Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 448/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 448/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 6895/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 448/2014
Ședința publică de la 18 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător P. P.
Grefier M. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. T. - REGIONALA CF C., cu sediul în C., .-7, județ D., și cu sediul ales la cab.av. Gatejescu A. F., cu sediul în C., ., nr.10, județ D., pentru V. S., R. G., I. M., C. A., C. I., împotriva sentinței civile nr. 5703/18.09.2013, pronunțată de Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA -SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚIENERE ȘI REPARAȚII C., cu sediul în C., ., județ D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant S. T. - REGIONALA CF C. PENTRU V. S., R. G., I. M., C. A., C. I., reprezentat de avocat Gătejescu A. F., lipsind intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA- SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚIENERE ȘI REPARAȚII C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Avocat Gătejescu A. F., pentru apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, să se ia act de cererile de renunțare la judecarea capetelor de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2010.
Cu privire la celelalte capete de cerere a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acestora.
A învederat că nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința apelată, Tribunalul D. a respins cererea formulată de reclamantul S. T. - REGIONALA CF C. pentru V. S., R. G., I. M., C. A., C. I. cu domiciliul procesual ales la sediul sindicatului in C., bulevardul Dacia, nr.5, județul D. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA CNCF CFR SA și pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTA REȚINUTRE ȘI REPARAȚII C. cu sediul în C., ., având ca obiect drepturi bănești ca neîntemeiată
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea de renunțare la judecata unor capete de cerere este formulată de către avocat, pentru sindicat, avocatul dovedind cu act autentic existența unui mandat special din partea sindicatului în vederea exercitării dreptului de dispoziție. Însă sindicatul nu face dovada, la rândul său, că a primit împuternicire scrisă în acest sens de la salariați.
Potrivit art. 28 alin. 2 din legea 62/2011 "în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres". Din interpretarea acestui text legal rezultă că numai "cel în cauză", adică salariatul, poate renunța la judecată, renunțarea trebuind să fie expresă, să rezulte dintr-un înscris aparținând salariatului.
Prin urmare, în lipsa unui înscris din partea salariatului cuprinzând renunțarea expresă a acestuia instanța nu putea lua act de cererea de renunțare la judecată depusă la dosar, instanța neconsiderându-se legal investită cu o astfel de cerere.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte inclusiv în perioada dedusă judecății, după cum reiese din înscrisurile depuse și din opinia concordantă a părților.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru 2009 și 2010:
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumără la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, instanța a considerat că nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. 2010, s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
În concluzie, instanța a respins aceste capete de cerere ca neîntemeiate.
Modificându-și practica anterioară, în adoptarea prezentei soluții instanța a avut în vedere și jurisprudența generală a instanței de control judiciar și necesitatea unificării practicii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. T. - REGIONALA CF C. pentru membrii de sindicat.
În motivare apelului, apelantul a învederat următoarele:
Referitor la respingerea cererilor de renunțare depuse în numele salariaților reprezentați, S. T. - REGIONALA CF C., prin reprezentantul ales Av. Gatejescu A. F. a menționat apelantul faptul că salariații reclamanți au mandatat organizația sindicală în baza Legii 62/2011 să acționeze în judecată în vederea recuperării drepturilor salariile, aplicabile fiind în cauză dispozițiile art. 28 și astfelconsideră că înmod greșit instanța de fond a respins cererea de renunțare.
A menționat de asemenea apelantul că la data întocmirii procurii notariale prin care organizația sindicala era mandatată să împuternicească reprezentantul convențional să renunțe la judecata exista acordul expres al salariaților de a renunța la judecarea celor două capete de cerere menționate.
Prin prevederile CCM încheiat la nivel de grup de unități s-a creat o obligație fermă a acordării unor drepturi salariale, nu doar o posibilitate de acordare a acestora.
De asemenea, faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație al societății de acordare a acestor drepturi nu poate fi interpretat în sensul solicitat de recurentă, ca inexistența dreptului, deoarece existenta sa rezultă dinclauzele contractuale în discuție, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestora și nicidecum acordarea sau neacordarea lor.
Din modul de redactare a prevederii art.30 contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități se observă că acesta nu instituie o facultate, ci o obligație în sarcina angajatorului care este condiționată de conduita angajatorului la locul de muncă.
Apelantul susține că în speța dedusă judecății nu s-au administrat probe din care să rezulte ca reclamanta intimata nu a avut o conduită corespunzătoare la locul de muncă sau că ar fi fost sancționată în perioada de referință.
Conform dispozițiilor art. 243 Codul muncii, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parte.
Apărările apelantei referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere nu pot întregi voința comună a părților reliefată în contractul colectiv de muncă, dreptul salarial prevăzut nefiind condiționat de configurarea prestabilită a fondului de salarii.
Revenind la dispozițiile art. 243, alin.1, lit, b Codul muncii, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, impunându-se părților ca și legea, astfel că executarea obligațiilor care rezultă din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovată de neîndeplinirea acestuia.
Prin art. 40, alin.2 Codul muncii» raportat la art.155 si 243 Codul muncii și art.41, alin. 5 din constituție se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și contractelor individuale de muncă, existența sau inexistenta resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.
Referitor la drepturile salariale solicitate prin acțiunea introductivă, apelantul mai învederează faptul că în data de 07.04.2011, la solicitarea societății angajatoare s-a încheiat un protocol prin care se recunoaște expres existența drepturilor aferente Premierii de Ziua Feroviarului, Primei de P., Primei de C. și Salariul Suplimentar șipropune federațiilor sindicale reprezentative o modalitate amiabila de eșalonare a plății acestor drepturi având ca scop evitarea procedurii de executare, convenție care dovedește existența dreptului fapt recunoscut de angajator.
Apelantul mai învederează faptul că în materia litigiilor de muncă în cazul conflictelor de munca derivate din nerespectarea dispozițiilor Contractelor Colective de Muncă pentru perioada când la nivelul unității intimate nu exista o reglementare proprie erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar care este contractul colectiv de muncă imediat superior,
In acest sens sunt aplicabile dispozițiile art. 247 Codul Muncii care stabilesc în mod expres că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de munca, se aplică contractu1 colectiv de muncă la nivel superior.
In concluzie nu se poate susține că pentru perioada în discuție ar exista un vid contractual între părți, contractele încheiate ia nivel de grup de unități aplicându-se în conformitate cu prevederile art.11, alin.1, lit.b din Legea nr.130/1996 tuturor salariaților care pac parte din acel grup.
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2009 si 2010:
In conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unitați din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 30, paragraf (1) următoarele: "Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații imitaților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Același lucru este stipulat și de Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010, unde, la articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: "Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anulai precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor."
Referitor la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010 și sărbătorilor de P. pentru anul 2010 și de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010):
În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități dintransportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 71 următoarele;
"In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; (.,.).
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;"
Apelantul solicită ca instanța să observe la paragrafele enunțate mai susexpresiile „vor primi”, „va fi acordat”, "vor mai beneficia” și „se va acorda” au un caracter imperativ neacordând angajatorului posibilitatea de a le omite.
Precizează de asemenea apelantul, că în calitate de angajator, pârâta nu i-a acordat aceste drepturi salariile, încălcând astfel prevederile art.40, alin.2, litera c) dinvechiul Cod al Muncii (valabil la acea dată), potrivit căruia: "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
Potrivit dispozițiilor articolului 238, aliniat 1, din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea dată), "contractele colective de muncă nupot conține clauze care să stabilească drepturi la unnivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar aliniatul 3 al aceluiași articol prevede ca la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Mai mult, în cadrul Contractului Colectiv de Munca al societății angajatoare valabil pentru perioada 2009-2010, la articolul 2, aliniat (2) este prevăzut faptul că "Părțile se obligă ca la negocierea CCM să nu susțină și să nu promoveze clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior sau prin legislație"", iar aliniatul (7) prevede că” Prevederile prezentului contract .colectiv de muncă se vor adapta prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, acolo unde vor adapta prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse”.
Ținând cont de dispozițiile art. 241, aliniat 1, litera c) din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea dată), pentru perioada dedusă judecății "clauzele contractelor colective de muncă produc afecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel".
Potrivit articolului 3, aliniat (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007 prelungit prin act adițional până la data de 23.12.2010, (contract la nivel superior contractului colectiv de muncă încheiat la societatea angajatoare) clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de muncă (,,..) șide asemenea, părților le revine obligația de a respecta prevederile din respectivul contract colectiv de muncă.
Apelantul a mai solicitat instanței să observe totodată că semnatar al acestui Contract Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007 și al actului adițional de prelungire a valabilității până la data de 28.12.2010, este și societatea pârâtă care are în subordine directă Sucursala C..
Potrivit articolului 3, aliniat 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 (contract la nivel superior Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar), clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați la unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
De asemenea solicită instanței să se observe totodată Anexa 5 la acest CCM în care sunt nominalizate unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, unde la poziția 2 se regăsește societatea, pârâtă CNCFR CFR SA București, cea care are în subordine directă CREIR C..
A menționat că potrivit art.7, aliniat 2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Ca atare, pentru perioada dedusă judecății, contractul colectiv de munca încheiat de societatea angajatoare pentru perioada 2009-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București nu trebuia să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior și anume Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
În aceste condiții, pârâta avea obligația să îi acorde salariul suplimentar pentru anul 2009 si 2010 și ajutorul material cu ocaziasărbătorilor de C. pentru anul 2010 și sărbătorilor de Paste pentru anul 2010 și de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010,
Totodată, s-a solicitat faptul că articolul 2, aliniat (8) din CCM al societății angajatoare, articolul 5, paragraf (6) din Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, ca si articolul 5, aliniat (6) din Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 prevăd același lucru și anume că, "încazul în care părțile își încalcă obligațiile lor prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau, după caz prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă ca ea a renunțat la acest drept al său".
De asemenea, articolul 38 din Codul Muncii stipulează că "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile prevăzute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele Noul cod de procedură civilă.
Prin cererile depuse la data de 04.02.2014 reclamanții au învederat instanței că renunță la judecarea capetelor de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010, precum și la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2010.
Apelul este fondat.
Prima instanță a apreciat în mod corect că sindicatul are calitate procesuală activă, conferită în baza unui mandat ( împuternicire scrisă ) din partea salariaților. Prin urmare, actul de dispoziție al renunțării la judecată trebuie să rezulte în mod expres din conținutul unui mandat special dat de salariați sindicatului, care, la rândul său, poate împuternici în acest sens apărătorul ales.
În speță, s-a făcut dovada că sindicatul a împuternicit în mod expres apărătorul să renunțe la judecarea unor capete de cerere din acțiune, prin încheierea de autentificare nr. 4578/13.09.2013 întocmită de BNP „ Consens”, însă nu și a faptului că salariații ar fi mandatat sindicatul pentru efectuarea acestui act de dispoziție.
În ceea ce privește salariul suplimentar pe anii 2009, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi.
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumără la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul în care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009, Curtea consideră că nu exista obligația plății salariilor suplimentare aferente, solicitate de reclamanți.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
Cu privire la susținerea apelantului în sensul că salariații nu ar putea renunța la aceste drepturi, Curtea reține că art. 38 din Codul Muncii instituie această interdicție doar în cazul drepturilor recunoscute prin lege, în sensul de act normativ nu și de lege a părților cum este cazul unui contract colectiv de muncă.
Acest principiu al renunțării la plata unor drepturi negociate printr-un contract este de altfel de esența negocierii, părțile putând oricând să negocieze în sensul renunțării sau stabilirii unor drepturi.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P., și de C. se rețin următoarele:
Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an.
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de Paști și de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
Susținerea apelantului în sensul că acțiunea sa este întemeiată pe dispozițiile din CCM la nivel de ramură nu are relevanță.
Potrivit art. 247 din Codul Muncii, în vigoare în anul 2009-2010, în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Interpretând per a contrario aceste prevederi rezultă că atunci când la nivelul angajatorului există un CCM, se aplică acesta și nu cel încheiat la nivel superior.
Cât privește pretinsa recunoaștere de către pârâtă a drepturilor respective prin protocolul din 11.04.2011, este de observat că prin acel protocol se face vorbire de drepturile câștigate prin hotărâri judecătorești, și modul de plată al acestora.
În privința cererilor de renunțare formulate ulterior apelului cu privire la salariul suplimentar pe 2010 și ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010, instanța urmează să constate că în faza procesuală a apelului s-a complinit lipsa împuternicirii mandatarului special de către reclamanți, astfel că se va face aplicarea dispozițiilor art.406 alin.5 NCPC, potrivit cărora se va admite apelul, se va schimba în parte sentința, în sensul că se va lua act de renunțarea reclamanților la capetele de cerere privind plata salariului suplimentar pe anul 2010 și ajutorul pentru C. 2010.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul S. T. - REGIONALA CF C., cu sediul în C., .-7, județ D., și cu sediul ales la cab.av. Gatejescu A. F., cu sediul în C., ., nr.10, județ D., pentru V. S., R. G., I. M., C. A., C. I., împotriva sentinței civile nr. 5703/18.09.2013, pronunțată de Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA -SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚIENERE ȘI REPARAȚII C., cu sediul în C., ., județ D., având ca obiect drepturi bănești.
Schimbă în parte sentința în sensul că ia act de renunțare la judecată privind capetele de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010 și ajutorul de C. pe anul 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2014.
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.M.C.
Tehnored.M.M.
5ex./28.02.2014
j.f.C.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 627/2014.... → |
|---|
