Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 84/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 84/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 2730/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 84/2014
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător L. M. L.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul S. C. cu domiciliul în Piatra O., sat Piatra, ., jud. O., și de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători C. cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1529 din 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apelul este declarat și motivat în termenul legal, s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților, prin serviciul registratură s-a depus de către apelanta pârâtă actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din transportul Feroviar, după care instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2013 sub nr._ pe rolul Tribunalului O., reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA București - Sucursala TFC C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei:
- să-l plătească la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi, calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției pe perioada 07.05._12, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, reactualizarea sumelor pe care i le datorează în raport de rata inflației, precum și dobânda legală.
- obligarea pârâtei să-i plătească sporul pentru „Condiții Speciale de Muncă” în procent de 25% din salariul de bază minim brut de 700 lei, avut pe perioada 01.03._12, reactualizarea sumelor pe care i le datorează în raport de rata inflației, precum și dobânda legală, precum și obligarea pârâtei la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă cu privire la acest spor;
- obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv; la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anii 2009 - 2010 și sărbătorilor de P. pentru anul 2010; premierea pentru de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1529 din 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O., s-a admis cererea formulată de reclamantul S. C., domiciliat în Piatra, . jud.O., în contradictoriu cu pârâta SNTFC CFR Călători SA – Sucursala TFC C., cu sediul în C., ., Județul D..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pe perioada 08.05.2010 – 31.12.2010, sume care vor fi actualizate raportat la rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.
S-au respinge restul pretențiilor.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul O., a constatat și reținut următoarele aspecte:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte în funcția de manevrant vagoane că până la data de 28.02.2011, iar începând cu data de 01.03.2011 – mecanic ajutor locomotivă, așa cum rezultă din carnetul de muncă și actul adițional la CIM.
Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea potrivit căreia drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în disp. ART. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:
„(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu pot prevede sub sancțiunea neluării în seamă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
În ceea ce privește invocarea dispozițiile art.268 lit. d) Codul muncii, potrivit cărora cererea nu putea fi formulată decât pe durata existenței contractului, instanța a constatat că astfel de prevederi legale se aplică numai în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Se cuvine astfel reclamantului diferența dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei pentru anul 2010, însă nu și în continuare, CCM la nivelul SNTFC CFR Călători pe anii 2012 – 2014 (fila 33 dosar) menționând expres că salariul minim de bază brut în cadrul pârâtei este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară, iar reclamantul nu a făcut dovada nerespectării acestor prevederi.
Cu privire la acordarea sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă a reținut următoarele:
Potrivit art.155 C. Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Din analiza mențiunilor din carnetele de muncă, aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că reclamantul beneficiază de mai multe sporuri, între care se înscrie și sporul de 15% - spor condiții periculoase și sporul de 15% pentru condiții grele de muncă feroviară, prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de R. pe anii 2008-2010, spor de care reclamantul a beneficiat în calitatea sa de manevrant vagoane.
De asemenea, conform actelor adiționale la CIM (filele 13 - 17 dosar), reclamantul a beneficiat în calitatea sa de mecanic ajutor locomotivă și manevrant vagoane de sporul pentru condiții grele de muncă feroviare în cuantum de 15% din salariul de bază calculat corespunzător timpului efectiv lucrat, spor condiții vătămătoare – 10% din clasa I de salarizare, precum și de sporul pentru condiții periculoase de 15% din salariul de bază calculat corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste condiții, fiind astfel acoperite în totalitate pretențiile reclamantului.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010, instanța a reținut că în conformitate cu art.32 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 (fila 35-36 dosar), „pentru munca desfășurată în cursul unul an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda si trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat.
Art. 32 alin.3 din Contractul Colectiv de Munca menționat arată însă că aceste prevederi nu se aplică în anul 2010, urmând a se aplica începând cu 01.01.2011.
Din redactarea acestei dispoziții rezultă că acordarea acestui salariu nu reprezintă o obligație a angajatorului pentru anul 2010.
Mai mult, pârâta este o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG 79/2001 și HG 134/2007, acte normative prin care i s-a impus obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli.
Or, veniturile realizate de pârâtă nu au asigurat acoperirea cheltuielilor, societatea pârâtă încheind exercițiile financiare cu pierderi astfel că nu a fost posibilă nici constituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar. Nu se poate susține de către reclamant că pârâta a ignorat prevederile contractului colectiv de muncă în condițiile în care i-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli.
S-a reținut faptul ca aceste drepturi bănești au fost excluse din fondul de salarii chiar in momentul realizării bugetului de venituri si cheltuieli al societății.
Acesta este și argumentul faptului că prin Actul adițional înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București sub nr. 1708/21.04.2010, s-au adus modificări art. 32 din CCM la nivel de unitate 2009 - 2010, în sensul că partenerii sociali și-au exprimat acordul de voință cu privire la neacordarea salariului suplimentar pe anul 2010.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că acțiunea formulată de reclamant privind plata salariului suplimentar pe anul 2010 este neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anii 2009 - 2010, sărbătorilor de P. pentru anul 2010, precum și premierea pentru de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Definind contractul colectiv de muncă prin dispozițiile art. 229 alin. 1 din Codul Muncii, ca fiind acel contract prin care părțile stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca, legiuitorul stabilește prin dispozițiile ce urmează atât forța lui obligatorie, cât și relativitatea efectelor sale.
Astfel, potrivit alin. 4 al art. 229 din Codul Muncii, clauzele contractului colectiv, stabilite în limitele si condițiile prevăzute de lege, constituie legea părților, executarea contractului fiind, potrivit art. 148 alin. 1 din Legea 62/2011, obligatorie.
Aceasta executare presupune respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea celor vinovați.
În cercetarea respectării prevederilor sus menționate de către părțile implicate în prezentul litigiu, s-a constatat că între pârâta SNTFC CFR Călători SA și salariații reprezentați de organizațiile sindicale, s-a încheiat Actul adițional la contractul colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători SA pe anii 2009 – 2010, înregistrat la Direcția de Muncă si Solidaritate Socială a Municipiului București sub nr. 1708/21.04.2010.
Din acest act rezultă că acordul de voința al părților a fost în sensul neacordării drepturilor pretinse de către reclamant în condițiile în care alin. ultim al art. 69 din Contractul colectiv de munca pe anul 2009 – 2010, deși conține prevederea potrivit căreia se acorda ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. si de Ziua Feroviarilor se stipulează că în perioada 01.04.2010 – 31.12.2010 aceste prevederi nu se aplică.
Astfel se reține că prin actul adițional înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București s-au adus modificări art. 69 din CCM la nivel de unitate 2009 - 2010, în sensul că partenerii sociali și-au exprimat acordul de voință, în sensul că ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. nu se acordă în anul 2010 și totodată, prin același text faptul că „Premierea pentru ceferiștilor nu se acordă în perioada 01.04.2010 – 31.12.2010”.
Așa fiind, ignorarea voinței părților cu scopul obținerii de către reclamant a unor foloase pe care chiar părțile au înțeles să nu le primească, reprezintă o încălcare a forței obligatorii a contractului, neexistând astfel nici un temei al pretențiilor salariatului cu privire la sumele pretinse pentru anul 2010.
Prin neacordarea drepturilor mai sus menționate (salariul de baza minim brut de 700 lei), care derivă din contractul colectiv la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 s-a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamantul a suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, instanța a obligat pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și cu dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte cererea, obligând pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pe perioada 08.05._10, sume care vor fi actualizate raportat la rata inflației, precum și să plătească dobânda legală aferentă.
Au fost respinse restul pretențiilor.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către reclamant
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C., pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului reclamantul S. C. a adus următoarele critici:
În mod nelegal nu s-a admis obligarea pârâtei și la plata sporului pentru condiții speciale de muncă, în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut de 700 lei, raportat la prevederile art.42, alin.l, lit.a) din CCM nr. 722/24.01.2008, și ale Legii nr.226/2006/R (Anexa I, pct.7, si Anexa II poz.18), în condițiile în care apelantul reclamant a îndeplinit, și îndeplinește, funcția de mecanic ajutor locomotiva.
Pe de altă parte, cu privire la solicitarea de la pct.3 al acțiunii, respectiv: salariul suplimentar pe anul 2010, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C.-2009-2010, Pașste-2010 și Ziua Feroviarului - 2010, se consideră de către reclamant că Tribunalul O. a dat o greșită interpretare textelor de lege invocate.
S-a precizat că s-au reținut în mod eronat prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, si nu așa cum a solicitat, și cum era normal să se rețină, prevederile CCM la nivel de grup unități și CCM la nivel de ramură transporturi, ambele superioare primului, și care se aplică prioritar.
S-a mai arătat că pârâta trebuia să respecte aceste contracte și să acorde reclamantului drepturile solicitate, calculate în conformitate cu prevederile art.30 și art.71 din CCM la nivel de grup de unități, ținând, în același timp seama și de prevederile art.41, alin.3, lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, referitoare la salariul de bază minim brut de 700 lei, în funcție de care trebuia stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.
Ori, neconformându-se, parata a încălcat și prevederile art. 40, alin.2, art.236, alin.4 și art.253 din CM.
Pe de altă parte, argumentul invocat în apărare de către pârâtă, în sensul că pentru plata salariului suplimentar nu s-a constituit fondul necesar, nu are relevanță din moment ce obligația de a constitui fondul pentru plata acestui drept este stabilit tot în sarcina pârâtei. Ori, aceasta nu poate să justifice încălcarea unei obligații, prin încălcarea altei obligații asumate, să își invoce propria culpă, în nerespectarea obligațiilor ce-i reveneau.
Pentru cele invocate, s-a solicitat acordarea drepturile nominalizate, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă, de la nașterea dreptului și până la data plății sumelor de bani.
Sub aspectul celor învederate s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, obligarea intimatei la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate la fond, eventual și cele efectuate în apel.
În drept apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 466(l), art.480(2), art.411(2) C P. Civ.
Apelantul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocat, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători C., a adus următoarele critici:
A solicitat să se constate că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea sa la respectarea unei clauze din CCM și pe cale de consecință, suntem în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268, alin. (1), lit. e) din Codul Muncii, în termen de 6 luni.
Arată că reclamanții au solicitat să se mărească salariul minim brut la 700 RON, așa cum este prevăzut de art.41 (3) din CC M la Nivel de Ramura Transporturi.
Art.41alin.(3) lit. a) din Contractul Colectiv de Munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 prevede: "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/Iurtă, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Anexele nr. 1 la CCM la nivel de unitate care stabilesc cuantumul salariului brut încheiate la nivelul CFR Călători SA și modificate corespunzător prin acte adiționale, anexe însușite de Sindicatul al cărui membru era reclamantul, s-au aplicat astfel:
- până la data de 01.03.2008 clasa I de salarizare a fost stabilită la valoarea de 407 lei brut;
- pe perioada 01.03._08, părțile semnatare au convenit modificarea salariului la 500 lei brut prin actul adițional nr._/26.03.2008;
- pe perioada 01.07._09, prin actul adițional nr._/26.03.2008 părțile semnatare au convenit modificarea salariului de bază corespunzător clasei I de salarizare la 540 lei;
- pe perioada 01.03._09, prin actul adițional nr.437/30.01.2009 părțile semnatare au convenit la modificarea salariului de bază corespunzător clasei I de salarizare la 570 lei;
- pe perioada 04.06._11, conform actului adițional nr.1708/21.04.2010 anexa nr.1 la CCM 2009-2010 s-a modificat din nou de către părți, salariul de bază brut fiind stabilit la 600 lei.
A arătat că a prezentat succesiunea actelor de mai sus pentru ca instanța sa observe faptul că până la apariția acestui litigiu, reclamantul membru de sindicat a fost participant la negocieri și nu a solicitat preluarea prevederilor art. 41 alin (3) lit.a din CCM la Nivel de R. Transporturi.
1. În conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată: „cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicita constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008, încheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A. si înregistrat la M.M.S.S.F.-D.M.S.S.F.M.B. sub nr. 1625 din 29.03.2007. s-a aplicat pentru perioada 29.03._09.
Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, încheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A. și înregistrat MMSSF-D.M.P.S. sub nr. 2572/04.06.2009, s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 până la 31.01.2011.
Față de dispozițiile imperative ale Codului Muncii mai sus amintite, rezultă că cererea ar fi fost întemeiată, dacă acesta solicita salarizarea prevăzuta în Anexa nr. 1 la Contractele Colective Muncă încheiate la nivelul C.F.R. Călători pe anii 2007-2008 și 2009-2010 pe durata valabilității acestora, ori față de momentul introducerii acțiunii, respectiv 09.12.2011, au expirat atât Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008, cât și Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010.
Ca atare, față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, solicitarea privitoare la înlocuirea dispozițiilor prevăzute in Anexa nr. 1 la Contractele Colective de Muncă încheiate la nivelul C.F.R. Călători pe anii 2007-2008 și 2009-2010 cu dispozițiile mai favorabile ale art. 41 alin.(3)lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată.
2.Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumba doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă contractelor individuale de muncă.
Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 01.01._09, au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, consideră că obligarea sa la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 este netemeinică și nelegală.
Mai mult decât atât, reclamantul, prin sindicatul din care făcea parte este afiliat la Federația Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), semnatară a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care apreciază că prin introducerea prezentei acțiuni se invocă propria culpă, ceea ce nu poate constitui temeiul pentru protecția unor drepturi, în măsura în care aceasta nu a fost diligent în a le conserva și proteja prin mijloacele aflate la dispoziția sa la momentul negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă.
A precizat faptul că în Anexa nr.1 la CCM încheiat la nivelul CFR Călători SA pentru anii 2007-2008, clasa 1 de salarizare a fost stabilită astfel: până la 01.03.2008, la valoarea de 407 lei brut, iar prin actul adițional nr.1753/26.03.2008, părțile semnatare au convenit modificarea nivelului clasei 1 de salarizare astfel: 500 lei brut pentru perioada 01.03._08, respectiv 540 de lei brut pentru perioada 01.07._-31.01.2009.
Pentru perioada 01.03._09, la nivelul CFR nu a existat încheiat contract colectiv de muncă încheiat la nivelul imediat superior, respectiv prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pentru anii 2006-2008, valabil de la data înregistrării respectiv 28.12.2006 până la 31 ianuarie 2011.
Astfel, conform actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la M.M.F.F.S.-D.D.S.R.P. cu nr. 370 din 20.06.2008, clasa I de salarizare a fost la nivelul de 570 de Iei, cu aplicare de la 01.07.2008.
Pentru perioada 04.06._11, la nivelul C.F.R. Călători S.A. s-a încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, înregistrat la MMFPS-DMPS sub nr.2572/04.06.2009. În conformitate cu Anexa nr.1 la contract, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr.1708 din 21.04.2010, Anexa nr.1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizarea fost stabilit la 600 de lei brut.
A mai precizat ca bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din OUG nr. 79/2008 coroborate cu art. 15 alin. (1) din O.U.G nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
In conformitate cu prevederile legale de mai sus, subscrisa a înaintat proiectul de BVC pe anul 2009 la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii cu adresa nr. 30/A2/198/22.12.2009.
În acest proiect, la rubrica aferentă fondului de salarii s-a prevăzut suma de 456.000 mii lei, în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, astfel cum rezultă din pct. l 15 cap. IX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009.
Avându-se în vedere depășirea înregistrată de 30.488 mii lei, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile patrimoniale conform CCM la nivel de ramura.
Tot din execuția BVC a anului 2009, rezultă că s-au înregistrat depășiri ale cheltuielilor materiale cu combustibilul si ale cheltuielilor cu energia electrica de tracțiune fata de prevederile din proiectul de BVC 2009, aceste cheltuieli fiind strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de calatori.
Mai mult, in anul 2009, societatea a înregistrat o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei si o pierdere cumulata din anii precedenți in valoare de 535.423,74 mii lei (pct.79 cap. V din bilanț).
S-a apreciat că, la soluționarea fondului cauzei trebuie ținut seama de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, cu modificările ulterioare, conform cărora: "contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale ",
Acest text se aplica prin analogie si salariaților din unitățile in care statul este acționar majoritar, cum este subscrisa, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobata prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzuta de O.U.G. nr.79/2008.
In lipsa unei dispoziții contrare care sa acopere ipoteza negocierii prin contractele colective de munca a unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin actul normativ de aprobare a bugetului de venituri si cheltuieli a societății in care statul este acționar majoritar, textul art.12 din Legea nr.130/1996 este aplicabil, neputându-se da eficienta convenției pârtilor, prin ignorarea unor ordonanțe de urgenta aprobata prin lege.
Este important de reținut ca prin O.U.G. nr.79/2008 s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri si cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, respectiv și pentru subscrisa.
Potrivit art.236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților."
Din acest text rezulta ca un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi si obligații numai daca se înscrie in limitele legii, in caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. Caracterul de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta sa devină inaplicabil in situația in care vine in contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este solicitarea reclamanților, fara ca acestea sa poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plata.
A admite contrariu, echivalează cu a admite ca părțile unui contract colectiv de munca la nivel de ramura pot negocia drepturi de natura salariala fara nici un fel de limita, ca lege a pârtilor, având eficienta chiar cu încălcarea legii.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevăd drepturile patrimoniale solicitate de reclamant, nu pot avea eficienta decât in măsura in care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar in condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Totodată, conform prevederilor art.2 alin.(l) din H.G. nr. 1712/2008 "cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise in bugetul de venituri si cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite decât in cazuri justificate si numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor".
Pentru motivele mai sus arătate s-a solicitat să se constate, că subscrisa s-a aflat în imposibilitatea legală de a executa clauzele contractuale referitoare la drepturile bănești.
A făcut precizarea că reclamantul face referire la art.41(3)din CCM la Nivel de R. Transporturi care prevede că salariul de bază minim brut este de 700 lei (a nu se confunda cu salariul de bază brut corespunzător clasei I de salarizare de care este apanajul CCM la nivel de unitate), dar pe de altă parte recunoaște că a avut un coeficient de ierarhizare de 2,7770 corespunzător clasei 35 de salarizare (provenit din CCM la nivel de unitate) și nu de 1,5 așa cum este prevăzut în CCM la nivel de R. Transporturi conform art.41 alin.1 lit.C1.
Dintr-un simplu calcul rezultă ca salariul brut (fără a avea în vedere alte sporuri) pe care reclamantul l-a avut în perioada 2008-2010, .respectându-se CCM la nivel de unitate (540x2,770=1495,80 lei pe perioada 19.12._09, 570x2,770=1578,90 lei pe perioada 01.02._09 și 600x2,609=1662 lei începând cu 05.06.2009 este mult mai mare decât cel care este prevăzut în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi care este de 700x1,5=1050 lei pe întreaga perioadă.
A arătat că față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, solicitarea cu privire la aplicarea art. 41alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată.
Solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
În drept, s-au invocat prevederile art.304 pct. 7, 9 și art.3041 din Codul de procedură civilă.
Apelanta pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Cu privire la apelul formulat de reclamant, Curtea constată a fi nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la salariul suplimentar, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare 2009-2010 pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a . La același articol, dar la alineatul 3 din CCM la nivel de ramură transporturi se prevede expres “ La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă”.
Așadar, prin CCM la nivel de ramură transporturi se lasă la latitudinea partenerilor sociali de la nivelul fiecărei unități stabilirea condițiilor concrete de acordare, diminuare sau anulare a acestui drept în funcție de posibilitățile acestora și, preluând aceste prevederi în CCM la nivel de unitate 2009-2010, s-a prevăzut că “ pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2)Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 % din fondul de salarii realizat lunar".
Prin urmare, în aplicarea disp.art.43 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, prin CCM la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este condiționat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare.
Totodată, se reține că art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial. Cert este, însă, că din aceste prevederi contractuale nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Din această perspectivă, nu se poate reține că CCM la nivel de unitate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
În contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, posibilitățile financiare fiind unul dintre aspectele pe care chiar CCM la nivel de ramură transporturi îl menționează ca impunându-se a fi avut în vedere la acordarea celui de-al 13-lea salariu ( la art.43 alin.3), Curtea consideră că pârâta nu avea obligația plații salariului suplimentar pe anul 2010.
Pentru aceste considerente criticile formulate de apelantul reclamant privind plata salariului suplimentar pe anul 2010 sunt neîntemeiate
. Cu privire la criticile privind neacordarea ajutorului material de C. pe anii 2009 și 2010 sărbătorilor de P. și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, instanța reține următoarele:
În CCM la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate la art.71 iar în CCM la nivel de unitate 2009-2010 înregistrat la DMPS la 04.06.2009, drepturile sunt menționate la art.64.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit acestor dispozițiilor art.62, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Curtea constată că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Este adevărat că la același articol din CCM la nivel de unitate, s-a menționat că aceste prevederi se aplică cu 01.2010, iar prin Actul adițional la acest CCM, părțile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.
În raport de disp.art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 potrivit cărora clauzele CCM se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reține că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării CCM/2009, respectiv 01.2010.
Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional menționat mai sus, Curtea reține că, în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze din CCM la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Concluzia care se impune este aceea că salariații, prin reprezentanți au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități și CCM la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art. 38 din Codul muncii .
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, respectiv din folosirea de către legiuitor a sintagmei „salariații nu pot renunța” precum și din prevederea expresă a sancțiunea nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ.
Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege ( sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută, privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acelea care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art. 39 din Codul muncii. Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile ( art. 39 alin 1 lit. n), cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile( art. 39 alin 2 lit. g).
Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali.
Cu privire la aceste ultime categorii de drepturi legea nu instituie interdicția renunțării la ele și nu stabilește expres nulitatea tranzacțiilor.
Față de aceste motive ,Curtea constată că și aceste critici sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește solicitarea sporului de 25% condiții speciale ,Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins cererea însă pentru considerentele ce urmează:
Reclamantul a solicitat plata sporului de 25% condiții speciale invocând dispozițiile art.42 al.1 lit a din Contractul Colectiv de Muncă 722/24.01.2008 unic la nivel de R. Transporturi ,ca urmare a funcției de mecanic de locomotivă pe care o deține.
Potrivit susținerilor reclamantului apelant ,acesta a deținut funcția de mecanic locomotivă începând cu data de 1.03.2011.
Conform adresei nr.171/21.03.2011 emisă de Ministerul Muncii ,Familiei și Protecției Sociale ,Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi înregistrat sub nr.722/24.01.2008 a fost denunțat la data de 17.11.2010 ,astfel că dispozițiile acestuia au expirat în data de 31.12.2010.
În consecință ,Curtea constată că dispozițiile art.42 al.1 lit a CCM la nivel de R. Transporturi nu își mai găsesc aplicabilitatea după data de 31.12.2010 ,astfel că și criticile apelantului privind neacordarea sporului de 25% condiții speciale sunt neîntemeiate.
Cu privire la apelul formulat de pârâtă, Curtea constată a fi nefondat pentru următoarele considerente:
Este nefondată prima critică referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât prima instanță în soluționarea capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale, a reținut corect aplicarea în cauză a disp.art.268 alin.1 lit.c Codul muncii care reglementează expres termenul de prescripție în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pe fondul cauzei Curtea reține următoarele;
Prin art. 41(1) al Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008 – 2010 nr. 722/2008, au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse între 1 și 2.
La alin. 2 s-a prevăzut că acești coeficienți se aplică la „…salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stabilit prin art.41, alin. 3 lit. a).”
Salariul de baza minim brut începând cu data de 01.01.2008 a fost stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art.41, alin. 3 lit.(a) din contract.
Potrivit art. 41 alin. 3 (b):„ părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art.41(3,a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. 1 din prezentul contract de muncă.”
În consecință, prin contract colectiv la nivel de ramură s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare precum și salariul de bază minim brut.
S-a prevăzut totodată că acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplică la salariul de baza minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 (b), în negocierile colective la nivel de grup de unități și de unitate, părțile implicate urmează să pornească la stabilirea drepturilor de la cele doua valori minime stabilite prin contractul de muncă la nivel de ramură.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie să plece de la aceste valori în sus.
Prin acte adiționale la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, așa cum rezultă din recunoașterile unității parate, a fost de 540, 570, respectiv 600 pentru diferite perioade de timp.
Pe de altă parte, au fost negociați coeficienți de ierarhizare în mod crescător în raport de clasa de ierarhizare, însă aceștia nu au fost aplicați la un salariu de baza minim brut de 700 cum prevede art. 41(2) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, ci la valorile mai sus menționate.
În susținerea punctului de vedere referitoare întinderea efectelor CCM Unic la nivel de ramură transporturi și în cazul salariaților apelantei sunt și următoarele dispoziții legale;
Potrivit art. 11(1) din L. 130/1996, lege sub imperiul căreia a fost încheiat acest contract, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 8 (1), clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 (1) din C. Muncii, în redactarea din perioada derulării CCM la nivel de ramură transporturi, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la art. 241 din C. Muncii, a fost reglementată întinderea efectelor clauzelor CCM.
În conformitate cu aceste dispoziții în CCM la nivel de ramură transporturi la art.3 s-a menționat –clauzele acestui contract produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, iar în cazul în care părțile au încheiat CCM la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării înregistrării și publicării acestui contract, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse.
Și în CCM la nivel de unitate se regăsesc dispoziții similare, astfel la art.2 punctul 7 se menționează că prevederile acestui contract se vor adapta prevederilor contractului de muncă la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestuia nu au fost atinse, sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.
În raport de prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură își produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat acest contract.
Ca atare în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că pârâta nu a respectat clauzele CCM unic la nivel de ramură transporturi, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii, și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Angajatorul a încălcat astfel un drept al salariaților reglementat de art.39 alin.1 lit.a Codul muncii, și nu și-a îndeplinit o obligație prev. expres de art.40 alin.2 lit.c Codul muncii aceea de a acorda salariaților săi toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din CIM.
Nu pot fi reținute motivele de apel potrivit cu care angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel superior doar în cazul în care la nivelul angajatorului nu exista încheiat contract colectiv de muncă.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale mai sus menționate rezultă efectul obligatoriu al contractelor colective de muncă de nivel superior și caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte față de cele de nivel inferior.
Referitor la critica recurentei legată de depășirea bugetului de venituri și cheltuieli, Curtea apreciază că, atâta vreme cât partenerii sociali au negociat dreptul salariaților, alcătuirea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuia să aibă în vedere drepturile astfel negociate. Neasigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale negociate nu poate constitui un motiv de stingere a drepturilor salariaților, în condițiile în care clauzele contractuale erau în vigoare și nu au fost anulate.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul disp. art.480 alin.1 din NCPC, respinge apelurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul S. C. cu domiciliul în Piatra O., sat Piatra, ., jud. O., și de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători C. cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1529 din 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ .
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2014.
Președinte, D. S. | Judecător, L. M. L. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.L./29.01.2014
Tehnored. N.A./ 4 ex.
Jud. fond M. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 813/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
