Obligaţie de a face. Decizia nr. 2218/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2218/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 11906/101/2013
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2218
Ședința publică din data de 28 Mai 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea apelului declarat de reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrului de sindicat L. S., împotriva sentinței civile nr.1161/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională M., având ca obiect obligația de a face – Legea 63/2011
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelantă depunând împuternicirea, avocat C. Bobașu, lipsind intimata pârâtă..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că nu s-a depus întâmpinare conform procedurii prealabile, că apărătorul intimatei a depus prin serviciul registratură o cerere prin care solicită amânarea cauzei, după care,
Avocat C. Bobașu învederează instanței că renunță la cererea de amânare.
Instanța, dat fiind dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., a constatat că acestei instanțe îi aparține competența generală de soluționare a prezentei cauze iar temeiul de drept pentru care se constată competența instanței este art.269 alin.2 Codul muncii coroborat cu art.208 din Legea nr. 62/2011 și art.96 pct.2 C.pr.civ.
Întrucât nu au fost cereri de formulat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare la acest termen și apreciind că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ., a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat C. Bobașu a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond, în sensul admiterii acțiunii.
Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrei de sindicat reclamantă L. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la încadrarea membrei de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, ținând cont de prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 pe perioada 14.05.2011 – 31.12.2013 și emiterea unei decizii de reîncadrare, precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale rezultate din noua reîncadrare și salariile efectiv încasate pe perioada 14.05.2011 – 31.12.2013, actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Prin sentința civilă nr.1161/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M., CUI_, cu sediul în Drobeta Tr.S., ., jud. M., în numele reclamantei membră de sindicat L. S. – CNP_, în contradictoriu cu pârâtul C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională M. – CUI_, cont bancar RO 47 TREZ__ deschis la Trezoreria Dr. Tr. S., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut :
Reclamanta L. S. reprezentată în prezentul litigiu de U. S. Libere din Învățământ, în temeiul art.28 din Legea 62/2011 a dialogului social este asistent social desfășurând activitatea la pârâtul C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională M., conform adeverinței nr. 1047/04.07.2012 depusă la dosar.
Art. 4 alin.3 din Legea 285/2010 prevede că personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport de vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Prin Ordinul 42/77/13.01.2012 al Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor Publice au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.
Potrivit acestor norme, în aplicarea art. 33 din Legea - cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și art. 4, alin.3 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin act administrativ, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clase de salarizare.
Punctul II al Normelor se referă la stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011.
OG 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei începând cu data intrării în vigoare a legii, ceea ce asigură creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar cu aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Referitor la modalitatea de interpretare și aplicare a Legii 221/2008, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2011 a admis recursul în interesul legii și a constatat că dispozițiile OG 15/2008 astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008 constituie temei legal pentru diferențele dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009.
Mai mult, prin Decizia în interesul legii nr. 11/08.10.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 734/31.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că „ în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008”.
Reclamanta este beneficiara unor hotărâri judecătorești succesive prin care angajatorul este obligat ca, până la data de 13.05.2011 să o reîncadreze conform legilor de salarizare unitară, 330/2009 și 285/2010 luându-se în considerare la stabilirea salariului de bază dispozițiile legii 221/2008 .Prin sentința nr.3582/29 nov.2012 s-a reținut că noua reîncadrare salarială va avea loc doar până la data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a legii 63/2011.
Legea 63/2011 stabilește, în esență, drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru categoria profesională vizată (art. 6 din lege). Așadar, adoptarea acestei legi a reprezentat o soluție de natură să permită unificarea salarizării unei categorii socio-profesionale într-un context specific acestei categorii, de natură a contracara efectele negative arătate chiar în expunerea de motive a legii, salariații care ocupă funcții identice în cadrul unităților de învățământ de stat fiind remunerați diferit, deși în cadrul acestor unități se desfășoară aceleași activități didactice.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale respective constatând constituționalitatea acestora, spre exemplu prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, și Decizia nr. 642 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012. Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Raportat la critica de neconstituționalitate cu privire la încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulată din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", din perspectiva art.1 din, Protocolul adițional nr.1 la CEDO, aspect invocat și în motivarea acțiunii de față, Curtea, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincția dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată făcându-se trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94.
Curtea a reținut, în esență, că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.
În această privință, s-a motivat că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
Se are în vedere și faptul că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul salarizării (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege sau act normativ. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că actul normativ emis în anul 2011 pentru salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar și anume legea 63/2011, constituie o modalitate de salarizare nouă a acestei categorii de personal în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât salariul nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de Legea-cadru nr. 285/2010.
Prin fiecare din deciziile susmenționate Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea legii 63/2011 prin prisma respectării art. 16, art.41, art.47, art.53 și art. 135 din Constituția României.
Dreptul de a pretinde acordarea unor drepturi salariale sub forma stabilirii unui salariu de bază raportat la dispozițiile legii 221/2008 s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009 și a dispozițiilor contrare legii 63/2011 din legea 285/2010 pentru această categorie de personal, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de stabilire a salariilor, prevăzută de legea nouă și anexele la aceasta.
Prin modificarea formei de salarizare, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, aceeași Curte a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salarizarea aceleiași categorii de personal în cursul anului 2012 a reținut incidența dispozițiilor legii 283/2011 potrivit cărora art.1 al: (3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; al. (4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 și al. (5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.
Nu există astfel nici un temei legal în baza căruia pentru perioada 12.05._13 la încadrarea reclamantei conform legii 63/2011 să se țină cont de prevederile legii 221/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U. S. Libere din Învățământ Mehedionți în numele membrului de sindicat L. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele invocate, apelanta a invocat că, greșit instanța de fond a apreciat ca dreptul de a pretinde acordarea unor drepturi salariale sub forma stabilirii unui salariu de baza raportat la disp. Legii 221/2008 s-a stins odată cu abrogarea Legii 330/2009 si a dispozițiilor contrare Legii 63/2011 din Legea 285/2010 pentru aceasta categorie de personal, deoarece incepand cu data de 14.05.2011 prin . Legii 63/2011 salariile personalului didactic au fost reduse la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorând prevederile Legii 221/2008, reducând practic salariile fără nici o justificare, în mod discriminatoriu, NUMAI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO („ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional") cât și a prevederilor art. 1 ale Protocolului nr. 12 la CEDO („Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație").
Relevanta in acest sens este următoarea situație:
Salariile legale/ Funcția didactică | Salariul luna ianuarie 2008 (OUG 15/2008) | Salariul Salariul 06.2010/04.2011 luna 06.2011 L 221/2008 L 63/2011 |
Profesor T(S) debutant | 259,593x3,782= 981,78 lei | 400x3,782=1512,80 lei 981 lei |
Profesor T(S) gr. did.II. 6-10 ani | 259,593x4,043= 1049,53 lei | 400x4,043=1617,20 lei 1049 lei |
Invățător/educatoar e, studii medii de specialitate debutant | 259,593x3,229= 838,22 lei | 400x3,229=1291,60 lei 838 lei |
învățător/educatoare, studii medii de specialitate gr. did.II. 6-10 ani | 259,593x3,505= 909,87 lei | 400x3,505=1402 lei 910 lei |
Astfel, la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/01.02.2008.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficia l- Partea I, nr. 730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse, O.G. nr. 15/2008 a rămas aplicabilă în condițiile în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, până la data de 31.12.2009.
Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată, în cadrul unui recurs in interesul legii, și de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2011.
In luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Pârâta ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic si didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară.
Pârâta nu a respectat dispozițiile legale refuzând ca, începând cu luna ianuarie 2010, să acorde pentru reclamant salariul legal cuvenit în luna decembrie 2009. Din contră, membrului de sindicat i-a fost stabilit un salariu mai mic, calculat în baza unor prevederi legale constatate ca neconstituționale (O.U.G. 41/2009, declarată neconstituțională prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 124/2010).
Având in vedere ca in luna decembrie 2009 modul corect de calcul al drepturilor salariale implica aplicarea Legii nr. 221/2008 si utilizarea coeficientului 1.000 in cuantum de 400,00 lei, rezulta ca valoarea salariului nu putea fi diminuata sub valoarea astfel calculata a salariilor.
La data de 25.01.2010 Guvernul României a emis Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță ce dispune:
Art. 5 alin. 1 „începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avut(e) la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009,
Sintagma „salariul avut" utilizată în cele două acte normative trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul si valoarea coeficienților de calcul ai salariilor la momentul decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010.
Art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilește că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite in luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, și implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii 221/2008:
„(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de
Nici majorările salariale stabilite prin O.U.G. nr. 19/2012, cu 8% începând cu data de 01.06.2012 și cu 7,4% începând cu 01.12.2012 nu puteau să acopere reducerea de peste 35% operată de Legea nr. 63/2011.
Este în afară de orice discuție că, prin neacordarea acestor drepturi salariale reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și, ca urmare, un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-1 dobândească în mod efectiv, astfel incalcandu-se prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 și art. 20 din Constituția României trebuie să se acorde prioritate reglementărilor internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției. In speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Așadar, prin neacordarea efectivă, după data de 14.05.2011, a drepturilor conferite de Legea nr. 221/2008 a avut loc o încălcare a Art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 si art. 20 din Constituția României și a art. 4 din Noul cod civil trebuie să se acorde prioritate reglementării internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Orice privare de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției de dreptului de proprietate și exigențele de ordin general.
Prin Legea 63/2011 Guvernul nu oferă membrilor de sindicat posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate.
Lipsa totală a despăgubirilor a impus personalului din invatamant o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1
A apreciat că prin reducerea salariilor personalului din invatamant și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani a dus la ruperea, în defavoarea salariaților, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate a membrilor de sindicat, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.l din Protocolul nr.l la Convenție.
Pentru anul 2013, potrivit OUG nr. 84/2012 trebuia să se mențină salariul stabilit legal pentru decembrie 2012 iar pentru anul 2014 trebuia să se mențină salariul stabilit legal pentru decembrie 2013; în ambele cazuri, salariul legal era cel conferit de Legea nr. 221/2008.
A solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței instanței de fond, in sensul admiterii acțiunii introductive.
În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art.466 C.pr.civ.
Apelul este nefondat.
Legea nr. 63/2011, constituie o lege distinctă care operează o diminuare a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilind drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011.
Potrivit dispozițiilor exprese ala art. 1 din acest act normativ, „ (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege. (2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz.”
În continuare, art. 2 menționează că „ (1) Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.”, art. 6 din lege subliniind că „Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă”.
Se mai reține că, fiind invocate excepții de neconstituționalitate ale acestei legi, Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii ( Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011 și Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012) în care a analizat respectarea dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 136 alin. (1) privind tipurile de proprietate - publică și privată, și art. 148 privind integrarea în U. Europeană, precum și a dispozițiilor privind proprietatea cuprinse în art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 17 privind proprietatea din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Cu această ocazie s-a stabilit că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
S-a mai arătat că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Totodată, examinând legea criticată prin prisma exigențelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate, câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reținut că drepturile câștigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată anterior își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Raportat la critica de neconstituționalitate cu privire la încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulată din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", Curtea, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincția dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94).
În aceste condiții, Curtea a reținut, în esență, că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.
Distinct de acestea, Curtea constată că este lipsită de temei critica privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, susținută de autorii excepției din perspectiva instituirii, prin prevederile legale criticate, a unei discriminări în cazul personalului didactic și didactic auxiliar față de restul salariaților plătiți din fondurile publice.
Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 17 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010).
În același sens, Curtea a reținut că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).
Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de față, Curtea a constatat că în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ. Se asigură astfel un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
În aceste condiții, situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar justifică instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.
În fine, Curtea observă că argumentele autorilor excepției referitoare la încălcarea celorlalte principii reținute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocate prin prisma dispozițiilor art. 20 și art. 148 alin. (2) din Constituție, vizează aspecte ce țin de aplicarea legii de către instanțele judecătorești, nefiind, prin urmare, o problemă de resortul contenciosului constituțional.
Față de toate aceste argumente, se constată nefondate criticile recurentei astfel că, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat, menținându-se, ca temeinică și legală sentința atacată..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrului de sindicat L. S., împotriva sentinței civile nr.1161/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională M..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.05.2014.
Președinte,Judecător,
L. E. C. T. Grefier,
I. B.
Red. jud. LE / 25 iunie 2014
Tehn. red. IB /2 ex/
Jud. fond G R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
