Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1240/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1240/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 3464/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1240/2014
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător O. C. G.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C.F. C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 1976/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. "RC P.-O." PENTRU MEMBRUL DE SINDICAT M. G. I., cu sediul în P.-O., ., județul O., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelanta pârâtă, consilier juridic B. T., lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, Curtea, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic B. T., pentru apelanta pârâtă, solicită admiterea apelului conform motivelor formulate și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința civilă nr. 1976/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul S. „RC P. – O.”, cu sediul în P. O., ., jud. O., pentru membrul de sindicat M. G. I...
A fost obligată pârâta CNCF „CFR” SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., să plătească membrului de sindicat diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pe perioada 03.07._10, conform perioadei efectiv lucrate, actualizate cu rata inflației până la data plății efective și dobânda legală aferentă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Membrul de sindicat M. G. I., a fost angajat al societății pârâte C. Națională de Căi Ferate CFR SA București - Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF C., în perioada 03.07._10, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, care a argumentat că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum prevăd dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:
„(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, așa cum rezultă chiar din recunoașterea acesteia consemnată în întâmpinare, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot prevedea drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Susținerile pârâtei potrivit cărora Asociația Patronală la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, al cărui membru fondator este și CNCF „CFR SA”, nu a fost invitată la negocierea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, nu poate fi primită pentru aceleași argumente.
De asemenea, nu sunt relevante nici susținerile pârâtei potrivit cărora federațiile sindicale care au semnat CCM Unic la Nivel de R. Transporturi au negociat și semnat contractele colective de muncă la nivelul CNCF „CFR SA” prin care s-a convenit să se acorde salariul minim brut – clasa I de salarizare de 570 lei pentru perioada 01.02._10, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10, întrucât se încalcă dispozițiile legii dialogului social nr. 62/2011 cu privire la negocierea contractelor colective de muncă.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior”.
În alin. 4 din același articol se arată „Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.
În aceste condiții, sunt irelevante apărările pârâtei potrivit cărora federațiile sindicale care au semnat CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, prin care s-a stabilit pentru clasa I salarizare salariul minim brut de 700 lei, au semnat contractul colectiv de muncă la nivel CNCF CFR SA pentru clasa I de salarizare de 570 lei aferentă perioadei 01.02._10, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10, nerespectând dispozițiile legale invocate mai sus.
Prin urmare, pârâta nu a acordat și nu a plătit membrului de sindicat menționat drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c, din Codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art. 229 alin 4 din codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
În acest fel a produs membrului de sindicat un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 (fost art. 269) din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, membrul de sindicat a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a admis cererea formulată de reclamantul S. RC P. O., pentru membrul de sindicat M. G. I., în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate "CFR SA București - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. C..
A obligat pârâta să plătească membrului de sindicat diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pe perioada 03.07._10, conform perioadei efectiv lucrate, actualizate cu rata inflației până la data plății efective și dobânda legală aferentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C.F. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, a susținut că în pronunțarea soluției, instanța de fond nu aținut cont de toate apărările de care s-au folosit.
S-a arătat că, urmare a negocierilor anuale și a lipsei fondurilor necesare, părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul CN CF CFR SA nu au înțeles să folosească drept sistem de referință valoarea de 700 lei, ci valoarea de 570 lei, respectiv 600 lei pentru salariul minim de bază, iar anexele nr.1 la CCM la nivel de unitate au fost însușite de sindicatul al căror membrii erau apelanții.
Anexele nr. 1 la CCM la nivel de unitate care stabilesc cuantumul salariului brut încheiate la nivelul CFR Călători SA și modificate corespunzător prin acte adiționale, anexe însușite de S. al cărui membru era reclamantul.
În conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată: „cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicita constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
Potrivit art. 24 alin. 2 din Legea 130/1996 –„Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin.3 –„în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
Or, în cazul de față, reclamantul nu a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care salariații au fost de acord.
Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, încheiat la nivelul CNCF „CFR” SA și înregistrat la M.M.S.S.F. – D.M.P.S. sub nr, 2591/04.06.2009, s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 până la 31.01.2011.
Apelanta a invocat dispozițiile art.236 alin.4 din Codul Muncii, „Contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
S-a precizat că aceleași federații sindicale care au semnat CCM la nivel de ramură transporturi au negociat și semnat și CCM la nivel CN CF CFR SA, convenindu-se să se acorde salariul minim brut –clasa I de salarizare de 570 lei pentru perioada 01.02.2009 – 31.03.2010, respectiv 600 lei, pentru perioada 01.04.2010 – 31.12.2010.
S-a apreciat că doar dacă la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că CN CF CFR SA a avut încheiat CCM pe perioada 2009-2010.
Clauza favorabilă existentă într-un CCM la nivel superior nu este transferată de drept într-un CCM la nivel de angajator, fiind obligatorie parcurgerea procedurii legale de modificate, aceasta fiind garanția stabilității actelor judiciare.
În speță, nu s-a făcut dovada că procedura de modificare a fost parcursă, nu există act adițional, nu este contract care să cuprindă modificarea drepturilor salariale în sensul pretins în acțiune.
Critică sentința primei instanțe și sub aspectul greșitei obligări a angajatorului la plata dobânzilor legale, dobândă ce nu se acordă în cazul neexecutării obligațiilor rezultate din contractele de muncă.
Față de cele precizate, solicită admiterea apelului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În drept, s-au invocat prevederile art.466-482 din Codul de procedură civilă.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. 2 C.Pr.Civ.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază apelul ca nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Prin art. 41(1) al Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008 – 2010, au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse intre 1 si 2.
La alin. 2 s-a prevăzut ca acești coeficienți se aplica la „…salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art.41, alin. 3 lit. a).”
Salariul de baza minim brut începând cu data de 01.01.2008 a fost stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art.41, alin. 3 lit.(a) din contract.
Potrivit art. 41 alin. 3 (b): „ partile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art.41(3,a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. 1 din prezentul contract de munca.”
In consecința, prin contract colectiv la nivel de ramura s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare precum si salariul de baza minim brut.
S-a prevăzut totodată ca acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplica la salariul de baza minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 (b), in negocierile colective la nivel de grup de unități si de unitate, părțile implicate urmează sa pornească in stabilirea drepturilor de la cele doua valori minime stabilite prin contractul de munca la nivel de ramura.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie sa plece de la aceste valori in sens crescător.
Prin acte adiționale la contractul colectiv de munca la nivel de unitate, salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, așa cum rezulta din recunoașterile unității parate, a fost de 540, 570, respectiv 600 pentru diferite perioade de timp.
Pe de alta parte, au fost negociați coeficienți de ierarhizare in mod crescător in raport de clasa de ierarhizare, insa aceștia nu au fost aplicați la un salariu de baza minim brut de 700 cum prevede art. 41(2) din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, ci la valoarea de 570 lei.
Prin urmare in mod temeinic si legal instanța de fond a constat încălcarea prevederilor din contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
Potrivit art. 11(1) din L. 130/1996 in vigoare in perioada in litigiu, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 8 (1), clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 (1) din C. Muncii, in redactarea din perioada in litigiu, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 247 din C. Muncii, in cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 40(2) din C. Muncii, angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații:
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;
Potrivit art. 236(4) din C. Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
In raport de prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca își produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Ca atare in mod temeinic si legal a reținut instanța de fond ca parata nu a respectat aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Nu pot fi reținute motivele de recurs potrivit cu care angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel superior doar in cazul in care la nivelul angajatorului nu exista încheiat contract colectiv de munca.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale mai sus menționate rezulta efectul obligatoriu al contractelor colective de munca de nivel superior si caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte fata de cele de nivel inferior.
Nu se pot retine nici motivele de recurs potrivit cu care cererile ar trebui formulate pe durata existentei contractului de munca, in cazul in care se solicita constatarea nulității, deoarece prezenta cauza nu are ca obiect constatarea nulității contractului colectiv de munca, ci plata unor drepturi salariale stabilite in baza unui contract colectiv de munca.
Este adevărat ca unitatea a stabilit prin contractul colectiv de munca încheiat la nivelul sau alte valori, mai mici, ale clasei I de salarizare si pe care angajatorul le-a pus in aplicare ca urmare a dispozițiilor din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități.
Curtea constata insa ca alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective trebuie reținute atât principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referința, potrivit art. 11(1) din Legea 130/1996, cat si principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de munca, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din C. Muncii.
In consecința, in situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, datorita celor doua principii, angajatorul are obligația sa aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
Prin urmare in mod temeinic a reținut instanța ca angajatorul trebuia sa aplice, in mod direct, clauzele mai favorabile din contractul colectiv la nivel de ramura, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
Din acesta perspectiva, Curtea retine considerentele deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cu care: „ Curtea a reținut că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare.”
În ceea ce privește critica legată de depășirea bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern, Curtea o apreciază ca nefondată. Câtă vreme partenerii sociali au negociat dreptul salariaților, alcătuirea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuia să aibă în vedere drepturile astfel negociate. Neasigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale negociate nu poate constitui un motiv de stingere a drepturilor salariaților, în condițiile în care clauzele contractuale erau în vigoare și nu au fost anulate.
Nefondată este și critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, prin prisma art. 253 din Codul muncii angajatorul fiind obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului.
In raport de considerentele expuse, Curtea constata ca sentința este temeinica si legala, motivele de apel fiind nefondate, astfel că, în baza art. 480 alin.1 Cod proc. civ., va fi respins apelul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C.F. C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 1976/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. "RC P.-O." PENTRU MEMBRUL DE SINDICAT M. G. I., cu sediul în P.-O., ., județul O., având ca obiect „drepturi bănești”.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.Jud.M.P.
Thn.Red.DO/4ex./16.04.2014
Jud.fond – O.M.P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
