Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 189/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 189/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 4587/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 189/2014
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. Ț.
Judecător M. C. – Președinte Instanță
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 23 ianuarie 2014, privind judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă . BUCURESTI, împotriva sentinței civile nr. 5023/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I., având ca obiect „drepturi bănești”.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților din prezenta cauză au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 23.01.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, potrivit art. 396 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, 28.01.2014.
În urma deliberării,
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
La data de 28.02.2013 reclamantul R. I. a chemat în judecată pe pârâta . București, solicitând obligarea acesteia să-i calculeze și să-i plătească:
- diferența dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010, drept prevăzut de art.50 alin.3 din CCM la nivel de unitate, valabil în anii 2009 – 2010, calculat în funcție de salariul de bază brut de 700 lei conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 – 2010 și cel plătit, sumă actualizată și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective,.
- ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anii 2011 și 2012, drept prevăzut de art.49 alin.3 din CCM la nivel de grup de unități, valabil până la 31.01.2011 calculat în funcție de salariul de bază de 700 lei, conform prevederilor CCM - urilor la nivel de unitate valabile în anii respectivi, sume actualizate și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
- salariul suplimentar pentru anii 2011 - 2012 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anului respectiv conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional, până la 31.01.2011
- ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C., P. și Ziua Feroviarului din anii 2011 - 2012 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional, până la 31.01.2011, cu cheltuieli de judecată către reclamant.
- daune interese constând în actualizarea sumelor cuvenite cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă,
- calcularea sumelor cuvenite și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 - 2010.
A arătat că a fost angajatul pârâtei, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar și că pârâta nu i-a acordat drepturile menționate, reglementate de CCM .
Potrivit art. 49 alin. 3 din CCM unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "salariații vor beneficia și de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă" (primă de vacanță cum o numește reclamantul).
Potrivit art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv", iar potrivit art. 43 alin.2 litera a din CCM unic la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2008-2010 s-a prevăzut că "alte venituri sunt al 13 lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor".
Potrivit art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare".
Pe de altă parte, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
S-a depus la dosar extras din contractele colective de muncă invocate și copia contractului individual de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de dispozițiile art. 268 lit. e din Codul muncii potrivit cărora cererile având ca obiect neexecutarea contractul colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestora, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, termen ce a fost depășit de reclamant.
Pe fond a arătat că cererea este neîntemeiată deoarece drepturile salariale solicitate nu sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior incumbă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
A arătat că CCM la nivel de ramură a fost valabil doar până la 31.12.210, iar CCM la nivel de grup de unități a fost valabil doar până la 31.01.2011, drepturile solicitate vizând perioade ulterioare pentru care nu mai sunt aplicabile prevederile CCM- urilor invocate.
A mai susținut că CCM la nivel ramură și cel la nivel de grup de unități nu îi sunt aplicabile deoarece nu efectuează activității de transport, nu are în obiectul de activitate astfel de activități, ci activități de întreținere și reparare a locomotivelor.
A mai susținut că nici prevederile art. 3 alin.1 din CCM, care prevăd că dispozițiile din CCM se aplică și salariaților din unitățile cu activități conexe celei de transport, nu sunt incidente deoarece s-ar aduce atingere principiului libertății contractuale reglementat de art. 11 alin. 1 lit.c și art. 8 din legea 130/1996.
În plus CCM la nivel de grup de unități nu îi este aplicabil deoarece nu este membră a Asociația Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nu este deci semnatară a acestui contract.
A considerat că temeiul pretențiilor reclamantului ar trebui să îl constituie art. 62 din CCM la nivel de unitate, dar contractul colectiv de muncă valabil în anii 2007 – 2008 a fost valabil doar până la 30.07.2008, iar următorul CCM la nivel de unitate a intrat în vigoare la 01.01.2010, și că prin actul adițional nr. 1804/29.04.2010 partenerii sociali au convenit ca ajutorul material pentru Paști, C. și Ziua Feroviarului să nu se acorde în anul 2010.
A depus la dosar copia contractelor colective de muncă, a contractelor individuale de muncă, bugetul de venituri și cheltuieli.
La 03.06.2013 reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinare și o cerere de completare a acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței dintre indemnizația de concediu de odihnăpentru anii 2010, 2011, 2012, calculată în funcție de salariul de bază brut de 700 lei conform prevederilor CCM la nivel de ramură și respectiv de unitate și cea plătită, sume actualizate și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective, cerere ce a fost comunicată pârâtei cu citația pentru primul termen de judecată, pârâta neînțelegând să formuleze apărări în raport de aceasta.
Prin sentința civilă nr.5023 de la 26 iunie 2013 Tribunalul D. a admis în parte cererea formulată de reclamantul R. I. și a obligat pârâta . să plătească acestuia diferența dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010 calculat în funcție de salariul de bază brut de 700 lei conform prevederilor art.41 alin.3 lit.a CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010 și cel plătit, suma actualizată și cu dobânda legală aferentă de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A fost de asemenea obligată pârâta să plătească reclamantului ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anii 2011 și 2012, conform prevederilor CCM - urilor la nivel de unitate valabile în anii respectivi, calculat în funcție de salariul de bază de 700 lei, sume actualizate și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective, indemnizația de concediu de odihnă pentru anii 2010, 2011, 2012, calculată în funcție de salariul de bază brut de 700 lei conform prevederilor CCM la nivel de ramură și respectiv de unitate și cea plătită, sume actualizate și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A fost respinsă cererea privind salariul suplimentar pentru anii 2011-2012 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anului respectiv conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional, precum și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C., P. și Ziua Feroviarului din anii 2011 - 2012 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional.
A fost obligată pârâta la 150 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției, invocată de pârât, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială („salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”, așa cum prevede art. 160 din Codul muncii), astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen în care se încadrează prezenta cerere.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte . București-Secția C. în anii 2010-2012 perioadă pentru care acesta solicită drepturi bănești conform carnetului de muncă.
Raportat la dispozițiile art.50 alin.3 din CCM la nivel de unitate valabil pe anii 2009-2010, reclamantul a beneficiat numai de ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010 dar nu și de diferențele salariale pentru acest tip de ajutor, calculate în funcție de salariul de bază de 700 lei.
În temeiul aceluiași raționament s-au calculat și diferențele de indemnizații de concediu de odihnă, pentru anii 2010, 2011 și 2012.
În condițiile în care dispozițiile privind ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă au fost cuprinse, în aceeași formă, și în art. 49 alin. 3 din CCM unic la nivel de grup de unități din transportule feroviar valabil pe anii 2006 – 2008, prelungit prin actul adițional până la 31.01.2011, precum și în CCM la nivel de unitate valabil pentru anii 2011 – 2012 (art. 49 alin. 3) și respectiv 2012 – 2014 (art. 50 alin. 4), a fost apreciată întemeiată cererea privind plata acestui ajutor pentru anii 2011 și 2012.
Prima instanță a respins atât capătul de cerere privind salariul suplimentar pentru anii 2011-2012 echivalent cu salariul de bază de încadrare a reclamantului din luna decembrie a anului respectiv conform art.30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional cât și ajutorul material ce se acordă cu ocazia sărbătorilor de C., Paști și Ziua Feroviarului 2011-2012.
Respingerea acestor două petite au avut la bază ca argument faptul că CCM la nivel de ramură transporturi a fost valabil doar până la 31.12.2010 iar CCM la nivel de G. de unități a fost valabil numai până la 31.01.2011, situație în care pretențiile salariale ulterioare după această dată sunt lipsite de temei.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel pârâta . Locomotive și Utilaj „C. I.” SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că în mod greșit prima instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât pretențiile intimatului-reclamant derivă din neexecutarea unor clauze ale contractelor colective de muncă, astfel încât sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, conform cărora acțiunea este tardiv formulată și nicidecum nu sunt aplicabile dispozițiile art.283 lit.c din Codul Muncii, așa cum în mod eronat declara prima instanța pentru a-si justifica soluția de respingere a excepției invocate.
Principala critica adusă hotărârii atacate se circumscrie motivului că prima instanța în mod greșit a admis cererea reclamantului pentru plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 2011 până la zi invocând ca temei CCM la nivel de unitate 2011-2012. Reținerea ca temei a CCM la nivel de unitate 2011-2012 pentru plata acestor diferențe nu se justifică.
În aceste condiții chiar dacă cererea reclamantului reclama acordarea plata diferențelor drepturilor salariale în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei din 2009 până la zi ar fi trebuit în virtutea rolului său activ să cerceteze dacă cererea este îndreptățită. Astfel, contrar celor reținute de prima instanța prin hotărârea atacată, contractul individual de muncă al reclamantului releva faptul că stabilirea salariului s-a efectuat prin raportare la salariul de bază corespunzător clasei de salarizare așa cum releva grilele de salarizare din cuprinsul CCM încheiate la nivel de unitate 2011/2012 și 2012/2014. Cu toate acestea instanța de fond a ignorat toate aceste acte fără a le corobora și interpreta în mod corect dând o soluție greșită în sensul obligării . la plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 2011 până la zi.
Superficialitatea instanței de fond este relevată de faptul că prin considerente reține în mod greșit că în perioada 2011-2012 drepturile intimatului-reclamant își găsesc temeiul legal în CCM la nivel de unitate potrivit art.7. Or, printr-o analiză atentă a probelor administrate în prezenta cauză, instanța de fond ar fi putut să observe faptul că prevederile înscrise la art.7 din CCM la nivel de unitate 2011-2012 se coroborează cu art.105 alin. 8 din Capitolul XI Dispoziții finaleși cu Anexa nr .l în vederea emiterii unei opinii juste asupra utilizării coeficienților de ierarhizare. Prin urmare, singura concluzie judicioasă care se impunea în acest sens constă în sensul că au dispărut coeficienții de salarizare și implicit formula prin care era stabilit salariul minim.
Precizări similare învederează apelanta instanței de control judiciar referitor la CCM încheiat la nivel de unitate 2012-2014 înregistrat în data de 12.04.2012, în sensul că au dispărut coeficienții de salarizare și implicit formula prin care era stabilit salariul minim, concluzie desprinsă tot din coroborarea art.7 cu art.105 alin.8 din Capitolul XI Dispoziții finalesi cu Anexa nr.l.
Tot în acest context subscrisa reamintește faptul că în 2012 nu mai era în vigoare nici CCM încheiat la nivel de grup de unități sau cel la nivel de ramură pe care în mod eronat le aduce în discuție prima instanță, chiar dacă a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond și prin acte justificative în acest sens că nu sunt aplicabile la nivelul .. Ca atare, învederează instanței de control judiciar analizarea acestor aspecte sesizate prin cererea de recurs, inclusiv în considerația principiului că menținerea hotărârii atacate este de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză în persoana părții reclamante.
Ca atare a solicitat analizarea acestor aspecte sesizate prin cererea de apel, inclusiv în considerația principiului ca menținerea hotărârii atacate este de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză în persoana părții reclamante.
Pe parcursul derulării prezentei cauze și-au susținut și argumentat părerile formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței care relevă căintimatul-reclamant își motivează cererea invocând clauze inserate în (contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi în condițiile în care în acea perioadă la nivelul . erau în vigoare și prin urmare aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității 2009/2010.
Clarificarea conceptului de contract colectiv de muncă aplicabil se poate realiza prin analiza textelor legale care relevă ca având aplicabilitate mai întâi cel încheiat la nivel de unitate aflat în vigoare ținându-se cont de drepturile și obligațiile pe care partenerii sociali le-au negociat la acest nivel.
Potrivit art. 247 din Codul muncii, „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior". În esență acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură pe care-1 invocă intimatul - petent ca fiind izvor de drepturi poate fi avut în vedere în acele situații în care nu exista un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
În mod incontestabil Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură este superior celui încheiat la nivel de unitate, însă raționamentul primei instanțe este total greșit în momentul în care declară că subscrisa societate se află în culpă și nu poate invoca în favoarea sa Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Or acest ultim document nu reprezintă un act unilateral așa cum lasă să se înțeleagă prima instanța ci dimpotrivă este expresia voinței comune a partenerilor sociali, subscrisa societate pe de o parte și sindicatele reprezentative pe de altă parte.
Acești ultimi parteneri fiind de fapt reprezentanții salariaților care negociază și semnează Contractul colectiv de muncă în numele salariaților. D. urmare daca instanța de fond analizând atitudinea subscrisei a concluzionat că nu se poate invoca propria culpa, apelând la metoda de interpretare logico-sistematică ar fi trebuit să-și extindă aprecierea cu privire la existența culpei șiasupra sindicatelor care în momentul negocierii au reprezentat interesele intimatului-reclamant.
Pentru a stabili temeinicia pretențiilor intimatului-reclamant prima instanța ar fi trebuit din perspectiva normelor legale în vigoare să analizeze noțiunea de aplicabilitate a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură transporturi invocat ca temei juridic de intimatul-reclamant în sprijinul pretențiilor sale.
Astfel, acest contract nu este aplicabil raporturilor dintre părți deoarece . nu efectuează activități de transport și nu are în obiectul de activitate astfel de activități, după cum rezultă din HG nr.864/2001. (împrejurarea ca . este nominalizată în lista societăților cărora li s-ar aplica contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este relevantă atât timp cât contractul nu poate produce efecte decât în limitele Legii nr.130/1996, și anume, conform art.11 alin.l lit.c) din Legea nr. 130/1996, text ce are următorul conținut: „ (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte, după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca”.
Or, în condițiile în care . nu are în obiectul de activitate activități de transport rezultă că aceasta nu poate fi încadrată în rândul unităților din ramura transporturi, acest contract fiindu-i deci inaplicabil, chiar și în situația în care . este menționată de semnatarii acestui contract ca fiind unitatea căreia i s-ar aplica.
De asemenea, împrejurarea că . asigura întreținerea și repararea locomotivelor ori altor utilaje cu ajutorul cărora se prestează activitatea de transport este irelevantă, o astfel de activitate neputând fi asimilată celei de « transport». Prin analogie dacă s-ar admite o interpretare de acest gen atunci oricărei unități de reparații autovehicule ar trebui să i se aplice acest contract, căci activitatea de transport se realizează și cu ajutorul autovehiculelor, ceea ce excede sensului noțiunii de transport.
Nu produce nici o consecință juridică prevederea de la art.3 alin. l din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, prin care părțile au stipulat că acest contract s-ar aplica și salariaților din unitățile cu activități conexe celei de transport atât timp cât o astfel de prevedere excede limitelor libertății contractuale stabilite la art.ll alin.l lit.c din Legea 130/1996 și la art.8 alin.l din aceeași lege.
Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
În același timp, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale instituie legea părților.
Or, extinderea efectelor contractului și la salariații unităților conexe cu cele din transporturi nu este permisă de Legea nr. 130/1996 și, prin urmare, nu poate constitui «legea părților», ceea ce înseamnă că respectiva prevedere nu poate produce efecte juridice recunoscute și care pot beneficia de protecție juridică adecvată din partea statului.
De altfel, prima instanța ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-si efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
O altă critică s-a îndreptat împotriva soluției instanței de a obliga . la plata dobânzii legale pe care a considerat-o netemeinică având în vedere următoarele considerente;
Potrivit art.l și art.8 din O.G. nr. 13/2011 părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Aceiași reglementare se regăsea și la art.l și art.8 din OG nr.8/2000 cu modificările și completările aduse prin Legea nr.356/2002.
Or, în cauză, între intimat și . nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de muncă, obiectul acțiunii reprezentându-l diferența de drepturi salariale.
Mai mult, în condițiile în care s-a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație în baza art.l66 alin.4 din Codul Muncii, republicat, acordarea dobânzii legale constituie o dublă reparație.
Dobânda legală reglementată de art.1088 cod civil cu referire la OG nr.9/2000 și art.l.535 din Noul Cod civil cu referire la OG nr. 13/2011, privește exclusiv convențiile, după caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații și neexecutate.
În dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauză, astfel, în condițiile art.l66 Codul muncii ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plata a drepturilor salariale se transformă în daune interese potrivit art.l530 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art.l66 alin.4 Codul muncii, republicat, întârzierea justificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o suma de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către creditor.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de previziune urmărindu-se că dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plații.
De altfel, chiar Curtea Constituționala, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002) a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței valoarea ei reală.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispoz.art.466 și urm din Legea nr.134/2010 Cod pr.civilă.
S-a procedat la regularizarea cererii de apel, în conformitate cu dispozițiile art. XV din Legea nr.2/2013 raportat la art. 470 NCPC.
Astfel, intimatul reclamant R. I. a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că apelul nu este întemeiat, în mod legal și temeinic dispunând prima instanță admiterea acțiunii formulate.
Pretențiile ce formează obiectul litigiului se circumscriu sferei salariale, prin urmare excepția prescripției nu este întemeiată.
Drepturile salariale solicitate nu au fost calculate prin raportare la un salariu de bază brut de 700 lei, fiind astfel încălcate prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate din anii 2011 – 2012 și ale art. 40 alin. 2 lit. c și art. 236 alin.4 din Codul muncii.
A mai invocat intimatul dispozițiile art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2011 – 2012, art. 49 alin. 5 din CCM la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014, arătând și faptul că salariul minim de 700 lei i-a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Criticile apelantei referitoare la faptul că nu i se aplică CCM la nivel de ramură nu sunt întemeiată, față de dispozițiile art. 3 din acest contract și în condițiile în care apelanta este menționată la pct. 13 din Anexa 5la acest CCM,, în consecință acesteia îi revenea obligația de a respecta prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură.
Aceste clauze nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, așa cum rezultă și din art. 3din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010.
Referitor la criticile privind acordarea dobânzii, intimatul a arătat că drepturile bănești acordate au natură salarială, astfel încât prejudiciul cauzat prin neacordarea lor trebuie acoperit integral, potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, fără ca prin plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale să se ajungă la o dublă reparare a prejudiciului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele din Legea 134/2010 privind C..
Apelanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, față de sentința nr. 8293/04.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 a Tribunalului D., arătând că în diferențele de drepturi salariale acordate prin această sentință au fost incluse și îndemnizațiile de concediu.
A mai arătat apelanta că intimatul face confuzie între valoarea salariului de bază minim brut, prevăzută în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008 – 2010 și valoarea corespunzătoare clasei I de salarizare din grila de salarizare specificată în Anexa 1.
La stabilirea drepturilor salariale atunci când se apreciază care dintre contractele colective de muncă sunt mai favorabile salariaților, fiecare contract de muncă trebuie aplicat individual în integralitatea sa, nefiind posibilă calcularea salariului de bază prin combinarea diverselor contracte colective de muncă.
Față de dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. a din Legea nr. 293/2011, art. 1 lit. d, art. 27 alin.1, art. 29 alin. 1 și art. 30 din Legea nr. 329/2009, nu pot fi primite argumentele intimatului în sensul că C. I. SA a ignorat prevederile contractului colectiv de muncă în condițiile în care i-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli.
Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, invocate de intimat, pot fi avute în vedere în acele situații în care nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
În ceea ce privește indemnizațiile de concediu acordate în anul 2011, 2012, acestea au fost plătite și calculate la nivelul salariului de bază de 700 lei.
În apel, la propunerea părților, a fost administrată proba cu înscrisuri; în acest sens, apelanta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr. A/53/21.02.2011 a C. I. SA,, Anexa nr. 1 și extras din Contractul Colectiv de Muncă al C. I. SA pe anii 2011 – 2012, Adresa nr. A/88/12.04.2012, Anexa nr. 1 și extras din Contractul Colectiv de Muncă al C. I. SA pe anul 2012 – 2014, state de plată pentru anii 2010, 2011, 2012, sentința nr. 8293/04.12.2012 a Tribunalului D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, iar intimatul a depus copia deciziei civile nr. 3506 din 08.04.2013 a Curții de Apel C..
La solicitarea instanței, apelanta a depus la dosar relații prin adresa nr.3257/18.12.2013,la care a anexat macheta de calcul a drepturilor salariale achitate intimatului pentru perioada septembrie 2009 – martie 2013, fișe de salariu pentru anii 2010,2011, 2012 și modalitatea de calcul a salariului 2010 – 2012.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, îl apreciază fondat numai pentru următoarele considerente:
Excepția autorității de lucru judecat invocată de apelant în condițiile art.432 din Codul de procedură civilă, se constată neîntemeiată.
Efectele lucrului judecat își află reglementarea în dispozițiile art.431 din codul de procedură civilă conform cărora „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”.
Prin urmare puterea de lucru judecat presupune o triplă identitate, concomitentă, de părți, obiect și cauză. Lipsa uneia dintre aceste trei condiții paralizează acțiunea excepției de lucru judecat.
Raportat la speță apelanta a susținut că drepturile bănești solicitate prin cererea de chemare în judecată formulată în prezentul litigiu au făcut deja obiectul analizei judiciare într-un proces anterior, în care instanța a stabilit întinderea tuturor drepturilor salariale calculate în funcție de salariul de încadrare de bază de 700 lei.
Este adevărat că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină dar elementele caracteristice pentru existența acestei autorități (părți, obiect și cauze) se raportează la momentul investirii instanței prin cererea de chemare în judecată.
Instanța nu își poate exercita controlul judiciar decât în limitele investirii primite și ca atare considerentele și soluția pronunțată se circumscriu pretențiilor părților, așa cum au fost expuse de către acestea în virtutea principiului disponibilității.
Analizând cererile de chemare în judecată formulate în cele două dosare (_/63/2012 și_ ) față de care se invocă excepția autorității de lucru judecat se constată că nu există o triplă identitate de părți, obiect și cauză, respectiv că obiectul celor două acțiuni este diferit.
Astfel, prima cerere de chemare în judecată formulată de reclamant are ca obiect numai „diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și a dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011-2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.09.2009 la zi, instanța analizând și construindu-și argumentația pentru soluția pronunțată numai pe aspecte ce țin punctual de diferențele salariale derivate din modul de calcul al salariului de bază minim brut.
Cea de-a doua cerere de chemare în judecată investește instanța cu diferențe de drepturi salariale cuvenite cu titlul de ajutor material pentru recuperarea forței de muncă, diferențe indemnizație concediu de odihnă, salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie al anilor respectivi, primele aferente zilelor de sărbători legală sau onorifică pentru instituție, aspecte noi, examinate în contextul acordării lor în funcție de salariul deja recalculat prin raportare la salariul minim brut pe țară de 700 de lei.
Chiar dacă textul Codului Muncii impunea o accepție largă sintagmei de „drepturi salariale” aceasta nu poate constitui un liant juridic al obiectului celor două acțiuni astfel încât să construiască o triplă identitate de părți, obiect și cauză cu efect de autoritate de lucru judecat.
În sprijinul acestui raționament juridic se reține și înscrisul intitulat „macheta de calcul a drepturilor salariale” aferente perioadei septembrie 2009 – martie 2013, depus la dosar de către apelantă în faza de apel, la solicitarea instanței (fila 53 din dosar), din care rezultă că sumele achitate reclamantului în considerarea primei hotărâri nu includ drepturi salariale cerute în litigiul de față.
Cu privire la fondul cererii vizând plata diferenței dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010 și respectiv a diferenței indemnizației de concediu de odihnăpentru anii 2010, 2011, 2012, calculate în funcție de salariul de bază brut de 700 lei, va reține Curtea că în mod legal și temeinic a fost admisă această cerere, criticile formulate de apelantă în acest sens fiind neîntemeiate.
Astfel, îndreptățirea intimatul ca, pentru perioada 01.09.2009 – 31.12.2010, 21.02.2011 – 22.03.2012, 12.04.2012 – 04.12.2012, drepturile salariale să-i fie calculate prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei, a fost stabilit în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 8293/04.12.2012 a Tribunalului D., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3506 din 08.04.2013 a Curții de Apel C..
În consecință, modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor contractelor colective de muncă care stabileau salariul de bază de 700 lei pentru perioada anterior menționată nu mai poate face obiectul analizei în prezenta cauză
În condițiile în care ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă aferent anului 2010 era egal cu salariul de bază corespunzător clasei 20 de salarizare, iar indemnizația de concediu reprezintă salariul de bază la data plecării în concediu, majorată cu procentul mediu al celorlalte venituri salariale realizate sub formă de sporuri, calculul acestor drepturi bănești trebuia să se facă tot prin raportare la un salariu de bază minim brut de 700 lei.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, va reține Curtea că în mod corect a fost corect respinsă de tribunal, deoarece obiectul conflictului individual de muncă dintre părți îl constituie neplata unor drepturi salariale, iar potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Nici criticile referitoare la obligarea apelantei pârâte la plata dobânzii legale nu sunt întemeiate.
Astfel, drepturile bănești neacordate au natură salarială, iar prin neachitarea lor la data când erau datorate s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, potrivit art. 166 alin.4 Codul muncii.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste drepturi bănești prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daunele interese la care este îndreptățit reclamantul pentru întârzierea nejustificată a plații acestora .
Prin acordarea acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație nu înseamnă că va fi obligată apelanta la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul plății. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată.
Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată la care fac trimitere disp.art.166 alin.4 Codul muncii și care cuprind dobânda legală, așa cum prevedeau disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Prin obligarea apelantei la plata acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului. Considerentele expuse și dispozițiile legale invocate sunt specifice tuturor raporturilor obligaționale, inclusiv celor de dreptul muncii.
Sunt întemeiate însă criticile privitoare la admiterea capătului de cerere având ca obiect plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011 si 2012, deoarece în contractele colective la nivel de unitate nu există stipulat acest drept, edificatoare în acest fiind dispozițiile art. 105 din CCM 2011-2012 și art. 98 din CCM 2012-2014, potrivit cărora părțile au stabilit ca, la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze acordarea acestui drept.
Considerentele sentinței privitoare la reglementarea acestui drept prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar nu pot fi reținute, deoarece acest contract a avut aplicabilitate până la 31.01.2011, iar pe de altă parte, acțiunea reclamantului a avut drept temei contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Din această perspectivă, se impunea respingerea acestui capăt de cerere ca fiind nefondat astfel încât, față de dispozițiile art. 480 alin. 2 NCPC, Curtea va admite apelul și va schimba în parte sentința, în sensul că va respinge capătul de cerere privind plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011 și 2012.
Celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii vor fi menținute.
În temeiul dispozițiilor art. 451 NCPC și art. 453 alin. 2, va fi obligă apelanta să plătească intimatului pârât 100 lei cheltuieli de judecată în apel. În acest sens, se va avea în vedere că prin chitanța nr. 286/02.10.2013 intimatul a făcut dovada achitării unui onorariu de avocat în cuantum de 150 lei, care se impune a fi suportat doar în parte de către apelantă, în condițiile în care doar criticile acesteia referitoare la plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011, 2012 au fost apreciate ca fiind întemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta pârâtă . BUCURESTI, cu sediul în București, ..38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 5023/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I., domiciliat în C., . 1 ITIA, ., județul D..
Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011 și 2012.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.
Obligă apelanta să plătească intimatului pârât 100 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2014
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.M.C.
4ex/AS/24.02.2014
j.f.C.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
