Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2806/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2806/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 14538/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2806
Ședința publică de la 01 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător O. C. G.
Grefier M. V. A.
***********************
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU T. V., cu sediul în C., .. 32, J. D. împotriva sentinței nr. 608 din 11 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în C., N. T., nr. 22, Jud. D. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU T. V., reprezentat de consilier juridic D. A. A. și intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPĂILULUI, reprezentată de consilier juridic G. C. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat nedepunerea înscrisurilor solicitate de la unitatea pârâtă, după care;
Consilier juridic G. C. T. pentru intimata pârâtă a depus la dosar graficele de lucru pentru perioada 01.01.2011 – 23.10.2013.
Consilier juridic D. A. A. pentru apelanta reclamantă, nu a solicitat termen pentru observare.
Curtea, constatând că nu mai sunt cererii de formulat și excepții de invocat și apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic D. A. pentru apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, a susținut motivele de apel formulate în scris în raport de care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei sporul de 100% prevăzut de lege pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale.
Consilier juridic G. C. T. pentru intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 608 din 11 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII pentru T. V., în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, C., jud.D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Referindu-se la apărările instituției pârâte grevate pe prevederile art. 11 din OUG 37/2008 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art.11 din OUG 37/2008, respectivele prevederi s-ar aplica (în sensul că sporurile nu s-ar plăti) și personalului la care se referă art. 2 din Capirolul II la Anexa III la Legea –Cadru 284/2010, reclamantul a apreciat că temeiul de drept invocat de pârâtă se constituie într-o normă generală, aplicabilă la modul general "personalului din sectorul bugetar " pe când personalul din domeniul sanitar și de asistență socială se bucură de o normă specială care derogă d e la dreptul comun
Sporul de 100% de care face vorbire norma specială nu este un spor cu reglementare unică și exclusivă deoarece însuși Codul muncii prin art. 142 alin 2, prevede acest spor în cazul în care nu se aplică regula compensării cu timp liber corespunzător "din motive justificate" (regula consacrată de Codul muncii prin art. 142 alin 1 fiind compensarea cu timp liber corespunzător )
O altă împrejurare pentru care reclamantul circumstanțiază norma ca și normă specială ce operează în favoarea sa ar consta, în opinia sa, în faptul că activitatea pentru care se solicită sporul este prestată "în celelalte zile în care, în conformitae cu prevederile legale în vigoare,nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru"
A invocat atitudinea altor unități bugetare din familia ocupațională SĂNĂTATE care ,dând expresie preeminenței normei speciale, astfel cum acestea au înțeles-o, au acordat sporul de 100% solicitat.
Susținerile sunt nefondate.
Raportându-se la relația general –special sau normă generală –normă specială, reclamantul ignoră caracterul și efectele normelor de excepție reprezentate de Legea 285/2010, Legea 283/2011 și Ordonanța de urgență 84/2012, care norme se aplică înaintea normelor speciale și, cu atât mai mult, înaintea normelor generale.
Legiuitorul este cel care a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau de execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează "în cadrul schimbului nornal de lucru " (sau în afara acestui cadru!) să beneficieze de timp liber corespunzător, revenind, așadar, la regula instituită de Codul muncii prin art 142 alin 1.
În măsura în care angajatorul din orice motive nu se va alinia conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului timpul liber corespunzător, se creează premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii
Pentru activitatea prestată în timpul în care, potrivit legii, trebuia să fie timp liber salariatul este îndreptățit la o despăgubire grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin.1 C. muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care a cesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul "
Întinderea despăgubirilor se constituie într-o problemă de fond asupra căreia instanța ar urma să se pronunțe în raport de alt temei de drept, decât cel invocat în prezenta acțiune.
In cauza dedusă judecății, reclamantul, însă, nu solicită despăgubiri ci, așa cum rezultă din întreaga motivare a acțiunii, stăruie în obligarea pârâtei la plata sporului salarial de 100%, având reprezentarea exactă a regimului juridic distinct pe care îl au sporurile în planul efectelor de asigurări sociale față de cel al eventualelor despăgubiri.
Sunt considerentele pentru care acțiunea a fost respinsă
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII pentru T. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că prin sentința împotriva căreia a formulat prezentul apel s-a respins acțiunea formulată de subscris, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige intimata-pârâtă să plătească apelantului-reclamant sporul de 100% prevăzut de lege pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada 01.01._13.
Sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală.
Instanța de fond a constatat că susținerile sale ar fi grevate pe efectele actelor normative, potrivit clasificării după criteriul sferei de aplicare, examinând în acest sens normele invocate de reclamant. Instanța a apreciat astfel că Legea nr.53 / 2003, rep., reprezintă normă generală, Legea nr. 284/ 2010 constituie normă specială, în timp ce Legea nr. 285 / 2010, Legea nr. 283 / 2011 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84 / 2012 ar reprezenta norme de excepție, aplicabile speței deduse judecății.
Apelantul susține că opinia sa coincide cu cea a autorității legale de reglementare în domeniul muncii și protecției sociale la nivel național - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, anume că personalul din unitățile de asistență socială are dreptul să beneficieze de sporul de 100% prev. de Legea-cadru nr. 284 / 2010.
Faptul că Legea-cadru nr. 284 / 2010 reprezintă o lege specială în raport de Codul Muncii, așa cum opinează instanța, nu a fost contestat în niciun fel de noi, aceasta fiind chiar temeiul în baza căruia am solicitat acordarea drepturilor bănești pentru apelantă.
Nici faptul că Legea 285/ 2010, Legea 283/ 2011 și Ordonanța de urgență 84/ 2012 ar reprezenta normele de excepție nu îl contestăm, aceste norme referindu-se în anii 2011,2012 și 2013 la aplicarea unor articole din Legea-cadru nr. 284/2010.
Arată apelantul că nici nu a ignorat caracterul și efectele normelor de excepție arătate de instanță, cum în mod greșit a apreciat judecătorul, numai că acestea nu sunt aplicabile în prezenta speță, deoarece niciuna din normele „de excepție" invocate de intimata-pârâtă, reținute ca atare de instanță în sentința apelată nu modifică, nu încetează și nu suspendă prevederile art. 2 - Cap. II din Anexa III la Legea-Cadru nr.284/ 2010, ce constituie temeiul de drept al solicitării noastre, astfel că instanța nu trebuia să le dea eficiență în speță.
Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care ne-am întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Reținerea instanței potrivit căreia legiuitorul a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează „în cadrul schimbului normal de lucru" să beneficieze de timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii la art. 142 alin. 1, este legală.
Instanța trebuia să observe însă că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar",care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare. în situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca aceasta să producă efecte, ar fi reglementat prin normele de excepție arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelantul, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani această
categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa
cum prevede Codul Muncii - art. 142 alin. (1), invocat de instanță, dintr-un motiv
justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacantate - OUG nr. 34 / 2009.
Instanța de fond a apreciat că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului reclamant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul, potrivit Sentinței apelate, la plata muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă sub formă de despăgubiri.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, In scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători egale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se ucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber - am solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr." 1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit angajaților lor aceste drepturi.
Din motivele prezentate, solicită admiterea apelului, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.477-480 din Noul cod de procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Apelantul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat și pe fond, admiterea acțiunii.
Apelul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Repausul săptămânal este reglementat la art.137 Codul muncii, și de regulă se acordă potrivit alin.1, sâmbăta și duminica, dar poate fi acordat potrivit alin.2 și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Potrivit alin.3 în situația prevăzută la alin.2 salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv sau după caz individual de muncă.
Potrivit alin.4, în situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau după caz al reprezentanților salariaților.
Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin.4 au dreptul potrivit alin.5 la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art.123 alin.2 Codul muncii.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că sporul la salariu se acordă în situația în care repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbătă și duminică și în situația în care se acordă cumulat după o perioadă de 14 zile calendaristice.
Sărbătorile legale sunt reglementate la art.139 Codul muncii, iar acordarea lor se face de către angajator.
La art. 140 Codul muncii se menționează că prin hotărâre de guvern se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
Art.142 alin.1 Codul muncii recunoaște salariaților care lucrează în unitățile prev. la art.140, precum și la locurile de muncă prev. la art.141 (unități cu foc continuu în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității) dreptul de a fi compensați cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar alin.2 dreptul de a primi un spor la salariu de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că doar salariații, care lucrează în cadrul unităților menționate la art.140 Codul muncii și în cadrul celor cu foc continuu, pentru activitatea prestată în zilele de sărbătoare legală, au dreptul în principal de a fi compensați cu timp liber corespunzător, și numai în situația în care nu li se asigură această compensare, li se acordă acest spor la salariu.
Ei nu au un drept de opțiune cu privire la modul în care vor fi compensați pentru activitatea prestată în aceste zile.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 2 alin.1 din Cap. II - Anexa III la Legea nr.284/2010, invocate de apelantă, munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. La alin.2 se menționează că munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Aceste dispoziții recunosc în principiu și altor categorii de salariați respectiv cei din unitățile de asistență socială și de asistență medico-socială, dreptul de a fi compensați cu un spor la salariu pentru activitatea prestată în aceste condiții.
Aceste dispoziții nu pot fi aplicate făcând abstracție de cele ale art. 9 - (1) din Legea nr.285/2010 și ale Legii nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008, potrivit cărora, în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Aceasta întrucât Curtea Constituțională, prin decizia nr.422/24.10.2013, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, reținâd următoarele:
„Este adevărat că art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că pentru munca suplimentară și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003, însă aceste prevederi ale legii-cadru de salarizare nu s-au aplicat în anii 2011 și 2012, întrucât au fost adoptate legile anuale de salarizare, și anume Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, legi anuale care derogă de la prevederile legii-cadru.
Or, potrivit dispozițiilor de lege criticate, în anii 2011 și 2012, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere beneficiază de compensarea muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător, iar nu de o compensare bănească, sub forma unui spor. Aceste prevederi fac parte din legi anuale de salarizare - pentru anii 2011 și 2012 - și se aplică întregului personal bugetar încadrat în funcții de execuție și de conducere în cadrul schimbului normal de lucru.”
Cu alte cuvinte apelanta pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este îndreptățită a fi compensată cu acordarea de timp liber corespunzător.
Prin cererea de chemare în judecată apelanta nu a invocat însă refuzul angajatorului de a-i acorda timp liber corespunzător în compensare, și nu a investit instanța de judecată cu un asemenea petit, acțiunea formulată fiind neîntemeiată.
Sunt argumentele pentru care Curtea, în temeiul disp.art.480 alin.1 NCPC,va respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU T. V., cu sediul în C., .. 32, J. D. împotriva sentinței nr. 608 din 11 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în C., N. T., nr. 22, Jud. D. având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2014.
Președinte, L. B. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.4.07.2014
j.f. M.N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 158/2014.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3148/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
