
Nu este exclusă, luarea în considerare și a manifestărilor anterioare, care au fost sancționate, sub condiția de a se fi săvârșit o nouă abatere disciplinară, astfel că este legală și temeinică măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, atunci când salariatul a fost sancționat în repetate rânduri pentru același gen de abateri.
Se poate observa sub acest aspect că, în referatul aflat la filele 182-183 fond se face trimitere la fapta săvârșite în data de 01.02.2011, iar prin referatul nr.6364/01.03.2011 au fost avute în vedere fapte anterioare de aceeași natură, astfel că nu este întemeiată susținerea că a fost aplicată o sancțiune pentru aceeași faptă.
În ceea ce privește respingerea probei testimoniale instanța a argumentat această soluție în raport de materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse de părți, concluzionând că nu este concludentă o asemenea probă.
Au fost înlăturate ca nefondate și criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) din C.muncii (art. 252 alin. (1) după republicare) conform căruia „angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei", întrucât referatul nr.9452 a fost înregistrat la data de 28.03.2011 și conducerea a aflat nemijlocit despre faptele săvârșite la acel moment, iar procesul-verbal privind cercetarea disciplinară a fost înregistrat sub nr._/21.04.2011, astfel că sancțiunea a fost aplicată în termenul legal.
Termenele de 30 de zile calendaristice sunt termene de prescripție care, potrivit normelor de drept comun, se pot suspenda, sau întrerupe în raport cu situația concretă în care s-a aflat angajatorul, iar cele de 6 luni de la data săvârșirii faptei respective sunt termene de decădere.
Valabilitatea deciziei de concediere este condiționată, de respectarea ambelor termene în mod cumulativ. Dacă abaterea a avut caracter continuu, așa cum s-a reținut în speța de față, termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare trebuie calculat de la ultima faptă de încălcare de către salariat a obligațiilor de serviciu.
De asemenea, nefondate sunt și criticile care privesc faptul că au fost încălcate de intimată prevederile art. 268 alin. (2) litera (b) din C. muncii (art. 252 alin.(2) litera b) după republicare), în sensul că în decizie nu sunt cuprinse prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractual individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, având în vedere că în ceea ce privește motivele de drept din decizia de concediere, angajatorul trebuie să îl indice doar pe acela care este determinant pentru concedierea salariatului.
Este adevărat că în cauză, au fost menționate prevederile art. 264 (1) lit. f coroborat cu art. 61 lit. a C. muncii, fără a se menționa alte prevederi din statutul de personal ș.a., întrucât s-a avut în vedere săvârșirea unor abateri grave sau abateri repetate, și C.muncii nu definește și nu enumără abaterile grave, dar ele pot fi stabilite prin contractul colectiv de muncă sau regulamente interne.
Repetabilitatea este condiționată de săvârșirea a cel puțin două abateri disciplinare care nu trebuie să fie identice, ci prin conduita sa persoana angajată să încalce obligațiile de serviciu sau normele de comportare, or în cauză s-a reținut că au fost săvârșite fapte de aceeași natură.
Săvârșirea a cel puțin două abateri presupune, fie neîndeplinirea a două obligații de serviciu sau încălcarea de două ori a normelor de comportare, fie încălcarea unor obligații de serviciu cumulate cu încălcarea unor norme de comportare.
Pentru considerentele deja expuse în precedent, s-au înlăturat ca neîntemeiate și criticile privind încălcarea, prin hotărârea dată, a formelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.(2) C.pr.civ., situație prevăzuta în art. 304 pct. 5 C. proc. civ ., respectiv încălcarea dreptului la apărare.
Următorul motiv de recurs are în vedere dispozițiile art.304 pct.1 C.pr.civ., „când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale” și care se referă la încălcarea legii de organizare judecătorească în dispozițiile ei cu privire la alcătuirea instanței de judecată.
În acest motiv intră și încălcarea dispozițiile legale privind incompatibilitatea și recuzarea.
Cu toate acestea niciuna dintre părțile interesate nu a invocat în fața instanței de rejudecare existența unui caz de incompatibilitate sau recuzare în privința unuia dintre asistenții judiciari, care a făcut parte din compunerea completului de judecată, atât la prima judecată, cât și după casarea cu trimitere, iar pe de altă parte cu privire la aspectul obiectiv al casării este cunoscut că în cazul casării totale se desființează în întregime hotărârea casată, respectiv aceasta nu mai produce niciun fel de efecte.
În același timp, “în caz de casare hotărârea instanței de recurs asupra punctelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”, astfel că legea dă putere obligatorie hotărârii date în recurs numai cu privire la problemele de drept rezolvate, nu și la cele de fapt, pentru care, per a contrario, rezultă din text că se lasă putere deplină de apreciere instanței care judecă fondul după casare, așa încât nu se s-a putut reține că la fond, instanța de rejudecare nu a respectat decizia de casare.
Și celelalte critici invocate nu au putut fi încadrate în cazurile de casare sau modificare și nici în cele prevăzute de art.306 alin.2 C.pr.civ.
Împotriva deciziei contestatorul C. I. M. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.318 alin.1 teza a IIa Cod pr.civilă, invocând neanalizarea unor motive de recurs, respectiv: neefectuarea cercetării disciplinare prealabile cu respectarea procedurii legale prevăzută de art.251 Codul muncii, comisia disciplinară nefiind constituită legal, în raport de regulamentul intern al . SA_ Sucursala Electrocentrale Turceni, cu toate că instanța de recurs a reținut ca fiind nefondată această critică, dar fără a combate argumentele prezentate de contestator; aplicarea a două sancțiuni pentru aceeași abatere disciplinară prin două decizii succesive, instanța neanalizând acest motiv în raport de aspectele expuse în cererea de recurs; nulitatea deciziei 878/27 aprilie 2011, pentru încălcarea dispoz., art.252 alin. 2 Codul muncii deoarece în conținutul deciziei de sancționare nu este prevăzută în mod detaliat descrierea faptei.
Contestația în anulare nu este fondată pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din contestația în anulare promovată de C. I. M., acesta a considerat că instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs enumerate mai sus deoarece argumentația hotărârii nu este conformă susținerilor sale, considerând că s-a făcut o analiză sumară a probelor din dosar ceea ce ar echivala cu neexaminarea motivelor de recurs.
În raport cu fiecare motiv de recurs enumerat de contestator ca nefiind analizat de către instanța de recurs, examinându-se considerentele hotărârii se constată că aceasta este amplu motivată, răspunzându-se în mod detaliat fiecăruia din motivele de recurs invocate în cerere, respectiv efectuarea cercetării disciplinare, sancționarea de două ori pentru aceeași abatere disciplinară precum și motivarea deciziei de sancționare. Instanța s-a raportat atât la probatoriul administrat cât și la dispoz. legale aplicabile în cauză adoptând soluția de respingere a recursului ca nefondat.
Faptul că argumentarea hotărârii nu corespunde propriilor susțineri ale contestatorului, acesta considerând că altfel ar fi trebuit să se concluzioneze din punct de vedere a aplicării legii și interpretării probelor nu poate fi echivalat cu omiterea din greșeală a instanței de recurs să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare așa cum se prevede în art.318 alin.1 Teza II-a Cod pr.civilă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește retractarea unei hotărârii irevocabile și definitive din cauza unor greșeli sau omisiuni de ordin procedural nu pentru erori de judecată, ceea ce a invocat în fapt contestatorul prin prezenta cerere.
În funcție de cele expuse se constată nefondată contestația în anulare urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul C. I. M. împotriva deciziei civile nr. 6209/06.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimata S. C. ENERGETIC OLTENIA SA - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, N. D. | Judecător, Florența C. C. |
Grefier, A. P. |
Red.jud.N.D.
Tehn.M.D.2 ex/17.12.2014
J.r.M.L.
Fl.D.
I.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 221/2014.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 912/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
