Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2674/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2674/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 14816/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2674/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător M. P.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU BUGĂLĂ M., cu sediul în C., .. 32, județul D., împotriva sentinței nr. 1448/18.03.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, județul D., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelantul reclamant, consilier juridic E. C., iar pentru intimata reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., consilier juridic G. C. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic E. C., pentru apelantul reclamant, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate, iar pe fond admiterea acțiunii, conform motivelor formulate.
Consilier juridic G. C. T., pentru intimata pârâtă, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, conform motivelor expuse în întâmpinare.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința civilă nr. 1448/18.03.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulata de reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII pentru CEACÎR M. M. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta CEACÎR M. M. membra de sindicat are calitatea de persoana încadrata cu contract individual de munca pe durata nedeterminata.
Drepturile sale de salarizare sunt stabilite în conformitate cu prevederile Legii 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului din fondurile publice Anexa si cele ale Codului Muncii sau ale contractului individual de munca .
Aceste acte normative, dar si contractul individual de munca au recunoscut ca pentru orele lucrate de personalul contractual in zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si celelalte zile in care, in conformitate cu reglementările in vigoare nu se lucrează se acorda un spor de 100 % ( art. 2 Cap II din Anexa III la Legea cadru 284/2010 si art. 142 Codul muncii.
Prin Legea nr. 285/2010, Legea 283 /2011 si OUG nr. 84/2010 plata unor sporuri, inclusiv a celui prevăzut de art. 2 Cap II din Anexa III la Legea cadru 284/2010 a fost suspendata stabilindu-se ca pentru perioada 2011-2013… munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat in funcții de execuție sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementările in vigoare, nu se lucrează, in cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber"(art. 9 din Legea nr. 285/2010. art. 7 din Legea nr.283/2011 si O.U.G. nr. .84/2013 privind stabilirea salariilor pentru personalul din sectorul bugetar).
F. de aceste dispoziții legale, instanța a înlăturat apărarea formulata de reclamantul S. Administrației Publice Forța Legii în sensul ca normele vizează în general personalul bugetar si ca ar exclude de la aplicare personalului bugetar din familia ocupaționala de funcții bugetare ,, sănătate", întrucât orice dispoziție privind aplicarea Legii cadru nr. 284/2010 – legea salarizării unitare pentru personalul din sectorul bugetar are în vedere toți salariații din acest sector ,în afara excepțiilor expres prevăzute de lege.
Nefiind posibila modalitatea de plata a acestui spor, pârâta a procedat conform înscrisurilor depuse la dosar la compensarea muncii efectuate cu timp liber întrucât legea salarizării bugetare prin modificările aduse nu permite alta alternativa .
Întrucât s-a cerut numai plata sporului de 100 % nu si alte despăgubiri instanța a respins acțiunea ca nefondata .
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU BUGĂLĂ M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare arată că instanța de fond a constatat în mod corect că Legea nr. 284/ 2010 constituie norma aplicabilă, drepturile salariale ale apelantei fiind stabilite de această lege.
S-a apreciat că prin art. 9 din Legea nr. 285 / 2010, art. 7 din Legea nr. 283/2011 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost suspendată plata sporului de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se lucrează, fiind compensate cu timp liber corespunzător.
Legea-cadru nr.284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care și-a întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Instanța nu a observat și în mod greșit nu a constatat că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru, categorie din care face parte apelanta, se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de norma referitoare la "tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare.
Instanța a constatat că "în afara excepțiilor expres prevăzute de lege" prevederile legale care suspendă plata sporului de 100% sunt aplicabile tuturor salariaților din sectorul bugetar.
Susține că apelanta se înscrie în excepțiile expres prevăzute de lege, categoria din care face parte aceasta fiind prevăzută distinct de legiuitor, excepțional, în art. 2 Cap. II Anexa III la Legea cadru nr. 284/ 2010.
În situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca această Anexă să producă efecte, ar fi reglementat prin normele anuale arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Această opinie coincide cu cea a autorității legale de reglementare în domeniul muncii și protecției sociale la nivel național - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, anume că personalul din unitățile de asistență socială are dreptul să beneficieze de sporul de 100% prev. de Legea-cadru nr. 284 / 2010, situație asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelanta, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
În mod greșit a reținut instanța de fond că pârâta ar fi procedat la compensarea muncii efectuate cu timp liber corespunzător, deoarece din actele depuse la dosar de intimata-pârâtă rezultă tocmai contrariul.
Solicită să se observe că în niciunul dintre înscrisurile depuse nu sunt individualizate ore libere plătite apelantei-reclamante în următoarele 60 de zile, cum ar fi trebuit să fie în situația existenței unei compensări pentru timpul lucrat în zilele de sâmbătă și duminică, precum și de sărbători legale.
Din actele depuse în dosar reiese că apelanta a lucrat în regim de continuitate, în ture de 12 h lucrate urmate de 24 h libere, fără a-i fi niciodată compensată în următoarele 60 de zile munca efectuată în zilele în care nu se lucrează.
Actele depuse dovedesc, și nu este contestat în niciun fel de intimata-pârâtă, că în ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede legea, dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacante - OUG nr. 34 / 2009.
Instanța de fond s-a aflat într-o vădită eroare în ceea ce privește motivarea conform căreia intimata ar fi compensat munca efectuată cu timp liber corespunzător, ceea ce demonstrează că nu a cercetat actele depuse în speță, încălcând principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de NCPC.
Susține că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului apelant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire "grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Reținerea instanței potrivit căreia salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul la despăgubiri nu este corectă.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri, cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, în scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/ 2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber, solicită instanței plata sporului de 100%, așa cum prevede legea, echivalând cu noțiunea de despăgubiri prev. de art. 253 alin. 1 din Codul Muncii.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat.
Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr.1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit și plătesc fără întrerupere din anul 2011 angajaților lor aceste drepturi.
Din motivele prezentate, solicită să se admită prezentul apel, iar pe fond să se admită acțiunea.
În drept, își întemeiază apelul pe dispoz. art. 477- 480 din Noul Cod proc. civ.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Apelantul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat și pe fond, admiterea acțiunii.
Apelul este nefondat pentru considerentele ce succed.
In esență, apelul reclamantului pune în discuție prevalența Legii cadru 284/2010 față de celelalte norme ce reglementează compensarea muncii efectuate în zile de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.
Potrivit art.137 din C. Muncii este obligatorie acordarea repausului săptămânal cumulată cu plata unui spor la salariu, în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă si duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității.
Pentru munca prestată în unitățile sanitare precum si în alte unități în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, în zilele de sărbătoare legală, art. 142 din C. Muncii prevede că salariații beneficiază de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Numai în cazul în care această compensare nu este posibilă, acordarea unui spor de 100 % din salariul de bază constituie o alternativă.
Potrivit art. 1 alin 2 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv, cele prevăzute în această lege.
Cu privire la personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, art. 2 din Cap. II din Anexa III la Legea nr.284/2010 stabilește că munca prestată de această categorie de personal, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. Textul mai prevede că această muncă nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Cum această dispoziție legală se aplică, în exclusivitate, unor subiecte strict determinate si anume, personalului bugetar contractual din cadrul direcțiilor de asistentă si protecție socială, în mod evident ea are caracter de reglementare specială în materia drepturilor salariale cuvenite acestei categorii si exclude aplicarea reglementării cuprinse în norma generală, reprezentată de Codul Muncii, potrivit principiul „specialia generalibus derogant”.
Interpretând coroborat dispozițiile art. 59-62 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea retine că existenta unei legi speciale nu poate împiedica adoptarea, în același domeniu, a unor norme de excepție, cu caracter temporar, spre a reglementa raporturile sociale generate de situații excepționale.
In virtutea acestor dispoziții, într-un anume context economic generat de criza economică, pentru anii 2011, 2012 si 2013 au fost adoptate norme de excepție care stabilesc o modalitate diferită de compensare a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care potrivit legii nu se lucrează si anume, compensarea muncii numai cu timp liber corespunzător.
Mai exact, în perioada 2011-2013 normele de excepție inserate în art. 9 din Legea 285/ 2010, art. 7 din Legea 283/2011 și art. 2 din OUG 84/2012, au schimbat conținutul normativ al legii speciale, 284/2010, compensarea muncii sub forma unui spor la salariu fiind temporar interzisă si înlocuită cu timp liber plătit, dispoziții ce se aplică, fără nici o deosebire, întregului personal bugetar.
Fiind acte normative de excepție, ce derogă de la actele normative generale și de la cele speciale, divergența ivită între acestea și norma actului normativ general sau special se rezolvă, în mod evident, în favoarea normelor de excepție.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea apreciază că este incorect argumentul apelantului conform căruia Legea-cadru nr.284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat plata sporului, în realitate, fiind suspendate efectele acesteia pe perioada de timp pentru care au acționat normele de excepție evocate.
Este de subliniat si faptul că în domeniul salarizării angajaților din mediul public, Curtea Constituțională a afirmat constant că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea nefiind drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție (decizia 1.601 din 9 decembrie 2010 si decizia 1.250 din 7 octombrie 2010).
In ceea ce privește adresele invocate de apelant, emise de MMFPS și diverse unități sanitare, Curtea precizează că acestea nu sunt apte să impună o altă interpretare a legilor evocate, instanța fiind cea investită să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Prin urmare, se justifică pe deplin concluzia potrivit căreia în perioada 2011-2013 este exclusă acordarea sporului prevăzut de Legea nr. 284/2010, art. 137, 142 din C. Muncii, opțiunea legiuitorului, exprimată în legile anuale de salarizare, fiind aceea de a compensa munca în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător.
Fată de împrejurarea că prin acțiunea dedusă judecății reclamantul nu a invocat refuzul angajatorului de a-i acorda timp liber corespunzător în compensare si nici plata unei despăgubiri pentru eventualul abuz comis de angajator, instanța nu are de lămurit aceste chestiuni, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 9 C.proc.civ.
De asemenea, în aplicarea acestor dispoziții, Curtea consideră a fi neavenite toate acele considerente ale sentinței ce se referă la faptul că reclamantul ar fi beneficiat de timp liber pentru munca prestată.
Pentru considerentele arătate, ce completează motivarea sentinței, Curtea apreciază ca fiind corectă respingerea acțiunii, astfel că, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul reclamantului se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU BUGĂLĂ M., cu sediul în C., .. 32, județul D., împotriva sentinței nr. 1448/18.03.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, județul D., având ca obiect „drepturi bănești”.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2014.
Președinte, O. C. G. | Judecător, M. P. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.Jud.M.P.
4ex./01.07.2014
Jud.fond – M.F.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 6/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 554/2014.... → |
|---|
