Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4414/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4414/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 12228/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4414/2014
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător O. C. G.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL DE RADIO OLTENIA C.,cu sediul în București ,.. 60-64,sector 1, împotriva sentinței civile nr.4150/30.06.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații N. V. C., A. E., A. CASTELA M., B. M. P., C. D., D. L. D., D. M., F. I., G. L. M., L. Ș., M. D. M., R. NICUȘOR, R. G., Ș. I., U. V., U. D., toți cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat G. B., C.,..13,., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații N. V. C., A. E., asistați de avocat G. B., și tot acesta pentru intimații A. CASTELA M., B. M. P., C. D., D. L. D., D. M., F. I., G. L. M., L. Ș., M. D. M., R. NICUȘOR, R. G., Ș. I., U. V., U. D., lipsă fiind apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL DE RADIO OLTENIA C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal.
Avocat G. B. pentru intimați, depune delegația avocațială.
Având în vedere că prin cererea de apel nu s-au propus probe noi, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea judecătorească în fața instanței de apel, motiv pentru care în baza art.482 raportat la 244 Noul Cod de proc.civ., și respectiv art.394 Noul Cod de proc.civ., constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat G. B. pentru intimați, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor de la dosarul cauzei, menționând că la filele 67-81 există hotărârile Tribunalului D. și a Curții de Apel C. prin care obligă apelanta la plata diferențelor salariale, apelanta neplătind aceste drepturi, astfel solicită respingerea apelului și menținerea sentinței Tribunalului D. ca legală și temeinică, depune concluzii scrise și chitanțele privind cheltuielile de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.4150/30.06.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamații N. V. C.,CNP_, A. E.,CNP_, A. CASTELA M.,CNP_, B. M. P.,_, C. D.,CNP_, D. L. D.,CNP_, D. M.,CNP_, F. I.,CNP_, G. L. M.,CNP_, L. Ș.,CNP_, M. D. M.,CNP_, R. NICUȘOR,CNP_, R. G.,CNP_,Ș. I.,CNP_, U. V.,CNP_, U. D.,CNP_ ,toți cu domiciliul procedural ales în C. ,. 13,., . în contradictoriu cu pârâta S. R. DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL DE RADIO OLTENIA C.,cu sediul în București ,. 60-64,sector 1.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească următorilor reclamanți diferențe salariale în sumă brută reprezentate de c/val orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru în zilele de luni până vineri, a orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale pe perioada martie 2011-mai 2012, conform raportului de expertiză, astfel:U. V. -8178 lei, B. M. P. 6361 lei, M. D. M. -3151 lei, U. D. – 5264 lei, L. Ș.- 7582 lei, R. Nicușor -7387 lei, A. E. – 6801 lei, N. V. C. – 8919 lei.
A fost obligată pârâta să plătească următorilor reclamanți diferențe salariale în sumă brută reprezentate de c/val orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale pe perioada martie 2011-mai 2012, conform raportului de expertiză, astfel: R. G. - 7289 lei, A. Castela – 2547 lei, D. L. D. – 5508 lei, F. I.- 7084 lei, C. D. – 6986 lei, G. L. M. - 7929 lei, D. M. – 6636 lei, Ș. I.- 8420 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de devalorizare a monedei naționale de la data scadenței la data plății efective la care se va adăuga și dobânda legală.
S-a dispus respingerea celelalte capete de cerere formulate de reclamanți.
A fost obligată pârâta la câte 950 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții au fost pe perioada solicitată martie 2011- mai 2012 angajați ai STUDIOULUI DE RADIO OLTENIA C., cu contract individual de muncă,aspect necontestat de pârâtă în întâmpinare.
Reclamanții au susținut ca în această perioadă au prestat ore suplimentare, peste durata normala a timpului de lucru săptămânal, precum și în timpul zilelor de sărbători legale si a repausului săptămânal, fără ca munca prestată în aceste zile sa fie plătită sau compensata cu timp liber corespunzător.
In conformitate cu prevederile art.109 alin.1 din CMuncii (actual art.112 alin.1 C.Muncii) ,,pentru salariații angajați cu norma întreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe săptămâna", iar potrivit art.110 din CM (actual art.113 din C.M.) ,,repartizarea timpului de munca in cadrul săptămânii este, de regula, uniforma, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu doua zile de repaus", iar ,,in funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta pentru o repartizare inegala a timpului de munca, cu respectarea duratei normale a timpului de munca de 40 de ore pe săptămână".
Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal va fi negociat, conform art.113 alin.1 CM (actual art.116 alin.1 din C.M.), prin contractul colectiv de munca la nivelul angajatorului sau, in absenta acestuia, va fi prevăzut prin regulamentul intern.
Totodată, conform art.113 alin.1 CMuncii (actual art.116 alin.2 din CMuncii) ,,programul de lucru inegal poate funcționa numai daca este specificat expres în contractul individual de munca", aspect neconfirmat insa de probatoriul administrat in cauza.
Conform art.116 (actual art.119 din C.M.) ,,angajatorul are obligația de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspecției muncii aceasta evidenta ori de cate ori este solicitat".
Instanța a mai retinut si prevederile art.117 alin.1 Cmuncii (actual art.120 alin.1 din C.muncii), potrivit cărora ,,munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca săptămânal, prevăzuta de art.109 (actual art.112), este considerata munca suplimentara". Potrivit art.119 C. M., munca suplimentara se compensează prin ore libere plătite in următoarele 30 de zile după efectuarea acestora.
In aceste condiții, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul de lucru.
Potrivit art 38 CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012, activitatea se desfășoară în flux continuu, pe tot parcursul săptămânii, iar durata programului normal de lucru este în general de 8 ore pe zi și 40 de ore săptămânal, care se realizează în săptămâna de lucru de 5 zile.
Potrivit art 41 și 45 din același CCM, timpul de muncă suplimentar este timpul prestat peste programul normal de lucru săptămânal, iar salariații pentru care programul normal de lucru se desfășoară în zilele de sâmbătă și duminică consecutiv beneficiază de 2 zile consecutive de repaus săptămânal în celelalte zile ale săptămânii, dar în această situație vor primi spor la salariu.
Potrivit art 66 din CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012,munca suplimentară efectuată de salariat în limitele prevăzute de C. muncii în cazul în care nu a fost compensată cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile calendaristice după efectuare va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
Orele lucrate suplimentar și necompensate cu timp liber se plătesc dublu.
Munca prestată în zilele de sărbători legale va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
Orele lucrate suplimentar în zilele de sărbători legale se plătesc triplu.
Munca prestată în zilele de sâmbăta si duminica se plătesc cu un spor de week-end de 100%.
Pe lângă drepturile salariale amintite, salariații beneficiază și de timp liber corespunzător, care în caz de neacordare se compensează cu salariul corespunzător duratei acesteia.
Instanța a reținut ca prestarea muncii în condițiile prev.de art.66 din CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012 este probată cu înscrisuri, pe baza cărora chiar angajatorul i-a calculat și plătit drepturile salariale.
In ceea ce privește modul de calcul a drepturilor salariale aferente muncii prestate s-a reținut că durata normală a timpului de lucru este menționată la art.38 din CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012, iar la art.46 din același contract sunt stabilite care sunt zilele declarate nelucrătoare structurate în: zile de repaus săptămânal, zile de sărbători legale și religioase și alte zile libere.
În CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012 la art.66 lit.b s-a menționat ca pentru munca prestată în zilele de weekend salariații primesc un spor de 100%; acest spor se acordă salariaților programați și celor chemați să asigure funcționarea tuturor compartimentelor SRR în zile de sâmbătă și duminică altele decât sărbătorile legale; orele lucrate în aceste zile se plătesc dublu adică la valoarea lor se adaugă un spor de 100%.
La lit.c se menționează că pentru munca prestată în zilele de sărbători legale salariații primesc un spor de 200% iar orele lucrate în aceste zile se plătesc triplu adică la valoarea acestora se adaugă un spor de 200%.
La același articol se prevede că pe lângă drepturile salariale prev.la literele b și c salariații beneficiază și de timp liber corespunzător. În cazul în care pentru munca prestată în aceste zile salariații nu beneficiază de timp liber în următoarele 30 de zile calendaristice, aceștia vor fi plătiți cu salariul corespunzător duratei acesteia.
A rezultat așadar că potrivit acestei clauze din CCM, care reprezintă legea părților potrivit 229 alin 4 C.muncii, clauză care nu a putut fi interpretată decât în favoarea salariatului, reclamanții, în condițiile în care au prestat activitate în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale fără a primi în compensare zile libere, erau îndreptățiți să fie remunerați odată cu salariul corespunzător duratei acestora la care se adaugă sporurile aferente menționate mai sus.
Potrivit art. 41 din CCM, salariații pentru care programul normal de lucru se desfășoară în zilele de week-end beneficiază de 2 zile consecutive de repaus săptămânal în celelalte zile ale săptămânii, dar vor beneficia și de un spor la salariu în condițiile art. 66 lit. b și lit. c din CCM, de unde reiese că timpul lucrat în zilele de sâmbătă și duminică se plătește dublu în luna curentă și încă o dată în luna următoare dacă nu se acordă timp liber corespunzător, iar timpul lucrat în zilele de sărbători legale se plătește triplu în luna curentă și încă o dată în luna următoare dacă nu se acordă timp liber corespunzător.
Interpretarea clauzelor contractuale în acest sens este susținută și de dispozițiile art. 7 din CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012 care prevăd că interpretarea se face în favoarea salariaților, în condițiile în care nu se realizează un consens sau nu există alte reguli de interpretare.
Nu a prezentat relevanță pentru soluționarea cauzei raportul de audit intern ad-hoc sau procesul-verbal întocmit de comisia paritară, de vreme ce ambele ajung la concluzia că există articole din CCM care lasă loc de interpretări în special cu privire la calculul drepturilor salariale și deci este nevoie de o clarificare în acest sens.
Întrucât parata nu a infirmat efectuarea orelor suplimentare sau a orelor lucrate în zile de week-end sau de sărbători legale, ci a afirmat doar ca orele respective au fost plătite in totalitate sau compensate cu timp liber, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru calcularea orelor suplimentare in totalitate si pentru stabilirea diferenței de achitat reclamantului pentru orele neplătite.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de experții Ș. V., P. P. și Alniti M. rezultă că, în perioada martie 2011-mai 2012 inclusiv, reclamanții U. V., B. M. P., M. D. M., U. D., L. Ș.-, R. Nicușor, A. E., N. V. C. au efectuat ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru în zilele de luni până vineri, precum și ore lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
În consecință, reclamanții au avut dreptul la plata unor diferențe de drepturi bănești în sumă brută reprezentate de c/val orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru în zilele de luni până vineri, a orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale pe perioada martie 2011-mai 2012, conform raportului de expertiză, astfel:U. V. -8178 lei, B. M. P. 6361 lei, M. D. M. -3151 lei, U. D. – 5264 lei, L. Ș.- 7582 lei, R. Nicușor -7387 lei, A. E. – 6801 lei, N. V. C. – 8919 lei.
Tot din raportul de expertiză a rezultat că reclamanții R. G., A. Castela, D. L. D., F. I., C. D., G. L. M., D. M., Ș. I. au efectuat ore în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
În consecință, reclamanții au dreptul la plata unor diferențe de drepturi bănești în sumă brută reprezentate de c/val orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale pe perioada martie 2011-mai 2012, conform raportului de expertiză, astfel: R. G. - 7289 lei, A. Castela – 2547 lei, D. L. D. – 5508 lei, F. I.- 7084 lei, C. D. – 6986 lei, G. L. M. - 7929 lei, D. M. – 6636 lei, Ș. I.- 8420 lei.
Din aceste sume brute urmează a se scade impozitele și contribuțiile datorate de fiecare salariat, respective de angajator, în condițiile legii.
Experții au mai reținut că orele în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale au fost pontate corect de către angajator, însă la plata lor nu au fost respectate cerințele art. 66 lit a,b,c,d CCM.
Tot experții au mai reținut că și angajatorul plătește un spor la orele lucrate în aceste zile însă într-un cuantum mai mic decât cel legal.
Conform art.161 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant.
Instanța a apreciat că dobânda legală poate fi acordată, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1084 care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu indicele de devalorizare a monedei naționale urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite.
Astfel temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de dispozițiile O.G. nr. 13/2011 (în vigoare la data introducerii acțiunii), iar actualizarea își are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei.
De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate.
Așadar, actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.
În ceea ce privește orele care au fost prestate conform graficului de lucru, experții au reținut că părțile nu au prezentate documente primare,respectiv grafice de lucru /condici de prezență ,semnate și aprobate de cei în drept ,din care să rezulte că reclamanții au prestat ore suplimentare ,altele decât cele la care experții au calculat diferențe de achitat reclamanților,motiv pentru care instanța va respinge acest capăt de cerere formulat de reclamanți.
Cu privire la plata orelor suplimentare lucrate peste programul normal de lucru în zilele de luni până vineri, pentru reclamanții R. G., A. Castela, D. L. D., F. I., C. D., G. L. M., D. M., Ș. I., experții nu au găsit diferențe de achitat acestora, motiv pentru care instanța a respins capătul de cerere formulat de aceștia privind obligarea pârâtei la plata c/val acestor drepturi.
În ceea ce privește orele lucrate în regim de delegație există o interdicție expresă prevăzută de lege – art. 4-5 din Anexa la HG nr. 1860/2006 – care împiedică plata de ore suplimentare, specificând că se poate acorda numai timp liber în compensare.
Prin urmare, pentru orele respective, în măsura în care există se poate solicita numai timp liber în compensare, iar nu drepturi bănești.
Față de cele expuse mai sus, instanța a admis în parte acțiunea precizată.
A obligat pârâta să plătească următorilor reclamanți diferențe salariale în sumă brută reprezentate de c/val orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru în zilele de luni până vineri, a orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale pe perioada martie 2011-mai 2012, conform raportului de expertiză, astfel:U. V. -8178 lei, B. M. P. 6361 lei, M. D. M. -3151 lei, U. D. – 5264 lei, L. Ș.- 7582 lei, R. Nicușor -7387 lei, A. E. – 6801 lei, N. V. C. – 8919 lei.
De asemenea, a obligat pârâta să plătească următorilor reclamanți diferențe salariale în sumă brută reprezentate de c/val orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale pe perioada martie 2011-mai 2012, conform raportului de expertiză, astfel: R. G. - 7289 lei, A. Castela – 2547 lei, D. L. D. – 5508 lei, F. I.- 7084 lei, C. D. – 6986 lei, G. L. M. - 7929 lei, D. M. – 6636 lei, Ș. I.- 8420 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de devalorizare a monedei naționale de la data scadenței la data plății efective la care se va adăuga și dobânda legală.
A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanți.
In baza art.453 C.proc.civ., a obligat pârâta la câte 950 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant reprezentând onorariu de avocat -700 lei și onorariu de expert desemnat de instanță -250 lei, cheltuieli de judecată efectuate de fiecare reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL DE RADIO OLTENIA C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispoz. art. 66 CCM.
Astfel, dispozițiile art.66 din CCM ce reglementează modalitatea de plată a muncii suplimentare efectuată de salariat trebuiesc interpretate în coroborare cu dispozițiile ce reglementează specificul activității pârâtei SRR (conform Contractului Colectiv de Muncă) - dispoziții ce reglementează timpul de muncă
Astfel, așa cum s-a arătat și în întâmpinare în cadrul SOCIETATII ROMÂNE DE RADIODIFUZIUNE activitatea se desfășoară în flux continuu în condiții specifice pe tot parcursul săptămânii, potrivit art.38 din CCM, toate cele 7 zile ale săptămânii fiind considerate zile lucrătoare. De asemenea, programul de activitate întocmit de către angajator trebuie să cuprindă o perioadă de cel puțin o săptămână calendaristică fiind adus la cunoștința salariatului cu cel puțin 48 de ore înainte. În programul de activitate redacțională astfel planificat, trebuie precizată cu exactitate prestarea orelor suplimentare și timpul liber acordat salariatului.
Timpul de muncă suplimentar este timpul prestat peste programul normal de lucru săptămânal și se înregistrează la sfârșitul lunii în care a fost prestat.
În mod greșit se solicită plata unor ore suplimentare care nu au fost evidențiate în pontaje dar ar fi fost prestate conform graficului de lucru, în condițiile în care graficele de lucru săptămânale și /sau lunare nu pot constitui o bază de calcul pentru drepturi salariale ,fiind de fapt niște formulare create în interior și decirculație internă, ce se pot modifica.
Singurele documente de calcul sunt foile colective de prezență întocmite de șefii de compartimente și avizate de redactorul sef, foi individuale de prezență există numai la șoferi, dar acestea nu ajung la compartimentul de contabilitate fiind centralizate tot într-o foaie colectivă de prezență.
Prin graficul de lucru - comunicat conform prevederilor legale, fiecare salariat are de prestat 40 ore săptămânal (30 sau 35 ore săptămânal în cazul programului de lucru de 7 sau 6 ore ) în 5 din cele 7 zile, indiferent care ar fi acestea, în funcție de programul de activitate al studioului de radio ,cu condiția respectării dispozițiilor cuprinse în Cap III pct 3 -Timpul normal de odihnă.
Pentru munca prestată într-o zi de sâmbătă, duminică se plătește dublu (art. 66 lit. b din CCM) iar pentru munca prestată în zile de sărbători legale se plătește triplu (art. 66 lit.e din CCM).
Pe lângă aceste drepturi salariale prevăzute la lit. b si c salariații beneficiază și de timp liber corespunzător, iar în cazul în care pentru munca prestată în aceste zile salariații nu beneficiază de timp liber corespunzător în următoarele 30 zile calendaristice aceasta va fi plătită cusalariul corespunzător duratei acesteia –art. 66 lit. c al 4 din CCM.
Interpretarea acestei norme este categoric în sensul caracterului neplătit al timpului liber acordat, plata fiind într-o teză subsidiară condiționată de neacordarea acestui timp liber în următoarele 30 zile calendaristice.
Prin organizarea activității se are în vedere că acordarea zilelor libere să se facă în termenul prevăzut de CCM, astfel încât să nu se ajungă la plata suplimentară, conform art. 66 lit. c al. Ultim.
De exemplu într-o săptămână programarea activității se poate face în felul următor L-8 ore, M- 8 ore, M liber, J-8 ore V liber, S- 8 ore, D- 8 ore ,salariatul primind astfel contravaloarea a 40 ore, plus încă o dată contravaloarea celor 16 ore lucrate sâmbăta și duminica, timpul liber fiind deja asigurat în acest sens.
O altă critică se referă la faptul că este nelegală și motivarea instanței potrivit căreia în soluționarea cauzei nu are relevanță raportul de audit intern din anul 2009.
Prin raportul de audit ad hoc privind sesizarea Asociatei Profesionale Radio din 4 05 2009 s-a constatat, în urma verificărilor efectuate că Radio C. a respectat art. 66 b plus c din CCM prin programul normal de lucru acordând numai drepturi duble salariale precizate .
Acordarea de zile libere plătite, concluzionează raportul de audit, conform solicitărilor sindicale apare necesară dacă în cele doua zile asimilate celor de week-end salariații respectivi ar fi efectuat activități suplimentare față deprogramul normal de lucru afișat inițial, nefiind cazul în speță.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept invocă dispoz. art. 456 și urm. C.pr.civilă.
La data de 06.10.2014 intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respinge rea apelului ca neîntemeiat, menținea instanței de fond ca fiind legală și temeinică cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat pentru fiecare reclamant, conform cheltuielilor anexate.
Apelul este nefondat.
Așa cum a reținut și instanța de fond, Potrivit art. 38 CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012, activitatea se desfășoară în flux continuu, pe tot parcursul săptămânii, iar durata programului normal de lucru este în general de 8 ore pe zi și 40 de ore săptămânal, care se realizează în săptămâna de lucru de 5 zile.
Potrivit art. 41 și 45 din același CCM, timpul de muncă suplimentar este timpul prestat peste programul normal de lucru săptămânal, iar salariații pentru care programul normal de lucru se desfășoară în zilele de sâmbătă și duminică consecutiv beneficiază de 2 zile consecutive de repaus săptămânal în celelalte zile ale săptămânii, dar în această situație vor primi spor la salariu.
Potrivit art. 66 din CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012,munca suplimentară efectuată de salariat în limitele prevăzute de C. muncii în cazul în care nu a fost compensată cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile calendaristice după efectuare va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
Orele lucrate suplimentar și necompensate cu timp liber se plătesc dublu.
Munca prestată în zilele de sărbători legale va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
Orele lucrate suplimentar în zilele de sărbători legale se plătesc triplu.
Munca prestată în zilele de sâmbăta si duminica se plătesc cu un spor de week-end de 100%.
Pe lângă drepturile salariale amintite, salariații beneficiază și de timp liber corespunzător, care în caz de neacordare se compensează cu salariul corespunzător duratei acesteia.
Instanța a reținut ca prestarea muncii în condițiile prevăzute de art.66 din CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012 este probată cu înscrisuri, pe baza cărora chiar angajatorul i-a calculat și plătit drepturile salariale.
În aceste condiții susținerile apelantei în sensul că graficele de lucru săptămânale și lunare nu pot constitui o bază de calcul pentru drepturile salariale nu poate fi primită, chiar dacă sunt formulare cu circuit intern.
Ele au fost întocmite tocmai de către angajator iar acesta nu a dovedit că nu au fost respectate de către salariați.
In ceea ce privește modul de calcul a drepturilor salariale aferente muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, zile de sărbători legale și religioase și alte zile libere.
În CCM la nivel de SRR pe anii 2009-2012 la art.66 lit.b s-a menționat ca pentru munca prestată în zilele de weekend salariații primesc un spor de 100%; acest spor se acordă salariaților programați și celor chemați să asigure funcționarea tuturor compartimentelor SRR în zile de sâmbătă și duminică altele decât sărbătorile legale; orele lucrate în aceste zile se plătesc dublu adică la valoarea lor se adaugă un spor de 100%.
De asemenea, la lit.c se menționează că pentru munca prestată în zilele de sărbători legale salariații primesc un spor de 200% iar orele lucrate în aceste zile se plătesc triplu adică la valoarea acestora se adaugă un spor de 200%.
La același articol se prevede că pe lângă drepturile salariale prevăzute .la literele b și c salariații beneficiază și de timp liber corespunzător. În cazul în care pentru munca prestată în aceste zile salariații nu beneficiază de timp liber în următoarele 30 de zile calendaristice, aceștia vor fi plătiți cu salariul corespunzător duratei acesteia.
Din interpretarea acestor prevederi reiese că salariații care prestează activitate în aceste zile beneficiază atât de sporurile respective cât și de acordarea timpului liber astfel că susținerea apelantei în sensul că plata respectivă este condiționată de neacordarea timpului liber nu poate fi primită.
Nefondată este și critica referitoare la considerentele instanței cu privire la raportul de audit, acesta neputând avea caracterul unei norme de reglementare pe de o parte, iar pe de altă parte așa cum a reținut instanța de fond chiar în cuprinsul acestuia s-a reținut că este nevoie de clarificări în privința modului de calcul al drepturilor salariale.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 453 C.pr. civilă. va fi obligată apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL DE RADIO OLTENIA C. către fiecare intimat - reclamant la câte 700 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL DE RADIO OLTENIA C.,cu sediul în București ,.. 60-64,sector 1, împotriva sentinței civile nr.4150/30.06.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații N. V. C., A. E., A. CASTELA M., B. M. P., C. D., D. L. D., D. M., F. I., G. L. M., L. Ș., M. D. M., R. NICUȘOR, R. G., Ș. I., U. V., U. D., toți cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat G. B., C.,..13,., .,
Obligă apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL DE RADIO OLTENIA C. către fiecare intimat - reclamant la câte 700 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Președinte, M. P. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.Jud.M.P./03.12.2014
Tehn.I.C./Ex.4/
Jud.Fond/E. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








