Obligaţie de a face. Decizia nr. 1205/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1205/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 12193/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1205
Ședința publică de la 07 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător M. L.
Grefier M. V. A.
*************************
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor D., cu sediul în C., .. 30, Județul D. împotriva sentinței civile nr. 7955 din 18.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamanta M. C. E., cu domiciliul în C., ., Județul D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor D., reprezentată de consilier juridic Chircan G. și intimata reclamantă M. C. E., asistată de avocat C. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Curtea, constatând că nu mai sunt cererii de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Noul cod de procedură civilă, raportat la art. 216 Noul cod de procedură civilă și art. 482 Noul cod de procedură civilă, a acordat cuvântul pe fond.
Consilier juridic Chircan G. pentru apelanta pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor D., a pus concluzii de admitere a apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în senul respingerii cererii de chemare în judecată.
Avocat C. F. pentru intimata reclamantă M. C. E., a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 7955 din 18.12.2013 a admis acțiunea formulată de reclamanta M. C. E., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S.-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR D..
A constatat încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al reclamantei nr.106/05.05.2007.
A obligat pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei începând 06.05.2007 având contract individual de muncă nr. 106/05.05.2007 încheiat pe durată determinată, inițial până la 31.12.2007.
Contractul de muncă a fost prelungit până la 31.12.2013 prin actele adiționale din 03.01.2008, 31.12.2008, 04.01.2010, 01.01.2011, 01.01.2012, 01.01.2013, pe perioade succesive de câte un an, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă și din actele adiționale ultimul fiind actul adițional nr. 6 din 01.01.2013.
Prin acțiune reclamanta a solicitat să se constate că începând cu 01.01.2010 contractul său de muncă a devenit contract pe durată nedeterminată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată.
Instanța a constatat că dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele în vigoare la data la care a expirat cel de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, respectiv la data de 01.01.2010, iar nu cele în vigoare la data introducerii acțiunii, urmare a aplicării principiului „tempus regit actum”.
Regula instituită de Codul muncii cuprinsă în art. 12 prevedea, la alin. 1 că, "contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată" și numai prin excepție, potrivit art. 2, se pot încheia și contracte pe durată determinată, dar în condițiile expres prevăzute de lege .
Art. 80 și 81 din codul muncii reglementau condițiile în care se puteu încheia contracte de muncă pe durată determinată.
Art. 80 alin. (4) din Codul muncii prevede că intre aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durata determinata, iar conform alin. (5) din același articol, contractele individuale de muncă pe durata determinata încheiate in termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durata determinata sunt considerate contracte succesive si nu pot avea o durata mai mare de 12 luni fiecare.
Potrivit art. 84 din codul muncii "la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată succesiv, prevăzut la art. 80 alin. (4), sau la expirarea termenului prevăzut la art. 82 alin. (1), dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată".
Așadar la expirarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată succesiv pârâta era obligată să angajeze un salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, fără a fi exclusă posibilitatea angajării aceluiași salariat.
Pârâta a încălcat aceste prevederi legale susținând că specificul activității sanitar veterinare astfel cum rezultă din dispozițiile O.G. 42/2004 aprobată prin legea 215/2007 impune încheierea de contracte individuale de muncă pe durată determinată.
Potrivit art. 19 alin.3 din O.G. 42/2004 "controlul oficial prevăzut la alin. (1) și (2), activitățile desfășurate în laboratoarele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și alte activități desfășurate în condițiile art. 48 alin. (5) se asigură de personal de specialitate angajat în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, încheiat, în condițiile legii, cu direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza tarifelor stabilite conform art. 48.
(4)Contractele individuale de muncă prevăzute la alin. (3), încheiate pe perioada maximă prevăzută de legislația în vigoare, pot fi prelungite ulterior, cu acordul părților, atât timp cât există condițiile care au stat la baza încheierii acestora, în măsura asigurării resurselor financiare prevăzute în acest sens, până la încheierea unor noi contracte individuale de muncă, în urma organizării concursurilor, în condițiile legii".
De asemenea potrivit art.8 alin 2 din ordinul 64/2007, invocat de pârâtă, "în limita sumelor încasate potrivit prevederilor prezentului ordin, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, angajează personalul de specialitate necesar pentru efectuarea controlului oficial sanitar-veterinar, în unitățile menționate la pct. I din anexa nr. 1, în condițiile legii, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată".
Instanța a înlăturat apărările pârâtei întrucât prevederile legale invocate reglementau angajarea personalului cu contract de muncă pe durată determinată dar în condițiile legii, adică în condițiile reglementate de codul muncii expuse mai sus – în vigoare la data încheierii acestora (in cazul de față 01.01.2010, data expirării celui de-al treilea contract și încheierii celui de-al patrulea contract pe durată determinată).
În plus prelungirea acestora este reglementată doar până la încheierea unor noi contracte individuale de muncă, în urma organizării concursurilor, în condițiile legii, în nici un caz nu se prevede încheierea anuală de contracte pe durată determinată, așa cum a procedat pârâta, încheind contracte pe durată determinată timp de 6 ani succesiv.
În materia contractelor de muncă codul muncii este legea specială ce se aplică cu prioritate și la care de altfel face trimitere și legislația invocată de pârâtă, cea care reglementează organizarea activității în sectorul sanitar veterinar.
De asemenea instanța nu a reținut apărările pârâtei în sensul că a respectat prevederile art. 82 - 83 litera h din actualul cod al muncii (în vigoare de la 1.05.2011) deoarece nu au relevanță acestea, ci cele de la 01.01.2010, pârâta fiind obligată să respecte prevederile legale în vigoare la încheierea actului juridic .
Pârâta trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 12 alin.2 C.M și dispozițiilor art. 84 C.M. care la 01.01.2010 prevedeau obligația angajatorului ca la expirarea celui de-al treilea contract de muncă pe durată determinată să procedeze la angajarea unui salariat (fie el și același) cu contract de muncă pe durată nedeterminată, confirmare a permanentizării activității desfășurate de reclamant .
Această permanentizare trebuie analizată și prin prisma ordinului 64/2007 – și ulterior a ordinelor 113/2008, 111/2011 și 112/2011 emise de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în implementarea prevederilor Regulamentului European și al Consiliului nr. 882/2004/CE privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și cea privind alimentele și cu regulile de sănătate și de protecție a animalelor, care au creat structuri și au determinat efectuarea unor activități cu caracter permanent, făcând inoperantă excepția prevăzută la art. 81 litera e C.M. - atât în vechea cât și în actuala reglementare - pentru activitatea desfășurată de reclamant, astfel cum este definită de obiectul activității sale - asigurarea activității de asistență, inspecție și control sanitar veterinar de stat .
Instanța a apreciat că sunt îndeplinite și condițiile art. 268 alin.1 litera d din codul muncii potrivit cărora cererile având ca obiect constatarea nulității unui contract individual de muncă sau a unei clauze a acestuia se pot formula pe toată durata existenței contractului. Contractul reclamantei era în ființă la data formulării acțiunii, reclamanta solicitând anularea unei singure clauze a contractului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel se arată că în motivarea sentinței civile, instanța de fond reține că admite acțiunea reclamantei M. C. E., ca fiind întemeiată, motivând constatarea ca „încheiat nedeterminat contractul individual de muncă” în temeiul prevederilor art.84, alin.l Codul Muncii și în condițiile art.453, alin.l Cod procedură civilă obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în suma de 500 lei.
Mai arată că solicitarea de constatare nu are suport legal, contractul individual de muncă este un contract încheiat în temeiul Codului Muncii art.81. lit.e) „în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale” și drept urmare ținând cont de prevederile art.84, alin(2), lit.c): "Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile:
c) în cazul în care încheierea unui nou contract individual de muncă pe durată determinată se impune datorită unor motive obiective prevăzute expres de legi speciale;"
Așa cum se preciza prin întâmpinarea formulată la instanța de fond, contractul individual de muncă nu poate fi încheiat nedeterminat întrucât acesta are ca bază Ordinul nr. 113/2008 emis de președintele ANSVSA București și o asemenea măsură trebuie reglementată de ordonatorul principal.
Instanța de fond nu a apreciat niciun text legal invocat de pârâtă, prin care arăta că nu poate să încheie nedeterminat CIM .
A solicitat reanalizarea probele depuse și motivele invocate la dosarul cauzei, admiterea apelului, schimbarea în întregime a hotărâri atacată și pe cale de consecință, rejudecând cauza, respingerea acțiunii.
În drept a invocat art.466 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimata M. C. E. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Apelul este nefondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor art.479 alin.(1), teza a II-a C.pr.civ., constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile apelantei cu privire la faptul că, instanța de fond nu a avut în vedere că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 82 și 83 litera h Codul muncii în condițiile în care, angajatorul nu este obligat să îi încheie la expirarea celui d-al treilea contract de muncă în raport de legislația specifică aplicabilă în ceea ce privește activitatea sanitar veterinară: O.G. nr.42/2004 aprobată prin Legea nr.215/2007 și ordinul nr. 64/2004 al Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
A mai arătat că activitatea desfășurată de reclamantă are un caracter temporar tocmai prin specificul său, în contractul de muncă al acesteia fiind menționat faptul că obiectul contractului există atâta timp cât funcționează unitățile prevăzute la punctul 1 din ordin.
Curtea reține - din analiza carnetului de muncă al reclamantei - că acesteia i-au fost încheiate mai multe contracte de muncă pe durată determinată, întrebarea care se pune în soluționarea cauzei fiind aceea dacă, în cadrul activității specifice din domeniul sanitar veterinar, regula în materie este încheierea contractelor de muncă pe durată determinată –așa după cum acreditează ideea apelanta, prin derogare de la dispozițiile comune prevăzute de dreptul muncii .
Intimata a fost angajata pârâtei începând 06.05.2007 având contract individual de muncă nr. 106/05.05.2007 încheiat pe durată determinată, inițial până la 31.12.2007.
Contractul de muncă a fost prelungit până la 31.12.2013 prin actele adiționale din 03.01.2008, 31.12.2008, 04.01.2010, 01.01.2011, 01.01.2012, 01.01.2013, pe perioade succesive de câte un an, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă și din actele adiționale ultimul fiind actul adițional nr. 6 din 01.01.2013.
Instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă în cauză a dispozițiilor legale relevante, reținând că în raport de legea aplicabilă la 04.01.2010, când a fost încheiat următorul contract de muncă, după ce expirase cel de al treilea contract pe durată determinată, cuprinsă între 01.01._09, angajatorul avea obligația să încheie un contract de muncă pe durată nedeterminată și nu unul pe durată determinată.
Art. 82 alin. (4) din Codul muncii prevede că între aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată, iar conform alin. (5) din același articol, contractele individuale de muncă pe durata determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive și nu pot avea o durata mai mare de 12 luni fiecare.
Așadar, în speță de față, contractele individuale de muncă încheiate de reclamantă cu angajatorul său sunt contracte succesive și se pune întrebarea dacă numărul contractelor de muncă ce se pot încheia succesiv, pe durată determinată este limitat la maximum 3 prin dispozițiile Codului muncii.
Regula instituită de Codul muncii este prevăzută de art. 12 care prevede la alin. 1 că, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată, și numai prin excepție, potrivit art. 2 se pot încheia și contracte pe durată determinată dar, în condițiile expres prevăzute de lege .
Prin adoptarea Legii nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii regimul juridic aplicabil contractului individual de muncă a suferit unele modificări și completări determinate, în principal, de necesitatea izvorâtă în practică de a flexibiliza desfășurarea relațiilor de muncă, Curtea Constituțională statuând cu majoritate de voturi, prin decizia nr. 383/2011, că această lege este constituțională.
Astfel, art. 83 din Codul muncii a fost modificat în sensul extinderii situațiilor în care încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată este admisă, cu scopul de a răspunde exigențelor din practică, legiuitorul rămânând însă în sfera enumerării limitative a cazurilor în care este permisă încheierea acestui tip de contracte.
Ipoteza solicitată a fi avută în vedere de recurentă se subsumează celei prevăzută la art. 83 litera h Codul muncii, adică este permisă încheierea de contracte individuale de muncă pe durată determinată . în cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe, cu precizarea că, anterior acestei modificări, legiuitorul permitea încheierea unui astfel de contract pe durata executării unei lucrări, proiecte sau programe condiționat de existența unei clauze înscrise în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național și/sau la nivel de ramură.
În analiza cauzei de față este necesar a se preciza că, dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele în vigoare la data la care a expirat cel de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, respectiv la data de 04.01.2010, iar nu cele în vigoare la data introducerii acțiunii, urmare a aplicării principiului „ tempus regit actum” ipoteza contrarie putând duce la o „confirmare” prin decizia de față a unei încălcări a dispozițiilor legale aplicabile la data pretinsei încălcări a legii .
Această precizare se impune întrucât, o altă modificare de esență în materia contractului individual de muncă pe durată determinată a constat în abrogarea dispozițiilor cuprinse în anteriorul art. 84 din Codul muncii – prin aceeași lege 40/2011, consecința fiind aceea că, în prezent, la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, succesiv - prevăzut de art. 80 alin. 4 din Codul muncii - angajatorul nu mai este obligat să încheie un contract pe durată nedeterminată.
Această dispoziție legală a intrat însă în vigoare la data de 1 mai 2011, anterior acestei date fiind aplicabile dispozițiile din vechea reglementare - art. 84 alin. 1Codul muncii - potrivit cărora, la încetarea celui de-al treilea contract de muncă pe perioadă determinată, dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat - fără a fi exclusă posibilitatea angajării aceluiași salariat - acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată .
Revenind deci, indiferent dacă se apreciază că specificul activității sanitar veterinare astfel cum rezultă din dispozițiile O.G. nr.42/2004 aprobată prin Legea nr. 215/2007 impune încheierea de contracte individuale de muncă pe durată determinată -, până la data abrogării dispozițiilor art. art. 84 Codul muncii, această derogare de la regula în materie - contractul de muncă pe durată nedeterminată prev. de art. 12 alin.1 Codul muncii, nu se putea realiza decât în condițiile legii în vigoare la acea dată astfel cum impuneau de altfel, dispozițiile art. 12 alin.2 Codul muncii –în vigoare și astăzi, concretizându-se în încheierea a maximum trei contracte de muncă pe durată determinată.
Prin urmare, în raport cu legea aplicabilă la data de 04.01.2010- data încheierii următorului contract de muncă, după expirarea celui de-al treilea contract de muncă cu durata cuprinsă între 01.01. 2009 - 31 dec.2009 – angajatorul era obligat să încheie cu reclamanta un contract de muncă pe durată nedeterminată, iar nu unul de același tip, pe durată determinată, confirmare a permanentizării activității desfășurate de reclamantă .
Această permanentizare trebuie analizată și prin prisma ordinului 64/2007 – și ulterior a ordinelor 113/2008, 111/2011 și 112/2011 emise de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în implementarea prevederilor Regulamentului European și al Consiliului nr. 882/2004/CE privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și cea privind alimentele și cu regulile de sănătate și de protecție a animalelor, care au creat structuri și au determinat efectuarea unor activități cu caracter permanent, făcând inoperantă excepția prevăzută la art. 81 litera e Codul muncii - atât în vechea cât și în actuala reglementare - pentru activitatea desfășurată de reclamantă, astfel cum este definită de obiectul activității sale - asigurarea activității de asistență, inspecție și control sanitar veterinar de stat .
Pentru aceste considerente Curtea va respinge apelul pârâtei ca nefondat, în temeiul art.480 C.pr..civ., și va menține soluția instanței de fond ca legală și temeinică.
În temeiul art.453 C.pr.civ., apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor D. cu sediul în mun. C., .. 30, împotriva sentinței civile nr. 7955 din 18.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamanta M. C. E. cu domiciliul în mun. C., ., jud. D..
Obligă apelanta pârâtă plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2014
Președinte, S. P. | Judecător, M. L. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.S.P.
Jud.fond C.D.
Teh.red. A.G./4 ex
Data: 30.04.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 620/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 111/2014.... → |
|---|
