Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2998/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2998/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 16948/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2998/2014
Ședința publică de la 02 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător L. M. L.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul Ș. C. F., cu domiciliul în C., .. 12, ..2, ., împotriva sentinței civile nr. 2123 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în București, .. 38, ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant Ș. C. F., prin apărător, avocat G. M. depunând împuternicire avocațială, lipsă fiind intimata pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat G. M., pentru apelantul reclamant Ș. C. F., a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata pârâtă, a solicitat respingerea acestei excepții, întrucât acțiunea formulată având ca obiect acordarea unor drepturi salariale beneficiază de termenul general de prescripție de 3 ani.
Referitor la excepția inadmisibilității, a solicitat respingerea acesteia, dat fiind faptul că acțiunea privește drepturi salariale acordate în baza unor coeficienți de salarizare și ierarhizare care erau deja stabiliți prin CCM. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.2123 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești solicitate, în raport de prevederile art. 268 alin.1 lit. e din Codul Muncii.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul Ș. C. F., domiciliat în C., .. 12, ..2, ., în contradictoriu cu pârâta . BUCUREȘTI, cu sediul în, București, .. 38, ..
Asupra excepției inadmisibilității invocată prin întâmpinare, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o ca atare, întrucât obiectul cererii se raportează la drepturi ce decurg din contracte colective de muncă la nivel de unitate, pentru perioade de timp când acestea erau în vigoare și produceau efecte pentru părți, astfel că părțile care reclamă o încălcare a acestora nu pot fi private de dreptul de a se adresa instanței de judecată.
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, ("salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri" așa cum prevede art. 160 din codul muncii), astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 al. 1 lit. c codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen în care se încadrează prezenta cerere.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul este și în prezent angajatul societății pârâte, cu un salariu de bază stabilit conform contractelor colective de muncă negociate la nivel de unitate pentru anii 2011 și 2012 și 2012-2014 (art.7).
Salariul său a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art.7 din contractele colective de muncă negociate la nivel de unitate pentru anii 2011 și 2012 și 2012-2014 anexate la dosar, anume prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător funcției deținute de reclamant asupra salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare.
În art.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1193/2010 s-a stabilit că "începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră."
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1225/2011 s-a stabilit că "Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar…".
În conformitate cu art.1 din Hotărârea Guvernului nr.23/2013 s-a stabilit că " (1)Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.
(2)Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră."
Cele trei hotărâri ale Guvernului nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului (bugetarilor sau lucrătorilor din sectorul privat), ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Astfel, indiferent de modalitatea de stabilire a salariilor de bază, reglementată legal sau convențional, după caz, cele două acte normative invocate de reclamant impun ca salariul rezultat să nu fie mai mic de 670 lei - în anul 2011, respectiv de 700 lei – în anul 2012, și de 750 lei și 800 lei - în anul 2013.
Textele nu reglementează în nici un caz înlocuirea salariului de bază corespunzător clasei 1 de salarizare (valoarea de referință) negociat în contractele colective cu valoarea salariului minim pe economie stabilit anual prin hotărâri de guvern.
Valoarea de 670 lei, de 700 lei, respectiv de 750 lei și 800 lei reprezintă doar valoarea finală a salariului de bază (determinat prin calculele matematice) sub care nu se poate coborî și nicidecum valoarea "salariului de referință" (salariul de bază corespunzător clasei 1 de salarizare).
Aceste acte normative însă nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Prin urmare, nu există o formulă de calcul în baza căreia să poată fi stabilit salariul reclamantului, formulă în care salariul minim brut garantat pe țară prevăzut de HG. 1193/2010 HG 1225/2011 și H.G. 23/22.01.2013 să intre ca și element, angajatorii trebuie doar să respecte acest prag minim, prag care este anual stabilit, dovadă că HG. 1193/2010 a fost abrogat prin HG nr. 1225/2011, iar aceasta, la rândul său, a fost abrogată prin H..G. 23/22.01.2013 care stabilește un alt cuantum al acestui salariu minim brut garantat.
În speță, reclamantul se raportează în stabilirea drepturilor sale salariale pentru anii 2011, 2012 și 2013, la aceeași formulă de calcul ca și cea prevăzută în art.7 din contractele colective de muncă la nivel de unitate aplicabile în anii 2011 și 2012 și 2012-2014, dar folosind clasa de salarizare stabilită în contractul colectiv pentru funcția sa și valoarea de referință aferentă anilor 2011, 2012 și 2013 de 670 lei, 700 lei, și respectiv de 750 lei și 800 lei, prevăzute de cele trei hotărâri ale Guvernului enunțate mai sus.
În nici un caz însă, dispozițiile legate de modalitatea de stabilire a salariului de bază nu se pot aplica trunchiat sau încrucișat, prin aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut de contractul colectiv asupra valorii de referință prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1193/2010, Hotărârea Guvernului nr. 1225 /2011 și respectiv HG nr. 23/2013 sau invers, așa cum pretinde reclamantul.
Or, din probele analizate, dispozițiile celor trei acte normative invocate, au fost respectate de către pârâtă, reclamantul având de exemplu în perioada 2011-2013, un salariu de bază lunar de 1763 lei, deci, la un nivel superior celui impus de legiuitor de 670 lei începând cu 01.01.2011, de 700 lei începând cu 01.01.2012, respectiv de 750 lei începând cu 01 februarie 2013.
Instanța a constatat astfel, că acest capăt de cerere privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamant pe perioada ianuarie 2011- martie 2013, este neîntemeiat.
Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor interese constând în actualizarea sumelor cu rata inflației și dobânda legală la diferențele de drepturi solicitate, instanța a respins și această solicitare, aceste sume fiind accesorii ale celorlalte capete de cerere principale respinse, instanța respingând pentru același raționament si cererea de plata a pârâtei a contribuțiilor legale aferente sumelor solicitate.
Ca urmare, instanța a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată .
Capătul de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată a fost respins, ca o consecință a respingerii cererii principale.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul Ș. C. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că pârâta avea obligația de a calcula drepturile salariale astfel:
l. De la 01.01.2011 la 31.12.2011.având ca baza de pornire suma de 670 lei. Salariu minim brut garantat la nivel de țară potrivit art.l din HG 1193/2010 la care se aplică coeficientul ce ierarhizare al clasei de salarizare, pentru un program complet de 170 de ore in medie pe luna, reprezentând 3.94 lei oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri,adaosuri sau indemnizații incluse in acesta.
In fapt pârâta a calculat pornind de la un salariu mai mic adică 600 lei așa cum era prevăzut in CCM la nivel de unitate,ceea ce contravine legii in sensul in care nici un contract colectiv de munca nu poate prevedea drepturi mai mici decât cele prevăzute in CCM la nivel național,dar a respectat formula de calcul, respectiv coeficienții de ierarhizare cuprinși in Anexa I la CCM pe ramura si pe unitate, așa cum se poate observa din adeverința eliberata chiar de intimata-pârâtă.
Motivarea instanței ca nu exista o formulă de calcul în baza căreia sa poată fi stabilit salariul apelantului-reclamant este nejustificată întrucât aceeași formula pe care o recunoaște si o aplica S.C.E. C.F.R în baza CCM și care poate fi observata ca s-a folosit în calculul salariului conform adeverinței din dosar,o recunoaște ca fiind corecta numai ca salariul minim garantat nu a fost respectat iar legea, respectiv HG. 1193/2010, HG 1225/2011 si HG 23/2013 a fost grav încălcată.
De altfel in opinia instanței nu ar fi trebuit adăugat la salariul minim garantat niciun spor,adaos sau alte drepturi negociate la nivel de unitate si prin urmare CCM la nivel de societate nu are nici o valoare juridica.
2.Pentru perioada 01.01._12, pârâta avea obligația sa calculeze salariul meu plecând de la suma de 700 lei salariul minim garantat prin CCM la nivel național, pentru un program complet de 169,333 ore ,in medie pe luna,reprezentând 4,13 lei/ora,salariul fiind stabilit fără sporuri adaosuri sau alte indemnizații incluse in acesta.
A depus în susținerea acțiunii Decizia Curții de Apel C. iar in apel o copie după Decizia nr.2908/2013 a Curții de Apel Ploiești.
Având în vedere cele expuse s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacata iar pe fond sa se dispună obligarea intimatei-pârâte la plata tuturor drepturilor salariale, așa cum au fost formulate prin cererea de chemare in judecată.
În drept și-a întemeiat cererea pe prevederile art.215 CM.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este nefondat.
Conform art. 1 și 2 din HG 1193/2010 „salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.
Art. 2 - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
Cât privește HG 1225/2011 în art. 1 și 2 s-au prevăzut următoarele: „Art. 1 - Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.
Art. 2 - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
Dispozițiile legale menționate au creat obligații pentru angajatori numai sub aspectul cuantumului salariilor de bază minime brute ce urmau a fi achitate în perioada de referință a fiecărui act normativ menționat; când în stabilirea salariului de bază al unui salariat interveneau elemente (diverse sporuri) care asigurau depășirea acestui nivel, dispozițiile legale menționate nu puteau fi incidente în sensul ca sumele menționate în cele două acte normative să fie utilizate pentru determinarea salariului de bază al angajatului respectiv.
Un argument în susținerea celor expuse îl constituie prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 283/2011.
Prin art. 10 alin.1 din Legea nr. 284/2010 s-a prevăzut că „salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință”.
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 283/2011 a prevăzut că „valoarea de referință se menține și în anul 2012 la 600 lei.”
Rezultă din norma legală citată că, deși salariul de bază minim brut garantat în plată a fost stabilit, prin HG 1225/2011, la 700 lei lunar pentru anul 2012, pentru stabilirea salariilor de bază din sistemul bugetar nu era utilizat acest cuantum, ci valoarea de referință, stabilită a fi de 600 lei în anul 2012.
În temeiul art. 480 Cod pr. civilă, apelul este nefondat și urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Ș. C. F., cu domiciliul în C., .. 12, ..2, ., împotriva sentinței civile nr. 2123 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în București, .. 38, ..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2014.
Președinte, D. S. | Judecător, L. M. L. | |
Grefier, N. A. |
Red.jud.D.S.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.C.P.
9.09.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
