Contestaţie la executare. Decizia nr. 1045/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1045/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 673/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1045
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul P. D. împotriva deciziei civile nr. 823/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., B. E. JUDECĂTORESC G. R..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns revizuientul P. D., personal și asistat de avocat F. P., lipsind intimații ., B. E. JUDECĂTORESC G. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- depunerea întâmpinării de către intimatul B. E. JUDECĂTORESC G. R., la data de 06.06.2014;
- cererea de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată formulată de apărătorul intimatei ., după care;
Instanța a comunicat apărătorului revizuientului P. D. un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul B. E. JUDECĂTORESC G. R. și pentru a da posibilitatea apărătorului intimatei . de a se prezenta în instanță, față de solicitarea acestuia, a lăsat cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns revizuientul P. D., personal și asistat de avocat F. P. și intimata ., prin avocat L. Igor, lipsind intimatul B. E. JUDECĂTORESC G. R..
Avocat F. P., pentru revizuientul P. D., a depus la dosar note scrise și un set de hotărâri judecătorești.
Instanța a pus în discuție excepția de necompetență a Curții de Apel C. în soluționarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, referitoare la contrarietatea dintre încheierea de ședință din data de 10 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/3/2009 și decizia civilă nr. 1143/R/04.03.2010, invocată la punctul 3 al motivelor de revizuire.
Avocat F. P., pentru revizuientul P. D., apreciază că este competentă să soluționeze cererea de revizuire sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cu privire la celelalte hotărâri judecătorești invocate, apreciază că este competentă Curtea de Apel C..
Avocat L. Igor, pentru intimata ., a arătat că lasă la aprecierea instanței.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra cererii de revizuire cu privire la celelalte hotărâri judecătorești.
Avocat F. P., pentru revizuientul P. D., a susținut oral motivele de revizuire, în raport de care a solicitat admiterea cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă pentru admisibilitatea acestei cereri.
Avocat L. Igor, pentru intimata ., a pus concluzii de respingerea cererii de revizuire ca nefondată pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă. A depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin sentința civilă nr. 969/20.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea . in contradictoriu cu intimatul P. D., ca neîntemeiată, s-a respins cererea de întoarcerea executării ca neîntemeiată, fiind obligată pârâta să plătească intimatului 4.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta contestatoare ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare.
În motivare, recurentul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de nelegalitate ale executării silite invocate prin contestația la executare, respectiv nu a arătat motivele pentru care le-a înlăturat la soluționarea pricinii, respectiv nu a avut în vedere efectele deciziei irevocabile nr. 591/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul O., prin care s-a statuat faptul că intimatul nu mai poate fi reintegrat in funcție ca urmare a respingerii contestației împotriva deciziei de concediere nr. 75/2009.
S-a mai susținut că decizia nr.1220/13.02.2012 care soluționează contestația împotriva deciziei de concediere nr. 75/25.06.2009 nu aduce atingere calității de titlu executoriu al deciziei nr. 1143/R/04.03.2010, care de altfel a fost pusă în executare de către intimatul P. D., ci instanța de executare trebuia să dea eficiență ambelor decizii. Astfel, decizia nr. 1220/13.02.2012 produce efecte retroactiv, de la data concedierii ilegale (09.04.2009), în timp ce decizia nr. 1220/13.02.2012 produce efecte de la data de 26.06.2009.
Recurenta a mai criticat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivului invocat prin contestația la executare privind stabilirea despăgubirilor care au făcut obiectul executării silite de către executorul judecătoresc având în vedere o bază de calcul greșită, constând în salariul brut în cuantum de 4180 de euro, criticând și faptul că executorul judecătoresc nu a refăcut adresa de înființare a popririi, așa cum s-a stabilit prin sentința civilă nr.4979/20.11.2012 a Judecătoriei Caracal in dosarul civil nr._, definitivă și executorie, prin care a fost admisă în parte contestația la executare și anulat procesul verbal de cheltuieli de executare nr. 46/19.09.2012 precum și actele subsecvente efectuate in dosarul de executare nr.46/2012 al B..
Intimatul P. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, arătând că, în fapt, recurenta invocă două motive de recurs, respectiv minus petita și cel prevăzut de către art. 304 pct. 7, teza I, C.p.c.
În ceea ce privește minus petita, a susținut că în urma modificării textului art. 304, pct. 6 C.p.c. prin O.U.G. nr. 138/2000, acesta nu mai constituie motiv de recurs, la data prezentă motivul de la pct. 6 cuprinzând doar două ipoteze, dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
În ceea ce privește motivul prevăzut de către art.304, pct.7 teza I C.p.c, respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, a arătat că instanța de fond a făcut o motivare completă și pertinentă soluției pronunțate, judecătorul nefiind obligat să răspundă fiecărui argument din cele pe care părțile le invocă în susținerea uneia și aceleiași cereri.
În privința efectelor de autoritate de lucru judecat a Deciziei nr.591/29.05.2012, pronunțată de către Tribunalul O. în dosar nr._ **, această hotărâre nu poate avea autoritate de lucru judecat în speță nefiind îndeplinită condiția triplei identități pretinse de art. 1201 Cod civil: de părți, de obiect și de cauză.
Mai mult, în mod necesar, autoritatea de lucru judecat se atașează dispozitivului hotărârii, acesta fiind cel care conține soluția dată litigiului dedus judecății si cel care va face obiect al executării silite. Dispozitivul cristalizează dreptul recunoscut sau tăgăduit de hotărârea dată în cauză si ca atare, lucrul judecat trebuie să rezulte de aici. Având în vedere dispozitivul Deciziei nr. 591/29.05.2012 prin care se respinge recursul ca nefondat, nu se poate invoca în acest caz autoritatea de lucru judecat.
In fapt recurenta a susținut că despăgubirile ar fi datorate doar până la data deciziei nr. 75/2009, adică 25.06.2009, cu toate că, prin Sentința Civilă nr.350 pronunțate la data de 07.04.2011 de către Judecătoria Caracal în Dosar nr._, despăgubirile au fost calculate până în luna iulie 2010, instanța de judecată statuând că dreptul la despăgubire nu este limitat doar până la data invocată de către recurentă ci o excede. În cast caz Sentința Civilă nr. 350/07.04.2011 pronunțată de către Judecătoria Caracal în Dosar nr._ are putere de lucru judecat.
Așa cum se poate observa, contestatoarea a invocat existența unei alte decizii de concediere, respectiv decizia nr.75/25.06.2009, or aceste argumente au fost judecate și respinse de către Curtea de Apel București, prin încheierea din data de 10 iunie 2010 (p. 4, alin 4 ), în sensul că "... instanța de recurs putea și trebuia să facă abstracție de existența acestei decizii ( decizia de concediere nr. 75/25.06.2009 ) cu atât mai mult cu cât nici o dispoziție din legislația muncii în vigoare nu permit unui angajator să emită două decizii de concediere cu privire la același salariat, susceptibile de a-și produce efecte juridice concomitent „
De asemenea, prin hotărârile pronunțate de către Curtea de Apel București, în dosar nr._/3/2009, respectiv încheierea din data de 10 iunie 2010 (p. 4, alin 4), hotărârea dată de către instanță față de cererea S.C. H. R. S.R.L. de lămurire a dispozitivului S.C. nr. 1143/R/04.03.2010, cât și prin încheierea din data de 8 decembrie 2011 (p. 6), pronunțată în același dosar, au fost deja soluționate toate problemele ridicate de către contestatoare în prezenta cauză.
Având în vedere faptul că prin contestația la executare se urmărește remedierea neregularitatilor săvârșite în cadrul procedurii execuționale, sau explicitarea dispozitivului hotărârii ce constituie titlul executoriu, și poate avea ca efect numai modificarea sau anularea executării fără ca să schimbe fondul soluției pronunțate prin titlul executoriu pus în executare. Instanța învestită cu o contestație la executare, indiferent de forma sa (propriu-zisă sau la titlu) nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei, de natura să pună în discuție hotărârea judecătorească ce se execută, deoarece partea interesată a avut posibilitatea să le valorifice în cadrul judecății, fie prin cererile adresate primei instanțe, fie prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, căci în caz contrar, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat. In acest sens instanțele de judecată s-au pronunțat în mod unanim asupra acestui aspect, cum ar fi C.S.J., prin decizia civila nr. 1180/31 martie 1999, nepublicată și Judecătoria Caracal, Sentința Civilă nr. 4570/16.11.2011.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, având în vedere faptul că actele a căror anulare se solicită au fost întocmite ca urmare a dispozițiilor conținute în Sentința civilă nr. 4979/2011.2012, pronunțată în dosar nr._, sentință care la data soluționării cauzei (20.02.2013) era în forță, Decizia civilă nr. 330/2013 fiind pronunțată la data de 22.03.2013 și deci nu se poate invoca drept motiv de modificare al sentinței pe calea recursului o hotărâre ulterioară pronunțării sentinței atacate.
Prin decizia civilă nr.823/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de recurenta contestatoare ., împotriva sentinței civile nr. 969/20.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații B. G. R., Caracaljudețul O. și P. D..
S-a modificat sentința recurată, în sensul că s-a admis contestația la executare și dispune anularea formelor de executare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În fapt, cu privire la intimatul P. D., recurenta-contestatoare . a emis două decizii de concediere succesive, respectiv nr. 35/09.04.2009 și nr. 75/25.06.2009, contestate în mod separat de către intimat.
Pe de o parte, prin decizia civilă nr. 1143/R/04.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2009 (7063/2009), irevocabilă (f. 139-143 dosar fond), s-a dispus anularea deciziei nr. 35/09.04.2009 emisă de recurenta-contestatoare și reintegrarea intimatului P. D. în funcția avută anterior, fiind obligată contestatoarea S.C. H. R. S.R.L. la plata către intimatul P. D. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.
Astfel, prin această decizie, intimatul P. D. a fost reintegrat (de drept) în funcția deținută anterior deciziei de concediere nr. 35/09.04.2009, redobândindu-și în mod retroactiv (de la data stabilită prin decizia nr. 35/2009) calitatea de salariat al recurentei, căreia îi incumba doar obligația reintegrării efective (în fapt).
Pe de altă parte, valabilitatea deciziei de concediere nr. 75/25.06.2009 a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1220/13.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2009 (f. 81-91 dosar fond), reținându-se că această decizie a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii. De asemenea, s-a mai statuat că întrucât decizia de concediere nr. 35/09.04.2009 a rămas lipsită de efecte (ca urmare a anulării sale pe cale judecătorească), contestatorul avea calitatea de salariat la data emiterii deciziei nr. 75/25.06.2009.
Astfel, având în vedere decizia civilă nr.1220/13.02.2012, intimatul P. D. a pierdut în mod definitiv calitatea de salariat al recurentei (de la data stabilită prin decizia nr. 75/2009).
Or, celor două hotărâri judecătorești menționate anterior, pronunțate între părțile în litigiu (cu privire la deciziile de concediere succesive), trebuie să li se recunoască în egală măsură efectele autorității de lucru judecat, prima neputând fi executată cu ignorarea celei de-a doua.
În drept, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior pe cale judecătorească.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
În speță, recunoașterea efectului pozitiv al lucrului judecat, raportat atât la decizia civilă nr. 1143/R/04.03.2010, cât și la decizia civilă nr. 1220/13.02.2012, conduce în mod logic la concluzia că obligația angajatorului de reintegrare efectivă a angajatului în funcția deținută anterior deciziei de concediere nr. 35/2009 a încetat la data concedierii dispuse în mod legal prin decizia nr. 75/2009. Cu alte cuvinte, obligația reintegrării efective(de facto) nu poate fi concepută în lipsa unei reintegrări de jure și nici ulterior încetării calității de angajat.
Aceeași interpretare rezultă și din decizia nr. 591/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ ** având ca obiect contestarea altor acte de executare întocmite în executarea titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 1143/R/04.03.2010 (f. 62-66 dosar fond).
Nu poate fi primită apărarea intimatului în sensul că ar trebui să se facă abstracție de existența deciziei nr. 75/2009, astfel cum s-a pronunțat Curtea de Apel București (dosarul nr._/3/2009) în soluționarea cererii de lămurire a deciziei civile nr. 1143/R/04.03.2010 sau Judecătoria Caracal și Tribunalul O. pe calea contestației la executare (dosarul nr._, întrucât aceste instanțe nu au fost învestite cu analizarea legalității celei de-a doua decizii de concediere, iar decizia civilă nr. 1220/13.02.2012 nu se pronunțase încă.
Pentru aceste considerente, s-a constatat că primul motiv de recurs este întemeiat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, tribunalul a constatat că și acesta este fondat, întrucât sumele calculate prin procesul-verbal nr. 46/2012 și menționate în somația nr. 46/2012, încheiate de B. G. R. la data de 18.12.2012 în dosarul nr. 46/2012 s-au raportat la sentința civilă nr.4979/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, casată ulterior prin decizia civilă nr.330/22.03.2013 (cu trimitere spre rejudecare).
Or, potrivit art. 311 C.p.c., hotărârea casată nu are nicio putere, iar actele de executare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel.
Pe cale de consecință, ținând seama și de disp. art. 404 ind. 1 C.p.c., apare ca fiind întemeiată și cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare emiterii procesului-verbal nr. 46/2012 și somației nr. 46/2012, întocmite de B. G. R. la data de 18.12.2012 în dosarul nr. 46/2012.
Prin urmare, constatându-se incidența disp art. 304 pct. 9 C.p.c., în temeiul art. 312 al. 1-3 C.p.c., tribunalul a admis recursul declarat, a modificat sentința recurată, în sensul că a admis contestația la executare și a dispus anularea formelor de executare și întoarcerea executării silite.
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., revizuientul P. D. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 823/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr. 248/207/201, invocând în drept disp.art.322 pct.5, 7 și 8 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr.128/25.03.2014, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ s-au respins capetele de cerere având ca obiect revizuirea împotriva deciziei civile nr. 823/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul procesual ales la avocat Moțec Ș., în Timișoara, ., . T. și B. G. R., cu sediul în Caracal, Județul O., conform art. 322 pct. 5 și 8 Cod procedură civilă, ca neîntemeiată.
A fost disjuns capătul de cerere având ca obiect revizuire conform art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă și a fost declinată competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel C..
În urma declinării de competență, cererea de revizuire întemeiată pe art.322 pct.7 C.pr.civ. a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ ..
În motivarea acestei cereri, revizuientul a arătat că deciziei civile nr.823 din 23.09.,2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._ este potrivnică altor hotărâri ale instanțelor de judecată, definitive și irevocabile la data pronunțării deciziei menționate, nefiind avută în vedere autoritatea de lucru judecat a acestora.
Revizuientul a precizat că înțelege să invoce contrarietatea deciziei atacate față de următoarele hotărâri:
1.Sentința civilă nr.1575/1903.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, prin care au fost soluționate aspectele ce au făcut obiectul recursului, respectiv motivele care se reiau și în contestația la executare ca a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.
2. Decizia nr. 1297/13.10.2011, pronunțată tot de către Tribunalul O., în dosar nr._, în care s-a motivat că: " Astfel, executarea silită se întinde din momentul emiterii deciziei de concediere și se termină în momentul reintegrării, decizia de concediere nr.75/2009 neproducându-și efecte atâta timp cât la data emiterii ei 25.06.2009,intimatul P. D. nu era reîncadrat așa cum dispusese Curtea de Apel București, aceasta având calitatea de salariat, pentru că în această calitate instanța i-a acordat despăgubirile menționate în hotărâre (p.6 alin.5).
3. Încheierea din 10.06.2010, dată de Curtea de Apel București în soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului s.c. nr.1143/R/04.03.2010, care trebuia avută în vedere sub aspectul motivării reținute de către instanța de recurs privind efectele deciziei de concedierenr.75, în motivarea acestei încheieri argumentându-se la pag.4 că "... instanța de recurs putea și trebuia să facă abstracție de existența acestei decizii (decizia de concediere nr. 75/25.06.2009 ) cu atât mai mult cu cât nici o dispoziție din legislația muncii în vigoare nu permit unui angajator să emită două decizii de concediere cu privire la același salariat, susceptibile de a-și produce efecte juridice concomitent.”
A menționat revizuientul că toate aceste hotărâri sunt anterioare deciziei atacate și consideră că trebuiau avute în vedere de către instanța de recurs, care nu putea să pronunțe o hotărâre contrară, susținând că toate aspectele reținute și motivarea acesteia fiind date cu încălcarea soluțiilor date anterior.
Sub acest aspect, revizuientul a arătat faptul că fundamentul motivului de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 C.pr.civ. îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat și că autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ. are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.
Consideră revizuientul că principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză, fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară dată în alt proces.
Față aspectele invocate, solicită să se constate admisibilitatea cererii de revizuire promovate.
Prin concluziile scrise depuse, intimata S.C. H. ROMANIA S.R.L. a solicitat respingerea cererii de revizuire, motivând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și că nu este incident în cauză principiul autorității de lucru judecat al hotărârilor invocate de revizuient față de decizia a cărei revizuire se solicită.
Verificându-și din oficiu competența în conformitate cu art.1591 alin.4 C.pr.civ., Curtea constată că una dintre hotărârile în raport de care se susține că ar fi potrivnică decizia civilă nr. 823/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O. este încheierea de lămurire dispozitiv din 10.06.2010, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2009.
Potrivit art.323 alin.2 C.pr.civ., „ În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre.”
În speță, invocându-se contrarietatea unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe care fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, competența de soluționare a cererii de revizuire aparține, potrivit art.323 alin.2 teza finală C.pr.civ., instanței mai mare în grad instanței care a dat prima hotărâre.
Cum, în speță, prima hotărâre este încheierea din 10.06.2010 a Curții de Apel București, iar instanța mai mare în grad față de aceasta este Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea urmează ca, în temeiul art.158 alin.3 și art.159 alin.1 pct.2 rap. la art.323 alin.2 C.pr.civ., să decline în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de revizuire vizând contrarietatea dintre decizia civilă nr. 823/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O. și încheierea de lămurire dispozitiv din 10.06.2010, pronunțată de Curtea de Apel București.
În ceea ce privește cererea de revizuire prin care se invocă existența unei contrarietăți a deciziei atacate cu revizuire față de sentința civilă nr.1575/1903.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal și de decizia nr. 1297/13.10.2011, pronunțată de către Tribunalul O. în dosarul nr._, Curtea reține că, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 C.pr.civ., este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărâri în care s-au pronunțat, așadar, soluții diferite;
- hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză;
- hotărârile pronunțate să fie în dosare diferite;
- în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat această excepție;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
În cauza de față, nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale anterior menționate și anume existența triplei identități, întrucât dosarele în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești ce se invocă a fi potrivnice au avut obiecte diferite.
Astfel, contestația la executare soluționată irevocabil prin decizia a cărei revizuire se solicită a privit actele de executare constând în procesul-verbal de cheltuieli din 18.12.2012, somația din data de 18.12.2012 și procesul verbal din aceeași dată - 18.12.2012, întocmite în dosarul nr.46/2012 al B. G. R..
Așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.1575/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, contestația la executare formulată de S.C. H. ROMANIA S.R.L. în acest dosar a fost îndreptată împotriva altor acte de executare decât cele din litigiul anterior menționat, respectiv împotriva procesului verbal din data de 07.01.2013 de distribuire a sumei rezultate din executare.
Totodată, contestația la executare soluționată în mod irevocabil prin decizia nr.1297/13.11.2011 a Tribunalului O. a vizat formele de executare întocmite într-un alt dosar de executare, și anume în dosarul de executare nr.136/2010 al B. R. V..
Prin urmare, contestațiile la executare soluționate prin hotărârile judecătorești invocate de revizuient a fi potrivnice au avut ca obiect anularea unor acte de executare diferite, unele dintre acestea emise în dosare de executare diferite, astfel că nu există identitate de obiect între cauze.
Argumentele expuse de instanțele de judecată în sprijinul soluțiilor adoptate în aceste dosare, în măsura în care cuprind dezlegări date unor probleme de drept care s-ar putea impune instanțelor în alte litigii, pot conduce cel mult la o prezumție a puterii de lucru judecat, dar nu la tripla identitate de obiect, cauză și părți, care în accepțiunea art.166 C.pr.civ. este necesară pentru a opera excepția autorității de lucru judecat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.322 pct.7 C.pr.civ., astfel încât urmează a respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată.
În temeiul art.274 C.pr.civ., revizuientul va fi obligat la plata către intimată a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse, urmând ca în privința cuantumului acestora instanța să facă aplicarea 274 alin.3 C.pr.civ., dispunând reducerea acestora la suma de 1.000 de lei, având în vedere complexitatea cauzei și volumul de muncă îndeplinită de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul P. D. împotriva deciziei civile nr.823/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., B. E. JUDECĂTORESC G. R., ce vizează contrarietatea între decizia nr. 823/2013 a Tribunalului O. și încheierea din 10.06.2010 a Curții de Apel București, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Respinge cererea de revizuire ce vizează celelalte hotărâri.
Obligă revizuientul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2014.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. |
Grefier, A. P. |
Red.jud.Fl.C.C.
Tehn.MC/3 ex.
Data red.09.07.2014
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 19-05-2014, Curtea de... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
