Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 22-10-2014, Curtea de Apel CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 2166/95/2014

DOSAR Nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3858

Ședința publică din data de 22 Octombrie 2014

Completul compus din:

Președinte: Judecător C. T.

Judecător L. E.

Grefier I. B.

*******

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. Tg J., împotriva sentinței civile nr.1526/24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. E. și intimatul pârât L. E. Tg J., având ca obiect drepturi bănești plată dobânzi legale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apelul este declarat și motivat în termenul legal, după care,

Instanța, dat fiind dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., a constatat că acestei instanțe îi aparține competența generală de soluționare a prezentei cauze iar temeiul de drept pentru care se constată competența instanței este art.269 alin.2 Codul muncii coroborat cu art.208 din Legea nr. 62/2011 și art.96 pct.2 C.pr.civ.

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare la acest termen, a apreciat că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ., motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 C.pr.civ., a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra apelului de față.

Prin sentința nr.1526/24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Tg.J., invocată de acest pârât.

S-a admis acțiunea reclamantei C. E. CNP_, domiciliată în Tg J., .. 23, județul Gorj în contradictoriu cu pârâții L. E. Tg J. cu sediul în Tg J., ., nr. 11, județul Gorj și C. L. Tg J. cu sediul în Tg J., .. 19, județul Gorj.

S-a dispus obligarea pârâtului L. E. Tg. J. la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate in baza sentinței nr. 4312/28.10.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2010 și sentinței 6491/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, de la data pronunțării acestor sentințe și până la data plătii integrale a sumelor datorate.

A fost obligat pârâtul C. L. Tg. J. la alocare fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

În ceea ce privește excepțiile:

Potrivit art. 104 alin. 2 din Legea educației naționale, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume alocate din taxa pe valoare adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru cheltuielile cu salariile, sporurilor, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora. În plus, art. 1 și art. 4 din HG nr. 1274/2011 prevăd atribuții ale consiliilor locale în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.

În ceea ce privește fondul:

Prin sentința nr. 4312 pronunțată la data de 28.10.2010 în dosarul nr._/95/2010 al Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. E., împotriva pârâților Grupul Școlar E. Nr. 1 Tg-J. și C. L. Tg-J., fiind obligați pârâții să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale neacordate urmare a neaplicării Legii nr.221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite în conformitate cu prevederile acestei legi și cele efectiv încasate în perioada 01.10._09, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

De asemenea, prin sentința nr.6491/08.11.2012 pronunțată în dosarul nr._/95/2012, Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta C. E., obligat pârâtul Grupul Școlar E. Nr.1 Tg-J. să emită o nouă decizie în temeiul legii nr. 330/2009 privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei pentru anul 2010, decizie care să aibă în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința nr. 4312/28.10.2010 pronunțată în dosarul nr._/95/2010 al Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, obligat pârâtul Grupul Școlar E. Nr.1 Tg-J. să plătească reclamantei diferența dintre drepturile bănești astfel stabilite și drepturile bănești deja acordate pe perioada 01.01._11, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și obligat C. L. Tg J. să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.

Sentințele menționate mai sus au fost apreciate ca fiind irevocabile.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Dată fiind întârzierea la plată a sumelor ce se cuvin reclamantei în baza acestor hotărâri, prin acțiunea de față a solicitat obligarea unității de învățământ la plata dobânzii legale aferente și obligarea Consiliului local să aloce sumele necesare.

Potrivit dispozițiilor art.1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar conform art. 1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin urmare, în acord și cu prevederile art. 1088 din vechiul Cod civil, reclamanta a fost îndreptățită la daune interese sub forma dobânzii legale în cuantumul prevăzut de Ordonanța nr. 13 din 24.08.2011, fără punerea în întârziere a debitorului, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

În același sens, sunt și prevederile art. 1535 din Noul Cod Civil, care stabilesc că se poate solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor cât și celorlalte subiecte de drept civil.

Obligația de plată a sumelor de bani stabilite prin hotărârile judecătorești invocate de reclamantă era scadentă de la data pronunțării, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond sunt executorii de drept.

De altfel, prin decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că:

“În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

În consecință s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, a fost obligat pârâtul L. E. Tg. J. la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza sentinței nr. 4312/28.10.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2010 și sentinței 6491/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, de la data pronunțării acestor sentințe și până la data plătii integrale a sumelor datorate, iar pârâtul C. L. Tg. J. a fost obligat la alocare fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. L. Tg J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel se arată că, prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter „intuituu personae", presupunând existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.

Prin definiția dată de art. 10 din Codul muncii „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumită salariu" și art. 157 (1) din același cod care prevede că „Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați și reprezentanți ai acestora" rezultă încă o dată lipsa calității consiliului local in ceea ce privește acordarea drepturilor salariale.

C. local nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din învățământ deoarece nu are calitatea de angajator în contractul individual de muncă și nu este nici semnatar al contractului colectiv de muncă, care este, conform art. 236 - „convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".

Mai mult decât atât, consiliul local nu are un buget propriu, nu are conturi în bancă, și cu atât mai puțin un patrimoniu, deci nu poate avea capacitate de exercițiu într-o astfel de cauză.

Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, în speță unitatea de învățământ.

Conform art. 104 din Legea 1/2011 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale pentru:

„a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege precum și contribuțiile aferente acestora.”

În același sens erau și prevederile legislației anterioare, respectiv art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și art. 167 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995.

Prin urmare, C. L. al Municipiului Târgu Jiu, nu poate plăti drepturi salariate cadrelor didactice sau nedidactice din învățământul preuniversitar, deoarece nu-i incumbă o atare obligație, nici în considerarea unui acord contractual și nici în virtutea legislației în vigoare.

C. L. al Municipiului Târgu Jiu nu poate fi obligat nici să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate, deoarece așa cum s-a mai arătat nu există nici un fel de raport juridic între reclamant și instituția pârâtă, iar potrivit legii contravaloarea acestor drepturi se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Curtea, din oficiu, a invocat tardivitatea apelului declarat de apelantul-pârât.

Apelul este tardiv, urmând să fie respins ca atare.

Astfel, coroborând prevederile art. 215 cu art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în materia litigiilor de muncă, termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 185 și 186 din Noul Cod proc. civ. precizează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, se constată că apelantul a primit sentința la data de 04.07.2014, conform dovezii de comunicare aflată la fila 28 dosar fond, iar apelul a fost depus la Tribunalul Gorj, la data de 18.07.2014, deci peste termenul legal prevăzut de lege ( de 10 zile de la comunicarea hotărârii ), iar apelantul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de apel s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința sa.

Ca atare, față de textele legale menționate, Curtea, urmează să respingă apelul ca tardiv formulat.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de apel care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 din Noul Cod proc. civ. soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv apelul declarat de pârâtul C. L. Tg J., împotriva sentinței civile nr.1526/24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. E. și intimatul pârât L. E. Tg J..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22.10.2014.

Președinte,Judecător,

C. T. L. E. Grefier,

I. B.

Red.Jud.C.T./

22.11.2014

Tehn.I.C./Ex.2

Jud.Fond/ E. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 22-10-2014, Curtea de Apel CRAIOVA