Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4236/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4236/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 14465/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4236/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător D. S.
Grefier N. A.
******
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., .. 32, jud. D., pentru membra de sindicat D. N., împotriva sentinței civile nr. 2973 din 12 mai 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care instanța apreciind cauza în stare de soluționare a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.2973 din 12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr 32, județul D., pentru membrul de sindicat D. N. cu CNP:_, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC ) D., cu sediul în C., .. 22, județul D..
S-a reținut că reclamanta, reprezentată în cauză de sindicatul reclamant, are calitatea de salariat al pârâtei, fiind încadrată cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, în funcția de asistent maternal profesionist .
Contractul de muncă al asistentului maternal profesionist, are ca specific faptul că munca prestată de asistentul maternal profesionist are un caracter continuu, astfel că atunci când s-a încheiat un astfel de contract, asistentul maternal respectiv a cunoscut faptul că activitate sa nu este limitată la un număr fix de ore, fiind în legătură directă cu obiectul muncii, respectiv creșterea, îngrijirea și educarea necesare dezvoltării copiilor pe care îi are în plasament.
Acordarea dreptului la compensarea 100% pentru perioada lucrată în zilele de repaus săptămânal nu are temei legal și nici contractual, plecând tocmai de la modul de reglementare a acestei profesii, respectiv încheierea contractului de muncă pe perioada valabilității atestatului maternal, precum și desfășurarea continuă a activității respective .
Instanța a apreciat că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii–Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011, ale Legii nr. 283/ 2011 - pentru anul 2012, iar pentru anul 2013, salarizarea personalului public a fost asigurată prin OUG nr.19/2012 aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012.
În LEGEA–CADRU nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în anul 2010 este reglementată salarizarea personalului Familia Ocupațională de Funcții Bugetare"Sănătate",fiind cuprinse toate unitățile sanitare, de asistență medico-socială și de asistență socială, în Anexa nr.III a Legii cadru la Capit.II "Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale ".
În art.2 al.(1) al acestui capitol se prevede "Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite".
La alin.(2) este prevăzut că " Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător".
Prin art. 9 din LEGEA nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că " În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
În LEGEA nr. 283 / 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar se prevede la art.7 că " În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
Prin O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare se prevede la art. 2 că "prevederile art.7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
Toate aceste acte normative reprezintă norme de excepție, întrucât reglementează numai un segment al raporturilor de muncă și anume, salarizarea, și privește doar o categorie de subiecți și anume, personalul plătit din fonduri publice.
Legea nr.53/2003-Codul muncii reprezintă norma cu caracter general, în acest sens fiind dispozițiile art.1 care prevăd " prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii ".
Raportându-se la relația general – special sau normă generală-normă specială, reclamantul ignoră caracterul și efectele normelor de excepție reprezentate de actele normative privind salarizarea enunțate anterior, norme care se aplică înaintea normelor speciale și, cu atât mai mult, înaintea normelor generale, strict în cazurile în care legea le prevede.
Legiuitorul este cel care a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau de execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează "în cadrul schimbului normal de lucru " (sau în afara acestui cadru) să beneficieze de timp liber corespunzător, revenind, așadar, la regula instituită de Codul muncii prin art 142 alin 1.
Mai mult, sporul de 100%, așa cum este reglementat de art.142 C.Muncii, nu este un spor cu reglementare unică și exclusivă deoarece însuși Codul Muncii prin al.2 prevede acordarea acestui spor doar în măsura în care nu se aplica regula compensării cu timp liber corespunzător din "motive justificate".
O altă critică a reclamantului a vizat atitudinea unor alte unități bugetare din aceeași familie ocupațională care, dând expresie preeminenței normei speciale, astfel cum acestea au înțeles-o, au acordat sporul de 100% solicitat.
Dispozițiile prohibitive referitoare la plata sporului, se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Cu toate acestea, anumite categorii sociale, chiar bugetare, se pot bucura de o . drepturi și beneficii care li se adresează, determinat de faptul că unitățile în care funcționează pot fi finanțate atât din fondurile bugetare, cât și din fonduri proprii (de ex, provenite din contractele încheiate cu CAS de spitale publice ), drepturi care însă, nu sunt aplicabile altor categorii de salariați din sistemul bugetar.
Întrucât unitatea pârâtă se finanțează exclusiv de la bugetul de stat, aceasta are obligația de a se supune dispozițiilor legale incidente în materia salarizării.
Concluzionând, instanța a constatat că susținerile reclamantului nu sunt întemeiate, prin prevederi legale anuale imperative, cu caracter de excepție, norme ce se aplică cu prioritate față de normele generale, s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă doar timp liber corespunzător, astfel că – pentru considerentele expuse, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, pentru membra de sindicat D. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că instanța de fond a constatat că susținerile reclamantului ar fi grevate pe efectele actelor normative, potrivit clasificării după criteriul sferei de aplicare, examinând în acest sens normele invocate. Instanța a apreciat astfel că Legea nr.53 / 2003, rep., reprezintă normă generală, Legea nr. 284/ 2010 constituie normă specială, în timp ce Legea nr. 285 / 2010, Legea nr. 283 / 2011 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84 / 2012 ar reprezenta norme de excepție, aplicabile speței deduse judecății.
Faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 reprezintă o lege specială în raport de Codul Muncii, așa cum opinează instanța, nu a fost contestat în niciun fel de reclamant aceasta fiind chiar temeiul în baza căruia a solicitat acordarea drepturilor bănești pentru apelantă.
Nici faptul că Legea 285/2010, Legea 283/ 2011 și Ordonanța de urgență 84/ 2012 ar reprezenta normele de excepție nu îl contestă, aceste norme referindu-se în anii 2011,2012 și 2013 la aplicarea unor articole din Legea-cadru nr. 284/2010.
De altfel, nici nu s-a ignorat caracterul și efectele normelor de excepție arătate de instanță, cum în mod greșit a apreciat judecătorul, numai că acestea nu sunt aplicabile în prezenta speță, deoarece niciuna din normele „de excepție" invocate de intimata-pârâtă, reținute ca atare de instanță în sentința apelată nu modifică, nu încetează și nu suspendă prevederile art. 2 - Cap. II din Anexa III la Legea-Cadru nr. 284/ 2010, ce constituie temeiul de drept al solicitării noastre, astfel că instanța nu trebuia să le dea eficiență în speță.
Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care și-au întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Reținerea instanței potrivit căreia legiuitorul a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează „în cadrul schimbului normal de lucru" să beneficieze de timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii la art. 142 alin. 1, este legală.
Instanța trebuia să observe însă că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de Norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare. în situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca aceasta să producă efecte, ar fi reglementat prin normele de excepție arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelantul, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii - art. 142 alin.(1), invocat de instanță, dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacantate – OUG nr. 34/2009.
Instanța de fond a apreciat că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului reclamant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul, potrivit sentinței apelate, la plata muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă sub formă de despăgubiri.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, în scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber – s-a solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr.1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit angajaților lor aceste drepturi.
S-a solicitat admiterea prezentului apel, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-a întemeiat apelul pe art. 477- 480 din Noul Cod pr. civ.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului, iar apelantul răspuns la întâmpinare.
Apelul este nefondat cu următoarele precizări.
Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate de apelant, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece în mod corect, în aprecierea probelor administrate, instanța de fond a avut în vedere statutul special al reclamantei, de asistent maternal profesionist, atestat în temeiul Hotărârii nr. 679/2003, care, pentru îngrijirea și educarea copiilor pe care îi primește în plasament la domiciliu, are un program de lucru permanent.
Astfel, neîntemeiat apelanții susțin că, în speța deduse judecății, a operat numai Legea nr.284/2010, iar celelalte acte normative operau numai pe secvențe anuale, deoarece activitatea asistenților maternali profesioniști se bazează pe Hotărârea nr.679/2003, care se completează cu prevederile art.1091 din legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din Codului muncii, dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
În speța dedusă judecății, raporturile de muncă sunt reglementate de dispozițiile HG 679/2003 și de prevederile Legii 272/2004 care clarifică și definește profesia de asistent maternal profesionist, drepturile și obligațiile acestuia, inclusiv salarizarea sa.
Hotărârea 679/2003 prevede în art.8 alin.1 că activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist, se desfășoară în baza unui contract individual de muncă ce are un caracter special, care este specific protecției copilului și care se încheie cu un serviciu public specializat pentru protecția copilului sau cu un organism privat autorizat, care are obligația supravegherii și sprijinirii activității desfășurate de asistenții maternali profesioniști.
De aici decurge și faptul că această categorie de personal are un statut special ce este prevăzut și în fișa postului unde, la condițiile postului, este indicat faptul că programul de lucru este permanent.
Aceste prevederi ale Hot.679/2003 se completează cu art.1091 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, potrivit cărora activitatea persoanei atestate ca asistent maternal în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special aferent protecției copilului, care are mai multe elemente caracteristice și din care rezultă că specificul acestei categorii de personal nu presupune un program de 8 ore, ci un program permanent adaptat nevoilor copiilor aflați în plasament.
Astfel, potrivit prevederilor art.122 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, modificată și republicată „Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice:
a) activitatea de creștere, îngrijire și educare a copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu;
b) programul de lucru este impus de nevoile copilului;
c) planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament;
d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă, asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa, este autorizată de direcție.”
Prin urmare, specificul acestei categorii de personal nu presupune un program de 8 ore pe zi, ci un program permanent, adaptat nevoilor copiilor aflați în plasament.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond, în mod întemeiat a respins cererea reclamantei, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând un spor de 100% pentru orele lucrate de aceasta în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada 01.01._13, actualizat și în continuare.
În acest context, motivele invocate de apelant sunt neîntemeiate, astfel că, în baza art.480 alin.1 N.Cod procedură civilă, instanța urmează să respingă apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., .. 32, jud. D., pentru membra de sindicat D. N., împotriva sentinței civile nr. 2973 din 12 mai 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, jud. D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, D. S. | |
Grefier, N. A. |
red.jud.D.S.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.C.C.
17.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 4568/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
