Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 842/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 4880/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 842/2014
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- T. Ț.
Judecător- M. P.
Grefier- F. I.
*******
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de S. M. DE LOCOMOTIVĂ- REMIZA DROBETA-T.-S., cu sediul procesual ales la cabinet avocat N. I., Drobeta Turnu Severin, ..14, . pentru reclamanții, BĂLUȚI I., C. A., D. C., D. D., E. I., I. E., P. M., P. C., V. I.-C. și Z. R. și de pârâtele S.N.T.F.M. "C. MARFĂ" SA, cu sediul în București, ..,38-Sector 1 și S.N.T.F.M. "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA, cu sediul în C., . A,împotriva sentinței civile nr. 4405 din 1 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelurile au fost declarate și motivate în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel, apelantele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 teza 2 NCPC, după care:
Curtea, luând act de solicitarea apelantelor pârâte, de judecare a cauzei în lipsă și constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea apelului:
CURTEA:
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 02.04.2013 reclamantul S. M. de Locomotivă Remiza Drobeta T.-S. în numele membrilor de sindicat Băluți I., C. T. A., D. I. C., D. I. D., E. I. I., I. D. E., P. P. M., P. I. C., V. Șt. I.-C., Z. R. a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA București și S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat-Oltenia, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligate la plata în solidar a unei despăgubiri egală cu valoarea următoarelor drepturi neacordate: sporul de 125% din salariul de bază minim brut al fiecăruia dintre reclamanți pentru munca desfășurată în timpul nopții în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale calculat conform art.42 al.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010 înregistrat la MMFES sub nr. 722/03/24.01.2008 aferent perioadei 02.04._10 în funcție de timpul efectiv lucrat; diferențele dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind cls.I la aplicarea claselor de ierarhizare conform art. 7 al.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.1 din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011/2012 și 2012/2014, precum și cu HG privind salariul minim pe economie și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.01.2011 – 31.01.2013 în funcție de timpul efectiv lucrat, iar pe perioada 01.02.2013 – 31.03.2013 în raport de un salariu de 750 lei corespunzător cls. I de salarizare având în vedere HG nr. 23/2013.
De asemenea, s-a solicitat să fie obligate pârâtele la plata actualizată a acestor sume și a dobânzii legale calculată în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la plata efectivă, precum și la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către Casa Județeană de Pensii M. și a impozitelor în temeiul art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanții au arătat că au fost și sunt angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA în cadrul Sucursalei Marfă C. și își desfășoară activitatea în cadrul Remizei Drobeta Tr.S..
Au susținut că și-au desfășurat activitatea corespunzător, însă nu au beneficiat de drepturile prevăzute în CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010 înregistrat la MMFES sub nr. 722/2008, iar pentru anii 2009 -2010 nu au primit decât sporul de 125% din salariul de bază minim brut pentru desfășurarea activității în timpul nopții în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale, cu toate că potrivit art.42 alin.1 lit.g din acest contract pârâtele aveau obligația să le plătească sporul de 250% pentru timpul efectiv lucrat în aceste condiții și nici salariul prevăzut de acest contract și de CCM încheiate la nivel de unitate în sensul că salariul minim brut prevăzut în contract este de 700 lei.
Reclamanții au arătat că pârâtele nu le-au plătit un salariu corect fiind plătiți în raport de un salariu minim brut de 600 lei ci nu în raport de un salariu minim brut de 700 lei, cum este prevăzut la clasa 1 de salarizare din Anexa nr.1 la CCM aplicabil, precum și față de dispozițiile HG nr. 1193/2010, nr. 1225/2011 și nr. 23/2013 privind salariul minim brut pe economie.
Mai mult, pârâtele nu ar fi avut cum să stabilească la nivelul cls.I un salariu mai mic de 700 lei, întrucât acest drept a fost prevăzut în mod expres în CCM încheiat la nivel superior pentru perioada anterioară anului 2011, iar după data de 01.01.2011 a fost stabilit la această sumă prin HG nr. 1193/2010 și nr. 1225/2011 care au stabilit salariul minim brut pe economie ca fiind 670 și respectiv 700 lei, iar începând cu data de 01.02.2013 salariul minim brut a devenit 750 lei potrivit HG nr. 23/2013.
Drepturile salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, înregistrat la M.M.F.E.S. sub nr. 722/03/24.01.2008, CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2011/2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2012/2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012, HG nr. 1.193/2010, nr. 1.225/2011 și nr. 23/2013 privind salariul minim brut pe economie.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 130/1996, art. 969 din Codul civil pentru perioada anterioară datei de 21.05.011 și art. 148 din Legea nr. 62/2011 pentru următoarea perioadă, aceste convenții au putere de lege între părțile contractante și executarea este obligatorie pentru părți.
De asemenea, potrivit art. 32 alin. 2 din cele două CCM aplicabile pe perioada în litigiu se prevede în mod expres că „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.
Reclamanții au susținut că au fost încălcate și disp. art. 40 alin.2 lit. c, art. 241 -243 Codul munci, art. 8, art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 alin. 4 (art. 229) Codul muncii conform căruia contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, astfel că pârâtele aveau obligația să respecte drepturile stipulate în contracte, drepturi care au caracter minimal.
Prin acțiune reclamanții au mai arătat că prin atitudinea lor pârâtele le-au produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, fapt pentru care sunt obligate să îi despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa acestora, conform dispozițiilor art. 253 (269) Codul muncii, art. 1489 alin. 2 cod civil și art. 1531-1535 Cod civil cu privire la dobânda legală, în sensul că actualizarea sumelor datorate reprezintă aducerea la zi a acestora pe baza indicilor de inflație (care nu reflectă nici pe departe valoarea reală), iar dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat.
Au precizat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 268 lit. c (art.283) și art. 171 (noua numerotare) Codul muncii, iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, care în cazul reclamanților este data de 02.04.2010.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 155, art. 156, art. 236, art. 241 – 243, art. 269 (vechea numerotare ), art. 253, art. 266 – 269 Codul muncii, art. 62, art. 148 și art. 210 din legea nr. 62/2011.
În dovedirea acțiunii, s-au depus următoarele acte: tabel cu membrii de sindicat care și-au data acordul pentru promovarea acțiunii, cărțile de identitate și extras din carnetele de muncă ale reclamanților – membri de sindicat, adresa nr. 309/27.02.2012, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, Contract colectiv de muncă pe anul 2011, lista semnatarilor contractului colectiv de muncă pe anii 2012 – 2014, copia sentinței nr. 1715/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, copia sentinței nr. 1785/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012.
Pârâta S.N.T.F.M "C. Marfă" SA - Sucursala Banat-Oltenia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Referitor la sporul de 125% s-a arătat că în art. 42 alin. 1 lit. g din CCM ramura transporturi pe anii 2008/2010 se prevede că „în cazul în care munca în timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare: 250%)”, iar la lit. e) se prevede sporul „ pentru lucrul în timpul nopții, 25% din salariul de bază brut al salariatului”.
Regula de aplicare a sporurilor este cea a cumulului aritmetic și dacă se adună sporul de 25% pentru munca prestata in timpul noptii cu sporul de 100% pentru munca prestata într-o zi de repaus sau de sărbătoare, rezultă un procent total de majorare de 125%, procent care a fost platit de catre angajator conform art.27 alin.1 din CCM la nivel de unitate care corespunde CCM ramura transporturi.
Existenta în CCM la nivel de ramură transporturi a mentiunii „procent total de majorare: 250%” nu are nicio justificare legala, fiind o eroare de redactare a textului conventiei.
În art.17 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, se prevede că munca prestată în intervalul dintre orele 22 și 6, cu posibilitatea abaterii cu o oră în plus sau în minus față de aceste limite, este lucru în timpul nopții.
Coroborând prevederile celor 2 articole este evident că interpretarea corectă, conformă cu voința părților semnatare a contractului, este că procentul sporului la salariu aplicat pentru munca de noapte este de la 25% și până la o valoare astfel încât procentul total de majorare al salariului să nu depășească 250%.
Or, voința părților contractante s-a manifestat explicit în cadrul contractului colectiv de muncă valabil încheiat la nivel de unitate pe anul 2009/2010, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru părți, intenția părților fiind aceea de a acorda pentru munca de noapte un spor de 25% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată.
Referitor la petitul privind plata diferențelor de salariu pe perioadele 01.01._13 si 01.02._13, pârâta a arătat că incepand cu anul 2011 clasa 1 de salarizare la S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA SA a fost de 700 lei conform Anexei nr. 1 din contractul colectiv de munca aplicabil anilor 2011 si 2012/2014.
Începand cu anul 2011 clasa 1 de salarizare este de 700 lei, iar conform art. 106 (8) din CCM 2011 “Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare”, aceștia neaplicându-se în anul 2011.
Referitor la CCM al S.N.T.F.M. C.F.R. Marfa SA pentru anii 2012/ 2014, art.98 (6) stabileste că pe durata valabilitatii acestui contract nu se acorda coeficienti de ierarhizare si orice referire la drepturile prevazute în Capitolul XI se face numai cu scopul de a stabili în sarcina părtilor obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii unui nou contract colectiv de muncă.
Prin urmare, pârâta a arătat că reclamanții solicită acordarea unui drept deja primit, avand în vedere ca CCM –urile valabile în perioada dedusă judecății nu mai prevăd aplicarea unor coeficienți de ierarhizare.
Cât privește petitul referitor la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale către Casa Județeană de Pensii M., pentru motivele expuse pe larg anterior s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
De asemenea, s-a solicitat respingerea petitului privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale arătându-se că se solicită acordarea unei duble despăgubiri, cu atât mai mult cu cât drepturile salariale nu sunt purtătoare de dobândă, invocând în acest sens decizia în interesul legii nr.11/2005..
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâta a depus extras CCM S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA SA valabil pe anii 2009 – 2010 și adresa nr.1TR1/1992/16.04.2013.
Pârâta S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune în raport de disp. art.268 alin.1 lit e Codul muncii, arătând că prin acțiune se solicită executarea unor clauze privind contractul colectiv de muncă, iar termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocând aceleași apărări referitor la petitul privind sporul de 125% pentru munca desfășurată în timpul nopții în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale calculat conf. art.42 alin. 1 lit. g din CCM unic la nivel transporturi pe anii 2008/2010.
În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale, s-a arătat că contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2014 nu au avut continuitate, perioadele 01.02._11 și 16.02._12 nefiind acoperite de existența unor contracte.
Pârâta a susținut că prin sentința nr.625/M/2012 pronunțată de Tribunalul B., s-a constatat nulitatea absolută a Anexei I la CCM pe anii 2009/2010 încheiat la nivelul S. C. Marfă SA, anexă care conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare, salariul minim brut și formula de calcul pentru fiecare clasă de salarizare .
Urmare a constatării nulității absolute a Anexei I la CCM pe anii 2009/2010, salariații au primit drepturile așa cum au fost negociate prin contractele individuale de muncă.
Pentru perioada 16.02._12 se aplică CCM 15/2011, în care s-a făcut distincție între grila care conține coeficienții de ierarhizare și grila cu clasele de salarizare și salariile de bază brute, prezentate în Anexa I .
Pentru perioada 20.04._14 este aplicabil CCM 108/2012 care are prevederi similare cu CCM anterior, nivelul salariilor fiind stabilit prin Anexa I la CCM, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără să existe coeficienți de calcul sau formule aplicabile.
C. Marfă SA a acordat salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractele de muncă aplicabile și din contractele individuale de muncă
De asemenea, pârâta a arătat că în dreptul muncii plata dobânzii legale nu este admisibilă întrucât părțile contractante nu au stipulat în convenție o astfel de clauză. Un cumul al celor două forme de penalitate –dobânda legală și actualizarea cu rata inflației, duce la repararea de două ori a aceluiași prejudiciu.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâta a depus următoarele acte: sentința civilă nr.652/M/2012 pronunțată de Tribunalul B., act adițional nr.1713 la CCM pe anii 2009/2010, extrase din CCM la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014, adresa nr.141/DDS/10.03.2011, decizia nr.3455/R/09.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București.
Reclamantul S. M. de Locomotivă Remiza Drobeta T.-S. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, arătând că termenul de prescripție este de 3 ani conf. art.268 alin.1 lit c Codul muncii.
Referitor la apărările pe fondul cauzei s-a susținut că sunt neîntemeiate deoarece în raport de disp. art.236, 238, 240 Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiat la un nivel superior.
A mai susținut că în raport de CCM unic la nivelul ramurii transporturi, pârâta a fost obligată să plătească salariul corespunzător clasei negociate, pornind de la salariul minim de700 lei corespunzător clasei I de salarizare, neavând cum să acorde un salariu mai mic decât cel dispus prin hotărâre judecătorească până la data 31.12.2010, decât dacă ar fi negociat cu fiecare salariat un alt salariu, cea ce nu s-a întâmplat.
De asemenea, s-a arătat că pârâtele au omis să-și facă apărări referitor la salariul minim corespunzător clasei I de salarizare de 750 lei stabilit prin hotărâre de guvern începând cu 01.02.2013, acestea neîndeplinindu-și obligația legală de acordare a salariului de bază minim brut.
Prin încheierea de ședință din data de 18.06.2013 s-a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. C. Marfă SA București, cu fondul cauzei.
Prin aceeași încheiere de ședință s-a dispus emiterea unor adrese către pârâte pentru a înainta la dosar extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014 invocate în întâmpinare, referitor la salarizare și anexa nr. 1 la contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014; pentru a face dovada înregistrării celor două contracte la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, precum și dovada valabilității acestora; pentru a comunica modul de salarizare a reclamanților pe perioadele 01.01._13, 01.02._13.
Răspunsul la relațiile solicitate a fost înaintat odată cu precizările scrise înregistrate la pârâta Sucursala Banat Oltenia sub nr.CZ1._ .
Prin sentința civilă nr. 4405 din 01 octombrie 2013, Tribunalul M. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. C. Marfă SA București.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. M. de Locomotivă Remiza Drobeta Tr.S., în numele membrilor de sindicat Băluți I. – CNP_, C. T. A. – CNP_, D. I. C. – CNP_, D. I. D. – CNP_, E. I. I. – CNP_, I. D. E. – CNP_, P. P. M. – CNP_, P. I. C. – CNP_, V. Șt. I.-C. – CNP_, Z. R. – CNP_, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat N. I. C. – Drobeta Tr.S., . nr. 14 ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. C. MARFĂ SA București – CUI_, cont bancar RO30BPOS_ROL01 deschis la B. Post Suc. Palat C., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și S.N.T.F.M. C. MARFĂ SA - Sucursala Banat-Oltenia – CUI_, cu sediul în C., . A, județul D..
A obligat pârâtele să plătească reclamanților membri de sindicat diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare conform art.7 alin.3 coroborat cu Anexa nr.1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și HG nr. 1225/2011 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 16.02.2011 – 31.01.2013, în funcție de timpul efectiv lucrat, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective, precum și să plătească dobânda legală calculată pentru aceste sume de la data de 01.10.2013 până la data plății efective.
A obligat pârâtele să plătească reclamanților membri de sindicat diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei corespunzător clasei I de salarizare conform HG nr. 23/2013 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 01.02.2013 – 31.03.2013, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective, precum și să plătească dobânda legală calculată pentru aceste sume de la data de 01.10.2013 până la data plății efective.
A obligat pârâtele să plătească pentru reclamanții membri de sindicat contribuțiile și impozitele aflate în sarcina lor, să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, aferente diferențelor de drepturi salariale acordate.
A obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Astfel, Tribunalul, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. C. Marfă SA București, a constatat că este nefondată și a respins-o având în vedere următoarele considerente:
Drepturile solicitate de către reclamanți și prevăzute de contractul colectiv de muncă fac parte din categoriile de drepturi salariale cuvenite salariaților, ținând seama că salariul se compune, potrivit dispozițiilor art. 160 Codul muncii cât și prevederilor contractului colectiv de muncă, din salariul de bază, indemnizații, sporuri precum și alte adaosuri.
Este lipsit de relevanță faptul că aceste drepturi sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la capitolul protecție socială și că nu au caracter permanent, ele intrând fără îndoială în categoria drepturilor salariale.
Ca atare, cererile în vedere soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune potrivit art. 268 lit. c Codul muncii, astfel că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 268 lit. e Codul muncii referitoare la termenul de 6 luni în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, chiar dacă în speță se invocă dispozițiile contractului colectiv de muncă în ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, analizând solicitările reclamanților membri de sindicat Tribunalul a reținut că prin art.17 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010 înregistrat la MMFES sub nr.722/03/24.01.2008 pentru munca prestată în intervalul 22-6, cu posibilitatea abaterii cu o oră în plus sau în minus față de aceste limite, este lucru în timpul nopții, iar prin alin. 5 al aceluiași articol se recunoaște salariaților care efectuează munca de noapte fie dreptul la un program de muncă redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă pentru zilele în care efectuează cel puțin trei ore de muncă de noapte, fie dreptul la un spor la salariu.
De asemenea, în art.42 alin.1 lit e din același contract se prevede că pentru lucrul în timpul nopții se acordă un spor de 25% din salariul de bază brut al salariatului, iar în art.42 alin. 1 lit . g se prevede că în cazul în care munca în timpul nopții va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare legală, timpul efectiv lucrat se va plătit cu spor de 100% la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții ( procent total de majorare 250%)
Prin urmare, partenerii sociali au înțeles să stabilească un spor deosebit de cel reglementat prin art. 42 alin. 1 lit. e) în ipoteza în care munca în timpul nopții este prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, prin art.42 alin.1 lit.g) prevăzându-se că se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare 250%).
Din interpretarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă, rezultă că la sporul de 25% prevăzut la art. 42 lit. e) pentru munca în timpul nopții se adaugă un spor de 100%, atunci când munca de noapte are loc într-o zi de repaus sau de sărbătoare, cuantumul acestui spor fiind de 125%, spor care a fost deja plătit de angajator, așa cum recunosc și reclamanții membri de sindicat prin acțiune, precum și pârâtele prin întâmpinare.
În raport de dispozițiile CCM citate anterior este nefondată solicitarea reclamanților în sensul de a li se plăti diferența de 125% neachitată din sporul total de 250% din aceste ore.
În acest sens s-a reținut că dispozițiile din CCM unic la nivel de ramură transporturi trebuie coroborate cu disp. art.27 alin. 1 din CCM încheiat la nivel de unitate, care prevede că munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale se plătește cu sporul de 100% din salariu de bază, iar la pct. VI este reglementat sporul pentru timpul lucrat în cursul nopții, acesta fiind negociat la procentul de 25% din salariul de bază aferent timpului lucrat. Această prevedere a CCM la nivel de unitate este conformă cu disp. art.42 alin.1 lit e) din CCM unic la nivel de ramură transporturi, care prevede pentru munca în timpul nopții un spor de 25%.
Dispozițiile art. 42 lit. e) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nu conține prevederi mai favorabile salariaților, deoarece partenerii sociali au reglementat sporul minim de 25 % pentru muncă în timpul nopții, spor care putea fi însă negociat ulterior la nivel de unitate în procente mai mari, care urmau să se aplice sporului minim de 100 % reglementat la lit. g) cu condiția ca totalul majorării să nu depășească 250%.
În mod greșit reclamanții membri de sindicat susțin că sporul negociat prin CCM la nivel de ramură este de 250%, procent menționat în paranteză, ca limită maximă a procentului de majorare ce poate fi negociat la nivel de unitate pentru munca de noapte.
Sintagma „procent total de majorare” nu este echivalentă cu cea de cuantum al sporului, ci are în vedere situația în care prin contractele colective la nivel de unitate sau cele individuale s-ar negocia un spor mai mare, plafonul maximal al acestor negocieri fiind stabilit la 250%.
Din interpretarea gramaticală a disp. art. 42 lit. g) rezultă că la sporul de 25% pentru munca pe timp de noapte în zilele obișnuite de lucru, se adaugă un spor de 100% pentru munca pe timp de noapte în zilele de sărbătoare legală sau de repaus săptămânal.
Chiar și dacă s-ar aprecia că există un dubiu în interpretarea dispozițiilor art. 42 lit. g) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, atunci se aplică regula de interpretare prevăzută de art. 983 Cod civil ( în vigoare în perioada în litigiu ) conform căreia ”Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă”, în speță în favoarea angajatorului.
Prin urmare, se constată că sporul aplicabil pentru orele de muncă în timpul nopții din zilele de repaus săptămânal și sărbători legale este de 125%, prevăzut ca valoare minimală în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură și preluat în aceleași procente la negocierea colectivă de la nivelul unității, spor care a fost plătit de către angajator, reclamanții nefiind îndreptățiți la plata diferenței de spor de 125%.
În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada 01.01._13, se constată că sunt aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivel de S. C. Marfă SA pe anii 2011/2012, 2012/2014.
Cât privește invocarea de către pârâta S. C. Marfă SA a sentinței nr.652/M /2012 pronunțată de Tribunalul B., prin care s-a constatat nulitatea absolută a Anexei I la CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010, s-a constatat că din considerentele acestei hotărâri rezultă că motivul de nulitate îl constituie neconformitatea clauzelor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității cu clauza prevăzută la art. 41 pct. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi care prevedea un salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 de lei, iar în cauză se invocă neplata drepturilor salariale în raport de contracte colective de muncă încheiate ulterior anului 2010.
Astfel potrivit art. 7 al. 3 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014 „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1" în care sunt prevăzute clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare.
Conform Anexei nr. 1 pentru clasa de salarizare 1 s-a stabilit o valoare a salariului minim de 700 de lei pentru anii 2011, 2012, 2013.
Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare a fost calculat după formula: S = S = Sclasa1 * K unde: S = salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1 = salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare (care este 700 lei, așa cum rezultă din anexa 1), K = coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Pârâtele nu au respectat aceste prevederi și au stabilit reclamanților un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Ca urmare, pârâtele au încălcat prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și prevederile art. 40 alin. 2 litera c) Codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă”, precum și dispozițiile art. 229 alin. 4 (anterior art. 236 al.4) Codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Referitor la perioada de valabilitate a contractelor de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada în litigiu, Tribunalul reține următoarele:
CCM la nivel de unitate pentru anii 2011/2012 a fost înregistrat la ITM București sub nr.15/16.02.2011 și potrivit art. 2 al.1 s-a aplicat de la data înregistrării .
Potrivit art.2 alin.2 din CCM, acest contract a fost valabil 1 an. Cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate părțile semnatare se vor întâlni la sediul C. Marfă pentru renegocierea acestuia.
Față de aceste dispoziții contractuale, s-a constatat că contractul colectiv a produs efecte pe perioada 16.02._12.
Referitor la CCM la nivel de unitate pentru anii 2012/2014, s-a reținut că a fost înregistrat la ITM București sub nr.108/20.04.2012 și potrivit art. 2 al.1 s-a aplicat de la data înregistrării .
Potrivit art.2 alin.3 din CCM, acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării. Cu 45 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate părțile semnatare se vor întâlni la sediul C. Marfă pentru renegocierea acestuia.
Față de aceste dispoziții contractuale, s-a constatat că contractul colectiv a produs efecte începând cu data de 20.04.2012 .
Pentru perioada 16.02._12 la nivelul societății nu a fost încheiat contract colectiv de muncă, însă pentru această perioadă sunt aplicabile dispozițiile HG 1225/14.12.2011 prin care s-a stabilit ca începând cu 01.01.2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 700 lunar, pentru un program complet de lucru de 169,33 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei pe oră.
Referitor la perioada 01.01._11, s-a constatat că la nivelul societății nu a fost încheiat contract colectiv de muncă și pentru această perioadă nu se aplică, așa cum se solicită de către avocatul sindicatului, prevederile sentințelor judecătorești anterioare prin care pârâtele au fost obligate la plata diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.42 alin.1 lit a teza finală din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010.
Din considerentele și din dispozitivele acestor hotărâri judecătorești ( anexate la dosar) reiese că perioada pentru care s-au acordat diferențe salariale avea ca moment final data de 31.12.2010, rezultând că până la acest moment sunt obligatorii dispozițiile sentințelor.
Prin nerespectarea prevederilor CCM la nivel de unitate și a disp. HG 1225/2011 în perioada 16.02._13 pârâtele au produs reclamanților un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul muncii.
Referitor la perioada 01.02._13, se reține că prin art. 1 alin.1 din HG nr. 23/22.01.2013 s-a stabilit că începând cu data de 1.02.2013 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar pentru un program complet de lucru.
Potrivit art. 2 alin.5 din CCM C. Marfă pe anii 2012/2014 „dacă o prevedere a prezentului contract colectiv de muncă va fi în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, acesta se va aplica în conformitate cu legislația în vigoare.
S-a mai constatat că potrivit art. 164 alin.2, 3 Codul muncii angajatorul are obligația să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară.
Prin adresa nr. 368/26.02.2013, pârâta S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA București, aducea la cunoștință sucursalelor C. Marfă, centrelor zonale de marfă, Centrului de Întreținere și Reparații Vagoane noul cuantum la salariului de bază minim brut pe țară stabilit prin art. 1 alin.1 din HG nr. 23/22.01.2013, dispunându-se luarea de măsuri de modificare a tuturor contractelor individuale de muncă ce nu respectă aceste prevederi, referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată – fila 46 dosar.
În cauză, pârâtele nu au respectat dispozițiile HG 23/2012, deși art. 2 al. 5 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate impunea aplicarea prevederilor contractului potrivit acestui act normativ. De altfel, pârâtele prin întâmpinările formulate nu au formulat apărări referitoare la acest petit.
Față de considerentele anterior expuse, s-a constatat că reclamanții membrii de sindicat sunt îndreptățiți la plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare conform art.7 alin.3 coroborat cu Anexa nr. 1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și HG 1225/2011 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 16.02._13, în funcție de timpul efectiv lucrat, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei corespunzător clasei I de salarizare conform HG nr. 23/2013 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 01.02.2013 – 31.03.2013.
Potrivit art. 253 al.1 Codul muncii, „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
În raport de textul de lege citat se apreciază că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale calculate în raport de dispozițiile contractelor colective de muncă invocate, reclamanții au fost prejudiciați, iar pentru repararea prejudiciului cauzat, diferențele salariale se vor acorda actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe la data plății efective.
De asemenea se impune și repararea prejudiciului constând în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, motive pentru care vor fi obligate pârâtele și la plata dobânzii legale.
Potrivit art. 1531 al.1, 2 Cod civil „Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.”
De asemenea, art. 1535 al.1 Cod civil dispune că „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății în cuantumul convenit de părți sau în lipsă în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”
Din interpretarea dispozițiilor art. 1531, 1535 Cod civil rezultă că daunele interese moratorii constau în dobânda legală care în cauză urmează să se acorde de la data pronunțării prezentei hotărâri.
În acest sens se are în vedere că potrivit art. 274 Codul muncii republicat, în materia conflictelor de muncă, hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.
Prin urmare, data pronunțării hotărârii este data de la care pârâtele au fost puse în întârziere pentru acoperirea integrală a prejudiciului rezultat din neachitarea drepturilor salariale calculate în raport de dispozițiile contractelor colective de muncă invocate .
Cât privește natura juridică a dobânzii s-a constatat că este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune - daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății – daune compensatorii, fiind admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.
Nu s-a putut reține incidența deciziei în interesul legii nr.11/24.10.2005 invocată de pârâta S. „C. Marfă” - Sucursala Banat Oltenia, deoarece această decizie dispune că „ Clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii”. În speță, nu s-a solicitat restituirea la scadență a sumelor împrumutate, ci calculul și plata drepturilor salariale în raport de prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtelor la plata contribuțiilor și impozitelor aferente drepturilor neplătite, s-a constatat că este întemeiat.
Potrivit art. 7 din Legea 263/2010 angajatorii au obligația de a întocmi și depune lunar la casele teritoriale de pensii declarațiile nominale privind contribuțiile suportate atât de către angajator cât și de către salariat aferente drepturilor salariale efectiv încasate, art. 40 pct.2 lit. f Codul muncii dispunând că „angajatorul are obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii aferente”.
În raport de aceste prevederi legale, au fost obligate pârâtele să plătească pentru reclamanții membri de sindicat contribuțiile și impozitele aflate în sarcina lor, să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, aferente diferențelor de drepturi salariale acordate prin prezenta sentință.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, se constată că acțiunea este întemeiată, fiind admisă în parte.
În baza art. 453 Cod procedură civilă au fost obligate pârâtele care au căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1000 lei.
În cauză, cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că a fost achitat onorariul de avocat, precum și o taxă de 100 lei către biroul de mediator, conform chitanțelor depuse la filele 120, 343 dosar.
Referitor la această din urmă sumă, s-a reținut că a fost achitată de către reclamantul S. M. de Locomotivă Remiza Drobeta T.-S. în procedura privind informarea cu privire la avantajele medierii, însă aceste cheltuieli privind onorariu mediator nu vor fi acordate, întrucât ședința de informare cu privire la avantajele medierii este gratuită. Ca atare eventualele cheltuieli făcute de reclamant sub acest aspect, nu sunt cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului în sensul art.451 alin.1 Cod procedură civilă.
Potrivit art.26 alin.3 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator „pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia îndeplinită potrivit legii anterior enunțate, anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariul”.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că deși în perioada 02.04._10 au fost salariați ai pârâtelor și și-au desfășurat activitatea corespunzător, nu au beneficiat de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M.M.F.E.S. sub nr. 722/03/24.01.2008, și astfel pentru anii 2009 - 2010 nu au primit decât sporul de 125% din salariul de bază minim brut pentru desfășurarea activități în timpul nopții, în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale cu toate că potrivit art. 42 alin. 1 lit. g) din acest contract aveau obligația să ne plătească sporul de 250% (spor total) pentru timpul efectiv lucrat în aceste codiții.
Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 42 alin. 1 lit. g) din CCM RT prin raportare la art. 42 alin. 1 lit. e) din același contract întrucât aceasta ultimă clauză reglementează lucrul în timpul nopții în zilele normale de muncă și nu în cele de repaus sau sărbători legale ci dimpotrivă art. 42 alin. 1 lit. g) vine să precizeze că pentru lucru în aceste condiții se acordă un spor de 250 %, adică un spor de noapte de 50 % și un spor de zile libere și sărbători legale de 200%. Ori, din moment ce părțile au stabilit în mod clar fără nici un fel de interpretare faptul că sporul total și în nici un caz sporul maxim așa cum reține instanța de fond (niciunde în cuprinsul CCM RT nu se folosește sintagma "spor maxim") este de 250% această clauză este una imperativă și obligă angajatorul să plătească sporul de 250%».
Instanța a procedat în mod nelegal la interpretarea acestei clauze prin prisma clauzei prevăzută de art. 27 alin. 1 din CCM încheiat la nivel de unitate, care este inferior CCM ramură și în care se precizează că sporul este de 25%, căci această clauză este sub nivelul prevăzut de art. 42 alin. 1 lit. g) din CCM RT și nu poate fi asociată cu prevederile art. 42 alin, 1 lit. e) pentru că, așa cum menționam mai sus, această clauză reglementează situații diferite, practic pentru munca desfășurată în timpul nopții în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale singura reglementare specială este cea prevăzută de art. 42 alin. 1 lit. g) din CCM RT, care ar fi lipsit de conținut în interpretarea greșită a instanței de fond, și din acest punct de vedere hotărârea este nelegală.
Instanța nu a ținut seama de înscrisurile din dosarul cauzei, în sensul că, deși au arătat că voința părților este confirmată de către pârâtă prin adresa nr. 1TR.1/992/16.04.2013, instanța nu analizează acest înscris și nu se pronunță deloc asupra acestui aspect, mai ales că din acest înscris rezultă cu certitudine că nu există niciun dubiu cu privire la prevederile art.42 lit.g) CCM RT, cum greșit reține și motivează instanța de fond.
Atâta timp cât părțile au stabilit în mod cert că sporul total este de 250% - cu riscul de a ne repeta spor total nu înseamnă spor maxim - instanța nu poate deroga de la aceste clauze clare și nici nu poate considera că sporul include și salariul de bază pentru că noțiunea de spor este bine determinată de legiuitor și de practica judiciară.
Pe de altă parte, instanța greșit apreciază că sintagma „procent total de majorare" ar putea avea în vedere situația, în care prin CCM unitate sau individuale s-ar negocia un spor mai mare, plafonul maximal al acestor majorări să fie stabilit la 250%, întrucât această interpretare este total greșită și în contradicție cu normele legale datorită faptului că și dacă ne-am fi aflat într-o atare situație în care anagajatorul să fi prevăzut un spor mai mare de 250% pentru orele de noapte lucrate în zilele de S-D și sărbători legale prin CCM unitate sau individuale, atunci s-ar fi aplicat prevederea convențională mai favorabilă salariatului.
Or, în cazul de față, prevederea aplicabilă, în temeiul căreia reclamanții solicită plata integrală a sporului de 250%, este cea a art.42 lit.g) CCM RT, căci pârâta le-a plătit doar un spor de 125%.
Întrucât „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", au fost încălcate dispozițiile art. 241 - 243 din Codul Muncii și art. 8 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 care prevăd în mod expres și imperativ că „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți."
Mai mult, la art. 32 alin. 2 din cele două CCM aplicabile pe perioada în litigiu se prevede în mod expres că „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor".
Potrivit art. 236, alin. 4 (devenit art. 229) din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, astfel că pârâtele aveau obligația să respecte drepturile stipulate în contracte care au caracter minimal.
Prin neacordarea acestor drepturi pârâtele au nesocotit prevederile art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul Muncii, în sensul că nu le-au acordat drepturile ce decurg din CCM-ul aplicabil precum și dispozițiile art. 155 și art. 156 din Codul Muncii în sensul că pârâtele aveau obligația să plătească salariile înaintea altor obligații bănești ale acestora întrucât salariul cuprinde și alte adaosuri așa cum sunt drepturile solicitate de către noi.
Este evident că prin atitudinea lor pârâtele le-au produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, fapt pentru care sunt obligate să ne despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa acestora, conform dispozițiilor art. 253 (fost 269) din Codul Muncii, dar și conform dispozițiilor art. 1489 alin. 2 Cod civil și art. 1531-1535 Cod civil cu privire la dobânda legală, în sensul că actualizarea sumelor datorate reprezintă aducerea la zi a acestora pe baza indicilor de inflație (care nu reflectă nici pe departe valoarea reală), iar dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat.
Dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, beneficiul realizabil de creditor prin reinvestirea sumelor ce i se cuvin fără să fie nevoit să facă dovada prejudiciului, existența acestuia fiind prezumată, iar procentul este stabilit de legiuitor prin OG 9/2000 și ulterior prin OG nr. 13/2011.
În drept, și-au întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și urm. NCPC.
În susținerea motivelor de apel au înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile deja existente în dosarul de fond.
Pârâta S.N.T.F.M. „C.F.R. MARFĂ” S.A. – Sucursala Banat-Oltenia a arătat în motivarea apelului că începând cu anul 2011 clasa 1 de salarizare este de 700 lei, iar conform art. 106(8) din CCM 2011 „Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM sâ se negocieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare", aceștia neaplicându-se în anul 2011.
Având în vedere aceste precizări, este clară interpretarea și voința părților cu privire la la tabelul ce conține coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare, astfel că instanța de fond a obligat eronat societatea la plata acestor diferențe.
Referitor la CCM al S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA pentru anii 2012 - 2014, art.98 (6) stabilește ca pe durata valabilității acestui contract nu se acordă coeficienți de ierarhizare și orice referire la drepturile prevăzute în Capitolul XI se face numai cu scopul de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii unui nou contract colectiv de muncă.
Și acest contract colectiv are prevederi similare cu cel anterior, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără să existe coeficienți de calcul sau formule aplicabile.
Susținerile reclamanților sunt neconforme cu realitatea și cu prevederile contractelor colective și individuale de muncă, având in vedere că pentru perioada dedusă judecății nu există temeiul juridic - contractele colective de muncă aplicabile nestabilind coeficienți de ierarhizare ai claselor de salarizare, ci doar posibilitatea unor negocieri viitoare pentru acordarea acestora.
Prin urmare, a considerat că reclamanții au primit toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective aplicabile si din contractele individuale de muncă, C. MARFA SA acordând fiecărui salariat un salariu de baza minim brut de peste 749 lei, superior salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru perioada 2011 -2013.
Referitor la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale către Casa Județeană de Pensii M. pentru motivele expuse pe larg anterior a solicitat respingerea și acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la actualizarea sumei cu indicele de inflație si dobânda legala, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (publicata in Monitorul Oficial nr. 123 din 09.02.2006) că „orice clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe langa dobânda contractuala convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii."
În acest caz reclamantul a solicitat instanței să-i acorde o dubla despăgubire, ceea ce contravine principiului justei despăgubiri.
Sumele care reprezintă drepturi salariale nu sunt purtătoare de dobânda, astfel ca în mod nefondat reclamantul a solicitat si dobânda legală, pe lângă actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație.
Mai mult, în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, convenția în baza căreia reclamantul solicită drepturile bănești nu se regăsește instituția despăgubirii pentru neexecutarea clauzelor acestuia, cu atât mai mult nu se regăsește despăgubirea dubla pe care o solicită.
Aceste argumente rezultă și din aplicarea regulilor privind convențiile: părțile nu pot stipula în contract și nici nu pot solicita pe cale judecătorească alte daune decât dobânda legală sau actualizarea cu indicele de inflație (una excluzand-o pe cealaltă).
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond respingerea în totalitate a acțiunii formulate de S. M. de Locomotivă Remiză Dr. Tr. S..
Pârâta S.N.T.F.M. C. MARFĂ S.A., prin motivele de apel, a considerat că instanța de fond se află într-o gravă eroare, derivând din interpretarea greșită a actelor existente la dosarul cauzei, cât și a prevederilor legale.
Astfel, în mod greșit a rămas în pronunțare la primul termen de judecată, deși prin întâmpinarea depusă C. Marfă S.A. a solicitat instanței să pună în vedere reclamantului să depună dovada calității de reprezentant a cabinetului de avocat având în vedere prevederile art. 194 lit. b, precum și că este un act procedural susceptibil de a fi analizat și combătut pentru asigurarea contradictorialității, mai ales că cererea de chemare în judecată este
semnată de avocat); să-și precizeze acțiunea, cu privire la lipsa valorii obiectului cererii, după
prețuirea reclamantului, fiind vorba de un obiect evaluabil în bani precum și cuantumu;
cheltuielilor de judecată.
Tribunalul M. analizând superficial înscrisurile de la dosar, a fixat în mod greșit termen fără a observa faptul că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele
prevăzute de art.194-197 NCPC, ceea ce denotă faptul că instanța de fond nu a verificat cererea, așa cum prevăd dispozițiile art. 200 NCPC.
Instanța s-a pronunțat de la primul termen, fără să țină cont de solicitările noastre
formulate prin întâmpinarea depusă.
Este criticabilă soluția instanței de fond de respingere a excepției prescrierii dreptului material la acțiune, motivat de faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 268 lit c din Codul Muncii.
Reclamanții solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractele colective de muncă iar potrivit art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii republicat, „cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune,
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil". Îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.
Față de cele menționate, pentru a determina normele aplicabile sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune, este evident că instanța de fond trebuia să analizeze la izvorul drepturilor solicitate, rezultând că pentru neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia prescripția intervine la 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Față de cele de mai sus, a solicitat instanței să constate că dreptul la acțiune al reclamanților era stins prin prescripție.
Referitor la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, fără a avea în vedere prevederile din CCM a considerat că aceasta nu reprezintă o condiție obligatorie.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond urma să facă o interpretare sistematică a dispozițiilor Constituției și Codului de Procedură civilă.
Chiar dacă se admite că ne aflăm în prezența unei Constituții ce consacră riguros separația puterilor, în sensul clasic al termenului și tot nu se poate spune că nu este posibilă o activitate administrațiv-jurisdicțională.
Sintagma Jurisdicții speciale administrative" are în vedere acele activități de soluționare a litigiilor care se desfășoară în fața unui organ administrativ-jurisdicțional prin emiterea unui act administrativ-jurisdicțional. Nu intră în această categorie acțiunile / cererile pentru care părțile au stabilit o procedură anterioară celei jurisdicționale.
Când legea (contractul) oferă posibilitatea părților aflate în litigiu să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, apelând și la un „arbitru" - comisiile mixte patronat sindicate -, nu poate fi vorba de abuz legislativ și obstrucționarea accesului la justiție.
Astfel încât considerăm că nu ne aflăm în prezența unor jurisdicții de genul celor avute în vedere de alin. 4, art.21 din Constituție având în vedere faptul că părțile au stabilit ca mai întâi să se încerce soluționarea pe cale amiabilă și ca mai apoi în situația în care părțile nu se pot înțelege pe această cale să se adreseze instanței.
Prin negarea acestei prevederi contractuale, instanța de fond a lăsat ca lipsit de conținut și efect juridic contractul colectiv de muncă, stabilind, în mod arbitrar, ce clauze se aplică și care nu!
Având în vedere cele precizate, rugăm instanța de recurs să constate că reclamanții, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de contractele colective de muncă în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care considerăm că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă.
Referitor la capătul de cerere privind diferențele salariale arătăm instanței următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat acordarea diferențelor salariale pe perioada 01.01._13 în raport de Anexa 1 la CCM 2011-2012, 2012-2014 și HG nr. 1225/2011 privind salariul minim pe economie, iar pentru perioada 01.02._13 în raport de de un salariu de 750 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, având în vedere HG nr.23/2013.
Prevederile celor două hotărâri de guvern (HG nr. 1225/2011 și HG nr.23/2013 privind salariul minim pe economie) stabilesc doar valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată care este de 750 lei!
Conform dispozițiilor art. 3 alin 1: Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 și 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
Față de cele de mai sus arătate a precizat că reclamanții prin contractele individuale de muncă încheiate, au beneficiat de salarii de bază peste nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată prevăzut de cele de hotărâri de guvern, singura sancțiune fiind amenda.
Pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 ianuarie 2011 nu există temeiul legal invocat de reclamanți, astfel că cererea este neîntemeiată.
Susținerile reclamanților sunt în contradicție cu realitatea și cu prevederile contractelor colective și individuale de muncă, având în vedere că: pentru întreaga perioada pentru care se solicită aceste drepturi nu există temeiul juridic, contractele colective de muncă nestabilind coeficienți de ierarhizare ai claselor de salarizare, ci doar posibilitatea unei negocieri viitoare a acestora (2011-2014). Pentru luna ianuarie 2011. Anexa I din CCM nr. 2584/04.06.2009 a fost anulată ea neproducând efecte juridice; pentru perioada 2012 (20.04.2012) - 2014 părțile au prevăzut clar că nu se aplică coeficienți de ierarhizare ai claselor de salarizare; pentru perioada 2011 - 2013 nu există contract colectiv de muncă la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate; nivelul salariilor la C. Marfa este stabilit prin Anexa I la CCM, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără să existe coeficienți de ierarhizare sau formule de calcul aplicabile.
C. Marfa SA a acorda fiecărui salariat un salariu de bază minim brut de peste 749 lei, nivel superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru toată perioada 2011-2013, conform legii.
Pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 31 ianuarie 2011 este aplicabil CCM înregistrat la MMSSF București cu nr. 2584/04.06.2009, prelungit prin Actul adițional nr. 1713/21.04.2010.
A precizat că prin Sentința civilă nr. 652/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B. a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv, de muncă pe anii 2009 - 2010 (nr. 2584/04.06.2009) încheiat la nivelul S. C. Marfă SA, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței.
Anexa 1 a CCM conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut, precum și formula de calcul care stabilea salariul pentru fiecare clasă de salarizare.
Astfel, urmare a constatării nulității absolute a Anexei 1 a CCM la nivel de unitate, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi.
D. fiind că Anexa 1 a CCM la nivel de unitate a fost anulată, nulitate absolută ce produce efecte atât pentru viitor cât și pentru trecut, a constatat că nu se poate folosi ca temei grila cu coeficienții de ierarhizare sau formula de calcul ce exista în Anexa I, astfel că, se aplică salariul așa cum este negociat și asumat el în contractele individuale de muncă.
Efectul nulității constă în desființarea raportului juridic generat de actul juridic civil lovit de nulitate și prin aceasta restabilirea legalității conform principiului quod nullum est, nullum producit effectum. Retroactivitatea nulității presupune înlăturarea efectelor actului care s-au produs între momentul încheierii și cel al anulării efective a actului; în temeiul acestui principiu, părțile ajung în situația în care n-ar fi încheiat actul juridic.
Pentru perioada 16 februarie 2011 - 15 februarie 2012 este aplicabil CCM înregistrat la ITM București cu nr. 15/16.02.2011.
În cazul acestui contract colectiv de muncă trebuie făcută o distincție clară între grila care conține coeficienții de ierarhizare prezentată în cadrul art. 106 din contract și grila cu clasele de salarizare și salariile de bază brute corespunzătoare prezentată în Anexa I. Cele două grile sunt distincte și nu au o legătură sau corelare între ele.
Niciuna din clauzele contractului nu leagă cele două grile, neexistând o corelare a valorilor conținute de acestea.
Art. 106 din Capitolul XI. Dispoziții finale al CCM nr. 15/2011 spune că, părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze următoarele prevederi, la alineatul 8 al acestui articol figurând coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare.
Astfel, grila coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare va fi negociată de părți la următoarele negocieri, plecându-se de la valorile stabilite în art. 106 alin. (8) din CCM.
Această clauză îndeplinește condițiile art. 129 alin. (6) din Legea nr. 62/2011 părțile stabilind o renegociere a unor clauze ale contractului în anumite condiții prestabilite.
Or, reclamanții susțin că această grilă a coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare are aplicabilitate, făcând abstracție de termenii foarte clari ai contractului colectiv prin care se stabilește doar că aceasta va face obiectul unei negocieri viitoare.
Prevederile contractului se interpretează conform cu voința comună a părților, în cazul de față neexistând sub nicio formă posibilitatea unei alte interpretări față de cea stipulată clar prin care părțile vor negocia coeficienții prezentați în acel tabel la următoarele negocieri ale contractului colectiv de muncă.
Nivelul de salarizare a fost stabilit prin Anexa I la CCM nr. 15/2011, acesta plecând în mod legal de la un salariu minim brut de 700 lei (peste nivelul stabilit de HG 1193/2010 de 670 lei pentru anul 2011 și egal pentru anul 2012, conform HG 1225/2011).
Chiar și în Anexa I la CCM se regăsește clauza conform căreia părțile stabilesc că la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010.
Având în vedere că este clară interpretarea și voința părților cu privire la tabelul ce conține coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare, a considerat ca lipsită de temei solicitarea și pentru această perioadă.
Pentru perioada 20 aprilie 2012 - 19 aprilie 2014 este aplicabil CCM înregistrat la ITM București cu nr. 108/20.04.2012.
Și acest contract colectiv de muncă are prevederi similare cu cel anterior, în acest caz art. 98 din Capitolul XI. Dispoziții finale al CCM nr. 108/2012 spunând că, părțile stabilesc ca Ia următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata valabilității prezentului CCM nu se acordă. La alin. (6) se regăsește lista coeficienților de ierarhizare ai claselor de salarizare a căror aplicare o cer reclamanții în prezenta cauză.
În acest caz, părțile au accentuat clar caracterul acestei clauze, menționând în mod clar că aceasta nu se acordă, ci este doar o bază de plecare pentru o viitoare negociere.
De asemenea, la pagina 36 a contractului, la finalul Capitolului XI, există o Notă care stabilește că „Orice referire cuprinsă oriunde în textul prezentului contract, cu privire la sau în legătură cu drepturile menționate în prezentul capitol, nu este aplicabilă pe durata de valabilitate a acestui contract, scopul menționării acestor drepturi fiind exclusiv acela de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă".
Și aici, nivelul salariilor este stabilit prin Anexa I la CCM, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără să existe coeficienți de calcul sau formule aplicabile.
Față de cele de mai sus, este evident că C. Marfă a acordat salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective de muncă aplicabile si din contractele individuale de muncă în conformitate cu prevederile art.164 din Codul Muncii.
Factorii economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală și acesta nu poate fi ignorat.
„Deși există o legislație unitară, aceeași pe întreg cuprinsul țării, aplicarea acesteia datorită contractului colectiv de muncă, dar și a celui individual, comportă un specific, se creează diferențieri de la o ramură de activitate la alta, de la un grup de angajatori la altul, de la un angajator la altul și uneori în aceeași unitate de la o perioadă la alta, în funcție de situația sa economică."" susține în mod corect A. Ț. în „Tratat de dreptul muncii - ediția a IV”.
Niciun salariat nu a avut salariul diminuat în urma negocierilor și ca urmare a încheierii noilor contracte colective de muncă, mai mult, toți salariații având un salariu minim brut peste nivelul stabilit de lege sau de grila de salarizare pentru clasa I, astfel cum rezultă și din înscrisurile anexate.
Astfel, s-a depus în susținerea apărărilor, extras din Situația personalului pe clase de salarizare din decembrie 2010 și ianuarie 2013 din care reiese că la nivelul întregii societăți cel mai mic nivel de salarizare este pentru funcția de „îngrijitor" - clasa 5 de salarizare cu un salariu de 749 lei, astfel că adresa S. C. Marfa nr. J2.2._ la care face referire instanța de fond la pag. 11 din sentința apelată, nu este aplicabilă reclamanților, întrucât așa cum se poate observa aceștia nu au deținut funcția de "îngrijitor" ci alte funcții, având salarii minime brute cu mult peste 750 lei.
Instanța nu poate interveni în voința părților dând o interpretare diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, cu privire la prevederi ale contractului colectiv de muncă sau adăugând la acesta, pentru că ar institui un drept absolut al salariatului, drept ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
A considerat că, în fapt, acțiunea de față are ca obiect o renegociere a salariului 1a nivel de unitate, o astfel de acțiune fiind inadmisibilă, instanța fiind datoare să o respingă ca atare.
Cu privire la cererea privind actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației a solicitat instanței să respingă și acest capăt de cerere pentru motivele invocate mai sus, iar în cazul în care se va admite cererea sa a solicitat instanței să pună în vedere organizației sindicale să calculeze și să precizeze cererea cu sumele actualizate cel puțin până la data introducerii pe rolul instanței a prezentei acțiunii.
Pretențiile reclamanților nu sunt de natură salarială, neexistând o întârziere a plății;
salariului sau o neplată a acestuia pentru a putea solicita o despăgubire în înțelesul art. 166 alin 41 Codul Muncii.
În principiu, dobânda legala cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea
pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale in perioada dintre data exigibilității creanței și data plații. Astfel, actualizarea creanței în funcție de rata inflației, nu poate fi cumulată cu dobânda legala atunci cand aceasta include și rata inflației. Altminteri, ar însemna să se repare, de doua ori același prejudiciu.
Pentru cele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință schimbarea în parte a sentinței atacate și pe fondul cauzei respingerea în sensul respingerii capătului de cerere privind diferențele salariale aferente perioadei 16.02._13 în raport de salariul prevăzut de Hotărârile de Guvern nr.1225/2011 și nr. 23/2013 coroborat cu Anexa 1 din CCM la nivel de unitate ca neîntemeiat și nefondat.
Având în vedere caracterul executoriu al hotărârii apelate, în temeiul art. 722-723 NCPC a solicitat repunerea părților în situația anterioară și întoarcerea executării, având în vedere dispozițiile art.274 Codul Muncii privind caracterul executoriu al hotărârii pronunțate.
În drept, a înțeles să își întemeieze apelul pe dispozițiile art. 477, 480 și art. 722 NCPC, prevederile Legii 62/2011, Legii 53/2003 - Codul Muncii, Contractele Colective de Muncă ale S. C. MARFĂ SA valabile în perioada solicitată.
A solicitat proba cu înscrisuri precum și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
În temeiul art. 411 NCPC a solicitat judecarea cauzei și în lipsa delegatului societății
noastre.
Părțile au depus întâmpinări, precum și răspuns la întâmpinare.
Curtea constată a fi nefondat apelul reclamanților pentru următoarele considerente:
În privința sporului de 250 % solicitat, se reține că la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 a fost înregistrat la MMFES Contractul Colectiv de Muncă Unic sub nr.722/2008 și este aplicat de societatea pârâtă, inclusiv sub aspectul sporurilor care fac parte din salariul personalului angajat.
Art. 17 alin. 1 din acest contract stabilește că munca prestată în intervalul 22-6, cu posibilitatea abaterii cu o oră în plus sau în minus față de aceste limite, este lucru în timpul nopții, iar prin alin. 5 al aceluiași articol se recunoaște salariaților care efectuează munca de noapte fie dreptul la un program de muncă redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă pentru zilele în care efectuează cel puțin trei ore de muncă de noapte, fie dreptul la un spor la salariu.
Cuantumul sporului pentru lucrul în timp de noapte este stabilit prin dispozițiile art. 42 alin. 1 lit.e din contract, la un procent de 25% din salariul de bază brut al salariatului.
Partenerii sociali au înțeles să stabilească un spor deosebit de cel reglementat prin art. 42 alin. 1 lit. e) în ipoteza în care munca în timpul nopții este prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, la solicitarea celui care angajează și prin art.42 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă ramură transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare 250%).
Exprimarea textului este evidentă în sensul că la sporul de 25% prevăzut la art. 42 lit. e) pentru munca în timpul nopții se adaugă un spor de 100%, atunci când munca de noapte are loc într-o zi de repaus sau de sărbătoare. Cuantumul acestui spor este, așadar de 125% și el a fost deja plătit de angajator, după cum a recunoscut reclamantul prin concluziile scrise și a reținut prima instanță.
Sintagma „procent total de majorare” nu este echivalentă cu cea de cuantum al sporului, ci are în vedere situația în care prin contractele la nivel de unitate sau cele individuale s-ar negocia un alt spor, mai mare, plafonul maximal al acestor negocieri fiind stabilit la 250%.
Cum sporul de 125% a fost deja plătit de angajator, Curtea constată că au fost respectate dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, precum și dispozițiile art.39 alin.1 lit. a Codul muncii și ale art.40 alin.2 lit. c Codul muncii, pretențiile reclamantului constând în obligarea pârâtelor la plata unei diferențe de spor de 125% din salariul de bază minim brut nefiind justificate, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Este fondat apelul declarat de pârâte cu următoarele precizări;
Este nefondată critica referitoare la încălcarea de către prima instanță a disp.art.194-197 NCPC întrucât cererea de chemare în judecată cuprinde toate elementele prev.de art.194 NCPC, la dosar fiind depusă dovada calității de reprezentant a SMLR și împuternicirea avocațială, în cauză nefiind incidente disp.art.196 NCPC.
Excepția inadmisibilității acțiunii invocate de recurenta S. C. Marfă SA este nefondată întrucât procedura invocată de recurentă nu constituie o procedură prealabilă legală obligatorie în sensul prevăzut de art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la soluția pronunțată pe excepția prescripției, Curtea constata că și acest motiv este nefondat, având în vedere natura drepturilor solicitate de reclamanți, și anume drepturi de natură salarială și disp.art.171 alin.1 raportat la art.268 alin.1lit.c Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 171 al. 1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Potrivit disp.art.268n alin.1 lit.c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariat.
Pe fondul cauzei Curtea reține următoarele;
Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărârile de guvern invocate de reclamanți Curtea reține următoarele;
Potrivit art.164 (1) Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, se stabilește prin hotărâre de guvern.(2)Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară.(3)Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea disp.art.164 alin.3 Codul muncii, potrivit cărora, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale angajaților .
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că salariul de bază acordat reclamanților, în baza CCM în perioada menționată în acțiune, este superior celui minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate.
Faptul că acest salariu de bază este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste hotărâri de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci de salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Ca urmare salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul iar dispozițiile legale menționate mai sus impun doar obligația de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, reprezintă cuantumul minim al remunerației ce poate fi acordată salariaților, având menirea de asigura mijloacele minime de subzistență, satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.
Curtea constată astfel că nu au fost încălcate disp.art.164 Codul muncii.
Referitor la dispozițiile din CCM aplicabile în cauză Curtea constată următoarele.
La art. 106 din CCM 2011 s-a precizat că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să negocieze următoarele prevederi, la punctul 8 fiind menționați coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. La finalul Anexei 1 s-a precizat că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010.
În CCM 2012/ 2014, Capitolul XI, la art.98 s-a menționat că părțile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM să negocieze acordarea acordarea următoarelor drepturi care, pe durata valabilității prezentului CCM nu se acordă, la punctul 6 fiint menționați coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare, Anexa 1 cuprinzând aceeași mențiune. Într-o Notă- se stipulează că orice referire cuprinsă în textul prezentului contract, cu privire la sau în legătuiră cu drepturile menționate în acest capitol, nu este aplicabilă pe durata de valabilitate a acestui contract, scopul menționării acestor drepturi fiind exclusiv acela de stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă.
Cum aceste CCM sunt rezultatul negocierii dintre angajator și organizația sindicală care-i reprezintă pe salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, rezultă că aceasta a fost voința părților contractante iar executarea acestor contracte este obligatorie pentru atât pentru angajator cât și pentru salariați,
Prin urmare, angajatorul și-a îndeplinit obligația prev.de art.40 alin.2 lit.c Codul muncii acordând salariaților drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Sunt considerentele pentru care Curtea reține ca fiind fondată critica apelantelor privind modul de soluționare a acestei cereri a reclamanților privind acordarea diferențelor salariale.
În raport de aceste precizări Curtea, în temeiul disp.art.480 alin.1 NCPC, respinge apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii apelate și în temeiul disp.art.480 alin.2 NCPC, admite apelul pârâtelor împotriva aceleiași hotărâri, schimbând această hotărâre în sensul respingerii în totalitate a acțiunii. Pentru aceste considerente nu se mai impune a fi analizate celelalte critici ale apelantelor pârâte .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de S. M. DE LOCOMOTIVĂ- REMIZA DROBETA-T.-S., cu sediul procesual ales la cabinet avocat N. I., Drobeta Turnu Severin, ..14, . pentru reclamanții BĂLUȚI I., C. A., D. C., D. D., E. I., I. E., P. M., P. C., V. I.-C. și Z. R., împotriva sentinței civile nr. 4405 din 1 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de pârâtele S.N.T.F.M. "C. MARFĂ" SA, cu sediul în București, ..,38-Sector 1 și S.N.T.F.M. "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA, cu sediul în C., . A, împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă sentința civilă nr. 4405 din 1 octombrie 2013 și respinge acțiunea în totalitate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
T. Ț. M. P.
Grefier,
F. I.
Red.jud. M. P./28.03.2014
Tehn.5ex./C.C.
Jud.fond. M. I.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3872/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
