Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4293/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4293/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 11566/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4293
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantii P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., A. M., T. I., M. O. I. E., T. O., S. N. V., T. C., H. Lucreția, S. G. M., cu domiciliul ales în Reșița, .-4, jud. C. S., pârâtii M. P. - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în Bucuresti, ., sector 5, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M.- ÎN NUMELE MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Dr.Tr.S., Piața R. N., nr.1, împotriva sentinței civile nr. 1659 din 1 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA ÎN NUME PROPRIU ȘI PENTRU P. DE PE L. TRIBUNALUL C.- S., având ca obiect drepturi bănești - dobânda legală privind sporul de confidențialitate de 15% (începând cu 01.05.2006 și respectiv 15.02.2005).
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelurile au fost declarate și motivate în termen legal iar prin conținutul motivelor scrise, apelanții au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 al.1, pct.2 teza finală și art. 223 alin.3 Cod Procedură Civilă., după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea apelurilor:
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr.1659 din 1 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, s-a disjuns acțiunea față de reclamanții J. D., C. F., M. N.-G., T. O., V. L. și C. Jenică CNP_ și s-a fixat termen la data de 25.04.2014.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., A. M., T. I., M. O. I. E., T. O., S. N. V., T. C., H. Lucreția, S. G. M. și pe pârâții MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, București, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, P. de pe lângă Tribunalul C. – S. și Ministerul Finanțelor Publice, București.
S-au respins excepțiile invocate.
Au fost obligați pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și P. de pe lângă Tribunalul C. S. să plătească reclamantei A. M. dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr. 1471/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ modificată prin decizia nr. 18/12.01.2010 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. 404._ începând cu data introducerii acțiunii și până la plata plății integrale a sumelor datorate.
Au fost obligați pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și P. de pe lângă Tribunalul C. S. să plătească reclamanților dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr. 1122/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ modificată prin decizia nr. 101/21.01.2010 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în același dosar, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata plății integrale a sumelor datorate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., A. M., T. I., M. O. I. E., T. O., S. N. V., T. C., H. Lucreția, S. G. M.. au avut la data promovării prezentei acțiuni calitatea de procurori și grefieri în cadrul pârâtului MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul C.-S. potrivit mențiunilor din adresa nr. 1976/X/2/2014 depusă la dosar.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M. în soluționarea cauzei invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art.127 noul C.proc.civ. potrivit cărora la alin.1 se prevede că „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, iar potrivit alin.3 „ Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.
Astfel, față de aceste dispoziții se constată că în speță reclamanții au înțeles să introducă acțiune la Tribunalul M. fiind respectată cerința impusă de dispoziția legală invocată, respectiv instanța judecătorească de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, respectiv P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în circumscripția căreia se află P. de pe lângă Tribunalul C.-S., unde reclamanții îți desfășoară activitatea, în cauză fiind vorba de o competență facultativă.
Prin sentința civilă nr.1122/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul C. S., modificată prin Decizia nr.101/21.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, au fost obligați pârâții M. P. –P. de pe lângă ÎCCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și P. de pe lângă Tribunalul C.-S. să plătească reclamanților c/val. sporului de confidențialitate de 15% începând cu data de 01.05.2006 și până la data de 12.11.2009, sume ce urmau a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective pentru reclamanții P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., T. I., M. O. I. E., T. O., S. N. V., T. C., H. Lucreția, S. G. M..
Prin sentința civilă nr.1471/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul A., modificată prin Decizia nr. 18/12.01.2010 a Curții de Apel Timișoara, au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Ministrul P. – P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministrul P. – P. de pe lângă Tribunalul A. să plătească reclamantei A. M. sporul de confidențialitate în procent de 15%, calculat la indemnizația brută lunară începând cu data de 15.02.2005 și până la data de 12.11.2009, sume ce urmau a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța reține că, prin aceste hotărâri judecătorești irevocabile reclamanților li s-au recunoscut aceste drepturi salariale care nu le-au fost achitate, în speță însă pârâții fac referire la O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute și titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care s-a dispus că acordarea acestor drepturi de natură salarială se va realiza eșalonat în trei tranșe între anii 2010-2012, apoi la O.U.G nr.45/2010 de modificare a O.U.G.71/2009 prin care s-au prorogat termenele de plată ale celor trei tranșe, pentru anii 2012, 2013, 2014, apoi la Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. 71/2009 care a modificat termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 și a prevăzut o procedură de executare în 5 tranșe stabilite pentru anii 2012-2016, precum și faptul că sumele urmează a fi actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
Actele normative invocate de pârâți se referă la modul de plată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, ori în speță, reclamanții solicită plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii la plată, a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâre judecătorească irevocabilă, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume, cu titlu de reparare a prejudiciului produs.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. P. –P. de lângă ICCJ și Ministrul P. - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă pentru următoarele argumente:
Termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care pârâții au făcut-o prin plata la sfârșitul lunii septembrie 2010 a unei părți din suma datorată respectiv 12 % din cota 34 % aferentă anului 2010 după cum a fost stipulat în OUG 71/2009, prin plățile aferente anului 2012 precum și prin cele aferente anului 2013 din suma datorată, așa cum de altfel susține și pârâtul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Conform fostului art. 16 din Decretul 167/1958, aplicabil prescripțiilor extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare noului cod civil, precum și cele începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Legii nr.71/2011, de punere în aplicare a Noului C. civ., prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția….. c) printr-un act începător de executare, dispoziții care sunt incidente în cazul de față și care au fost preluate și de dispozițiile art.2537 Noul C.civ. și al cărui efect constă tocmai în ștergerea prescripției extinctive începute și începerea, după întrerupere a cursului unei noi prescripții extinctive.
Or, prin O.U.G nr.71/2009 și actele normative ulterioare care au reglementat modul de plată a sumelor restante din hotărâri judecătorești și efectuarea de către pârâți a unei plăți parțiale echivalează cu o recunoaștere a dreptului iar, când această recunoaștere intervine după împlinirea termenului de prescripție, aceasta valorează renunțare la prescripție.
Cu privire la chemarea în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța urmează a admite acțiunea față de acest pârât, întrucât este un organ central al administrației de stat, care are obligația de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale principale și a drepturilor auxiliare drepturilor salariale (dobândă legală, actualizare cu indice de inflație),ordonatorilor principali de credite care la rândul lor au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale. Pentru creanțele inițiale stabilite prin hotărâri judecătorești, reclamanții au titluri executorii, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlurile executorii au fost eșalonate independent de voința lor, creanțele urmând a fi executată în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că aceste creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență așa cum susțin pârâții, cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, că termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței iar obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
În speță, nu este vorba de astfel de creanțe, întrucât creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii, potrivit art.289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că aceste creanțe au devenit certe, lichide și exigibile de la data pronunțării hotărârii
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții solicită o despăgubire care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor pentru neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
În raport de data la care creanțele au devenit scadente, prezentul litigiu nu cade sub incidența noului Cod civil, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor.
În aceste condiții, potrivit disp.art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la desdăunare, care potrivit art.1082 cod civil constă în daune interese pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, chiar dacă debitorul nu este de rea credință.
Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil, potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanții, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.3711 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanții prin actele normative menționate mai sus au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărârile judecătorești pentru care solicită dobânda legală.
Referitor la susținerea pârâților care învederează că, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei, se impun următoarele precizări:
Prin neexecutarea integrală a creanțelor, la data când erau datorate adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare.
Prin acordarea acestor creanțe actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (art.1084 Cod civil), având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată care cuprind dobânda legală, așa cum prevăd disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Sub aspectul momentului de la care sunt datorate dobânzile de către debitor, instanța reține că:.
În speță, debitorii nu sunt de drept în întârziere, nefiind incidente ipotezele prevăzute de art.1079 Cod civil, iar creanța nu face parte din categoria celor pentru care, după lege, să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd dispozițiile art.1088 alin.2 Cod civil.
În aceste condiții dobânzile sunt datorate de la data când au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, iar nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă, respectiv, de la data la care sentințele au devenit executorii.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și P. de pe lângă Tribunalul C.-S. la plata dobânzii legale pentru sumele datorate și rămase neexecutate stabilite prin: sentința civilă nr.1122/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul C. S., modificată prin Decizia nr.101/21.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara pentru reclamanții P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., T. I., M. O. I. E., T. O., S. N. V., T. C., H. Lucreția, S. G. M. și prin sentința civilă nr.1471/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul A., modificată prin Decizia nr. 18/12.01.2010 a Curții de Apel Timișoara, pentru reclamanta A. M. începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 09.12.2013 și până la data plății integrale a sumelor datorate.
Împotriva acestei sentințe au declarat pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - în Numele Ministerului Finanțelor Publice, precum și reclamanții P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., A. M., T. I., M. O. I. E..
În apelul lor reclamanții au considerat soluția pronunțată de instanță, netemeinică și nelegală, luând în considerare următoarele aspecte:
Hotărârile privind creanțele datorate de pârâți sunt definitive și executorii de la data pronunțării, conform dispozițiilor art. 274 codul muncii, republicat și ca atare de la această dată sunt puși pârâții în întârziere, pentru acoperirea integrală a prejudiciului rezultat prin neachitarea drepturilor salariale, care fac obiectul celor patru titluri executorii.
În aceste condiții, dobânzile nu pot curge de la data cererii de chemare în judecată, așa cum a apreciat instanța de fond, dispozițiile art. 1088 alin. 2 cod civil, potrivit cărora daunele interese nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept sunt aplicabile numai în materia neexecutării unor obligații contractuale, când este necesară punerea în întârziere a debitorului, prin notificare, prin intermediul executorilor judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 1079 cod civil sau cererea de chemare în judecată a debitorului, nu și în materia titlurilor executorii. Prin urmare, momentul nașterii dreptului la dobânzi nu este cel al cererii de chemare în judecată așa cum a susținut, în motivare, instanța de fond.
Mai mult, începând cu data de 01 octombrie 2011, fiind în prezența dobânzilor ca obligații succesive și distincte de aceea de plată a drepturilor salariale neachitate și nu accesorie, sunt incidente dispozițiile noului cod civil, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 și alin. 6 noul cod civil. În acest sens, s-a apreciat că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, constând în neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată, a fost săvârșită succesiv, pentru creanțele neachitate, și pentru cele achitate după această dată, după . noului cod civil, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 1531 și art. 1535 noul cod civil, așa cum s-a susținut și în acțiunea introductivă.
În drept, invocă dispozițiile art. 476 alin. 1 și art. 480 alin. 2 noul cod de procedură civilă, art. 274 codul muncii, republicat, art. 1088 alin. 2 cod civil, art. 6 alin. 1 și alin. 6, art. 1531 și art. 1535 noul cod civil
1. În apelul său, M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită instanței de control judiciar ca, în conformitate cu dispozițiile art.4
alin.l Cod procedură civilă, art.477 alin 1 Cod procedură civilă să verifice în limite
cererii de apel aplicarea legii de către prima instanță.
2. Critică soluția instanței pentru netemeinicie și nelegalitate, față de respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel, față de data formulării acțiunii de către reclamanți raportată la dat pronunțării hotărârilor judecătorești reprezentate de sentința civilă nr.1471/22.10.200 pronunțată de Tribunalul A. și sentința civilă nr.1122/27.10.2009 a Tribunalului C. S. în dosarul nr._ , cu luarea în considerare a prevederilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2010, potrivit cărora „ prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit „reiterează excepția prescripției dreptului material al acțiune al reclamanților, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din" același act normativ „ dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Față de cele expuse, solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii
reclamanților ca prescrisă.
Instanța de fond a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în mod obligatoriu, prin Decizia nr. 2 pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014, în recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că, în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I și art.1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii vând ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Nu poate fi considerat a fi refuz de executare a titlurilor executorii din partea debitorilor, având în vedere dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Titlul executoriu invocat de reclamantă intră sub incidența dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, care reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun, în sensul că acordă un termen de 6 luni instituțiilor publice debitoare în vederea includerii în buget a sumelor necesare achitării sumelor stabilite prin titluri executorii. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
La data de 20 iunie 2008 a fost emis un act normativ cu caracter derogator de la
prevederile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, respectiv Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 75 din 11 iunie 2008, prin care s-a statuat că plata sumelor stabilite prin
titlurile executorii emise până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se va realiza
eșalonat in termen de 18 luni de la . ordonanței.
In aplicarea acestor dispoziții legale, prin Ordinul nr. 3774/C al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit o modalitate de plată, în trei tranșe, în luna octombrie 2008 - 30%, în luna martie 2009 - 30% și în luna octombrie 2009 - 40%.
In prezent, după declararea ca neconstituționale a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2008, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 18/2010 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, act normativ ce stabilește plata eșalonată a drepturilor salariale obținute prin titluri executorii, suspendarea executării hotărârilor judecătorești devenite executorii și coordonatele unei proceduri coerente și unitare de executare a acestor hotărâri.
Concluzia care se desprinde este aceea că titlurile executorii invocate de reclamanți sunt supuse prevederilor cuprinse în actele normative menționate mai sus, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 în ceea ce privește termenul de 6 luni prevăzut de 2, și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71 din 17 iunie 2009, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010 în ceea ce privește eșalonarea executării obligațiilor cuprinse în titlurile executorii.
Fără a încerca obținerea unei întârzieri în îndeplinirea obligațiilor rezultate din hotărâri judecătorești, pârâtul a adoptat măsurile necesare pentru ca hotărârile pronunțate să fie executate.
In îndeplinirea obligației pozitive de a adopta măsurile necesare pentru punere în executare a hotărârilor judecătorești, pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reprezentant legal, a întreprins demersuri pe lângă autoritățile publice pentru a obține sumele necesare (în acest sens adresele către Ministerul Finanțelor Publice nr. 3733/C/2008 din 23.01.2009, nr.1049/C/2009 din 26.05.2009, nr.1049/C/2009 i 9.06.2009, nr.519/C3 din 17.06.2008 și nr.545/C3 din 23.06.2008, nr. 2106/C/2009 i 01.10.2009 și nr. 815/C/2010 din 04.05.2010.
Așadar, obligațiile de mijloace exoneratoare de răspundere conform legii anume luarea măsurilor rezonabile pentru a putea executa hotărârile judecătorești - au fost îndeplinite.
In jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că hotărârile judecătorești trebuie corect executate. Sub aceste aspect, Curtea a conchis că „ art. 6 din Convenție se opune ideii ca o autoritate publică să nu execute pur și simplu o hotărâre judecătorească pronunțată împotriva sa ... ori să întârzie îndeplinirea obligațiilor care i-au fost atribuite ..." Pe de altă parte, Curtea Europeană a statuat că „... neexecutarea datorată unor dificultăți financiare poate justifica întârzierea în punerea în executare a hotărârii .... fără a aduce atingere substanței dreptului la executare".
In acest sens, nu se poate reține că pârâtul refuză să execute integral o hotărâre judecătorească atât timp cât nu se dispune asupra existenței sau inexistenței dreptul reclamanților de a primi indexările solicitate, deoarece aceste drepturi salariale vor acordate în modalitatea și limitele stabilite de Ordonanța de Guvern nr. 71/2009. Pe această cale nu se aduce atingere vreunui drept al reclamanților, atâta vreme cât dreptul în sine r este pus în discuție.
Tocmai de aceea pârâtul are obligația pozitivă de a adopta măsurile necesare pentru punerea efectivă în executare a hotărârilor judecătorești, măsuri ce se vor desfășura sub imperiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată prin Ordonanța Urgență a Guvernului nr.45/2010 (aspect necontestat de nici una dintre părți) în condițiile alocării fondurilor bănești necesare de către Ministerul Finanțelor Publice.
Prin urmare, M. P. încadrează executarea acestor sentințe în prevederile legii, demersul său fiind compatibil cu executarea obligației de mijloace pentru a proteja drepturile tuturor creditorilor.
În baza principiului mai sus-menționat Curtea precizează că „ ....nu este vorba de obligație de rezultat - și cu atât mai puțin de o garanție - ci despre o obligație de mijloace - măsuri rezonabile" pentru executarea hotărârii judecătorești.
Dispozițiile Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 71/2009 au fost declarate constituționale de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, precum și prin decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 9 aprilie 2010, fiind respinse criticile de neconstituționalitate aduse.
Curtea Constituțională a reținut în esență: „Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii)". în acest context, perioadele de prelungire a fazei de executare de 8 luni, 10 luni, dar și de 2 ani și 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date (Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Hotărârea Burdov împotriva Rusiei, precizată, paragraful 30; Hotărârea Societe de gestion du Port de Campoloro împotriva Franței, din 26 septembrie 2006, paragraful 62; Cererea nr. 36.575/02, V. Sergeyevich Kornilov împotriva Ucrainei, Decizia de admisibilitate din 7 octombrie 2003; Cererea nr. 6.493/03, Aleksey Fedorovich Mamon împotriva Ucrainei, Decizia de admisibilitate din 9 mai 2005; Cererea nr. 60.858/00, Vasyl Petrovich Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002).
Mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în nici un mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea unor ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica."
Stabilind că dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 sunt în concordanță atât cu normele constituționale, cât și cu legislația europeană și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională statuează că „Proporționalitatea măsurii de eșalonare este un concept cu conotații variabile, jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului fiind evolutivă. Tendința acesteia este de limitare a marjei de apreciere a statului, fără însă ca prin aceasta să îi nege dreptul de a-și acorda un termen rezonabil în care să identifice mecanismele de plată și sursele de finanțare necesare.
O altă dovadă a respectării de către M. P. a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010, este faptul că prin Ordinul nr. 96 din 12 aprilie 2010 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-au stabilit termenele și modalitățile de calcul ale sumelor de plată prevăzute în titluri executorii având ca acordarea de drepturi salariale personalului din cadrul Ministerului P..
5. În cauză nu poate fi vorba nici de o ingerință din partea statului în dreptul
proprietate al creditorului în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, în condițiile care, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, privarea de un bun, prevăzută de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere întotdeauna aflată sub controlul Curții Europene a Drepturilor Omului; totodată, privarea de un bun trebuie să proporțională cu scopul urmărit.
În acest sens, s-a statuat că restrângerea dreptului este contrară Convenției numai
dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei, 200"
anume dacă încalcă principiul legalității.
Principiul legalității înseamnă existența unor norme de drept intern suficient < accesibile,="" previzibile,="" precise="" și="">
Or, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009, cu modificările ulterioare răspunde exigențelor de previzibilitate, de precizie, accesibilitate și nediscriminare.
Întrucât se adresează tuturor creanțelor din sistemul bugetar) prevăzute de normele comunitare în materie, modalitatea de executare eșalonată fiind prevăzută de lege (care a fost edictată de organismul abilitat și a fost publicată în Monitorul Oficial al României) și adoptată pe o perioadă determinată și este justificată de incidența unei situații extraordinare, potrivit dispozițiilor art.115 alin.4 din Constituție, în sensul că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința autorităților statale care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economico-financiară a statului român.
În această ordine de idei, în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că: "(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare...." (par. 23).
Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Mecanismele stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 asigură așadar executarea integrală a titlului, fără a aduce atingere substanței drepturilor recunoscute, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume în contextul circumstanțelor excepționale, reprezentate de condițiile economice generale extrem de dificile, grav deficit bugetar actual, acută criză economică națională și internațională.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în situații excepționale statele pot interveni în procedura de executare, cu condiția ca o asemenea intervenție să nu aibă drept consecință împiedicarea, invalidarea sau întârzierea de o manieră excesivă a executării, or, măsura preconizată reprezintă o amânare a executării pe o perioadă rezonabilă în sensul Constituției și Convenției și este adoptată în scopul unic al identificării, în condițiile actuale de severă criză economică, a soluțiilor pentru acoperirea acestor cheltuieli bugetare.
In acest sens s-a pronunțat prin decizia sa din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului respingând ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza "D. și alții împotriva României".
In cauza precizată, reclamanții invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne au refuzat să pună în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
In motivarea hotărârii sale, CEDO a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoaște reclamanților drepturi de natură patrimonială.
CEDO a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
CEDO a mai argumentat că reclamanții au primit până în prezent o fracție
semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii cu privire la o eventuală
intenție a Guvernului de a nu respecta calendarul plăților pentru viitor.
6. Prin sentința judecătorească, de care se prevalează intimații-reclamanți, angajatorul a fost tras la răspundere pentru neîndeplinirea obligației de plată a salariului fiind reparat prejudiciul produs reclamantei prin neplata drepturilor salariale și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, actualizate cu indicele de inflație.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Codul muncii:,, Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".In situația prevăzută de art. 161 alin. 4 din Codul muncii: „întârzierea nejustificată a plății salariului și neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Sintagma „actualizarea cu indicele de inflație" trebuie înțeleasă, în sensul evaluării
daunelor - interese în așa fel încât să nu se ajungă la a obliga pârâții la plata unei dobânzi
la dobândă (cunoscută sub denumirea de anatocism).
Potrivit legislației în vigoare termenul de "dobândă" este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenta unei convenții încheiate între părți.
Astfel, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar dispune:
"Art. 1. Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru
restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. -
Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
Dacă nu se precizează altfel, termenul de "dobândă" din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
Textul citat se aplică pe de o parte, întârzierii în executarea oricărei creanțe bănești (dobânda penalizatoare), iar pe de altă parte se aplică ori de câte ori o creanță bănească este producătoare de dobândă, oricare ar fi caracteristicile creanței sau motivul pentru care aceasta generează dobândă (dobânda remuneratorie).
Totodată, conform art.197 pct.11 și art. 221 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), a fost
introdus articolul 101 care prevede: "Dispozițiile art. 1.535 și 1.538 -1.543 din Codul civil
sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".
Legea nr.287/2009 privind Codul civil al României, republicată în Monitorul
Oficial nr. 505 din data de 15 iulie 2011, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011,
dispune:
Potrivit art. 1489 din Noul Cod civil: „dobânda este cea convenită între părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege .
Între părți, insă, nu există un contract a cărui clauză să cuprindă acordarea dobânzii pentru neexecutarea obligației și nici legiuitorul nu prevede plata unei dobânzi pentru sumele de bani rezultate din hotărâri judecătorești (drepturile salariale nu sunt producătoare de dobânzi) astfel că dovada neexecutării obligației nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului produs prin întârziere( art.1537 din Noul Cod civil).
Potrivit art. 1535 care reglementează daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești „(1) In cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic."
Din textele legale citate rezultă fără putință de tăgadă ca și condiție a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) preexistenta unei convenții încheiată între părți.
Or, în prezenta cauză nu există nici o convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile privind dobânda legală nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
Principiile care guvernează aplicarea dobânzii legale, ca daune - interese moratorii, fac neîntemeiată cererea privind acordarea unor sume( cu titlu de reparație a unui prejudiciu) la care să se adauge atât suma actualizată cu indicele de inflație cât și dobânda aplicată aceleiași sume.
Mai mult consideră că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat (art.1201 din Codul civil întrucât asupra acordării drepturilor salariale și actualizării sumelor cu indicele de inflație( daune - interese echivalente cu dobânda) tribunalul s-a pronunțat prin hotărâri definitive și irevocabile, iar acordarea dobânzii printr-o altă hotăra: ar face decât să indice existența triplei identități).
Potrivit art. 161 din Legea nr. 53/2003 republicată privind Codul muncii: „Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor."
Neîndeplinirea obligației stipulată în titlurile executorii nu este o întârziere nejustificată a plății, în sensul art.161 Codul muncii.
Art. 166 alin. 4 din Codul muncii prevede:„întârzierea nejustificată a plății sale sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese ; repararea prejudiciului produs salariatului.
Plata sumelor acordate prin hotărâri judecătorești, având ca obiect dreptul natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar, așa cum este hotărârea de se prevalează reclamanta, devenite executorii până la data de 31 decembrie 201. realizează după procedura de executare specială prevăzută de Ordonanța de Urgență Guvernului nr.71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, deci nu poate fi vorba de întârziere nejustificată.
Nu se poate pune problema unei neexecutări a obligației și de acordare a
dobânzi, întrucât obligația stabilită în sarcina debitorului prin hotărârile judecătorești
este o obligație pură și simplă ci presupune împlinirea termenului impus prin lege (anul
2016).
Această modalitate a afectat obligația stabilită în sarcina debitorului care, în mod
justificat, a întrerupt executarea obligației, iar creditorul nu este îndreptățit la realiza
dreptului (art.1516 din Noul Cod civil).
Altfel spus, îndeplinirea obligației (în sensul art.1537 din Noul Cod civil) este
afectată de termenul prevăzut de Legea nr. 230 din 5 decembrie 2011 pentru aprobarea
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute
titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul
bugetar, în sensul executării titlurilor executorii în mod eșalonat.
Textele legale invocate dovedesc faptul că întreruperea executării are justificare legitimă și obiectivă, simplele afirmații ale reclamanților (neînsoțite de înscris expertize etc. potrivit art. 1169 din Codul civil și art.1373, art. 1357, art. 1537 din Noul G civil) nu conduc automat la concluzia producerii unui prejudiciu și la angajare" răspunderii patrimoniale a angajatorului.
În cauza de față nu poate fi antrenată nici răspunderea civilă delictuală întrucât nu sunt întrunite condițiile legale și anume existența faptei prejudiciabile, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și faptă.
Prin urmare, consideră că acordarea dobânzii legale echivalează cu o dublă reparare a prejudiciului sau cu o îmbogățire fără just temei a intimaților – reclamanți.
Față de cele expuse și de normele legale incidente în cauză, solicită admiterea apelului, rejudecarea cauzei în fond și, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, schimbarea în parte a sentinței civile nr.1659 din 01 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul M. - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată.
In drept, și-a întemeiat prezentul recurs pe prevederile art. 466 și următoarele din
Codul de procedură civilă.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., formulează apel împotriva sentinței nr. 1659/01.04.2014 a Tribunalului M., pe care o critică pentru netemeinicie si nelegalitrate, cu următoarea motivare:
1. ln mod greșit instanța de fond a dispus admiterea acțiunii și față de Ministerul Finanțelor Publice întrucât acest minister elaborează proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii prevăzute de legea finanțelor publice.
Faptul că, ordonatorul principal de credite, respectiv M. P. nu a acordat drepturile bănești cuvenite de drept reclamanților, nu-i conferă acestuia nici o garanție legala pentru eventualele sume care ar trebui sa le plătească . munca.
Potrivit dispozițiilor art.16 alin.(1) lit a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură. De asemenea, art.28 din același act normativ prevede că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. Așadar, între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu există raport juridic obligațional, iar atribuțiile stabilite în sarcina M.F.P. prin art.19 din Legea nr.500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
Din perspectiva atribuțiilor ce îi revin, Ministerul Finanțelor Publice apare ca un administrator al bugetului statului care, in baza legii bugetului de stat aprobate, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege, fiind interzisa utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Prin urmare, sentința instanței de fond privind admiterea acțiunii fata de Ministerului Finanțelor Publice este neîntemeiata si nelegala întrucât acest minister nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plații drepturilor reclamanților, el având numai obligația virării către ordonatorii principali de credite doar sumele prevăzute prin legea bugetului.
Sentința civilă criticată este lipsită de temei legal, având în vedere și dispozițiile art.1 din OG 22/2002 care dispune; "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectiva". Ca atare, nu exista o alta cale si o alta sursa de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii decât astfel cum prevede imperativ OG nr. 22/2002. De asemenea, art.4 din același act normativ precizează ca ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate masurile ce se impun pentru a asigura instituțiilor din subordine creditele bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Este deci exclus ca Ministerul Finanțelor Publice sa achite legal dobânzi aferente drepturilor salariale obținute de reclamanți prin titlu executoriu deoarece nu exista nici o obligație de plata a salariilor magistraților de către Ministerul Finanțelor Publice, iar OG 22/2002 este legea speciala după care se pun in executare titlurile executorii inclusiv din partea Ministerului Finanțelor Publice.
Mai mult, prin O.U.G. nr.37/2008, art.25, s-a prevăzut că ordonatorii principali de credite, în speță M. P., sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului și comunicând Ministerului Finanțelor Publice operarea acestor modificari.Ca atare, obligarea Ministerului Finanțelor Publice sa aloce fondurile necesare acordării drepturilor bănești menționate este neîntemeiata.
2. Pe de altă parte, plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este reglementata de OUG nr.71/2009, potrivit căreia, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare expres prevăzuta in actul normativ amintit.
Potrivit alin.3 al aceluiași articol, sumele plătite in temeiul prezentei ordonanțe de urgenta, se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Ca atare, nu se poate pune in discuție existenta prejudiciului despre care face vorbire reclamantul prin acțiune, în condițiile în care reclamanții sunt beneficiarii unei creanțe cu termen stabilit pe cale legală, iar până la împlinirea acestui termen aceasta creanța nu este exigibila. Actualizarea sumei are natură moratorie, deoarece, prin dispozițiile menționate legiuitorul a realizat o protecție reala a deprecierii creanței reclamanților. In mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea in sensul acordării dobânzii legale, deoarece debitorii au achitat la timp sumele aferente transelor prevăzute de normele legale, iar actualizarea cu rata inflației acoperă întreg prejudicial rezultat din întârzierea plații.
Termenele stabilite prin OUG 71/2009 și Legea 230/2011, eșalonează procedura de achitare a creanței pana la sfârșitul anului 2016 si suspenda de drept executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, motiv pentru care nu se poate vorbi de exigibilitatea creanței decât după împlinea scadenței. Pe cale de consecință, acordarea dobânzilor legale pentru neexecutarea creanței, vine înaintea termenului de scadenta stabilit de legiuitor pentru procedura prevăzuta de OUG nr.71/2009.
In concluzie solicită admiterea apelului și modificarea sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerului Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingerea acțiunii.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a declarat apel împotriva . 01 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, privind pe reclamanții-intimați prin care solicită: admiterea apelului ca fiind întemeiat, anularea hotărârii apelate, admiterea excepțiilor invocate și respingerea cererii de chemare în judecată.
Susține pârâtul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art.2517 NCC, art.171(1) și art.268 alin.(1), lit.c) din Legea nr.53/2003 privind Codul nuncii, art.208 din Legea 62/2011 și art.1 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la plata dobânzilor aferente sumelor de bani stabilite pentru sporul de 15 %, instanța a respins această excepție, motivat de faptul că acest termen a fost întrerupt prin recunoașterea și plata parțială de către debitor a sumelor datorate.
Apreciază ca fiind greșită interpretarea dată de către instanța de fond, cu privire la întreruperea termenului de prescripție prin plata parțială a dreptului sporului de 15 %, deoarece, ordonatorul de credite nu a făcut plata și a dobânzilor ca să fie considerat termen de întrerupere a plății dobânzilor, reclamanții-intimați nu au beneficiat prin hotărârile judecătorești invocate, de dobânzile aferente sumelor stabilite pentru sporul de 15%, astfel că acțiunea reclamanților a fost promovată după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de lege pentru a solicita și plata dobânzilor.
Acțiunea nu ar fi fost prescrisă, dacă aceasta ar fi fost promovată înlăuntrul termenului de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor privitoare la sporul de 15 %.
Instanța de fond a interpretat greșit faptul că prin plata parțială a sporului de 15 % se întrerupe și termenul pentru un drept ce nu a fost acordat sau care nu s-a cerut înlăuntrul termenul de 3 ani, motiv pentru care vă solicităm să constatați ca fiind prescris dreptul solicitat.
Instanța de fond a reținut faptul că dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat(art.1084 cod civ.), având natura juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată, iar cei care nu au efectuat plata, trebuie să fie obligați la acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Apreciem ca fiind greșită motivarea instanței de fond, deoarece între reclamanții - intimați și apelanți, respectiv între angajator și angajați, nu a existat și nu există încheiată o convenție prin care să fie stipulată plata unei dobânzi centru neplata la termenul stabilit pentru plata salariilor.
Deși a motivat prin întâmpinare condițiile de acordare a dobânzilor, respectiv dispozițiile OG 13/2011, instanța nu a uzat de acest act normativ care la art.1 precizează că "- părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât si pentru întârzierea la plata unei obligații".
Instanța de fond a încălcat dispozițiile actului normativ invocat, excluzând ideea că în atare situație numai în baza stabilirii unei convenții încheiate în acțiuni economico și comerciale, poți să-ți protejezi un drept ce-ți revine în urma unei activități de acest fel.
Plata dobânzilor din demersul judiciar nu are un suport economic, instanța de fond reținând corect faptul că " actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul realizat care nu este acoperit de dobândă".
Prin urmare, instanța de fond a înțeles faptul că prin acordarea, de către debitor, a indicelui de inflație pentru suma rămasă de plată, ce se acordă la finele fiecărui an calendaristic, își păstrează valoarea reală de sumelor datorate la data plății.
În fine, rata inflației ce se acordă de către debitori, reprezintă de fapt o dobândă ce se acordă la suma de plată eșalonată potrivit OUG nr.71/2009.
Pentru aceste motive solicită admiterea apelului și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 NCPC, art.470 NCPC.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute de art.477 NCPC, Curtea apreciază că este fondat numai apelul reclamanților. Apelurile pârâților sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, se constată că problema de drept supusă analizei este de a se determina dacă pentru sumele respective creditorii reclamanți au dreptul la dobânzi și data de la care debitorii obligației stabilite prin sentința 1471/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, modificată prin decizia nr.18/12.01.2010 a Curții de Apel Timișoara, privind pe reclamanta A. M. și sentința nr.1122/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._, modificată prin decizia civilă nr.101/21.01.2010 a Curții de Apel Timișoara privind pe reclamanții P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., M. O. I. E., T. I., T. O., Z. N. V., T. C., H. Lucreția și S. G. M., au obligația de a achita creditorilor dobânda legală pentru neexecutare sau pentru întârzierea în executare.
Ipoteza cauzei de față este cea avută în vedere în decizia în interesul legii nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014, decizie pe care, de altfel, și prima instanță și-a întemeiat, în principal, soluția de admitere a acțiunii.
Reclamanții – salariați din sectorul bugetar - au solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata sumele prevăzute în titlul executoriu, sume având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.
Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Dezlegarea problemei de drept judecate prin decizia în interesul legii este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, cererea privind acordarea dobânzilor este întemeiata, în cauză fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale la care și Înalta Curte de Casație a făcut referire în considerentele deciziei RIL nr. 2/2014.
Este adevărat că, în dispozitivul deciziei menționate, se folosește sintagma „ pot fi acordate”, dar atâta timp cât, în concret, în cauza de față sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii, nu se poate refuza aplicarea art.1082 și 1088 C.civil de la 1864, astfel încât criticile apelanților pârâți sunt, sub acest aspect, nefondate. De altfel, prin apelul formulat aceștia nu indică, în concret, care dintre condițiile răspunderii civile evocate de Înalta Curte în considerentele deciziei RIL nr.2/2014 nu ar fi îndeplinită în cauză.
In ceea ce privește data de la care se impuneau a fi acordate dobânzile, se are în vedere ca obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de hotărâri judecătorești pronunțate în materia conflictelor de muncă, hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept de la data pronunțării, conform art.274 Codul muncii republicat (fostul art.289 Codul muncii), respectiv data de 22.10.2009, în ceea privește sentința civilă nr.1471/2009 pronunțată de Tribunalul A. și 27.10.2009, în ceea ce privește sentința civilă nr.1122/2009 pronunțată de Tribunalul C.-S., cu respectarea dispozițiilor privind prescripția de 3 ani, astfel încât sunt întemeiate criticile apelanților reclamanți cu privire la data de la care li se cuvenea dobânda legală.
Astfel, momentul nașterii dreptului la dobânzi al reclamanților nu este cel al cererii de chemare în judecată ci este cu 3 ani anteriori datei promovării acțiunii, fiind relevantă în acest sens și Hotărârea din 16.10.2007 în cauza Nadulișneac I. contra Moldovei (executare tardivă a hotărârii judecătorești, irevocabilă și executorie), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului ca urmare a soluționării litigiului în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obține executarea sa (Metaxax versus Greece, 27 mai 2004), în opinia Curții prejudiciul material fiind cauzat din cauza imposibilității de a se folosi de banii săi.
Dreptul reclamanților s-a născut sub incidența vechiului cod civil, care reglementează efectele obligațiilor, respectiv art.1073 cod civil și 1082 cod civil, astfel că este neîntemeiată critica acestora privind aplicarea dispozițiilor Noului cod civil.
Fondată este și critica potrivit căreia daunele moratorii sub forma dobânzii legale se cuvin nu numai pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dar și pentru cele plătite cu întârziere, având în vedere temeiul juridic al obligației de plată, și anume răspunderea civilă delictuală, culpa pârâților existând nu numai atunci când aceștia nu și-au executat deloc obligația, dar și când au executat-o cu întârziere, posibilitatea acordării de daune moratorii în această din urmă situație rezultând, de altfel, din chiar considerentele deciziei RIL nr.2/2014.
Tot sub aspectul întinderii daunelor interese, Curtea reține și faptul că, potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul 167/1960, aplicabil în speță, având in vedere ca prescripția a început sa curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare luna de neexecutare curge o dobânda, Curtea urmează sa constata ca pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
D. urmare, acțiunea este prescrisă pentru perioada cuprinsă între data pronunțării sentințelor, respectiv 27.10.2009 – 09.12.2010, pentru sentința civilă nr.1122/2009 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ și data de 22.10._10, pentru sentința civilă nr. 1471/2009 pronunțată de Tribunalul A., perioade ce exced celor 3 ani anteriori promovării acțiunii, deci dobânda urmează să fie acordată începând cu data de 09.12.2010.
Totodată, Curtea constată că și apelurile pârâților conțin critici cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, dar acestea nu pot fi primite de către instanța de control judiciar. Aceasta, deoarece criticile vizează soluția primei instanțe care a acordat dobânda legală numai începând cu data introducerii acțiunii – 09.12.2013, perioadă în raport de care nu se poate pune problema prescripției. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere modul de curgere a prescripției pentru dobânda legală, raportat la disp. art.12 din Decretul nr.167/1958, și anume o prescripție distinctă pentru fiecare prestație succesivă constând în dobânda legală.
Așadar, este într-adevăr incidentă excepția prescripției dreptului material la acțiune, dar aceasta raportat la soluția de admitere a apelului reclamanților, cu consecința constatării faptului că dobânda legală s-ar cuveni de la data de 09.12.2010, respectiv 3 ani anteriori promovării acțiunii deduse judecății.
Referitor la criticile apelanților pârâți în sensul că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului suferit prin actualizarea sumelor în funcție de rata inflației astfel că acordarea și a dobânzii legale ar conduce la o dublă reparare și la o îmbogățire fără just temei, Curtea apreciază că acestea nu pot fi primite ca întemeiate.
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe, lichide și exigibile. s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutarea integrală a creanțelor.
Actualizarea în funcție de inflație are caracter compensatoriu, prin aceasta fiind reparată partea din beneficiul nerealizat. Dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință, iar actualizarea urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
D. fiind că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar cea de-a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii ) rezultă că este admisibil cumulul acestora, neajungându-se la o dublă reparație, cum susțin pârâții în apelurile lor.
Critica invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice privind excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, întrucât acest pârât este un organ central al administrației de stat, care are obligația de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale principale și a drepturilor auxiliare drepturilor salariale (dobânda legală, actualizare cu indicele de inflație) ordonatorilor principali de credite care la rândul lor au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.
Față de cele ce preced, urmează ca în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă să se respingă ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. P. - P. De Pe L. Înalta Curte De Casație Și Justiție, Administrația Județeană A Finanțelor Publice M.- în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1659 din 1 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă Curtea De Apel Timișoara în nume propriu și pentru P. De Pe L. Tribunalul C.- S..
Urmează să se admită apelul declarat de reclamanții P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., A. M., T. I., M. O. I. E., T. O., S. N. V., T. C., H. Lucreția, S. G. M..
Urmează să se schimbe în parte sentința, în sensul că data de la care pârâții M. P. - P. de pe lângă I.C.C.J., P. de pe lângă C.A. Timișoara și P. de pe lângă Tribunalul C. - S. vor fi obligați la plata dobânzii legale este de 09.12.2010, în loc de 09.12.2013.
Urmează să se mențină restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. P. - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în Bucuresti, ., sector 5, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M.- ÎN NUMELE MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Dr.Tr.S., Piața R. N., nr.1, împotriva sentinței civile nr. 1659 din 1 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA ÎN NUME PROPRIU ȘI PENTRU P. DE PE L. TRIBUNALUL C.- S..
Admite apelul declarat de reclamanții P. M., I. L. G., P. C. O., C. V., I. T., A. M., T. I., M. O. I. E., T. O., S. N. V., T. C., H. Lucreția, S. G. M., cu domiciliul ales în Reșița, .-4, jud. C. S.
Schimbă în parte sentința, în sensul că data de la care pârâții M.P. - P. de pe lângă I.C.C.J., P. de pe lângă C.A. Timișoara și P. de pe lângă Tribunalul C. - S. vor fi obligați la plata dobânzii legale este de 09.12.2010, în loc de 09.12.2013.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, E. S. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/7 ex.
Data red.12.12.2014
j.f. C.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 904/2014.... → |
|---|
