Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 468/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 468/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 6942/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 468
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
X.X.X
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. T. - REGIONALA CF C. PENTRU F. M., S. H., MARTESCU D., V. I., C. P. împotriva sentinței civile nr. 5875 din 24 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatii pârâti C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. (CNCF CFR SA) și C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant S. T. REGIONAL CF C., prin avocat F.Gătejescu, lipsind intimatele pârâte C.N.C.F. CFR SA BUCURSTI și CNCF CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE INTRETINERE SI REPARATII C..
Procedura legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea apelului:
Avocat F.Gătejescu, pentru apelantul reclamant, a depus la dosar cereri scrise din partea reclamanților – membrii de sindicat în prezenta cauză, prin care au arătat că renunță la judecarea capetelor de cerere privind salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010. A solicitat admiterea apelului, anularea parțială a sentinței în sensul de a se lua act de renunțare la judecarea celor două capete de cerere, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 5875 din 24 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a respins cererea de renunțare la judecată.
S-au respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de intimată.
S-a respins cererea formulată de reclamant S. T. - REGIONALA CF C. pentru F. M., S. H., Martescu D., V. I., C. P., în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. (CNCF CFR SA), București și SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cererea de renunțare la judecata unor capete de cerere este formulată de către avocat, pentru sindicat, dovedind cu act autentic pentru mandat special în vederea exercitării dreptului de dispoziție. Însă sindicatul nu face dovada, la rândul său, că a primit împuternicire scrisă în acest sens de la salariați.
În temeiul dispozițiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, sindicatul are chiar calitate procesuală activă, iar nu numai o calitate de mandatar (alin.3), însă în temeiul unei împuterniciri scrise din partea salariatului (alin.2). dacă la exercitarea dreptului la instanță este necesară dovadă scrisă, având în vedere și principiul simetriei formelor, la renunțarea la judecată, act de dispoziție cu efecte energice, se impune prezentarea unui înscris prin are salariatul își manifestă acordul în acest sens.
În speță, avocatul reclamantului nu a făcut această dovadă scrisă (chiar și cu înscris sub semnătură privată, din partea salariatului, pentru sindicat).
Prin urmare, instanța a respins cererea de renunțare la judecată.
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art. 160 din Codul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) Codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar nu de 6 luni.
Referitor la perioada pentru care se solicită drepturile, intervalul vizat este 2010, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului în anul 2013.
Astfel, instanța a constatat că se încadrează în termenul de prescripție de trei ani.
Pentru drepturile aferente 2009, scadența este tot în cursul anului 2010, moment de la care începe să curgă termenul. Întrucât pârâtul nu a dovedit concret care este acest moment, nu se poate stabili că s-a împlinit prescripția.
Prin urmare, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției.
Asupra fondului:
Reclamanții sunt angajați ai societății pârâte inclusiv în perioada dedusă judecății, după cum reiese din înscrisurile depuse și din opinia concordantă a părților.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru 2009 și 2010:
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumeră la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, Curtea consideră că nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. 2010, se rețin următoarele:
Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
În ceea ce privește Protocolul încheiat în data de 11 04 2011, acesta se referă la persoanele care beneficiază deja de titluri executorii și care au fost de acord să primească drepturile în mod eșalonat.
De altfel, dacă reclamantul s-ar enumera printre persoanele care beneficiază în mod eșalonat de drepturile care fac obiectul acțiunii pendinte, atunci prezentul demers procesual ar deveni lipsit de interes.
În concluzie, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Modificându-și practica anterioară, în adoptarea prezentei soluții instanța a avut în vedere și jurisprudența generală a instanței de control judiciar și necesitatea unificării practicii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. T. - REGIONALA CF C. pentru F. M., S. H., Martescu D., V. I., C. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Referitor la respingerea cererilor de renunțare depuse în numele salariaților reprezentați de S. T. - REGIONALA CF C., menționează faptul că salariații reclamanți au mandatat organizația sindicală în baza Legii 62/2011 să acționeze în judecată în vederea recuperării drepturilor salariale, aplicabile fiind dispozițiile art.28 și astfel consideră că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de renunțare.
La data întocmirii procurii notariale prin care organizația sindicală era mandatată să împuternicească reprezentantul convențional să renunțe la judecată exista acordul expres al salariaților de a renunța la judecarea celor două capete de cerere menționate.
2. Prin prevederile CCM încheiat la nivel de grup de unități s-a creat o obligație fermă a acordării unor drepturi salariale, nu doar o posibilitate de acordare a acestora.
De asemenea faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație al societății de acordare a acestor drepturi nu poate fi interpretat in sensul solicitat de recurenta, ca inexistența dreptului, deoarece existenta sa rezulta din clauzele contractuale în discuție, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestora și nicidecum acordarea sau neacordarea lor.
Din modul de redactare a prevederii art. 30 contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități se observă că acesta nu instituie o facultate, ci o obligație în sarcina angajatorului care este condiționată de conduita angajatorului la locul de muncă.
In speța dedusă judecății nu s-au administrat probe din care să rezulte că reclamanta intimată nu a avut o conduită corespunzătoare la locul de muncă sau ca ar fi fost sancționată in perioada de referința.
Conform dispozițiilor art.243 Codul muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți.
Apărările recurentei referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere nu pot înfrânge voința comună a părților reliefată în contractul colectiv de muncă, dreptul salarial prevăzut nefiind condiționat de configurarea prestabilită a fondului de salarii.
Revenind la dispozițiile art.243, alin.l, lit. b Codul muncii, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, impunându-se părților ca și legea, astfel că executarea obligațiilor care rezultă din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovată de neîndeplinirea acestuia.
Prin art. 40, alin.2 Codul muncii, raportat la art. 155 si 243 codul muncii si art. 41, alin 5 din constituție se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și contractelor individuale de muncă, existența sau inexistența resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.
Referitor la drepturile salariate solicitate prin acțiunea introductivă, a învederat faptul că în data de 07-04-2011 la solicitarea societății angajatoare s-a încheiat un protocol prin care se recunoaște expres existența drepturilor aferente Premierii de Ziua Feroviarului, Primei de P., Primei de C. și Salariul Suplimentar și propune federațiilor sindicale reprezentative o modalitate amiabila de eșalonare a plații acestui drepturi având ca scop evitarea procedurii de executare, convenție care dovedește existenta dreptului fapt recunoscut de angajator.
Învederează de asemenea faptul că în materia litigiilor de muncă în cazul conflictelor de muncă derivate din nerespectarea dispozițiilor Centratelor Colective de Muncă pentru perioada când la nivelul unității intimate nu exista o reglementare proprie erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar care este contractul colectiv de munca imediat superior.
In acest sens sunt aplicabile dispozițiile art.247 Codul Muncii care stabilesc în mod expres că în cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca la nivel superior.
In concluzie nu se poate susține ca pentru perioada in discuție ar exista un vid contractual intre parți, contractele încheiate la nivel de grup de unități aplicându-se in conformitate cu prevederile art. 11, alin. 1, lit. b din legea nr. 130/1996 tuturor salariaților care fac parte din acel grup.
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2009 si 2010:
In conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 30, paragraf (1) următoarele: "Pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unitarilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Același lucru este stipulat și de Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010, unde, la articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: "Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de baza brut al angajatului avut in luna decembrie a anului precedent si va fi acordat in primul semestru al anului următor.""
Referitor la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010, și sărbătorilor de P. pentru anul 2010 și de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010:
In conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional pana la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 71 următoarele:
"In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cei puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; (...).
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al caret cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;"
Consideră că în paragrafele enunțate mai sus expresiile "vor primi", "va fi acordat", "vor mai beneficia" și „se va acorda” au un caracter imperativ,, neacordând angajatorului posibilitatea de a le omite.
Precizează că în calitate de angajator, pârâta nu i-a acordat aceste drepturi salariale, încălcând astfel prevederile art. 40, aliniat 2, litera c), din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea data), potrivit căruia: "angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul de munca aplicabil si din contractul individual de munca".
Potrivit dispozițiilor art. 238. alin. 1. din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea data), ""contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele de muncă încheiate la nivel superior” iar aliniatul 3 al aceluiași articol prevede ca "la încheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Mai mult, în cadrul Contractului Colectiv de Muncă al societății angajatoare, valabil pentru perioada 2009-2010, la articolul 2, aliniat (2) este prevăzut faptul că "Părțile se obligă, ca la negocierea CCM să nu susțină și să nu promoveze clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior sau prin legislație", iar aliniatul (7) prevede că „Prevederile prezentului contract colectiv de munca se vor adapta prevederilor contractului colectiv de munca la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse”
Ținând cont de dispozițiile articolului 241, aliniat 1, litera c) din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea data), pentru perioada dedusa judecații "clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel" .
Potrivit articolului 3, aliniat (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional pana la data de 28.12.2010, (contract la nivel superior contractului colectiv de munca la nivel de societate) clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de munca (...) si de asemenea, parților le revine obligația de a respecta prevederile din respectivul contract colectiv de munca.
Potrivit articolului 3, aliniat 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 (contract la nivel superior Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar), clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora.
Totodată Anexa 5 la acest CCM, în care sunt nominalizate unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, unde la poziția 2 se regăsește societatea pârâtă CNCFR CFR SA București, cea care are în subordine directă Sucursala CREIR C..
Potrivit articolului 7, aliniat 2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Ca atare, pentru perioada dedusă judecații, contractul colectiv de muncă încheiat de societate pentru perioada 2009-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr.2584/04.06.2009 nu trebuia să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective, de munca încheiat la nivel superior și anume Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar,
În aceste condiții, pârâta avea obligația să acorde salariul suplimentar pentru anul 2009 si 2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010 și sărbătorilor de P. pentru anul 2010 și de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.
Totodată, solicită a se observa faptul că articolul 2, aliniat (8) din CCM al societății angajatoare valabil pentru anii 2009-2010, articolul 5, paragraf (6) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, ca si articolul 5, aliniat (6) din Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 prevăd același lucru si anume ca "în cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau, după caz prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă ca ea a renunțat la acest drept al sau".
De asemenea, articolul 38 din Codul Muncii stipulează ca „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile prevăzute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.”
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Apelul este fondat.
La data de 19 februarie 2014, apelanții reclamanți au depus, prin apărător, cereri de renunțare la judecarea a două capete de cerere, respectiv cel privind salariul suplimentar pe anul 2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010 cu privire la care pârâtul nu a înaintat nici un răspuns,fapt care atrage incidența art.406 alin.4,ultima teză, Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art.406 alin.1 și 2 NCPC care prevăd că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, cererea putând fi făcută personal sau prin mandatar cu procură specială și a disp.alin.5 potrivit cărora când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau după caz a hotărârilor pronunțate.
Curtea constată a fi nefondate criticile privind modul de soluționare a cererii referitoare la acordarea salariul suplimentar pe anul 2009, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, pentru următoarele considerente:
Cu privire la salariul suplimentar pe anul 2009, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare 2009-2010 pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10%din fondul de salarii realizat lunar.
În contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a . La același articol, dar la alineatul 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi se prevede expres “ La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă”.
În contractul colectiv de muncă la nivel de unitate acest drept este reglementat la art.32, care prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, fondul necesar pentru acordarea acestuia se constituie lunar în cadrul fondului de salarii în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, părțile ontractante patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, stabilind de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia.
Din interpretarea acestor dispoziții menționate în contractele colective de muncă rezultă că acordarea acestui drept, este condiționată de constituirea fondului necesar plății acestuia, ceea ce nu contravine dipozițiilor Legii nr.130/1996.
Din această perspectivă, nu se poate reține că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
În contextul în care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi, Curtea reține că intimata a fost în imposibilitate financiară să constituie acest fond, dovada fiind în acest sens situația financiară a acesteia atestată de fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli.
Nu se poate susține astfel că intimata a ignorat prevederile contractului colectiv de muncă în condițiile în care i-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamanți privind plata salariului suplimentar pe anii 2009 este neîntemeiată.
Referitor la cererea privind acordarea ajutorului material pentru sărbătorilor de P. 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010 Curtea reține următoarele:
Ajutorul material de P. și Ziua Feroviarului este reglementat la art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. În contractul colectiv de muncă/2009-2010 încheiat la nivel de unitate înregistrat la DMPS la 06.06.2009, aceste drepturi sunt reglementate la art. 65.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare. Aceeași reglementare se regăsește și la art.65 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Curtea constată astfel că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu sunt cuprinse clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
La același articol din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a menționat că aceste drepturi nu se acordă în anul 2009 iar prin Actul adițional la acest contract colectiv de muncă înregistrat la ANPPS la data de 28.04.2010, părțile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2009 și 2010.
Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi conform actului adițional menționat mai sus, Curtea reține că, în acest fel a avut loc o modificare a clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Concluzia care se impune este aceea că salariații, prin reprezentanți, au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art. 38 din Codul muncii .
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, respectiv din folosirea de către legiuitor a sintagmei „salariații nu pot renunța” precum și din prevederea expresă a sancțiunea nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ. Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege ( sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută, privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acelea care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art. 39 din Codul muncii. Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile ( art. 39 alin 1 lit. n), cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile( art. 39 alin 2 lit. g).
Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali. Cu privire la aceste ultime categorii de drepturi legea nu instituie interdicția renunțării la ele și nu stabilește expres nulitatea tranzacțiilor.
În raport de considerentele expuse, Curtea constată a fi neîntemeiată solicitarea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata acestor drepturi salariale.
Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art. 406 NCPC, Curtea, în temeiul art.480 alin.2 din NCPC, va admite apelul, va anula în parte sentința civilă în sensul că va lua act de renunțarea reclamanților la judecata cererilor privind salariul suplimentar pe anul 2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2010 .
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul S. T. - REGIONALA CF C. PENTRU F. M., S. H., MARTESCU D., V. I., C. P. împotriva sentinței civile nr. 5875 din 24 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatii pârâti C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. (CNCF CFR SA) și C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C..
Anulează în parte sentința.
Ia act de renunțarea la judecarea capetelor de cerere privind ajutorul material pentru C. 2010 și salariul suplimentar 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/5 ex.
Data red.26.02.2014
j.f. C.Uncheașu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 133/2014.... → |
|---|
