Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 407/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 407/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 6500/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 407/2014

Ședința publică de la 13 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. D.

Judecător I. V.

Grefier N. D.

x.x.x.x

Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul pârât C. L. ȚÎNȚĂRENI, împotriva sentinței civile nr.4815/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. ANIȘOARA – comuna Tânțăreni, . și intimata pârâtă ȘCOALA G. ȚÎNȚĂRENI - ., având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.411 Cod pr.civilă, după care,

Instanța constatând cauza în stare de judecată și luând act de solicitarea părților de a se judeca în lipsă cauza, a reținut o pentru soluționare.

CURTEA

Asupra apelului civil de față.

Prin sentința civilă nr.4815 de la 07.11.2013 Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea formulată de petenta S. Anișoara, CNP-_, cu domiciliul in comuna Țînțăreni, . în contradictoriu cu intimații Școala Gimnazială Țînțăreni și C. L. Țînțăreni, ambii cu sediul în ., a obligat intimata Școala Gimnazială Țînțăreni să plătească petentei drepturile bănești reprezentând diminuarea de 25% a indemnizației concediului de odihnă pentru perioada 01.07. – 02.07.2010, corespunzător anului școlar 2009-2010.

A obligat C. L. Țînțăreni să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești.

A respins acțiunea privind acordarea drepturilor bănești reprezentând diminuarea indemnizației de concediu pentru perioada 03.07.2010 – 31.08.2010.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, petenta S. Anișoara a solicitat obligarea intimaților la calculul și plata diferenței indemnizației de concediu care i s-ar fi cuvenit și cea efectiv încasată in urma diminuării acesteia, în baza Legii nr.118/2010, precum și obligarea la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate.

Petenta a formulat acțiunea în calitate de salariat al Școlii Gimnaziale Țînțăreni, făcând parte din personalul didactic, conform celor menționate în adeverințele depuse la dosarul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 145 din Codul Muncii:

„ (1) Pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mica decât salariul de baza, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevăzute in contractul individual de muncă.

(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnica a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu.

(3) Indemnizația de concediu de odihna se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.”

De asemenea, potrivit disp.art.7 alin.1-5 din H.G. 250/1992, privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare:

„ (1) Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna.

(2) Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu.

(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu de odihna se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin.(1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de norma care se iau în calcul.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica și în cazul efectuării concediului restant din anul 1991.

(5) Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.”

În speță, așa cum rezultă din adresa nr.2219/07.11.2013 emisă de Școala Gimnazială Țînțăreni, petenta a efectuat concediul legal de odihnă începând cu data de 01.07.2010.

Prin Decizia nr. 20/2011 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 822/21.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 158 (fostul art. 145 din Codul Muncii), art. 103 lit.”a” din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare și art. 7 din HG nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, după . Legii nr. 118/2010, respectiv 03 iulie 2010.

În concluzie, întrucât de la . Legii nr.118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (03 iulie 2010), va putea fi diminuată proporțional ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.

Astfel pentru perioada anterioară datei de 03.07.2010 (data intrării în vigoare a Legii 118/2010), respectiv perioada 01.07._10 petenta era îndreptățită la plata integrală a indemnizației concediului de odihnă, diminuarea cu 25% a acesteia aplicându-se doar perioadei efectuată după . Legi 118/2010.

Instanța a reținut că potrivit art. XIII din OUG nr.32/2001, privind reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale. Această dispoziție legală a fost reiterată și în HG nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.

De asemenea, potrivit art.16 din HG 2192/30.11.2004 privind Normele metodologice pentru finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea acestor unități se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat intimata Școala Gimnazială Țînțăreni să plătească petentei drepturile bănești reprezentând diminuarea de 25% a indemnizației concediului de odihnă efectuat în perioada 01.07._10, corespunzător anului școlar 2009-2010 și a respins acțiunea privind acordarea drepturilor bănești reprezentând diminuarea indemnizației de concediu pentru perioada 03.07.2010 – 31.08.2010. De asemenea, intimatul C. L. Țînțăreni a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești mai sus menționate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul C. L. Țînțăreni, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, pârâtul a arătat că, în registrul de procese-verbale al CA al școlii nu există discutarea cererilor de concediu pentru anul școlar 2009-2010 depuse de carele didactice și nici decizia conducerii instituției de învățământ pentru programarea concediului aferent anului școlar 2009-2010, nerezultând din nici un document data plecării în concediu.

A susținut apelantul că răspunzători pentru nealocarea acestor drepturi cuvenite cadrelor didactice sunt directorii școlilor, iar C. L. nu trebuie să fie parte implicată în proces, deoarece statele de plată sunt întocmite conform legislației în vigoare de către conducerea școlii, neexistând un refuz din partea primarului pentru a acorda aceste sume.

A mai arătat că, întrucât plata concediului de odihnă în anul școlar 2009-2010 se făcea calculând media salariilor pe ultimele 12 luni lucrate și în funcție de sumele existente în bugetul local și repartizate pe trimestre, faptul că plata s-a făcut pe 10 iulie, când era data de ridicare a salariilor stabilită de Trezoreria Tg.-Cărbunești, nu are legătură cu perioada în care fiecare cadru didactic și-a efectuat concediul de odihnă.

Totodată, apelantul a susținut faptul că nu putea să prevadă în bugetul pe anul 2013 fondurile necesare cuvenite conform Legii nr.1182/2010, deoarece nu stia valoarea fiecărei hotărâri judecătorești în parte și dacă acțiunile vor avea câștig de cauză, urmând ca reclamanții să solicite Inspectoratului Școlar sumele necesare.

În susținerea celor invocate, a invocat dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.118/2010 ce prevedeau,printre altele, diminuarea cu 25% a indemnizațiilor pentru concediul de odihnă și, față de criticile formulate, a solicitat respingerea acțiunii, cu scutirea sa de plata cheltuielilor de judecată.

Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate și în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în conformitate cu art.477 NCPC, apreciază că apelul este nefundat pentru următoarele considerente:

Astfel, se reține că problema de drept legată de modul de calcul al indemnizației pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 și de modul cum se aplică reducerea de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din Legea nr.118/2010 a fost tranșată prin decizia RIL nr. 20/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 822/21.11.2011.

Prin această decizia s-a stabilit că „dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 158 (fostul art. 145 din Codul Muncii), art. 103 lit.”a” din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare și art. 7 din HG nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, după . Legii nr. 118/2010, respectiv 03 iulie 2010.”

Prin urmare, întrucât de la . Legii nr.118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (03 iulie 2010), va putea fi diminuată proporțional ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.

Având în vedere aceste aspecte și, în raport de art. 3307 Cod procedură civilă, potrivit căruia „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe”, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că reclamanta era îndreptățită la plata indemnizației CO nediminuate cu 25% numai pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, astfel că, în mod corect, prima instanță a obligat unitatea școlară să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diminuarea de 25% a indemnizației de concediu de odihnă doar pentru cele două zile ( 01.07 și 02.027.2010).

Sub acest aspect, Curtea reține că reclamanta este îndreptățită la această indemnizație, întrucât a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 03.07.2010, astfel cum rezultă din adeverința nr.2219/07.11.2013 eliberată de Școala Gimnazială Tînțăreni (fila 26 dosar fond).

Este neîntemeiată, așadar, critica apelantului conform căreia din niciunul din documentele prezentate nu rezultă data plecării reclamantei în concediu de odihnă, în condițiile în care această dată a fost atestată de unitatea școlară prin adeverința înaintată instanței, depunerea acestui înscris făcând inutilă cercetarea procesului-verbal al CA al școlii sau decizia conducerii instituției de învățământ cu privire la programarea cadrelor didactice la efectuarea concediului de odihnă în anul școlar 2009-2010.

Referitor la critica apelantului conform căreia nu trebuia să fie parte implicată în proces, întrucât ștatele de plată se întocmesc de către conducerea școlii, Curtea constată că obligația principală de plată a drepturilor bănești solicitate a fost stabilită în sarcina unității școlare, pârâtul C. L. Țînțăreni fiind obligat numai la alocarea sumelor necesare plății respectivelor drepturi, obligație stabilită în considerarea atribuțiilor ce-i revin în finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.

În acest sens, Curtea reține că, potrivit OG nr.32/2001, în vigoarea pe perioada pe care se solicită drepturile bănești în litigiu, învățământul preuniversitar se finanțează din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea fondurilor se realizează în baza hotărârii consiliului local conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 și art. 38 lit.”n” din Legea nr. 215/2001.

Având în vedere normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004, instanța constată că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.

In baza acestor norme metodologice (art. 3) se reține că unitățile din învățământ au conturi deschise la Trezoreria Statului și au propria lor activitate financiar-contabilă, directorul unității de învățământ având calitatea și exercitându-și atribuțiile de ordonator terțiar de credite, iar în baza art. 5 lit.”e” acesta elaborează proiectul de buget al unității de învățământ care este apoi vizat de consiliul de administrație al unității de învățământ și înaintat autorității administrației publice locale în faza de fundamentare a proiectelor bugetelor locale.

Potrivit atribuțiilor pe care le are (art. 68 lit.”c” din legea nr. 215/2001) primarul întocmește proiectul bugetului local care cuprinde ca și capitole distinct, bugetul unităților de învățământ care este supus aprobării consiliului local și înaintat consiliului județean pentru a fi avut în vedere la întocmirea și fundamentarea bugetului la nivel de județ și mai departe, la întocmirea bugetului de stat.

Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului, sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ care se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.

Rezultă astfel, că apelantul are calitate procesuală pasivă în cauză, în ceea ce privește alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantei, aceasta fiind și obligația stabilită în sarcina sa prin sentința primei instanțe.

Totodată, se constată că apelantul C. L. Țînțăreni nu a fost obligat să prevadă aceste sume în bugetul pe anul 2013, ci numai să le aloce, plata drepturilor prevăzută prin hotărârea judecătorească urmând a fi avută în vedere și prevăzută în bugetele pe anii următori, cu luarea în considerare a actelor normative care reglementează modul de plată a drepturilor stabilite prin titluri executorii pentru personalul bugetar, astfel că și cea din urmă critică din apel este neîntemeiată.

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 NCPC, îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul pârât C. L. ȚÎNȚĂRENI, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.4815/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. ANIȘOARA, domiciliată în comuna Țînțăreni, . și intimata pârâtă ȘCOALA G. ȚÎNȚĂRENI, cu sediul în ..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2014.

Președinte,

F. D.

Judecător,

I. V.

Grefier,

N. D.

05.03.2014

Red.jud.I.V.

5 ex/AS

j.f.S.V.U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 407/2014. Curtea de Apel CRAIOVA