Obligaţie de a face. Decizia nr. 3242/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3242/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 4019/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3242
Ședința publică de la 11 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. N. A.
Judecător C. R.
Grefier M. V. A.
*************************
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta G. V., CNP_, domiciliată în Slatina, ., ., ., cu domiciliul procesual ales la av. M. A., în loc. Slatina, ..17, ., împotriva sentinței civile nr. 228 din 13.03.2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta . Slatina, cu sediul în .. 26, județul O., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel se solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin.3 Noul Cod procedură civilă, după care;
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 228 din 13.03.2014 a respins cererea formulată de reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâta . Slatina, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Potrivit pct. 2 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în gupa a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit însă pct. 5 din același ordin, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecția muncii funcționau normal.
În conformitate cu pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite concrete de muncă în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc), iar la punctul 7 se arată că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca pentru grupa I personalul să lucreze cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70 % din programul de lucru.
Din examinarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă că încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă de muncă presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportată la o anumită perioadă din programul de lucru.
Din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că activitatea desfășurată de reclamantă a fost nominalizată de conducerea unității pentru a beneficia de grupa a II-a de muncă.
Reclamanta a invocat ca temei al încadrării în grupa a II-a de muncă, Anexa II, punctul 184 din Ordinul 50/1990 – activitatea din sectoarele de demontări, decapări și degresări din întreprinderile de reparații auto, tractoare și utilaje în vederea reparării.
Activitatea desfășurată de reclamantă în cadrul pârâtei, descrisă de martorul audiat în cauză și astfel cum rezultă din fișa postului de bobinator, depusă la dosar, reprezintă doar o operațiune din activitatea descrisă la punctul invocat din ordin.
Ceea ce este relevant în cazul activității desfășurate de reclamantă este atât felul muncii, cât și locul unde este prestată munca și timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Or, nu există dovezi certe cu privire la aceste aspecte. Din depoziția martorului M. I., șeful direct al reclamantei în perioada invocată, nu rezultă că specificul activității desfășurate de reclamantă justifică încadrarea acesteia în grupă de muncă.
În condițiile în care există dovezi că pârâta a efectuat o nominalizare a personalului care se încadrează în grupe de muncă, respectiv tabelul înregistrat sub nr. 983/29.06.2000, înscris din care nu rezultă că activitatea de bobinator se încadrează în grupa a II-a, o apreciere contrară a instanței, în lipsa unor dovezi indubitabile, nu este posibilă. Din acest tabel rezultă că doar mecanicii întreținere și reparații utilaje se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform pct. 184 din Ordinul 50/1990, dacă lucrează 70% din timpul lucrat pe an.
Prin decizia nr. 258/20.09.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că încadrarea activităților și funcțiilor în grupele prevăzute de ordin nu poate fi limitată la funcțiile enumerate în anexe, ceea ce conduce la concluzia că și alte activități și locuri de muncă pot fi asimilate cu cele menționate în grupa a II-a de muncă.
Însă, reclamanta nu poate beneficia de grupa a II-a de muncă pentru faptul că aceasta nu poate invoca în beneficiul ei condițiile de muncă nefavorabile și uzura capacității de muncă a persoanelor care au lucrat în climat nefavorabil și prin asimilare cu alte categorii de salariați, prevăzute în anexă, pentru care s-a stabilit că au desfășurat activități specifice grupei I sau a II-a de muncă, în lipsa unei înțelegeri angajator-sindicat de încadrare a activității respective în grupa a II-a de muncă, pe de o parte, iar pe de altă parte aceasta, prin natura postului ocupat (bobinator) nu poate invoca aceleași condiții nefavorabile ca salariații din alte unități, cărora le-a fost recunoscută grupa a II-a de muncă pentru activitatea prestată.
Or, conform art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, prerogativa de nominalizare a persoanelor care se încadrează într-o grupă sau alta de muncă revine conducerii unităților împreună cu sindicatele libere.
De asemenea, potrivit dispozițiilor din același ordin, existența condițiilor deosebite trebuie să rezulte din determinări de noxe, deoarece în procesul de protejare a securității și sănătății în muncă a salariaților trebuie să se ia toate măsurile pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, și numai atunci când toate eforturile angajatorului nu ajută la îmbunătățirea rezonabilă a mediului de lucru, în compensație, se acordă anumite beneficii, la înțelegere cu sindicatele, conform art. 6 din Ordinului nr. 50/1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta arată că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale în materie de grupă de muncă, printr-o apreciere greșită a probelor administrate în cauză.
În mod eronat instanța a ținut cont de procesul verbal din data de 24.08.1992 al ședinței Consiliului de Administrație și în care nu se regăsește funcția de bobinator, dar acest proces verbal nu a fost validat printr-o hotărâre emisă în acest sens, de către Consiliul de Administrație.
Apelanta arată că activitatea sa de bobinator și operațiunile pe care le-a efectuat se făcea în aceleași condiții cu cele ale salariaților care au obținut grupa a II-a de muncă. Din probele administrate, fișa postului și declarația martorului audiat rezultă că și activitatea desfășurată de apelantă se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Se solicită admiterea apelului, anularea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, cu constatarea că în perioada 02.06._01 și-a desfășurat activitatea în cadrul unității pârâte ca bobinator motoare, în condiții care presupun încadrarea în grupa a II-a de muncă și totodată să se dispună obligarea . Slatina la eliberarea unei adeverințe privind încadrarea în grupa a II-a pentru această perioadă.
Apelul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente :
Principiul de bază al încadrării în grupe superioare de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete în care și-a desfășurat activitatea salariatul în perioada pentru care solicită încadrarea într-o grupă sau alta de muncă. Astfel, potrivit prev. pct.7 din Ordinul . MMOS nr. 50/1990, încadrarea în grupele I și a II-a de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru gr. I, personalul să lucreze cel puțin 50% din programul de lucru. Prin urmare, încadrarea în gr. a-II-a de muncă este condiționată de faptul că desfășurarea programul de lucru să se facă minim 70% în condițiile menționate la pct.7 din ordin.
În conformitate cu prev. pct. 6 din ord. 50/_, pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în gr. I și a II.a de muncă, nominalizarea persoanelor se făcea de către conducerile unităților împreună cu sindicatele libere, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășurau activitatea.
În condițiile în care încadrarea între-o grupă superioară de muncă nu se poate face decât printr-o analiză a condițiilor concrete în care salariatul și-a desfășurat activitatea, rezultă că instanța trebuie să se raporteze la perioadele de activitate pentru care s-a formulat acțiunea de recunoaștere a gr. I de muncă și să analizeze activitatea desfășurată de salariat la acel moment, precum și motivele pentru care conducerea unității împreună cu sindicatul nu au acordat grupa de muncă încă de la acel moment salariatului reclamant. Aceasta întrucât simpla solicitare a reclamantului nu este un motiv suficient pentru acordarea automată a grupelor de muncă, fiind necesar să se verifice dacă a fost parcursă procedura prevăzută de Ord. 50/1990.
După data de 01.04.2001, când au fost abrogate dispoz. Ord. 50/1990 și au intrat în vigoare dispoz. Lg. 19/2000 trebuie avut în vedere dacă salariatul și-a desfășurat activitatea și a fost nominalizat anterior acestei date pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhivă, după caz.
În cauza de față apelanta reclamantă și-a desfășurat activitatea în cadrul societății intimate în funcția de bobinator motoare în perioada 02.06._01. Așa cum rezultă din Tabelul nominal nr.983/29.06.2000 cu meseriile care au fost încadrate în prevederile Ordinului 50/1990, HG 1223/1990,OR 125/1990 și scrisoarea 96/DA/1996 în grupa a II-a de muncă, meseria de bobinator motoare nu apare menționată între cel 21 de meserii asupra cărora s-a stabilit că se încadrează în grupa a II-a de muncă.
DE asemenea nici prin procesul verbal din 24.08.1992 în care s-a discutat încadrarea personalului în grupa a II-a de muncă și s-a hotărât să beneficieze de această încadrare o . meserii, meseria de bobinator motoare desfășurată de apelanta reclamantă nu a fost încadrată în această grupă de muncă.
În mod corect instanța de fond a dat eficiență acestor două acte, care au fost întocmite chiar în perioada solicitată la nivelul conducerii unității. Faptul că nu ar exista o hotărâre de validare a Consiliului de Administrație a acestor acte reprezentate de procesul verbal din 24.08.1992 și Tabelul nominal nr.983/29.06.2000 nu este de natură să lipsească de eficiență datele cuprinse în aceste acte. Declarația martorului audiat în cauză nu poate fi valorificată ca probă concludentă, deoarece actele normative incidente ( art 15 Ordinul 50/1990 și Ord 125/1990) prevăd expres ca mijloc de probă carnetul de muncă pentru perioadele de activitate desfășurată în locuri de muncă și activități ce se încadrează în grupele I si II de muncă.
Mai mult, simpla existență a condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să fie menționată de Ordinul 50/1990, îndeplinirea procedurii prevăzută de același Ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.
În raport de aceste considerente, Curtea constată neîntemeiată solicitarea reclamantei privind încadrarea în condiții de grupa a II-a de muncă și obligarea pârâtei . Slatina la eliberarea adeverinței care să ateste această situație, astfel că în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta G. V., CNP_, domiciliată în Slatina, ., ., ., județul O., cu domiciliul procesual ales la av. M. A., în loc. Slatina, ..17, .. Anexa, ., împotriva sentinței civile nr. 228 din 13.03.2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta . Slatina, cu sediul în .. 26, județul O..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2014
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.C.R.
Jud.fond O.M. P.
Teh.red. A.G./4 ex
Data:06.10.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 158/2014.... → |
|---|
