Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 483/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 483/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 6055/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 483
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant Sindicatul SELC pentru reclamanții membrii de sindicat B. O., B. I., Ciomnega Ș., Chuciu T., Chimigea C., Drusa G., G. A., Mumuleț M., N. I., S. P. împotriva sentinței civile nr. 6035 din 26.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA prin Sucursala Banat – Olteni, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin.1 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 6035 din 26.09.2013 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, prevăzută de art. 268 alin.1, lit.c Codul Muncii, în ceea ce privește cererea referitoare la tichetele de masă, pentru perioada 01.03._13.
A respins acțiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL SELC pentru reclamanții membrii de sindicat B. O., B. I., CIOMNEGA Ș., CHUCIU T., CHIMIGEA C., DRUSA G., G. A., MUMULEȚ M., N. I., S. P., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, - prin SUCURSALA BANAT - OLTENIA C..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune prevăzută de art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, invocată de către pârâtă – în ceea ce privește solicitarea tichetelor de masă pentru perioada 01.03._13 - instanța a constatat că este întemeiată și a fost admisă, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată -20.03.2013.
Pe fondul cauzei,
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2010:
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumeră la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, instanța consideră că nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P., C. 2010, s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de C. și P. ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art. 31 și 33 din Legea nr. 130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
Potrivit art.49 alin 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional pana la data de 31.01.2011 " Salariații vor beneficia și de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă. În cazul în care concediul de odihnă se acordă fracționat, ajutorul material respectiv se plătește pentru o fracțiune de cel puțin 15 zile, la solicitarea salariatului".
Potrivit art 59 alin 3 CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 " Prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță ".
Acest drept se cuvine raportat la nivelul salariului conform art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010: „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Instanța a mai reținut că, prin hotărâre judecătorească, s-a dispus obligarea paratei sa plătească reclamanților, în raport de activitatea desfășurată, diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și drepturile salariale efectiv plătite și, prin urmare, ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pentru anul 2010, urmează a fi plătit odată cu punerea în executare a acestei hotărâri.
Cu privire la capătul de cerere de acordare a tichetelor de masă s-a reținut că :
Potrivit art. 78 CCM, salariații pârâtei pot beneficia de acordarea a câte unui tichet de masa/zi, în conformitate cu prevederile legale.
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă, așa încât acordarea tichetelor de masă rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în măsura în care asemenea cheltuieli sunt prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Această măsură legislativă, ce ține de politica economică și socială a statului, nu poate fi considerată abuzivă, decât dacă se încalcă grav o normă privind protecția intereselor celor vizați de această măsură.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește, în mod expres, acordarea tichetelor de masă, aceasta reprezentând o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Instanța a apreciat că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă nu instituie un drept al salariaților și respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii.
In același sens și Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 14 din 18.02.2008, într-o speță similară, faptul că: "aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație..."
Avându-se în vedere faptul că în bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei nu este prevăzută o astfel de obligație, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda salariaților tichetele de masă.
În concluzie, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Modificându-și practica anterioară, în adoptarea prezentei soluții instanța a avut în vedere și jurisprudența generală a instanței de control judiciar și necesitatea unificării practicii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul SINDICATUL SELC pentru reclamanții membrii de sindicat B. O., B. I., CIOMNEGA Ș., CHUCIU T., CHIMIGEA C., DRUSA G., G. A., MUMULEȚ M., N. I., S. P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-au arătat următoarele:
A solicitat să se constate prin comparare ca în CCM la nivel de SNTFC„CFR Calatori" SA, sunt cuprinse doar o parte din sporurile prevăzute în CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, deși acestea reprezentau caracterul minimal de la care se pornea în acordarea cuantumului sporurilor din CCM la nivel de unitate.
De asemenea art.2(7) din CCM la nivel de SNTFC„CFR CALATORI" SA, spune că „prevederile prezentului CCM se vor adapta prevederilor CCM încheiat la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestuia nu au fost atinse, sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse", deci prevederile acestea fac parte de drept din CCM la nivel de SNTFC„CFR CALATORI"SA.
Faptul că în cuprinsul art. 2(7) este stipulat faptul că prevederile CCM se vor adapta prevederilor CCM încheiat la nivel superior, angajatorului revenindu-i OBLIGAȚIA de a face acest lucru și nu se interpretează ca dacă are posibilitatea de a face.
S-a mai precizat de asemenea că, instanța de fond nu a reținut faptul că persoanele care beneficiază de aceste drepturi, sunt cele cărora nu le-au fost aplicate sancțiunile prevăzute de art.248 din Codul Muncii, întrucât aceștia și-au desfășurat activitatea ireproșabil.
Mai mult de atât Federația Sindicatelor Transportatorilor din România, a solicitat pârâtei să treacă în Actele Adiționale la Contractele Individuale de Muncă ale salariaților toate sporurile și adaosurile la salariu, însă pârâta SNTFC„CFR CALATORI"SA, prin adresa nr._ semnată de Directorul General la 04.03.2009, menționează faptul că aceste adaosuri sunt prevăzute în CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, la care aveau dreptul și chiar prezintă aceste drepturi ce fac obiectul cauzei din acest dosar.
Prin adresa nr._, SNTFC„CFR CALATOR" SA, transmite către
toate Regionalele de Transport Feroviar de Călători articolele din CCM 2009-2010, al căror conținut este diferit... cu modificările și completările ulterioare:
Art. 69- în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
a) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C., se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare... ACESTE PREVEDERI SE APLICĂ CU 01 IANUARIE 2010.
b)Pentru „Ziua Feroviarului" se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Aceste prevederi se aplică cu 01 ianuarie 2010, s-a solicitat să se observe faptul că și la acest art.69 este menționat faptul că aceste prevederi se aplica cu 01 ianuarie 2010 și nicidecum nu se menționează că se pot negocia sau aplica, deci exista obligația de a se aplica.
S-a mai menționat că, atât CCM la nivel de SNTFC„CFR CALATORI" SA, din care face parte și art.2(7), cât și CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar din care fac parte și art. 3(1) și(2), art.5 (14) și (15), art.127 și art.128, sunt semnate de către Directorul General al SNTFC„CFR CALATORI"SA, deci s-a considerat că pârâta nu se poate exonera de la plata acestor drepturi salariate atâta timp cât a semnat cele două CCM, cunoscând clauzele prevăzute de acestea, și necontestându-le pe durata valabilității.
Așa cum s-a arătat mai sus, s-a considerat că pârâta chiar dacă în CCM la nivel de unitate, (inferior) nu a prevăzut drepturile salariaților care se regăsesc în CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar (superior), are obligația de a acorda și aceste adaosuri pe lângă cele prevăzute în CCM la nivel de unitate, întrucât CCM încheiate la nivel superior constituie un minim pentru CCM încheiate la nivel inferior.
S-a mai precizat că, instanța de fond, a confundat faptul ca pârâta avea obligația de a plăti aceste drepturi salariale cu faptul că „se puteau acorda".
Din aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată.
În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Intimata pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători" CFR Călători" SA- Sucursala Transport Feroviar de Călători C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Apelul este nefondat.
Cu privire la salariul suplimentar, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare 2009-2010 pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a . La același articol, dar la alineatul 3 din CCM la nivel de ramură transporturi se prevede expres “ La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă”.
Așadar, prin CCM la nivel de ramură transporturi se lasă la latitudinea partenerilor sociali de la nivelul fiecărei unități stabilirea condițiilor concrete de acordare, diminuare sau anulare a acestui drept în funcție de posibilitățile acestora și, preluând aceste prevederi în CCM la nivel de unitate 2009-2010, s-a prevăzut că “ pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2)Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 % din fondul de salarii realizat lunar".
Prin urmare, în aplicarea disp.art.43 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, prin CCM la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este condiționat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare.
Totodată, se reține că art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial. Cert este, însă, că din aceste prevederi contractuale nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Din această perspectivă, nu se poate reține că CCM la nivel de unitate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
În contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, posibilitățile financiare fiind unul dintre aspectele pe care chiar CCM la nivel de ramură transporturi îl menționează ca impunându-se a fi avut în vedere la acordarea celui de-al 13-lea salariu ( la art.43 alin.3), Curtea consideră că pârâta nu avea obligația plații salariilor suplimentare pe anul 2010.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamant privind plata salariului suplimentar pe anul 2010 este neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material de C., de P. și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, instanța reține următoarele:
În CCM la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate la art.71 iar în CCM la nivel de unitate 2009-2010 înregistrat la DMPS la 04.06.2009, drepturile sunt menționate la art.64.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit acestor dispozițiilor art.62, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Curtea constată că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Este adevărat că la același articol din CCM la nivel de unitate, s-a menționat că aceste prevederi se aplică cu 01.2010, iar prin Actul adițional la acest CCM înregistrat la ANPPS la data de 29.04.2010, părțile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.
În raport de disp.art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 potrivit cărora clauzele CCM se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reține că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării CCM/2009, respectiv 01.2010.
Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional menționat mai sus, Curtea reține că, în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze din CCM la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Concluzia care se impune este aceea că salariații, prin reprezentanți au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități și CCM la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art. 38 din Codul muncii .
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, respectiv din folosirea de către legiuitor a sintagmei „salariații nu pot renunța” precum și din prevederea expresă a sancțiunea nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ.
Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege ( sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută, privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acelea care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art. 39 din Codul muncii. Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile ( art. 39 alin 1 lit. n), cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile( art. 39 alin 2 lit. g).
Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali.
Cu privire la aceste ultime categorii de drepturi legea nu instituie interdicția renunțării la ele și nu stabilește expres nulitatea tranzacțiilor.
In ceea ce privește tichetele de masă, instanța de fond a reținut corect că acordarea acestui drept nu este imperativă pentru angajator, fiind lăsat la latitudinea acestuia, în funcție de situația sa concretă. Cum în bugetul său nu au fost prevăzută o atare obligație, situația economico-financiară a angajatorului fiind precară, corect s-a respins si acest capăt de cerere.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este nefondat, motiv pentru care îl va respinge.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul SINDICATUL SELC pentru reclamanții membrii de sindicat B. O., B. I., CIOMNEGA Ș., CHUCIU T., CHIMIGEA C., DRUSA G., G. A., MUMULEȚ M., N. I., S. P., cu sediul în C., . A, Jud. D. împotriva sentinței civile nr. 6035 din 26.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul în București, .. 38, Sector 1 - prin SUCURSALA BANAT - OLTENIA C., cu sediul în C., . A, Jud. D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2014
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. C. |
Red.jud.E.B.
Jud.fond M.G.
Teh.red. A.G./4 ex
Data:27.02.2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 912/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 149/2014.... → |
|---|
