Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 393/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 393/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 1835/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 393/2014
Ședința publică de la 13 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. R.
Judecător- M. L. N. A.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. C. V., împotriva deciziei civile nr. 198 din 5 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T.”D. F.”- Filiași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat următoarele :contestația a fost declarată și motivată în termenul legal, iar prin conținutul motivelor, contestatorul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 teza 2 NCPC, după care:
Curtea, luând act de solicitarea contestatorului, de judecare a cauzei în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări:
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4705 din 4 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. C. V., în contradictoriu cu pârâtul L. T.”Dumitrie F.”Filiași, având ca obiect drepturi bănești.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. C. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.198 din 5 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C. C. V. cu domiciliul în Filiași, ., sc1, ., împotriva sentinței civile nr. 4705 din 4 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. D. Filiașanu cu sediul în Filiași, . jud.D..
Curtea,analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 din Cod procedură civilă, a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Premiul anual a fost reglementat prin Legea nr.330/2009 care la art.25 (1) prevede că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. La alin. (2) se arată că pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate iar la (3) că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Potrivit alin.(4) al aceluiași articol, plata premiului anual se face pentru întregul personal salarizat potrivit acestei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Din interpretarea acestor dispoziții legale a rezultat că legea recunoștea în principiu salariaților ale căror drepturi salariale erau stabilite potrivit acestor dispoziții, beneficiul premiului anual, a cărui cuantificare se realiza la finele anului 2010, când în raport de prestația fiecăruia salariat pe parcursul anului se putea stabili dacă este persoană îndreptățită să primească acest premiu și care este cuantumul drepturile salariale aferente acestui premiu.
La data de 31.12.2010 a intrat în vigoare Legea nr.285/2010 care la art. 8 menționează că, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Cu alte cuvinte legiuitorul a schimbat destinația sumelor corespunzătoare premiului anual, înainte ca apelantul să dobândească calitatea de persoană îndreptățită la acest premiu, deci înainte de a se naște dreptul de a primi premiul anual aferent anului 2010. Ulterior a intrat în vigoare Legea nr.284/2010, care prin art.39 lit. w a abrogat în integralitate Legea nr.330/2009.
În raport de aceste precizări, Curtea a constatat a fi nefondate susținerile apelantului referitoare la calitatea sa de titular al acestui drept la expirarea anului 2010.
Ca urmare apelantul, la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, nu era beneficiarul unui drept actual și nu deținea un bun în sensul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pentru a intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Aceste dispoziții legale avute în vedere de instanța de fond pentru anul 2010 sunt valabile și pentru următorii ani inclusiv 2012 astfel că nu se poate considera că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului, criticile apelantului fiind neîntemeiate cu privire la drepturile neacordate pe anul 2012 prin invocarea dispoz. art.38 din CCMNSAIP.
În cauză nu a avut relevanță împrejurarea că, instanța de fond a trecut calea de atac recurs în loc de apel, deoarece calea de atac este dată de lege, iar în cazul de față aceasta este apelul și nu recursul, instanța având posibilitatea să recalifice această cale de atac.
Față de aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul C. C. V..
În motivarea contestației în fapt, contestatorul arată că prin decizia atacată Curtea de Apel C. a respins apelul formulat de contestator, dispozițiile legale menționate de instanța de apel, respectiv art.25 alin.1 din legea nr.330/2009, dispozițiile Legii nr.284/2010, se referă la premiul anual aferent anul 2010 și nu la cel din anul 2012.Se arată că în caz contrar nu s-ar fi semnat contracte colective de muncă la nivel de sector de activitate bugetară care să prevadă acordarea premiului anual.
Se mai invocă paragraful nr.23 din Hotărârea CEDO Kechko contra Ucraina, dispozițiile art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, art.41 alin.4 din Constituția României și dispozițiile art.38 lit.a din CCMNSAIP, toate aceste dispoziții fiind invocate la instanța de apel, dar aceasta nu s-a pronunțat în nici un fel.
În drept se invocă dispozițiile art.503 alin.2 și 3, art.503-508 din Noul Cod de procedură civilă.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit disp. art. 503 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Potrivit art. 503 alin. 2 Noul Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen:
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Potrivit art.503 alin.3 Noul Cod procedură civilă dispozițiile alin 2 pct.1,2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Prin urmare, în ceea ce privește hotărârile pronunțate în apel și care potrivit legii nu pot fi atacate cu recurs, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art.503 alin.2 pct.1,2 și 4 din Noul Cod de procedură civilă. În ceea ce privește dispozițiile art.503 alin.2 pct.3, acestea vizează doar hotărârile pronunțate de instanța de recurs.
În cauza de față, hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare este pronunțată în apel, fiind definitivă, deci împotriva acesteia nu se poate formula recurs, potrivit art. 214 din Legea 62/2011 privind dialogul social.
În drept, contestatorul a invocat în mod generic disp. art. 503 alin. 2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă.
Observând motivele de fapt și de drept invocate de contestator, Curtea constată că acestea nu vizează dispozițiile art.503 alin.1 Noul Cod de procedură civilă referitoare la faptul că acesta nu ar fi fost legal citat ori nu a fost prezenta la termenul când a avut loc judecata.
De asemenea, motivele invocate de contestator nu vizează nici dispozițiile art.503 alin.2 pct.1 referitoare la necompetența absolută ori încălcarea normelor privitoare la alcătuirea instanței, nu vizează dispozițiile art. 503 alin.2 pct.4 din Noul Cod de procedură civilă, referitor la nepronunțarea asupra unui apel declarat în cauză.
Motivele pe care contestatorul își întemeiată prezenta contestație se circumscriu celor prevăzute de art.503 alin.2 pct.2 privind existența unei erori materiale al cărei rezultat îl reprezintă soluția greșită de respingere a apelului.
În ceea ce privește argumentele aduse de contestator potrivit cărora instanța de apel ar fi săvârșit o eroare materială, acestea vizează probleme ce privesc fondul cauzei, interpretarea dispozițiilor legal și nu greșeli materiale, procedurale în sensul textului de lege enunțat. Faptul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art.25 alin.1 din Legea nr.330/2009, că nu a avut în vedere dispoz. art.5 alin.3 din Noul Cod de procedură civilă, că nu a avut în vedere contracte colective de muncă la nivel de sector de activitate bugetară care să prevadă acordarea premiului anual pentru anul 2012 și nici art.38 lit.a din CCMNSAIP, că nu s-a avut în vedere dispoz. art.40 alin.2 Codul muncii, decizia 4/2012 a ICCJ și jurisprudența CEDO, toate acestea nu reprezintă erori materiale în sensul dispozițiilor art.503 alin.2 pct.2 din Noul Cod de procedură civilă.
În sensul acestui text, prin greșeală materială se înțelege greșeală de ordin material, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța involuntar, prin neobservarea sau confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care stau la baza soluției pronunțate. Prin urmare, erorile materiale care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, involuntare și nu greșeli de judecată, de interpretare a dispozițiilor legale sau a probelor.
A da posibilitatea părților să se plângă aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac.
În nici o situație nu pot fi repuse în discuție, pe calea contestației în anulare, acele motive care au format obiect de preocupare pentru instanța care a pronunțat hotărârea definitivă, indiferent cum au fost apreciate probele sau interpretată legea, altfel, contestația în anulare ar constitui un mijloc de reformare a hotărârii date, ceea ce este inadmisibil.
Chiar și în situația în care instanța care soluționează contestația ar avea puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. CEDO a apreciat, în considerarea prezumției de validitate- res judicata pro veritatae habetur - de care se bucură aceste hotărâri și a securității raporturilor juridice că este incident un caz tipic în care instanțele au puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului.
Or, în absența unor circumstanțe excepționale - situații numite de CEDO „defecte fundamentale” ale hotărârii (de exemplu neîndeplinirea procedurii de citare- cauza Tishkevich împotriva Rusiei ; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate - cauza Protsenko împotiva Rusiei ), acest lucru nu justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul contestației în anulare exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedură.
A admite în sens contrar, s-ar pune problema încălcării principiului securității juridice și a încălcării prezumției absolute a lucrului judecat. De altfel unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate(cauza Brumărescu contra României). Pentru respectarea principiului securității raporturilor juridice, statele trebuie să evite redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă ( cauza Gjonbocari împotriva Albaniei).
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, nefiind îndeplinite condițiile art. 503 alin.1 și alin.2 pct.1,2 și 4 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea urmează să respingă contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestație în anulare formulată de contestatorul contestatorul C. C. V., împotriva deciziei civile nr. 198 din 5 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T.”D. F.”- Filiași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 februarie 2014.
Președinte, Judecător,
C. R. M. L. N.
A.
Grefier,
F. I.
Red.jud.C.R.
Tehn.F.I./4 ex/20.02.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 702/2014.... | Anulare act. Decizia nr. 711/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
