Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2820/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2820/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 3709/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2820

Ședința publică de la 02 Iulie 2014

PREȘEDINTE M. P.

Judecător T. Ț.

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul B. L., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat T. B. – cu sediul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3540 din 20 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA BUCUREȘTI - SUCURSALA BANAT OLTENIA, cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că potrivit referatului întocmit de grefă în data de 04.06.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Curtea a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului urmând a se pronunța asupra acestei excepții.

CURTEA

Asupra apelului civil de față, se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale reclamantul B. L. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București - Sucursala Banat Oltenia, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligată la plata salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. și P. pentru anul 2010, a premierii acordate de Ziua Feroviarilor pentru anul 2010, contravaloarea primei de vacanță pe anul 2010, contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul de la domiciliu și locul de muncă, începând cu data de 20.04.201, la zi și daune interese constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data scadenței acestora până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3540 din 20 iunie 2013, Tribunalul Gorj a respins cererea formulată de reclamantul B. L., CNP_, cu domiciliul în loc. Valea M. ., județul Gorj, și domiciliul ales pentru comunicarea actelor la cabinet avocat T. B. cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București - Sucursala Banat Oltenia, cu sediul în C., ., județul D..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul B. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul declarat este perimat, având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06 noiembrie 2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 Cod pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părții, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art. 416 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimat apelul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul declarat de reclamantul B. L., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat T. B. – cu sediul în C., ., ., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 3540 din 20 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA BUCUREȘTI - SUCURSALA BANAT OLTENIA, cu sediul în C., ., jud. D..

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2014

Președinte,

M. P.

Judecător,

T. Ț.

Grefier,

C. C.

Red. și tehnored. C.C.

15 Iulie 2014/4 ex.

Jud. fond L. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2820/2014. Curtea de Apel CRAIOVA