Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1255/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1255/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 10758/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1255

Ședința publică de la 08 Aprilie 2014

Președinte: - Florența C. C.

Judecător: - N. D.

Grefier A. P.

Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrilor de sindicat P. S., R. D., U. M., C. E., C. S., U. M., M. D., A. A., S. P., C. T., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 541/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 24, jud. M., având ca obiect drepturi bănești Premiul anual (al 13-lea salariu) aferent anului 2010.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este declarat și motivat în termenul legal, precum și solicitarea apelantei reclamante de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, luând act de solicitarea apelantei reclamante de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra apelului formulat în cauză.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

La data de 14.11.2013, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrilor de sindicat: P. S., R. D., U. M., C. E., C. S., U. M., M. D., A. A., S. P., C. T., prin care a chemat în judecată pârâtul P. C., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acesuia la plata premiului anual ( al 13-lea salariul) aferent anului 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

În fapt, s-a arătat că potrivit art. 25 alin.1, 2, 3, 4 din Legea nr. 330/2009 „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.”

Legea nr. 330/2009 a intrat în vigoare la 01.01.2010, fiind abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/28.12.2010 care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

Din cuprinsul art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezultă în mod indubitabil că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială care se acordă „pentru activitatea desfășurată", proporțional cu perioada lucrată în anul 2010, singurele situații în care poate fi redus sau nu se acordă fiind prevăzute în alin. 3, situații în care nu se află membrii de sindicat.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

S-a mai arătat că dreptul membrilor de sindicat de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat în anul 2010, chiar dacă plata era amânata până în luna ianuarie 2011, iar Legea nr. 284/2010 care a abrogat posibilitatea acordării lui, a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă - anul 2010. Faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu este de natură să înlăture dreptul la plata acestui premiu, întrucât până la momentul abrogării -01.01.2011, prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare și trebuie să își producă efectele juridice.

Premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată în anul 2010, astfel că acordarea premiului anual este un drept câștigat care recompensează activitatea prestată în anul 2010, indiferent de data la care acest premiu urmează a fi plătit.

Prin acțiune au fost invocate și disp. art. 11 și art. 20 din Constituția României referitoare la prioritatea tratatelor internaționale privind drepturile omului, precum și art. 17 privind dreptul de proprietate din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

De asemenea, s-a arătat că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială care intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului.

În acest sens, s-a arătat că, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in mod constant că poate fi considerat „un bun" în sensul art.l și interesul patrimonial al subiectului de drept, care poate avea o „speranță legitimă în realizarea acestuia", speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii sau dintr-o jurisprudență constantă a instanțelor naționale. Deși protecția dreptului de proprietate nu are caracter absolut, posibilitatea limitării exercițiului atributelor proprietății, nu trebuie să ajungă la golirea de conținut a însuși dreptului.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, membrul de sindicat se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual, deoarece acesta a fost reglementat expres prin lege și, mai mult, a fost confirmat de instanțele judecătorești naționale.

În baza art. 25 din Legea nr. 330/2009 se născuse în patrimoniul membrilor de sindicat o creanță suficient de bine stabilită, ci nu un simplu drept eventual, cu atât mai mult cu cât abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009 a avut loc la 01.01.2011, prin . Legii nr. 284/2010.

Prin acțiune s-a mai arătat că în jurisprudența Curții Europene se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată ( cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par. 58).

Prin hotărârea Kecho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, Curtea Europeană a stabilit că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare."

Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010 membrii de sindicat erau beneficiarii unui drept actual în sensul Convenției europene, drept care avea o bază legală - Legea nr. 330/2009, astfel încât intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.

În susținerea acțiunii s-au depus următoarele acte: tabel nominal cu membra de sindicat care a împuternicit USLI să promoveze acțiunea în numele său, adeverințele de salariat emise de pârâți pentru anul 2010 și cartea de identitate a reclamantei membră de sindicat.

În baza art.201 alin.1 Cod pr. civ. acțiunea a fost comunicată pârâților care nu au formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 541/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrilor de sindicat: P. S., R. D., U. M., C. E., C. S., U. M., M. D., A. A., S. P., C. T., în contradictoriu cu pârâtul P. C..

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanții P. S., R. D., U. M., C. E., C. S., U. M., M. D., A. A., S. P., C. T. - reprezentați în prezentul litigiu de U. S. Libere din Învățământ, în temeiul art.28 din Legea 62/2011 a dialogului social sunt personal didactic iar în anul 2010 au desfășurat activitate atât la pârâtul P. C., conform adeverințelor emise de unitățile școlare pârâte.

Prin acțiunea dedusă judecății se solicită să fie obligat pârâtul la plata actualizată a premiului anual aferent anului 2010, drept prevăzut de art.25 din Legea nr. 330/2009.

Instanța a constatat că în urma soluționării recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010, raportat la art.25 din Legea 330/2009, referitor la acordarea premiului anual pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, Înalta Curte de Casației și Justiție prin Decizia nr. 21/18.11.2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 37/16.01.2014, a admis recursul și a constatat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anul pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Astfel s-a reținut că, cu privire la art.8 din Legea 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 115/2012 și 257/2012, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă începând cu anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariu/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.

Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaților s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Față de faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

S-a mai reținut că aceste dispoziții de lege prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Referitor la natura juridică a premiului anual Înalta Curte a reținut că prin decizia nr. 414 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale s-a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.

Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu, acesta fiind inclus în majorarea salarială din anul 2011 conform art.8 din Legea 285/2010.

Decizia în interesul Legii nr.21/18.11.2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.37/16.01.2014 .

Potrivit art.517 alin.4 Cod proc. Civ. „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.”

Având în vedere dispozițiile Deciziei nr.21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a respins acțiunea, constatând că este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrilor de sindicat P. S., R. D., U. M., C. E., C. S., U. M., M. D., A. A., S. P., C. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, apelantul arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost incluse în creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar conform disp. art.8 din Legea nr.285/2010.

În realitate nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de „premiu anual" aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, din următoarele considerente:

1. art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011;

2. natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate, în raport și cu perioada de timp lucrată din anul 2010, în timp ce salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Mai mult, nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar, în timp ce salariul se acordă tuturor angajaților;

3.nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat (ținându-se seama de situația fiecărui salariat și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu o sumă de bani cu titlul de premiu anual pe anul 2010) și nu tuturor salariaților, în mod unitar și cu același procent ( de 15%);

4. conform an. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională,. vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii total diferite de cele care sunt avute în vedere la acordarea premiului anual aferent anului 2010 ( perioada de timp lucrată în anul 2010 și desfășurarea unei activități profesionale corespunzătoare).

Prin urmare, este evident faptul că, în baza art. 8 din Legea nr.285/2010, membrul nostru de sindicat a fost privat de dreptul sau de a primi premiul anual aferent anului 2010, fiindu-i încălcat dreptul fundamental al acestuia la respectarea bunului, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legilor nr.284/2010 și nr.285/2010, membrul de sindicat era beneficiarul unui drept actual - în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu o bază legală - Legea nr. 330/2009, astfel încât intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenție.

Or, în privința drepturilor asupra veniturilor salariale, în jurisprudența C.E.D.O. se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată ( cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par.58). De asemenea, Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată „bun" dacă este suficient de

determinată și fundamentată legal în dreptul intern (hotărârea Marii Camere

în cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei din 19 aprilie 2007. Totodată,

prin hotărârea Kecho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, CEDO a stabilit

că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților

săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor

asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare."

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii introductive.

Apelul este nefondat.

Premiul anual a fost reglementat prin Legea nr.330/2009 care la art.25 alin. 1 prevede că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

A..2 al aceluiași articol prevede că pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate iar alin. 3dispune că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

Potrivit alin.4 al aceluiași articol, plata premiului anual se face pentru întregul personal salarizat potrivit acestei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legea recunoștea în principiu salariaților ale căror drepturi salariale erau stabilite potrivit acestor dispoziții, beneficiul premiului anual, a cărui cuantificare se realiza la finele anului 2010, când în raport de prestația fiecăruia salariat pe parcursul anului se putea stabili dacă este persoană îndreptățită să primească acest premiu și care este cuantumul drepturile salariale aferente acestui premiu.

La data de 31.12.2010 a intrat în vigoare Legea nr.285/2010 care la art. 8 menționează că, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a schimbat destinația sumelor corespunzătoare premiului anual, înainte ca recurenta să dobândească calitatea de persoană îndreptățită la acest premiu, deci înainte de a se naște dreptul de a primi premiul anual aferent anului 2010. Ulterior a intrat în vigoare Legea nr.284/2010, care prin art.39 lit. w a abrogat în integralitate Legea nr.330/2009.

Este de reținut că prin decizia în interesul legii nr. 21/2013, cu caracter obligatoriu de la data publicării în M.O, instanța supremă a statuat cu caracter obligatoriu faptul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale din anul 2011, potrivit Legii 285/2011.

În raport de aceste precizări, Curtea constată a fi nefondate susținerile apelantei referitoare la calitatea sa de titular al acestui drept la expirarea anului 2010.

Ca urmare apelanta, la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, nu era beneficiara unui drept actual și nu deținea un bun în sensul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pentru a intra sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adițional la Convenție.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrilor de sindicat P. S., R. D., U. M., C. E., C. S., U. M., M. D., A. A., S. P., C. T., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 541/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 24, jud. M., având ca obiect drepturi bănești Premiul anual (al 13-lea salariu) aferent anului 2010.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014.

Președinte,

Florența C. C.

Judecător,

N. D.

Grefier,

A. P.

Red. Jud. C.F. C.

Tehnored. A.P.

4 ex/23.04.2014

Jud. fond L. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1255/2014. Curtea de Apel CRAIOVA