Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2928/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2928/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 14666/63/2013
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2928
Ședința publică din data de 09 Iulie 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. Administrației Publice ,,Forța Legii’’ în numele membrului de sindicat D. M. D., împotriva sentinței civile nr. 1939/07.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. De Asistență Socială și Protecția Copilului D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta reclamantă reprezentată de consilier juridic A. D., lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că s-a depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare conform procedurii prealabile, că apelul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Instanța, dat fiind dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., a constatat că acestei instanțe îi aparține competența generală de soluționare a prezentei cauze iar temeiul de drept pentru care se constată competența instanței este art.269 alin.2 Codul muncii coroborat cu art.208 din Legea nr. 62/2011 și art.96 pct.2 C.pr.civ.
Întrucât nu au fost cereri de formulat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare la acest termen și apreciind că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ., a acordat cuvântul părții prezente.
Consilier juridic D. A. A., pentru apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii, pentru motivele invocate în cererea de apel.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința civilă nr. 1939/07.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr. 32, jud. D., pentru membru de sindicat D. M. D. CNP_, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI cu sediul în C., .. 22, jud, D. ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Referindu-ne la apărările instituției pârâte, grevate pe prevederile art. 11 din OUG 37/2008 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art.11 din OUG 37/2008, instanța a constatat că respectivele prevederi se aplică (în sensul că sporurile nu se plătesc) și personalului la care se referă art. 2 din Capitolul II la Anexa III la Legea –Cadru 284/2010.
Reclamanta a apreciat că temeiul de drept invocat de pârâtă se constituie într-o normă generală, aplicabilă la modul general "personalului din sectorul bugetar " pe când personalul din domeniul sanitar și de asistență socială se bucură de o normă specială care derogă de la dreptul comun.
S-a considerat așadar, că genul proxim l-ar constitui "personalul plătit din fonduri publice " iar diferența specifică ar fi cea nominalizat în anexa III "reglementări specifice personalului din sănătate".
De la această diferențiere se ajunge să se invoce, în funcție de propriile interese, legea generală versus legea specială.
Tribunalul a constatat că susținerile părților grevate pe efectele actelor normative potrivit clasificării după criteriul sferei de aplicare se cer examinate în urma unui scurt demers teoretic în materie.
Norma juridică este elementul structural de bază al ordinii de drept, cele două noțiuni aflându-se într-o relație sistemică de la parte la întreg și de aceea definirea normei juridice este strâns legată de definiția dreptului obiectiv.
Norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală și obligatorie, care exprimă voința electoratului reprezentat de organul legislativ, regulă având ca scop asigurarea ordinii sociale și care poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, la nevoie prin constrângere.
Este, deci, vorba, de o regulă de conduită ce stabilește comportamentul de urmat în raporturile dintre oameni, ori în raporturile dintre aceștia și societate.
După criteriul sferei de aplicare, normele juridice se împart în:
- norme generale, care au cea mai largă sferă de aplicabilitate și adesea se afirmă despre ele că formează „dreptul comun”. Numeroase norme din Codul civil reprezintă dreptul comun pentru unele relații juridice de drept comercial sau din alte ramuri;
- norme speciale, care se aplică unei sfere mai restrânse de raporturi juridice, norme care au caracter derogativ de la ceea ce se înțelege prin dreptul comun;
- norme de excepție, care aduc completări fie normelor generale, fie celor speciale și care se aplică totdeauna cu precădere, însă strict în cazurile în care legea le prevede.
Această clasificare prezintă interes practic prin prisma faptului că normele speciale se aplică înaintea normelor generale, iar cele de excepție, înaintea normelor speciale, deci cu atât mai mult înaintea celor generale.
Din această perspectivă, tribunalul va identifica și va interpreta dispozițiile legale în cauza dedusă judecății, după cum urmează:
Codul muncii care reprezintă norma generală și care prevede următoarele:
Art. 134 (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: - 1 și 2 ianuarie; - prima și a doua zi de Paști; - 1 mai; - 1 decembrie; - prima și a doua zi de C.; - 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Art. 135 Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
Art. 136 Prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Art. 137 (1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 135, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
LEGEA – CADRU nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care reprezintă legea specială și care prevede în CAPITOLUL II: Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale următoarele:
Art. 2 (1)Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite.
(2)Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
LEGEA nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 9 că "(1) În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
LEGEA nr.283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 7 că: "(1) În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 2 că "prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
În ceea ce privește raporturile de muncă, Codul muncii se constituie într-o normă generală, consacrată de chiar art. 1 în maniera " prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii "
Legea 284/2010 se constituie în normă specială din cel puțin două motive: reglementează numai un segment al raporturilor de muncă și anume numai salarizarea; privește numai o categorie de subiecți și anume personalul plătit din fonduri publice
Cu incidență asupra cauzei deduse judecății operează dispozițiile privind familia ocupațională de funcții bugetare – sănătate, care familie cuprinde toate unitățile sanitare de asistență socială și de asistență medico - socială.
Sporul de 100% de care face vorbire norma specială, nu este un spor cu reglementare unică și exclusivă deoarece însuși Codul muncii prin art. 142 alin 2, prevede acest spor în cazul în care nu se aplică regula compensării cu timp liber corespunzător "din motive justificate" (regula consacrată de Codul muncii prin art. 142 alin 1 fiind compensarea cu timp liber corespunzător )
O altă împrejurare pentru care reclamanta circumstanțiază norma ca și normă specială ce operează în favoarea sa ar consta, în opinia sa, în faptul că activitatea pentru care se solicită sporul este prestată "în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru"
A invocat atitudinea altor unități bugetare din familia ocupațională SĂNĂTATE care, dând expresie preeminenței normei speciale, astfel cum acestea au înțeles-o, au acordat sporul de 100% solicitat.
Susținerile au fost apreciate ca nefondate.
Raportându-se la relația general – special sau normă generală –normă specială, reclamantul ignoră caracterul și efectele normelor de excepție reprezentate de Legea 285/2010, Legea 283/2011 și Ordonanța de urgență 84/2012, care norme se aplică înaintea normelor speciale și, cu atât mai mult, înaintea normelor generale.
Legiuitorul este cel care a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau de execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează "în cadrul schimbului normal de lucru " (sau în afara acestui cadru) să beneficieze de timp liber corespunzător, revenind, așadar, la regula instituită de Codul muncii prin art 142 alin 1.
În măsura în care angajatorul din orice motive nu se va alinia conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului timpul liber corespunzător, se creează premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii
Pentru activitatea prestată în timpul în care, potrivit legii, trebuia să fie timp liber salariatul este îndreptățit la o despăgubire grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin.1 C. muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care a cesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul "
Întinderea despăgubirilor se constituie într-o problemă de fond asupra căreia instanța ar urma să se pronunțe în raport de alt temei de drept, decât cel invocat în prezenta acțiune.
În cauza dedusă judecății, reclamanta, însă, nu a solicitat despăgubiri ci, așa cum a rezultat din întreaga motivare a acțiunii, stăruie în obligarea pârâtei la plata sporului salarial de 100%, având reprezentarea exactă a regimului juridic distinct pe care îl au sporurile în planul efectelor de asigurări sociale față de cel al eventualelor despăgubiri.
Deoarece, așa cum s-a arătat mai sus prin prevederi legale anuale imperative, cu caracter de excepție, norme ce se aplică cu prioritate față de normele generale, s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă doar timp liber corespunzător, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Administrației Publice ,,Forța Legii’’ în numele membrului de sindicat D. M. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că instanța de fond a constatat că susținerile reclamantului ar fi grevate pe efectele actelor normative, potrivit clasificării după criteriul sferei de aplicare, examinând în acest sens normele invocate. Instanța a apreciat astfel că Legea nr.53 /2003, rep., reprezintă normă generală, Legea nr. 284/ 2010 constituie normă specială, în timp ce Legea nr. 285 / 2010, Legea nr. 283 / 2011 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84 / 2012 ar reprezenta norme de excepție, aplicabile speței deduse judecății.
Faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 reprezintă o lege specială în raport de Codul Muncii, așa cum opinează instanța, nu a fost contestat în niciun fel de reclamant aceasta fiind chiar temeiul în baza căruia a solicitat acordarea drepturilor bănești pentru apelantă.
Nici faptul că Legea 285/2010, Legea 283/ 2011 și Ordonanța de urgență 84/ 2012 ar reprezenta normele de excepție nu îl contestă, aceste norme referindu-se în anii 2011,2012 și 2013 la aplicarea unor articole din Legea-cadru nr. 284/2010.
De altfel, nici nu s-a ignorat caracterul și efectele normelor de excepție arătate de instanță, cum în mod greșit a apreciat judecătorul, numai că acestea nu sunt aplicabile în prezenta speță, deoarece niciuna din normele „de excepție" invocate de intimata-pârâtă, reținute ca atare de instanță în sentința apelată nu modifică, nu încetează și nu suspendă prevederile art. 2 - Cap. II din Anexa III la Legea-Cadru nr. 284/ 2010, ce constituie temeiul de drept al solicitării noastre, astfel că instanța nu trebuia să le dea eficiență în speță.
Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care și-au întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Reținerea instanței potrivit căreia legiuitorul a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează „în cadrul schimbului normal de lucru" să beneficieze de timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii la art. 142 alin. 1, este legală.
Instanța trebuia să observe însă că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de Norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare. în situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca aceasta să producă efecte, ar fi reglementat prin normele de excepție arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelantul, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii - art. 142 alin.(1), invocat de instanță, dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacantate – OUG nr. 34/2009.
Instanța de fond a apreciat că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului reclamant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul, potrivit sentinței apelate, la plata muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă sub formă de despăgubiri.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, în scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber – s-a solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr.1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit angajaților lor aceste drepturi.
S-a solicitat admiterea prezentului apel, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-a întemeiat apelul pe art. 477- 480 din Noul Cod pr. civ.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului, iar apelantul răspuns la întâmpinare.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
În mod corect, în aprecierea probelor administrate, instanța de fond a avut în vedere statutul special al reclamantei, de asistent maternal profesionist, atestat în temeiul Hotărârii nr. 679/2003, care, pentru îngrijirea și educarea copiilor pe care îi primește în plasament la domiciliu, are un program de lucru permanent.
Astfel, neîntemeiat apelanții susțin că, în speța deduse judecății, a operat numai Legea nr.284/2010, iar celelalte acte normative operau numai pe secvențe anuale, deoarece activitatea asistenților maternali profesioniști se bazează pe Hotărârea nr.679/2003, care se completează cu prevederile art.1091 din legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din Codului muncii, dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
În speța dedusă judecății, raporturile de muncă sunt reglementate de dispozițiile HG 679/2003 și de prevederile Legii 272/2004 care clarifică și definește profesia de asistent maternal profesionist, drepturile și obligațiile acestuia, inclusiv salarizarea sa.
Hotărârea 679/2003 prevede în art.8 alin.1 că activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist, se desfășoară în baza unui contract individual de muncă ce are un caracter special, care este specific protecției copilului și care se încheie cu un serviciu public specializat pentru protecția copilului sau cu un organism privat autorizat, care are obligația supravegherii și sprijinirii activității desfășurate de asistenții maternali profesioniști.
De aici decurge și faptul că această categorie de personal are un statut special ce este prevăzut și în fișa postului unde, la condițiile postului, este indicat faptul că programul de lucru este permanent.
Aceste prevederi ale Hot.679/2003 se completează cu art.1091 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, potrivit cărora activitatea persoanei atestate ca asistent maternal în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special aferent protecției copilului, care are mai multe elemente caracteristice și din care rezultă că specificul acestei categorii de personal nu presupune un program de 8 ore, ci un program permanent adaptat nevoilor copiilor aflați în plasament.
Astfel, potrivit prevederilor art.122 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, modificată și republicată „Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice:
a)activitatea de creștere, îngrijire și educare a copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu;
b)programul de lucru este impus de nevoile copilului;
c)planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament;
d)în perioada efectuării concediului legal de odihnă, asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa, este autorizată de direcție.”
Prin urmare, specificul acestei categorii de personal nu presupune un program de 8 ore pe zi, ci un program permanent, adaptat nevoilor copiilor aflați în plasament.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond, în mod întemeiat a respins cererea reclamantei, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând un spor de 100% pentru orele lucrate de aceasta în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada 01.01._13, actualizat și în continuare.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. Administrației Publice ,,Forța Legii’’ în numele membrului de sindicat D. M. D., împotriva sentinței civile nr. 1939/07.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. De Asistență Socială și Protecția Copilului D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09.07.2014.
Președinte, Judecător,
C. T. L. E.
Grefier,
I. B.
Red.Jud.C.T.
Tehn.I.C./Ex.2/14.07.2014
Jud.Fond/I.S.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
