Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1011/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1011/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 7142/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1011/2014
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE COMERCIAL - REGIONALA C. PT. F. P. G. – C., .-7, jud. D., împotriva sentinței civile nr.6879/30.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA – București, D. G., nr. 38, sector 1 și intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C. – C., ., jud. D.,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă, reprezentată de avocat Gătăjescu A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatele pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelul a fost declarat, motivat în termen legal, cod pr.civ, iar prin serviciul registratură la data de 27 martie 2014, apelantul reclamant F. P. G. a depus cerere scrisă de renunțare la judecarea capetelor de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2000 și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de C. 2010, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, instanța a cordat cuvântul părții prezente asupra apelului de față.
Avocat Gătăjescu A. pentru apelantul reclamant, a solicitat să se ia act de cererea cerere scrisă din partea acestuia de renunțare la judecarea capetelor de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2000 și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de C. 2010.
Cu privire la apelul declarat a pus concluzii de admiterea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.6879 de la 30.10.2013 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
A respins cererea (restul capetelor de cerere) formulată de U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE COMERCIAL - REGIONALA CF C. pentru F. P. G. cu domiciliul procesual ales la sediul sindicatului in C., bulevardul Dacia, nr.5-7, județul D. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA și pârâta SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C., cu sediul în C., bulevardul Dacia, nr. 221, județul D., având ca obiect drepturi bănești ca neîntemeiată
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art. 160 din Codul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) Codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, adică de la data scadentei.
Pentru salariul suplimentar aferent anului 2009, scadența este în cursul anului 2010, putând fi plătit oricând in cursul acestuia, fapt ce rezultă din împrejurarea că nu s-a prevăzut expres un termen de plată. Art. 30 menționează doar că salariul suplimentar se plătește după expirarea anului calendaristic pentru care se acorda și ca se poate acorda și trimestrial, de unde rezultă că poate fi plătit oricând în cursul anului următor celui pentru care se acorda. Termenul de prescripție începe să curgă de la data scadentei, data la care ar fi trebuit să se plătească dreptul solicitat. În raport de aceasta data acțiunea formulata la 01 aprilie 2013 este in termenul de prescripție de 3 ani, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției.
De asemenea și pentru ajutorul material acordat cu ocazia Sărbătorilor de Paști și C. și premierea de Ziua Feroviarului 2009 cererea formulată la 01.04.2013 este în termenul de 3 ani de prescripție, termen ce începe să curgă de la datat nașterii dreptului, adică de la data la care aveau loc evenimentele menționate si trebuiau plătite drepturile solicitate.
Asupra fondului a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte inclusiv în perioada dedusă judecății, după cum reiese din înscrisurile depuse și din opinia concordantă a părților.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru 2009 și 2010:
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumără la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, Curtea consideră că nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. 2010, s-a reținut următoarele:
Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
În concluzie, instanța a respins aceste capete de cerere ca neîntemeiate.
Modificându-și practica anterioară, în adoptarea prezentei soluții instanța a avut în vedere și jurisprudența generală a instanței de control judiciar și necesitatea unificării practicii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U. T. a Sindicatelor Mișcare-Comercial-Regionala CF C. pentru membrul său de sindicat Frătică P. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelul, reclamantul arată următoarele:
Prin prevederile CCM încheiat la nivel de grup de unități s-a creat o obligație fermă a acordării unor drepturi salariale, nu doar o posibilitate de acordare a acestora.
De asemenea, faptul că nu exista o hotărâre a Consiliului de Administrație al societății, privind acordarea acestor drepturi nu poate fi interpretat în sensul solicitat de apelant, al inexistența dreptului, deoarece existența sa rezultă din clauzele contractuale în discuție, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestora și nicidecum acordarea sau neacordarea lor.
Din modul de redactare a prevederii art. 30 contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități se observă că acesta nu instituie o facultate, ci o obligație în sarcina angajatorului care este condiționată de conduita angajatorului la locul de muncă.
Susține apelantul că în speța dedusă judecații nu s-au administrat probe din care să rezulte că reclamanta intimata nu a avut o conduită corespunzătoare la locul de muncă sau că ar fi fost sancționată în perioada de referință.
Conform dispozițiilor art.243 Codul muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Apărările recurentei referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere nu pot înfrânge voința comună a părților reliefată în contractul colectiv de muncă, dreptul salarial prevăzut nefiind condiționat de configurarea prestabilită a fondului de salarii.
Revenind la dispozițiile art.243 alin.l lit. b Codul muncii, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, impunându-se părților ca și legea, astfel ca executarea obligațiilor care rezultă din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovata de neîndeplinirea acestuia.
Prin art. 40, alin.2 Codul muncii, raportat la art. 155 si 243 codul muncii si art.41, alin.5 din constituție se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și contractelor individuale de muncă, existența sau inexistența resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.
Referitor la drepturile salariate solicitate prin acțiunea introductivă, a învederat faptul că în data de 07-04-2011, la solicitarea societății angajatoare, s-a încheiat un protocol prin care se recunoaște expres existența drepturilor aferente Premierii de Ziua Feroviarului, Primei de P., Primei de C. și Salariul Suplimentar și propune federațiilor sindicale reprezentative o modalitate amiabilă de eșalonare a plății acestor drepturi având ca scop evitarea procedurii de executare, convenție care dovedește existența dreptului, fapt recunoscut de angajator.
De asemenea, învederează faptul că în materia litigiilor de muncă, în cazul conflictelor de muncă derivate din nerespectarea dispozițiilor Centratelor Colective de Muncă pentru perioada când la nivelul unității intimate nu exista o reglementare proprie, erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior.
In acest sens sunt aplicabile dispozițiile art.247 Codul Muncii, care stabilesc în mod expres că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior.
In concluzie, nu se poate susține că pentru perioada în discuție ar exista un vid contractual între părți, contractele încheiate la nivel de grup de unități aplicându-se în conformitate cu prevederile art.11, alin.1, lit. b din Legea nr. 130/1996 tuturor salariaților care fac parte din acel grup.
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2009 și 2010:
În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010, se prevede la articolul 30, paragraf (1) următoarele: "Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unitarilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Același lucru este stipulat și de Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010, unde, la articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: "Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor.""
Referitor la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010, si sărbătorilor de P. pentru anul 2010 și de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.
In conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional pana la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 71 următoarele:
"In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cei puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; (...).
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al caret cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;"
Consideră apelantul că în paragrafele enunțate mai sus expresiile "vor primi", "va fi acordat", "vor mai beneficia" și „se va acorda” au un caracter imperativ,, neacordând angajatorului posibilitatea de a le omite.
Precizează că în calitate de angajator, pârâta nu i-a acordat aceste drepturi salariale, încălcând astfel prevederile art.40, aliniat 2, litera c), din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea data), potrivit căruia: "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul de munca aplicabil si din contractul individual de munca".
Potrivit dispozițiilor art.238. alin. 1. din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea data), ""contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele de muncă încheiate la nivel superior” iar aliniatul 3 al aceluiași articol prevede ca "la încheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Mai mult, în cadrul Contractului Colectiv de Muncă al societății angajatoare, valabil pentru perioada 2009-2010, la articolul 2, aliniat (2) este prevăzut faptul că "Părțile se obligă, ca la negocierea CCM să nu susțină și să nu promoveze clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior sau prin legislație", iar aliniatul (7) prevede că „Prevederile prezentului contract colectiv de muncă se vor adapta prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse”
Ținând cont de dispozițiile articolului 241, aliniat 1, litera c) din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea data), pentru perioada dedusă judecații "clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel" .
Potrivit articolului 3, aliniat (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional pana la data de 28.12.2010, (contract la nivel superior contractului colectiv de munca la nivel de societate) clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de munca (...) și de asemenea, părților le revine obligația de a respecta prevederile din respectivul contract colectiv de muncă.
Potrivit articolului 3, aliniat 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 (contract la nivel superior Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar), clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
Totodată Anexa 5 la acest CCM, în care sunt nominalizate unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, unde la poziția 2 se regăsește societatea pârâta CNCFR CFR SA București, cea care are în subordine directă Sucursala CREIR C..
Potrivit articolului 7, aliniat 2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Ca atare, pentru perioada dedusa judecății, contractul colectiv de muncă încheiat de societate pentru perioada 2009-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr.2584/04.06.2009 nu trebuia să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective, de muncă încheiat la nivel superior si anume Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 si Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar,
În aceste condiții, pârâta avea obligația să acorde salariul suplimentar pentru anul 2009 și 2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010, și sărbătorilor de P. pentru anul 2010 și de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.
Totodată, a solicitat a se observa faptul că articolul 2, aliniat (8) din CCM al societății angajatoare valabil pentru anii 2009-2010, articolul 5, paragraf (6) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, ca și articolul 5, aliniat (6) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 prevăd același lucru și anume că "în cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau, după caz prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă ca ea a renunțat la acest drept al sau".
De asemenea, articolul 38 din Codul Muncii stipulează ca salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile prevăzute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.
Apelul este fondat.
Salariul suplimentar este reglementat la art.30 din CCM la nivel de grup de unități, iar celelalte drepturi sunt reglementate la art.71. În CCM/2009-2010 încheiat la nivel de unitate înregistrat la DMPS la 04.06.2009, aceste drepturi sunt reglementate la art.30 respectiv 64.
Potrivit disp.art.30 pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10%din fondul de salarii realizat lunar.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit art.30 din CCM la nivel de unitate pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, fondul necesar pentru acordarea acestuia se constituie lunar în cadrul fondului de salarii în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Potrivit dispozițiilor art.64 din CCM la nivel de unitate, cu ocazia sărbătorilor de P. de C. și Ziua Feroviarului, se va acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare.
Din interpretarea disp.art.30 din CCM la nivel de grup de unități și 30 din CCM la nivel de unitate, rezultă că acordarea salariului suplimentar, este condiționată de constituirea fondului necesar plății acestuia, ceea ce nu contravine dipozițiilor Legii nr.130/1996.
Sub acest aspect se constată că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Pe de altă parte în condițiile în care salariații reprezentați de organizația sindicală considerau că această clauză a fost negociată în CCM la nivel de unitate cu încălcarea disp.art.8 din Legea nr.130/1996, lege sub imperiul căreia au fost încheiate aceste contracte, în raport de disp.art.24 alin.2 din aceeași lege trebuiau să se adreseze instanței de judecată pentru constatarea nulității acestei clauze.
Curtea reține astfel că apelanta a fost în imposibilitate financiară să constituie acest fond, dovada fiind în acest sens situația financiară a acesteia atestată de fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009.
Nu se poate susține astfel că apelanta a ignorat prevederile contractului colectiv de muncă în condițiile în care i-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli.
Curtea constată astfel a fi fondată critica apelantei pârâte în ceea ce privește obligarea să-i acorde reclamantului salariul suplimentar pe anul 2009.
Este fondată și critica apelantei privind obligarea sa să-i acordare reclamantului ajutorului material de Paști și Ziua Feroviarului pe anul 2010, C. - 2010 și salariul suplimentar pe anul 2010.
Curtea reține astfel că la art.64 din CCM pe anii 2009-2010 se prevede plata începând cu data de 01.01.2010 a acestor drepturi.
În raport de disp.art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 potrivit cărora clauzele CCM se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reține că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării CCM/2009, respectiv 01.2010.
Prin Actul Adițional la acest CCM părțile contractante au convenit ca salariul suplimentar, ajutorul material de Paști C. și Ziua Feroviarului să nu se acorde pentru anul 2010.
Referitor la convenția părților privind neacordarea acestor drepturi conform actului adițional, Curtea reține că, în acest fel a avut loc o modificare a clauzei din CCM la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Concluzia care se impune este aceea că salariații, prin reprezentanți au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități și CCM la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art. 38 din Codul muncii .
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, respectiv din folosirea de către legiuitor a sintagmei „salariații nu pot renunța” precum și din prevederea expresă a sancțiunea nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ.
Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege ( sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută, privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acelea care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art. 39 din Codul muncii.
Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile ( art. 39 alin 1 lit. n), cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile( art. 39 alin 2 lit. g).
Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali.
Cu privire la aceste ultime categorii de drepturi legea nu instituie interdicția renunțării la ele și nu stabilește expres nulitatea tranzacțiilor.
Referitor la acordarea premierei de vacanță pe anul 2010, Curtea reține că potrivit disp.art.168 alin.1 Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariat, iar apelanta prin înscrisul depus în dosarul de apel a făcut dovada achitării reclamantului a contravalorii acestei prime de vacanță.
În raport de considerentele expuse, Curtea constată a fi neîntemeiată solicitarea reclamantului privind obligarea apelantei pârâte la plata acestor drepturi salariale.
În privința cererilor de renunțare formulate ulterior apelului cu privire la salariul suplimentar pe 2010 și ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010, instanța urmează să constate că în faza procesuală a apelului s-a complinit lipsa împuternicirii mandatarului special de către reclamanți, astfel că se va face aplicarea dispozițiilor art.406 alin.5 NCPC, potrivit cărora se va admite apelul, se va anula în parte sentința, în sensul că va lua act de renunțarea reclamanților la petitele privind plata salariului suplimentar pe anul 2010 și ajutorul pentru C. 2010.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE COMERCIAL - REGIONALA C. PT. F. P. G., cu sediul în C., .-7, județul D., împotriva sentinței civile nr.6879/30.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1 și intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C., sediul în C., ., județul D..
Schimbă sentința în sensul că ia act de renunțarea la judecata petitelor privind salariul suplimentar pe anul 2010și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de C. 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2014
Președinte, I. V. | Judecător, F. D. | |
Grefier, N. D. |
10.04.2014
Red.jud.I.V.
6 ex/AS
j.f.C.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 36/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
