Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2782/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2782/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 3722/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2782
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător A. M.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant S. C., cu domiciliul procesul ales în C., ., ..1, ., împotriva sentinței civile nr.4018 din 27.08.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR SA București, prin Sucursala Banat Oltenia, cu sediul în C., . A, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prin încheierea de ședință din data de 11 noiembrie 2013 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Din oficiu, în baza dispozițiilor art.416 Cod pr. Civ., instanța a ridicat excepția perimării apelului, urmând a se pronunța asupra acestei excepții.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale reclamantul S. C. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București - Sucursala Banat Oltenia solicitând ca prin sentința ce va pronunța să fie obligată aceasta din urmă, la plata salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. și P. pentru anul 2010, a premierii acordate de Ziua Feroviarilor pentru anul 2010, contravaloarea primei de vacanță pe anul 2010, și daune interese constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data scadenței acestora până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4018 din 27.08.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. C., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București, prin Sucursala Banat Oltenia.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar pe anii 2009 și 2010, CCM-urile invocate în acțiune nu erau valabile.
La art. 43 alin. 3 din CCM Ramura Transporturi se prevede ca « (3) La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariu de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă, în consecința, acordarea acestui salariu nu este obligatorie, nefiind îndeplinite cele 2 condiții din textul de lege (a părților).
La art. 30 din CCM la nivel de grup de unități se prevede ca „Pentru munca ireproșabila desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
S. nu a avut posibilitățile financiare necesare deoarece a înregistrat pierderi în ultimii cinci ani, precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, etc., considerăm că nu exista obligația plății salariilor suplimentare solicitate de reclamanți, întrucât veniturile societății nu au permis constituirea fondului pentru acordarea salariilor suplimentare acordarea acestora neavând alt efect decât creșterea deficitului bugetar al acesteia.
Nu exista un regulament aprobat de Comisia paritară și salariu se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație al societății.
Conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. pe anii 2007-2009: „(1) Pentru muncă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. "
Așa cum este prevăzută în Contractele Colective de Muncă această clauză nu are un caracter obligatoriu.
Din susținerile de mai sus s-a observat că prevederile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă al SNTFM CFR Marfă SA, lege a părților, nu obligă societatea să plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părțile (prin urmare toți angajații) sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar.
Art. 30 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfă SA prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate .
S-a mai arătat că SNTFM CFR Marfă S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare O.U.G. 79/2001 prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții, iar în aplicarea acestor prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin OMM 959/2007, HG 532/2008 și HG 28/2010.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor pentru Paste, C., Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în CCM al S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. aferent anilor 2009-2010 actul adițional la acesta înregistrat la Direcția de Munca si Protecție Sociala a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009, la art. 64 se prevede faptul că ajutoarele materiale acordate cu ocazia sărbătorilor de Ziua Feroviarului, P. și de C. nu se acordă în anul 2009 și nici în anul 2010, iar pârâta SNTFM CFR MARFA SA este un agent economic, activitatea sa urmărind în special realizarea profitului, numai acesta putând să stea la baza acordării oricăror majorări salariale și bonusuri sub diferite forme către angajații săi.
SNTFM CFR Marfa SA nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi precum și plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale și în aceste condiții nu exista obligația plații primelor de P..
Potrivit Contractelor Colective de Muncă încheiate, premierile acordate sunt asimilate unui ajutor material (art. 64 din Cap. VI Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții și nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă, el putând fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
Statutul acestor premieri este acela de ajutor financiar, fiind o facultate a S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A., în raport cu angajații săi, având caracter de obligație doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Referitor la capătul de cerere privind contravaloare primei de vacanță pe anul 2010, instanța a respins acest capăt de cerere, cu motivarea că reclamantul a beneficiat în anul 2010 de acest drept, aspect ce rezultă din fluturașul de salariu al reclamantului S. C. unde este prevăzută contravaloarea primei de vacanță (fila 35 la dosar).
S-au respins și cererile privind daunele interese constând în actualizarea sumelor solicitate cu coeficientul de inflație și dobânda legală, cu motivarea că aceste cereri au caracter subsidiar față de cererile principale privind plata drepturilor salariale, situație în care rezolvarea acestora depinde din soluția din cererea principală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-reclamant S. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin încheierea de ședință din data de 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel C. a suspendat judecata cauzei potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 Noul Cod Procedură Civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
Având în vedere referatul Serviciului arhivă, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, în vederea constatării perimării apelului.
Excepția perimării este fondată.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11 noiembrie 2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
Potrivit dispozițiilor art. 416 Cod pr. civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părții, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art. 416 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimat apelul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul declarat de apelantul-reclamant S. C., cu domiciliul procesul ales în C., ., ..1, ., împotriva sentinței civile nr.4018 din 27.08.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR SA București, prin Sucursala Banat Oltenia, cu sediul în C., . A, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2014.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. A. M.
Tehn. E.O.
4 ex./02.07.2014
Jud. fond E. G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 555/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








