Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1813/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1813/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 11553/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1813/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător O. C. G.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 772/06.02.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT I. A. G., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M. și intimata pârâtă ȘCOALA G. NR.11 cu sediul în Dr.Tr.S., ., nr.1, județul M., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, Curtea în baza art. 482 raportat la art. 244 NCPC și respectiv art. 394 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească în apel, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă 772/06.02.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M., în numele membrului de sindicat I. A. G., în contradictoriu cu pârâtele ȘCOALA G. NR.11 Drobeta Turnu Severin și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., jud. M..
A fost obligată pârâta ȘCOALA G. NR.11 să plătească reclamantei contravaloarea stimulentului de 100 euro, aferent anului 2010, calculat la cursul de schimb valutar la data plății, reprezentând ajutorul financiar prevăzut de Legea 315/2006.
A fost obligat I. Școlar al Județului M. să aloce unității școlare sumele necesare efectuării plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta membru de sindicat I. A. G. este personal didactic, iar în anul 2010 și-a desfășurat activitatea la Școala G. nr.11 Drobeta Turnu Severin, (conform mențiunilor din carnetul de muncă).
Prin acțiunea dedusă judecății formulată în numele reclamantei membru de sindicat de U. S. Libere din Învățământ M. în baza art.28 al.2 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, s-a solicitat obligarea pârâților la plata actualizată a sumei reprezentând contravaloarea în lei a stimulentului de 100 euro aferent anului 2010.
Față de solicitarea reclamantei membru de sindicat, Tribunalul a reținut că prin art.1 din Legea nr.315/2006 (în vigoare până la data de 03.07.2010) s-a prevăzut acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătății calității activității didactice. De asemenea, art.2 din aceeași lege prevedea că ajutorul financiar prevăzut la art.1 se acordă anual la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.
Prin HG nr.453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr.315/2006 și potrivit art.2 din norme, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, art.3 dispunând că acest ajutor se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 01 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază.
De asemenea, art.5 al.1, 5, 6 din aceleași norme, dispune că unitățile școlare vor solicita lunar la inspectoratul școlar sumele necesare pentru plata ajutorului financiar, inspectoratele școlare județene având obligația alocării lunare către unitățile școlare a sumelor necesare efectuării plății ajutoarelor; plata acestui ajutor se face de către unitățile de învățământ, integral pe baza documentelor justificative sau în avans într-o singură tranșă.
Potrivit art.4 din HG 453/2007, scopul acordării acestui ajutor financiar constă în asigurarea perfecționării activității cadrelor didactice, a creșterii calității pregătirii de specialitate și îmbunătățirii calității activității educative a personalului didactic din învățământul preuniversitar, beneficiarii ajutorului achiziționând programe educaționale sau cărți pe suport electronic, precum și cărți pe suport de hârtie.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că pentru acordarea ajutorului financiar este necesar ca solicitantul să aibă calitatea de cadru didactic titular și/sau suplinitor calificat în învățământul preuniversitar, acest ajutor acordându-se anual la solicitarea beneficiarului.
În cauză se constată că reclamanta este cadru didactic și a formulat în termen legal cerere pentru acordarea ajutorului financiar de 100 euro aferent anului 2010, ajutor prevăzut de Legea nr.315/2006, conform cererii înregistrată la data de 12.10.2009 - fila 6 dosar.
Având în vedere dispozițiile Legii nr.315/2006 potrivit cărora reclamanta membru de sindicat beneficiază de contravaloarea în lei a ajutorului financiar de 100 euro aferent anului 2010, se apreciază că acesteia i se cuvine acest ajutor.
Referitor la apărările formulate de pârâtul ISJ M. cu privire la abrogarea dispozițiilor Legii 315/2006, se reține că la data de 12.10.2009 când membrul de sindicat a solicitat acordarea ajutorului financiar aferent anului 2010, Legea nr.315/2006 era în vigoare, fiind abrogată la data de 03.07.2010 prin . Legii nr.118/2010.
Potrivit art.2 din Legea nr.315/2006, ajutorul financiar se acordă anual, în același sens fiind și dispozițiile art.3 din Normele metodologice de aplicare a legii. De asemenea, art.5 al.6 din aceleași norme prevede că plata ajutorului financiar se face integral pe baza documentelor justificative sau în avans într-o singură tranșă.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că ajutorul financiar se acordă integral pentru întregul an calendaristic, legiuitorul neprevăzând o plată fracționată.
Abrogarea Legii nr.315/2006 a stins posibilitatea obținerii pe viitor a unor drepturi stabilite de acest act normativ, respectiv a înlăturat posibilitatea ca în noiembrie 2010 să se depună noi cereri pentru acordarea acestui stimulent în anul 2011.
În cauză, reclamanta a solicitat plata ajutorului financiar pentru anul 2010 la data de 12.10.2009, anterior abrogării actului normativ ce prevedea acordarea ajutorului financiar.
Prin neacordarea ajutorului financiar prevăzut de Legea nr.315/2006, pârâtul a încălcat și dispozițiile art.40 al.2 lit.c Codul muncii care prevede că angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Așa fiind, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 100 euro reprezentând ajutorul financiar aferent anului 2010, acordat conform Legii nr.315/2006.
Referitor la solicitarea privind actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești s-a apreciat că este nefondată, deoarece prin calcularea stimulentului în raport de cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, se realizează acoperirea în întregime a prejudiciului produs reclamantului membru de sindicat.
Față de faptul că potrivit art.5 alin.1 din HG 453/2007, „unitățile școlare solicită lunar de la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar ….”, a fost obligat pârâtul I. Școlar al județului M. să aloce unității școlare sumele necesare plății ajutorul financiar.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea este întemeiată, urmând să fie admisă în parte.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând apelul, a arătat că în conformitate cu prevederile art.5 din Normele Metodologice ale HG 453/2007, unitățile școlare solicită lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, iar ISJ solicită de la MECTS până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
A mai precizat că potrivit art.5 alin 4 din aceeași metodologie,direcția Generală Buget Finanțe din cadrul MECTS trebuie să aloce lunar inspectoratelor școlare sumele aferente ajutorului financiar, în limita creditelor bugetare deschise.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art.15 alin.1 lit.k din Legea 118/2010, nu se mai acordă ajutorul financiar prevăzut de Legea 315/2006, prevederile legale în cauză fiind abrogate.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
În articolele 3 și 4 din Legea nr. 315/2006 se menționează că unitățile de învățământ care au calitatea de angajator urmează să elibereze cadrelor didactice documentele necesare valorificării acestui ajutor, iar sumele necesare acordării ajutorului financiar sunt asigurate de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Prin H.G. nr. 453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, arătându-se care sunt beneficiarii ajutorului financiar prevăzut de lege și procedura de acordare a acestuia, specificându-se faptul că beneficiază de acest ajutor financiar cadrele didactice titulare sau suplinitoare calificate încadrate în învățământul preuniversitar și care sunt în activitate, iar ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care cadrul didactic își desfășoară activitatea și care păstrează și completează carnetul de muncă, pe baza unei cereri formulate de către beneficiar și înregistrată până la data de 01 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază.
Astfel, potrivit HG nr. 453/2007 art. 5:
(2) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
(3) Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, capitolul 65.01 "Învățământ", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetare aprobate.
(4) Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului va aloca lunar către inspectoratele școlare/al municipiului București sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise.
(5) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.
Susținerea pârâtului, în sensul că a fost în mod nelegal obligat la plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți, este nefondată, deoarece prin dispozitivul hotărârii nu s-a prevăzut o astfel de obligație, Tribunalul aplicând corect dispozițiile legale enunțate, obligând doar unitatea școlară la plata efectivă.
I. Școlar a fost obligat doar să aloce unității școlare angajatoare sumele necesare, această obligație fiind subsecventă celei de a solicita ministerului de resort necesarul de deschideri de credite bugetare.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie invocate, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 772/06.02.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT I. A. G., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M. și intimata pârâtă ȘCOALA G. NR.11 cu sediul în Dr.Tr.S., ., nr.1, județul M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MC/5 ex.
Data red.16.05.2014
j.f. L.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








