Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 594/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 4434/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 594/2014
Ședința publică de la 04 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. P.
Judecător: M. C.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta . SRL, cu sediul în București, Șoseaua Electronicii nr. 48, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5103/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. M., domiciliat în Tg- Cărbunești, Aleea T. A., ., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, iar prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelantei pârâte de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința apelată, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R. M., CNP_, domiciliat în Tg- Cărbunești, Aleea T. A., ., ., Jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în București, Șoseaua Electronicii nr. 48, sector 2.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 8930 lei, reprezentând drepturi salariale, sumele urmând a fi actualizate la data plății.
A respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul R. M. a îndeplinit funcția de director adjunct în cadrul . SRL, începând cu data de 9 aprilie 2012, în baza contractului individual de muncă nr. 379/6.04.2012.
Prin decizia nr. 2/11.01.2013, pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 68 și art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a restrângerii activității, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 3 din dosar.
Reclamantul nu a contestat această decizie, însă s-a adresat instanței de judecată susținând că drepturile salariale aferente perioadei octombrie 2012-ianuarie 2013 nu fost achitate de pârâtă, cum nu a fost plătită nici indemnizația pentru concediul de odihnă cuvenit pentru perioada lucrată.
La rândul ei, pârâta s-a apărat susținând că reclamantul nu a mai semnat condica de prezență din luna octombrie 2012, nu s-a mai prezentat la serviciu și nu a solicitat să-i fie acordat concediu de odihnă. La dosar a depus copie de pe condica de prezență și într-adevăr, reclamantul nu a semnat-o.
Pe de altă parte, reclamantul a depus la dosar adeverința nr. 10/11.01.2013 (fila 53 din dosar) eliberată de însăși pârâta . SRL, adeverință care atestă faptul că în perioada lucrată, reclamantul nu a avut absențe nemotivate și nici zile de concediu fără plată.
Cum documentul menționat este întocmit chiar de către pârâtă, aceasta nu se poate prevala de faptul că reclamantul nu a semnat zilnic în condica de prezență.
În vederea soluționării cauzei, instanța a solicitat pontajele și statele de plată pentru perioada octombrie 2012-ianuarie 2013. Cum pârâta nu a făcut dovada plății drepturilor salariale către reclamant prin documente justificative, așa cum prevăd dispozițiile art. 168 din Codul muncii, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească suma de 7330 lei.
De asemenea, Tribunalul a reținut că prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a recunoscut faptul că reclamantul nu a beneficiat de concediu de odihnă și nici nu i-a fost plătită indemnizația aferentă, pârâta motivând acest lucru pe faptul reclamantul nu a solicitat concediu de odihnă.
Potrivit art. 146 alin. 1 din Codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, iar în conformitate cu prevederile art. 146 alin. 4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Situația reclamantului se încadrează în ipoteza expusă de art. 146 alin. 4 din Codul muncii, astfel că este pe deplin îndreptățit la compensarea în bani a concediului de odihnă.
Așa cum rezultă din contractul individual de muncă, părțile au convenit ca reclamantul să beneficieze de 21 zile de concediu de odihnă pe an. Cum reclamantul a lucrat o perioadă de 9 luni, el era îndreptățit la 16 zile de concediu de odihnă.
Dispozițiile art. 150 alin. 2 din Codul muncii prevăd că indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele trei luni anterioare celei în care se efectuează concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Salariul net al reclamantului este de 2000 lei lunar, așa cum rezultă din statele de plată, respectiv o medie de 100 lei pentru fiecare zi, adică 1600 lei pentru cele 16 zile de concediu de odihnă la care era îndreptățit.
Prin însumarea sumelor reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2012-ianuarie 2013 (adică 7330 lei) și a indemnizației de concediu de odihnă (1600 lei), rezultă că pârâta îi datorează reclamantului suma de 8930 lei.
A fost însă respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, întrucât la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că reclamantul a efectuat astfel de cheltuieli.
În consecință, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 8930 lei, reprezentând drepturi bănești datorate acestuia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta . SRL, arătând că, reclamantul a fost încadrat în muncă, până la sfârșitul lunii septembrie, iar începând cu luna octombrie 2013, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu și nici nu a semnat condica de prezență.
Adeverința nr. 10/11.01.2013 care atestă că intimatul reclamant nu a avut absențe nemotivate și nici zile de concediu fără plată, pe care își întemeiază instanța de fond motivarea soluției, nu a fost eliberată de angajator deoarece nu a fost găsit, în arhiva societății, duplicatul acestei adeverințe, iar din registrul de ieșire nu rezultă eliberarea acestui act.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta mai arată că, în condițiile în care adeverința nu provine de la aceasta, în calitate de angajator, în dosarul cauzei întemeiat nu au fost depuse dovezi din care să rezulte plata salariului pe această perioadă, întrucât reclamantul nu a prestat activitate.
Apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Intimatul reclamant, în calitate de salariat, angajat cu contract individual de muncă, a solicitat obligarea apelantei pârâte la plata drepturilor salariale și a indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat, aferente perioadei octombrie 2012 – ianuarie 2013.
Dovada calității de salariat, în perioada pentru care cere drepturile salariale și indemnizația pentru concediu de odihnă, a fost făcută de reclamant cu actele depuse în dosarul instanței de fond și nu a fost contestată de apelanta pârâtă.
Astfel, potrivit adeverinței nr. 10/11.01.2013, eliberată de apelanta pârâtă, în calitate de angajator, intimatul reclamant a fost angajatul societății, cu normă întreagă de 8 ore/zi, începând cu data de 09.04.2012 și până la data de 11.01.2013, când contractul individual de muncă a încetat, în temeiul prevederilor art. 65 alin. 1 și art. 68 din Codul muncii.
Potrivit prevederilor ar. 154 alin. 2 din Codul muncii „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani”. Plata salariului se dovedește, potrivit dispozițiilor art. 163 din același Cod, prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice documente justificative care demonstrează efectuarea către salariatul îndreptățit.
Susținerea apelantei pârâte în sensul că adeverința, prin care intimatul reclamant a făcut dovada calității de salariat în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale, nu a fost emisă de către aceasta nu a fost dovedită.
Or, atâta vreme cât acesta adeverință este înregistrată la sediul pârâtei, cuprinde elementele de identificare atât ale societăți și pârâtului, funcția pe care a fost angajat și salariul, ștampila și semnătura directorului general, și nu a fost modificată sau anulată, face pe deplin dovada calității de salariat al reclamantului în perioada pentru care solicită plata drepturile salariale.
Susținerea pârâtei, în sensul că în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale reclamantul nu s-a prezentat la serviciu este neîntemeiată deoarece din cuprinsul adeverinței rezultă că, reclamantul nu a avut absențe nemotivate și nici zile de concediu fără plată.
Față de cele prezentate Curtea constată că apelul este nefundat și în temeiul art. 480 cod civil va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta . SRL, cu sediul în București, Șoseaua Electronicii nr. 48, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5103/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. M., domiciliat în Tg- Cărbunești, Aleea T. A., ., ., având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud..M.C.
Tehnored.M.M.
4ex./06.03.2014.
j.f.L.R.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 23-09-2014, Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
