Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3408/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3408/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 11642/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3408/2014
Ședința publică de la 22 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE -S. P.
Judecător- M. L.
Grefier -F. I.
***
Pe rol, fiind judecarea apelului declarat de intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în C., ..14, județul D., împotriva sentinței civile nr. 2934 din 12 mai 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare R. L., domiciliată în C., ., județul D., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal s-a prezentat intimata contestatoare R. L., fiind lipsă apelanta intimată C. Județeană de Pensii D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar în cadrul procedurii prealabile, intimata contestatoare a formulat întâmpinare, ce a fost comunicată și apelantei, după care:
Intimata contestatoare, a învederat instanței că nu mai are cereri de formulat și excepții de invocat .
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Cod procedură civilă, raportat la art. 216 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, intimata contestatoare, a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate prin întâmpinarea formulată.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 2934 din 12 mai 2014 a admis contestația formulată de contestatoarea R. L., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D..
A anulat decizia nr._/29.04.2013, privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de C. Județeană de Pensii D. și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a mențiunilor din adeverința nr. 281/19.02.2013, emisă de S.C. Graphimet Internațional S.R.L., în calitate de deținătoare a arhivei S.C. Fontanef S.A. (fost I.P.T. Băilești), referitoare la grupa a II - a de muncă, pentru perioada 01.01._81 și plata noilor drepturi aferente, începând cu nașterea dreptului - 19.03.2013.
A obligat intimata către contestatoare la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/29.04.2013, emisă de C. Județeană de Pensii D., s-a admis cererea de pensionare formulată de contestatoarea R. L., stabilindu-se o pensie de asigurări sociale de 734 lei, cu începere de la data de 19.03.2013, fără a se lua însă în calcul perioada desfășurată în perioada 01.07._81, încadrată în grupa a II a de muncă, conf. Ordinului 50/1990, pct.33, anexa II, perioadă menționată în adeverința nr. 281/19.02.2013, emisă de S.C. Graphimet Internațional SRL, în calitate de deținătoare a arhivei S.C. Fontanet S.A.- fostă I.I.T. Băilești.
Împotriva deciziei contestatoarea a formulat contestație la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii, înregistrată sub nr._/23.05.2013, contestație ce nu a fost soluționată până în prezent.
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă și adeverinței nr. 281/19.02.2013, depuse în copie la dosar, contestatoarea a fost angajată în cadrul Întreprinderii de Piese Turnate Băilești, în perioada 01.01._81, ca și muncitor necalificat, funcționar economic, iar începând cu data de 01.10.1979, în funcția de planificator statistician, fiind încadrată în grupa a II a de muncă, conform nominalizării efectuate prin decizia nr. 5, emisă la data de 28.01.1991 de Consiliul de Administrație al I.P.T. Băilești, prin care s-a decis încadrarea întregului personal al întreprinderii în grupele I și II de muncă, precum și acordarea de salarii și retribuții majorate, temeiul juridic fiind dispozițiile Ordinului 50/1990, anexa 2, pct.33.
Apărarea intimatei, în sensul că nu există prevedere legală care să justifice acordarea grupei a II a de muncă unui funcționar economic, nu poate fi reținută, având în vedere că locul de muncă al contestatoarei a fost încadrat astfel de către conducerea unității, prin decizia menționată, încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă, reprezentând un atribut al angajatorului, ce se exercită în condițiile Ordinului nr. 50/1990, contestatoarea făcând dovada și cu înscrisurile de la dosar că funcția sa și locul său de muncă au fost nominalizate în grupa a II a de muncă, în condițiile Ordinului 50/1990.
Atâta timp cât contestatoarea a prezentat documente valabile emise de angajator, intimata era obligată să țină seama de ele, angajatorul purtând întreaga răspundere pentru date cuprinse în acestea, pentru valabilitatea și corectitudinea lor, așa cum prevede art. 4 alin. 3 din O.U.G. 4/2005, intimata având posibilitatea să conteste la instanța valabilitatea adeverinței respective și numai dacă ar fi anulată ar fi îndreptățite să nu o ia în considerare.
Având în vedere că funcțiile contestatoarei au fost încadrate în grupa a II a de muncă, conform art. 3 din Ordinul 50/1990, în procent de 100% și că potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990, „beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”, instanța a constatat că intimata trebuia să ia în calcul această situație.
Susținerea intimatei că activitățile desfășurate de contestatoare, astfel cum s-a arătat nu se încadrează în prevederile anexei II din Ordinul 50/1990, nu prezintă relevanță, deoarece chiar dacă nu a desfășurat activitățile prevăzute în anexa a II a, locul său de muncă a fost în mediul toxic, specific acelor activități, încadrarea în grupa II de muncă, făcându-se în raport de prevederile art. 3 raportat la anexa II a Ordinului 50/1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că perioadele lucrate în grupa a II a de muncă precizate în adeverința 281/19.02.2013 nu pot fi considerate ca fiind lucrate in grupa a II a întrucât reclamanta in funcția de economist nu a desfășurat activitatea in condiții de munca nocive, grele sau periculoase.
În acest sens, Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin Scrisoarea nr.43G/662/18.03.l998 precizează faptul că "nu pot fi încadrate în grupa a II a de muncă: directorul general, directorul comercial, șeful de birou de producție, șeful compartimentului AQ, responsabilul cu protecția muncii, gestionarul de depozit, primitor-distribuitorul, șeful de depozit, șeful biroului aprovizionare, merceologul aprovizionare, control poartă, șef coloană auto, dispecer transport, informaticianul, analistul programator și în general salariații care nu lucrează cel puțin 70% din programul de lucru pe șantier".
De asemenea, în scrisoarea MMPS nr._/13.12.1993 se precizează :"Nu pot beneficia de grupele I și II de muncă personalul funcționăresc și alte categorii de persoane care nu lucrează în condiții nocive, grele sau periculoase (contabili, economiști, inspectori personal, dactilografe, casieri, gestionari, primitori-distribuitori, proiectanți, operatori calculator, șefi oficiu calcul), avându-se în vedere și adresele 43G/662/18.03.1998, nr.43G/l884/08.10.1997 și nr.43/1854/01.10.1997 ale MMPS - Direcția Autorizare, Certificare și Grupe de Muncă.
Prin Decizia nr. 755/03.03.2000 Curtea Suprema de Justiție a reținut că, în condițiile în care funcțiile ocupate nu figurează printre funcțiile sau profesiile care în sensul H.G nr.1223/1990 și a Ordinului nr.50/1990, conferă personalului salariat dreptul la încadrarea în grupa a II a de muncă cu consecința pensionării înainte de limita de vârstă, nominalizarea făcută de angajator prin hotărâre a Consiliului de administrație contravine reglementarilor legale în vigoare si nu poate constitui temei pentru pensionare cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Totodată, s-a reținut că oficiul de pensii se poate sesiza din oficiu la încadrarea nelegală întrucât încadrarea respectivă trebuie să se facă în condițiile legii (decizia nr. 17/12.01.1994, CSJ, secția contencios administrativ).
Funcția de economist nu este prevăzuta în lista locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale conform anexei nr. II a Ordinului 50/1990, act în funcție de care se acordă grupa a II a de muncă.
Încadrarea în grupa a II a de muncă presupune desfășurarea activității în condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare.
Reclamanta și-a desfășurat activitatea în funcția de economist, funcție care presupune desfășurarea activității în birouri și nu în condiții deosebite de lucru, condiții de șantier.
Reclamanta nu a depus la dosarul cauzei determinările de noxe prevăzute de pct. 5 din Ordinul nr. 50 /l990 conform căruia „Existenta condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru proiecția muncii.”
Prin definiție, locurile de muncă cu condiții nocive, grele sau periculoase sunt acelea la care: se dezvolta în procesul de producție diferite pulberi vătămătoare, se folosesc substanțe toxice, se produc zgomote și trepidații este necesar efort fizic mare în condiții de microclimat nefavorabil, activitățile se execută la înălțime etc.
Nu este respectat principiul contributivității în sensul că pentru perioada menționată în adeverință ca fiind lucrată în condiții de grupa a II a de munca, angajatorul trebuia sa plătească contribuții de asigurări sociale de stat în procent diferențiat ( mai mare) decât în condiții normale de munca.
Având in vedere aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului și respingerea contestației ca nefondată.
In drept a întemeiat cererea de apel pe dispozițiile art. 466 si următoarele din Codul de procedura civila si Legea nr. 2/2013.
Prin întâmpinare, intimata contestatoare R. L. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, arătând că există înscrisuri doveditoare privind activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă, respectiv carnetul de muncă, la poziția 78 și dispoziția nr.5/28.01.1991 emisă de angajator în condițiile Ordinului nr.50/1990.
Apelul este nefondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor art.479 alin.(1), teza a II-a C.pr.civ., constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile apelantei cu privire la împrejurarea că activitatea desfășurată de reclamantă nu poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă, întrucât a rezultat potrivit probelor administrate în cauză, că aceasta a beneficiat de grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr.50/1990, anexa II, pct.33(filele 6, 9, 79, 81 dosar fond).
În acest sens, prezintă relevanță juridică atât mențiunile din carnetul de muncă, cât și cele din decizia nr.5/28.01.1991 emisă de angajator privind încadrarea în grupele de muncă, care au fost coroborate cu adeverința angajatorului, care îndeplinește cerințele legale, potrivit Ordinului nr.580/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, dispozițiile art. 158/1 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și Normele de aplicare, prevăd: “ (1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.
(2) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 “.
Hotărârea pronunțată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede art.425 C.pr.civ.
Cu privire la citicile vizând nerespectarea principiului contributivității, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, întrucât potrivit mențiunilor făcute de angajator prin adeverința emisă, societatea a constituit și virat contribuția CAS, conform legislației în vigoare înainte de 01.04.1991.
În ceea ce privește hotărârile civile invocate ca practică judiciară, acestea sunt hotărâri judecătorești de speță, neavând caracter obligatoriu pentru modul de soluționare a altor spețe, întrucât, în sistemul de drept român, practica judiciară nu este izvor de drept, precum în sistemul anglo-saxon, respectiv cel al common law.
Singurele excepții când precedentul judiciar capătă statutul de izvor de drept, fiind obligatoriu pentru instanțele de judecată, sunt cele reprezentate de deciziile date de către Înalta Curte de Casație și Justiție (I.C.C.J.) în materia „recursului în interesul legii” (cale extraordinară de atac prin care se urmărește asigurarea interpretării și aplicării unitare a legilor pe întreg teritoriul țării) și deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea: unui text de lege, a unei legi în ansamblul ei, a unei ordonanțe ori a regulamentelor Parlamentului.
Cum, în cauză, hotărârile amintite nu fac parte din cele două categorii de excepții, susținerea apelantei, va fi înlăturată ca fiind nefondată.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (1) teza a II-a C.pr.civ., va fi respins ca nefondat apelul declarat de intimată, astfel că se va menține soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în C., ..14, județul D., împotriva sentinței civile nr. 2934 din 12 mai 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare R. L., domiciliată în C., ., județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2014
Președinte, S. P. | Judecător, M. L. | |
Grefier, F. I. |
Red.jud.M.L.
Jud.fond C.C.
Teh.red. A.G./4 ex
Data:06.10.2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4210/2014.... | Plată asigurări sociale. Decizia nr. 1129/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
