Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3747/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3747/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 15669/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3747
Ședința publică de la 14 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător T. R.
Grefier M. V. A.
*********************************
Pe rol, judecarea apelului declarat de S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr 32, județul D., pentru reclamanta membra de sindicat M. E., împotriva sentinței civile nr. 2787 din 07.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC) D., cu sediul în C., .. 22, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, reprezentat de consilier juridic D. A. A., lipsind intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Curtea, constatând că nu mai sunt cererii de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Noul cod de procedură civilă, raportat la art. 216 Noul cod de procedură civilă și art. 482 Noul cod de procedură civilă, a acordat cuvântul pe fond.
Consilier juridic D. A. A. pentru apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 2787 din 07.05.2014 a respins acțiunea formulată de S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, pentru reclamanta membra de sindicat M. E., în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC) D..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanta membra de sindicat, are calitatea de salariat încadrat cu contract individual de munca pe durata determinata, în funcția deasistent maternal profesionist.
Contractul de muncă al asistentului maternal profesionist, are ca specific faptul că munca prestată de asistentul maternal profesionist are un caracter continuu, astfel că atunci când s-a încheiat un astfel de contract, asistentul maternal respectiv a cunoscut faptul că activitate sa nu este limitată la un număr fix de ore, fiind în legătură directă cu obiectul muncii, respectiv creșterea, îngrijirea și educarea necesare dezvoltării copiilor pe care îi are în plasament. Acordarea dreptului la compensarea 100% pentru perioada lucrată în zilele de repaus săptămânal nu are temei legal și nici contractual, plecând tocmai de la modul de reglementare a acestei profesii, respectiv încheierea contractului de muncă pe perioada valabilității atestatului maternal, precum și desfășurarea continuă a activității respective .
Din această perspectivă tribunalul a identificat și a interpretat dispozițiile legale în cauza dedusă judecății, după cum urmează:
Codul muncii art. 134 (1), (2), art. 135, art. 136, art. 137 (1) si (2); L. 284/2010, L. 285/2010; L.283/2011; O.U.G 84/2012.
S-a reținut ca pentru activitatea prestată în timpul în care, potrivit legii, trebuia să fie timp liber salariatul este îndreptățit la o despăgubire grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin.1 C. muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care a cesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul "
Întinderea despăgubirilor se constituie într-o problemă de fond asupra căreia instanța ar urma să se pronunțe în raport de alt temei de drept, decât cel invocat în prezenta acțiune.
In cauza dedusă judecății, reclamantul, însă, nu solicită despăgubiri ci, așa cum rezultă din întreaga motivare a acțiunii, stăruie în obligarea pârâtei la plata sporului salarial de 100%, având reprezentarea exactă a regimului juridic distinct pe care îl au sporurile în planul efectelor de asigurări sociale față de cel al eventualelor despăgubiri.
Deoarece, așa cum am arătat mai sus prin prevederi legale anuale imperative, cu caracter de excepție, norme ce se aplică cu prioritate față de normele generale s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă doar timp liber corespunzător, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, pentru reclamanta membra de sindicat M. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că instanța de fond a constatat că susținerile reclamantului ar fi grevate pe efectele actelor normative, potrivit clasificării după criteriul sferei de aplicare, examinând în acest sens normele invocate.
Se precizeaza ca Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care și-au întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Instanța trebuia să observe însă că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de Norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare. în situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca aceasta să producă efecte, ar fi reglementat prin normele de excepție arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelantul, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul Muncii - art. 142 alin. (1), invocat de instanță, dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacantate – OUG nr. 34/2009.
Instanța de fond a apreciat că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului reclamant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul, potrivit Sentinței apelate, la plata muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă sub formă de despăgubiri.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr.1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit angajaților lor aceste drepturi.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului, iar apelantul răspuns la întâmpinare.
Apelul este nefondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor art.479 alin.(1), teza a II-a C.pr.civ., constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, repausul săptămânal este reglementat la art.137 Codul muncii, care de regulă se acordă potrivit alin.1, sâmbăta și duminica, dar poate fi acordat potrivit alin.2 și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Potrivit alin.3 în situația prevăzută la alin.2 salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv sau după caz individual de muncă.
Potrivit alin.4, în situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau după caz al reprezentanților salariaților.
Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin.4 au dreptul potrivit alin.5 la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art.123 alin.2.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că sporul la salariu se acordă în situația în care repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbătă și duminică și în situația în care se acordă cumulat după o perioadă de 14 zile calendaristice.
Sărbătorile legale sunt reglementate la art.139 Codul muncii, iar acordarea lor se face de către angajator.
La art. 140 Codul muncii se menționează că prin hotărâre de guvern se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
Art.142 alin.1 Codul muncii recunoaște salariaților care lucrează în unitățile prev. la art.140, precum și la locurile de muncă prev. la art.141 (unități cu foc continuu în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității)dreptul de a fi compensați cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar alin.2 dreptul de a primi un spor la salariu de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că doar salariații, care lucrează în cadrul unităților menționate la art.140 Codul muncii și în cadrul celor cu foc continuu, pentru activitatea prestată în zilele de sărbătoare legală, au dreptul în principal de a fi compensați cu timp liber corespunzător, și numai în situația în care nu li se asigură această compensare, li se acordă acest spor la salariu.
Ei nu au un drept de opțiune cu privire la modul în care vor fi compensați pentru activitatea prestată în aceste zile.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.1 din Cap. II din Anexa III, la Legea nr.284/2010, invocate de apelant, munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. La alin.2 se menționează că munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Dispozițiile art.2 menționate mai sus nu reprezintă o excepție de la dreptul comun – Codul muncii ci doar confirmă dreptul și altor categorii de salariați respectiv cei din unitățile de asistență socială și de asistență medico-socială de a fi compensați cu un spor la salariu pentru activitatea prestată în aceste zile.
Cu alte cuvinte apelanta pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, este îndreptățită a fi compensată în principal cu acordarea de timp liber corespunzător și numai în situația în care angajatorul refuză a-i respecta acest drept, poate solicita acordarea unui spor la salariu de bază.
Nici disp. art. 9 - (1) din Legea nr.285/2010 potrivit cărora, în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător, nu reprezintă o excepție de la dreptul comun ci confirmă aceeași regulă instituită de art.142 Codul muncii, fiind evident că în situația în care angajatorul nu este în măsură să acorde salariaților care au prestat activitate în aceste zile, timp liber corespunzător, salariații sunt îndreptățiți să primească un spor la salariu de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Cum în cauză apelanta nu are un drept de opțiune cu privire la modul în care va fi compensată pentru activitatea prestată în aceste zile, și nu a făcut dovada refuzului angajatorului de a-i acorda timp liber corespunzător, solicitarea sa de a-i fi acordat sporul de 100% din salariul de bază, este nejustificată.
Sunt argumentele pentru care Curtea în temeiul disp.art.480 alin.1 NCPC respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr 32, județul D., pentru reclamanta membra de sindicat M. E., împotriva sentinței civile nr. 2787 din 07.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC) D., cu sediul în C., .. 22, județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2014
Președinte, L. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.L.Bunea20.11.2014
Jud.fond M.I.
Teh.red. A.G./4 ex
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 813/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
