Acţiune în constatare. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 11585/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 116
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. L. N. A.
Grefier M. V. A.
***************************
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU O. V., cu sediul în C. .. 32, jud. D., împotriva sentinței nr. 4653/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. CASTRANOVA, cu sediul în ., având ca obiect acțiune în constatare pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic E. C. pentru apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU O. V. și avocat T. I. pentru intimatul pârât P. C. CASTRANOVA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constatând că nu mai sunt cererii de formulat și excepții de invocat și apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic E. C. pentru apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU O. V., a susținut motivele de apel formulate în scris în raport de care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în parte în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate.
Avocat T. I. pentru intimatul pârât P. C. CASTRANOVA, apus concluzii de respingere a apelului ca nefundat, menținerea sentinței ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.4653 de la 16.09.2014 a admis în parte cererea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" cu sediul în C., . nr 32, județul D., pentru O. V., în contradictoriu cu pârâtul P. C. CASTRANOVA cu sediul în ., a obligat pârâtul să plătească reclamantului sporul de 25% pentru orele efectiv lucrate pe timpul nopții în perioada 01.06.2010 – 16.09.2014 sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la primul capăt de cerere instanța a reținut că reclamantul este salariatul pârâtei Primăria comunei Castranova cu contract individual de muncă.
Până la data de 01.01.2010 a ocupat funcția de conducător autospecială de intervenție/ mecanic motopompă (șofer PSI), după care pârâtul i-a modificat funcția, unilateral, fără acordul său și fără să-i aducă la cunoștință modificarea, fără să încheie un act adițional, în funcția de muncitor.
Reclamantul a contestat modificarea funcției și a solicitat obligarea pârâtului la rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă precum și eliberarea unei adeverințe de salariat pentru perioada de după 01.01.2010.
Pe fondul primului capăt de cerere instanța a constatat că măsura modificării încadrării reclamantului din funcția de șofer în cea de muncitor calificat ( și a altor trei persoane aflate în aceeași situație) a fost luată ca o măsură de protecție a salariaților respectivi, în caz contrar instituția fiind nevoită să-i concedieze ca urmare a desființării posturilor ocupate, în urma aplicării prevederilor OUG 1/2010.
Desființarea posturilor a rezultat din organigrama și ștatul de funcții pentru personalul de specialitate din primărie, aprobate de Consiliul local al comunei Castranova, acte în care posturile de șofer nu se mai regăsesc.
Având caracterul unei măsuri de protecție nu era necesar acordul salariatului, modificarea putându-se face unilateral, așa cum prevede art. 48 din codul muncii.
Ca urmare instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la sporurile solicitate de reclamant la punctele 2, 3 și 4 din acțiune instanța a constatat următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.06.2010 – 08.07.2010 privind sporurile solicitate la punctele 2, 3 și 4 instanța a respins-o deoarece drepturile salariale aferente lunii iunie 2010 se plăteau în luna iulie 2010, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data stabilită pentru plata salariului, data scadenței. În raport cu această dată, acțiunea formulată la 08.07.2013 este în termenul de 3 ani de prescripție.
Referitor la sporul pentru condiții vătămătoare de muncă instanța a constatat că nu s-a făcut dovada că activitatea reclamantului s-ar desfășura în condiții vătămătoare, iar ca urmare a reîncadrării acest spor nu a mai putut fi acordat. Nici înainte, nici după schimbarea încadrării, a funcției activitatea propriu-zisă a reclamantului nu s-a desfășurat în condiții grele de muncă menționate în acțiune. Existența condițiilor vătămătoare trebuind să rezulte din expertize, buletine de determinare a condițiilor de la locul de muncă, întocmite de organele abilitate, iar nu din declarații de martori, așa cum a solicitat reclamantul să le dovedească, solicitarea respinsă de instanță. Acele condiții s-ar fi putut regăsi în cazul anumitor intervenții, dar reclamantul nu a fost pus niciodată în astfel de situații, nu a făcut dovada participării efective la intervenții desfășurate în condiții vătămătoare.
Ca urmare instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat
În ce privește solicitarea de la pct 3, referitoare la orele suplimentare, orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează instanța a reținut că nu pot fi plătite reclamantului deoarece în anii 2010 – 2013 au existat prevederii legale imperative care au stabilit că nu se plătesc astfel de ore, ci se compensează doar cu timp liber corespunzător.
Astfel potrivit art.30 alin 7 din Legea 330/2009 „prevederile art. 19 alin 2, art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010".
In anul 2011 s-au aplicat prevederile art. 9 alin 2 din Legea 285/2010 potrivit cărora „(1)În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
In anul 2012 s-au aplicat prevederile art. 7 alin 1 din Legea 283/2011 „În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
In anul 2013 au fost incidente dispozițiile OUG 84/2012 potrivit cărora "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013"
În anul 2014 sunt aplicabile prevederile art. 9 din OUG 103/2013 care prevăd că "(1)În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
Ca urmare a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ce privește capătul de cerere referitor la plata sporului pentru orele de noapte instanța a reținut că reclamantul a lucrat în ture de 12 ore lucrate cu 24 de ore libere, așa cum a rezultat și din procesele verbale de predare primire a turei, astfel că a prestat activitate și în timpul nopții așa cum este reglementată de art. 125 din codul muncii.
Pentru munca efectiv prestată în timpul nopții reclamantului i se cuvine plata unui spor de 25% așa cum prevede art. 126 din codul muncii conform căruia " Salariații de noapte beneficiază: b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Pârâtul nu a făcut dovada plății sporului de noapte. Ba mai mult a susținut că acest nu i se cuvine deoarece munca prestată pe timp de noapte în cadrul programului de lucru organizat în ture este considerată muncă în cadrul programului normal de lucru pentru care reclamantul a primit salariu conform contractului de muncă.
Instanța nu a reținut această apărare deoarece pentru munca prestată salariatului i se cuvine plata salariului conform art. 159 din Codul muncii, iar pentru munca presată efectiv în timpul nopții i se cuvine plata unui spor de 25% conform art.126 din Codul muncii. Acest articol prevede acordarea sporului de noapte indiferent cum este organizat programul de lucru (în ture sau altfel), singura condiție fiind ca salariatul să desfășoare activitate în intervalul orar 22 – 06.
Față de cele arătate mai sus instanța a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului sporul de 25% pentru orele efectiv lucrate pe timpul nopții în perioada 01.06.2010 – 16.09.2014 (data pronunțării prezentei sentințe, până la care se face dovada încălcării prevederilor legale și contractuale de către angajator) sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
De asemenea instanța a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate așa cum s-a arătat mai sus.
S-a luat act ca nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. Administrației Publice „Forța Legii” D. pentru O. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la primul capăt de cerere - modificarea operată în carnetul de muncă al reclamantului începând cu data de 01.01.2010 și obligarea pârâtei la rectificarea notațiilor din carnetul de muncă și la eliberarea adeverinței de salariat pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2010 în concordanță cu încadrarea reclamantului prevăzută în contractul individual de muncă și cu muncă efectiv depusă, instanța de fond a apreciat că măsura modificării încadrării reclamantului din funcția de șofer în cea de muncitor calificat (și a altor trei persoane aflate în aceeași situație) a fost luată ca măsură de protecție a salariaților respectivi, în caz contrar instituția fiind nevoită să concedieze ca urmare a desființării posturilor ocupate, în urma aplicării prev. OUG 1/2010. Având caracterul unei măsuri de protecție nu era necesar acordul salariatului, modificarea putându-se face unilateral, așa cum prevede art. 48 din Codul muncii.
Aprecierea instanței de fond este netemeinică și nelegală. Susținerea intimatei pârâte că măsura modificării încadrării reclamantului a fost luată de angajator ca măsuri de protecție a salariatului reclamant este una nereală, nefiind în niciun fel dovedită de instituția pârâtă. Referirile la organigramă și statele de funcții nu pot fi luate în considerare în susținerea legalității modificării abuzive operate de angajator, în condițiile în care aprobarea organigramei de către consiliul local se face la propunerea primarului.
Postul și activitatea apelantului-reclamant și a celorlalți trei salariați referitor la care instanța de fond a apreciat în mod greșit că pentru a nu fi concediați, au fost încadrați (fără act de încadrare și fără acordul lor în muncitori), nu presupune doar activitatea de șofer pe o autospecială, ci aceștia asigură Serviciului Situații de Urgență din cadrul Primăriei Castranova, serviciu de permanență la nivelul instituției.
Instanța de fond nu a reținut faptul că salariatul apelant desfășoară aceeași activitate pe care a desfășurat-o de la încheierea contractului individual de muncă anul 1989, cu aceleași atribuții în fișa postului (atribuții privind situațiile de urgență), iar angajatorul nu i-a comunicat nicio decizie de modificare a contractului individual de muncă, nici măcar ca măsură „temporară".
Art. 48 din Codul muncii prevede că angajatorul poate modifica temporar felul muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului.
Legea prevede cu titlu de excepție posibilitatea angajatorului de a modifica unilateral felul muncii fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, însă numai temporar, și nu definitiv, așa cum s-a procedat în prezenta speță.
Instanța de fond trebuia să observe că măsura a fost luată cu aproximativ 4 ani de zile în urmă și continuă și în prezent, astfel încât nu se poate susține că este o măsură temporară așa cum prevede legea.
Modificarea unilaterală definitivă a contractului individual de muncă, fără acordul salariatului și fără temei legal este inadmisibilă și lovită de nulitate.
Referitor la sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu s-ar fi făcut dovada că activitatea reclamantului s-a desfășurat în condiții vătămătoare, iar ca urmare a reîncadrării acest spor nu mai poate fi acordat.
Motivarea instanței este netemeinică și nelegală. Împrejurarea reîncadrării la care face referire nu îi poate fi imputată decât intimatei-pârâte, care a operat în mod fraudulos modificarea raportului de muncă al apelantului-reclamant după cum am mai arătat.
Instanța de fond motivează soluția de respingere a acestui capăt de cerere apreciind că respectivele condiții vătămătoare s-ar fi putut regăsi în cazul anumitor intervenții, dar reclamantul nu a fost pus niciodată în astfel de situații, nu a făcut dovada participării efective la intervenții desfășurate în condiții vătămătoare. Instanța însă nu a observat înscrisurile aflate la dosar - procesele verbale predare-primire a turelor în care au fost arătate activitățile de intervenție domeniul apărării contra incendiilor, situațiile de urgență în care s-a intervenit de urgență pentru efectuarea acțiunilor de ajutor și salvare a oamenilor și bunurilor materiale. Spre exemplificare au menționat evenimentele din: 24.07.2010, 22.09.2010, 04.09.2011, 11.12.2011, 20.07.2012, 07.08.2012, 25.08.2012, 03.09.2012, 15.09.2012, 21.10.2012, 24.10.2012, 04.04.2013, 27.07.2013, etc.(atașează extras procese-verbale predare-primire).
Toate evenimentele consemnate în actele aflate la dosar, fac dovada activităților de intervenție ale apelantului-reclamant și justifică acordarea sporului pentru condiții deosebite sau vătămătoare, activitatea desfășurată fiind expusă pericolului incendiilor, prăbușirilor construcțiilor, alunecărilor de teren - condiții determinate de situații de urgență și/sau dezastre. Instanța trebuia să aibă în vedere și împrejurarea că sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% i-a fost acordat apelantului-reclamant până în luna mai 2010 în considerarea activității sale, fără a fi necesare expertize sau buletine de determinare, însă ulterior acest drept i-a fost suprimat de instituția pârâtă în mod netemeinic și nelegal.
Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra temeiul art. 41 alin. 3 lit.
"a" din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007 - 2010,
înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/
21/29.12.2006, invocat în cererea de chemare în judecată, potrivit căruia apelantul-
reclamant avea dreptul să beneficieze de un spor minim de 10% din salariul de bază
pentru condiții deosebite de muncă.
Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat plata orelor suplimentare lucrate și a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, soluția instanței de fond este de asemenea nelegală, în respingerea cererii, instanța de fond a reținut că „nu pot fi plătite reclamantului deoarece în anii 2010-2013 au existat prevederi legale care au stabilit că nu se plătesc astfel de ore, ci se compensează doar cu timp liber corespunzător", fără a ține seama de faptul că pentru orele lucrate în condițiile respective, apelantul-reclamant nu a primit timpul liber corespunzător.
Instanța de fond trebuia să țină seama de faptul că norma de lucru a reclamantului este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, însă pârâta îl obligă să desfășoare activitatea în ture, de 24 ore lucrate, urmate de 48 de ore libere, efectuând lunar un număr 70 de ore suplimentare și anual aproximativ 840 de ore suplimentare, ceea ce apreciază că este nu numai abuziv, ci și inuman. Mai mult decât atât, apelantul-reclamant a arătat că în cursul anului 2012 nu i-a fost acordat nici măcar concediul de odihnă legal. Apelantul - reclamant nu a beneficiat nici de timp liber corespunzător potrivit legii și nici de despăgubiri bănești pentru neacordarea timpului liber corespunzător.
În mod similar, pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează apelantul a arătat că nu a beneficiat de timp liber corespunzător sau de despăgubiri bănești pentru neacordarea timpului liber corespunzător.
Instanța de fond nu a constatat grava încălcare a prev. art. 114 alin. (1) și (2) din Codul Muncii, referitoare la durata maximă legală a timpului de muncă care nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, efectuarea muncii suplimentare peste această limită fiind interzisă de lege.
Instanța de fond avea obligația să observe faptul că intimatul-pârât în calitate de conducător al instituției publice, a dispus efectuarea orelor suplimentare de către reclamant, având cunoștință de faptul că numărul de ore suplimentare efectuate de reclamant au depășit cu mult limita de 180 de ore suplimentare anual impusă de lege (apelantul lucrând aprox. 840 ore suplimentare/anual), fără să-i acorde compensarea cu timp liber corespunzător și fără a-i acorda despăgubiri bănești pentru neacordarea timpului liber corespunzător, cu încălcarea gravă a drepturilor apelantului.
Gravele încălcări ale legii trebuia să fie sancționate de instanță, iar apelantul reclamant este îndreptățit la repunerea în drepturi și la acordarea drepturilor bănești prevăzute de lege pentru activitatea desfășurată.
Faptul că apelantul-reclamant face parte din categoria de personal care asigură permanența făcând parte dintr-un serviciu pentru situații de urgență, activitate care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă nu a contestat această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani, apelantul nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul Muncii - art. 142 alin. (1), dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, din culpa instituției pârâte care nu a angajat personal suficient desfășurării activității.
Codul Muncii - art. 142 alin. (2), prevede posibilitatea ca în situația salariaților care lucrează la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, acestor salariați să le fie compensată activitatea desfășurată timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau, în caz contrar, cu plata unui spor de 100%.
În respingerea acestui capăt de cerere, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra temeiul prev. art. 41 alin. (3) lit. c) din Contractul Colectiv de M. Unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/ 21/29.12.2006, potrivit căruia pentru or suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor 100% din salariul de bază.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber - a solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea.
Din motivele prezentate, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate.
În drept, a întemeiat apelul pe prevederile art. 477- 480 din Noul Cod proc. civilă.
Apelul nu este fondat, cu următoarele precizări;
Executarea contractului individual de muncă este guvernată de principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea și încetarea lui pot interveni numai în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit disp.art.41 alin.1 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar potrivit alin.2 cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a acestuia este posibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute în Codul muncii.
Modificarea se referă, potrivit art.41 alin.3 Codul muncii, la unul din următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă.
Modificarea contractului constă în mod obișnuit în trecerea salariatului într-un loc de muncă sau într-o altă activitate în mod temporar sau definitiv. Ea poate fi determinată atât de organizarea mai bună a felului muncii, de anumite necesități social-economice, dar și de unele interese personale ale salariaților.
În conformitate cu disp.art.42 Codul muncii, locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegare sau detașare, situație în care salariatul își păstrează funcția și drepturile prevăzute în contractul individual de muncă, iar potrivit disp.art.48 Codul muncii angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, și în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, în cazurile și condițiile prevăzute de Codul muncii.
Din înscrisurile depuse în dosarul de fond Curtea, constată că a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, prin modificarea funcției din șofer în muncitor, chiar dacă modificarea nu a avut loc printr-un act adițional așa cum prevăd disp.art.17 alin.5 Codul muncii.
Întrucât angajatorul a luat o astfel de măsura pentru a evita disponibilizarea și a justifica numărul maxim de posturi conform art.III din OUG nr.63/2010, rezultă că în fapt a operat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă în temeiul disp.art.48 Codul muncii, care permit angajatorului să modifice temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, ca măsură de protecție. Dovadă este în acest sens organigrama și statul de funcții în care nu se mai regăsește funcția de șofer.
Referitor la sporul de 10% pentru condiții vătămătoare solicitat de apelant, Curtea constată că în fișa postului sunt descrise, condițiile specifice de lucru exemplificându-se în ce constau condițiile deosebite de muncă(lucrul sub influența câmpurilor electromagnetice, lucrul în condiții determinate de situații de urgență și/sau dezastre), riscurile implicate de post(activități determinate de producerea unor situații de urgență și /sau dezastre-lucrul în mediu contaminat chimic, radiologic sau biologic, expus pericolului incendiilor, prăbușirilor construcțiilor, alunecărilor de teren sau înecului) și compensările de 15% indemnizație de intervenție și de 10% spor pentru lucru în condiții grele de muncă(radiație).
Rezultă așadar că acest spor de 10% solicitat de apelant se poate acorda doar pentru condiții grele de muncă – radiație, iar probatoriul administrat în cauză nu confirmă că acesta ar fi desfășurat activitate în astfel de condiții, pentru a fi beneficiarul unui astfel de spor.
Menționarea acestui spor în fișa postului nu conduce în mod automat la concluzia că apelantul este titularul acestui drept, acordarea sa fiind condiționată de prestarea efectivă a activității în astfel de condiții grele de muncă-radiație.
Referitor la cele două sporuri, de 75% și 100% solicitate de apelant în temeiul Legii nr.330/2009 și 284/2010, Curtea reține următoarele;
Potrivit art.19(1) din Legea nr.330/2009, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere se compensează cu timp liber corespunzător. (2)În cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plătește în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază. (3)Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru și sporul prevăzute la alin. (2) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii.
Potrivit art. 20 - Munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Aceste dispoziții nu au fost aplicate în cursul anului 2010 întrucât la art.30(7) din lege s-a menționat expres că prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010, ceea ce înseamnă că pentru munca prestată în aceste condiții, salariații puteau beneficia doar de compensarea cu timp liber corespunzător.
Și în Legea nr.284/2010, regăsim dispoziții referitoare la munca suplimentară și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, fără a mai fi precizat însă cuantumul sporului.
Astfel potrivit art. 18 - (1) din Legea nr.284/2010, pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
În Codul muncii, munca suplimentară este reglementată la art.120, iar art.122 alin.1Codul muncii recunoaște salariaților dreptul de a fi compensați cu ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acestora.
Potrivit art.123 alin.1Codul muncii în cazul în care compensarea cu ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la art.122 alin.1, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariu, spor care potrivit art.123 alin.2 se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau după caz al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Repausul săptămânal este reglementat la art.137 Codul muncii iar compensațiile pentru acordarea repausului săptămânal în alte zile decât sâmbăta și duminica sunt menționate la alin.5, ca fiind dublul compensațiilor cuvenite potrivit art.123 alin.2 Codul muncii.
Sărbătorile legale sunt reglementate la art.139 Codul muncii iar art.142 Codul muncii prevede în principal compensarea cu timp liber corespunzător a salariaților care lucrează în aceste zile, iar în subsidiar acordarea unui spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100%.
Curtea reține că aceste dispoziții din Legea nr. 284/2010 și Codul muncii învederate mai sus nu pot fi aplicate făcând abstracție de disp. art. 9 - (1) din Legea nr.285/2010 și ale Legii nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008, potrivit cărora, în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Aceasta întrucât Curtea Constituțională, prin decizia nr.422/24.10.2013, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, reținând următoarele:
„Este adevărat că art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că pentru munca suplimentară și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003, însă aceste prevederi ale legii-cadru de salarizare nu s-au aplicat în anii 2011 și 2012, întrucât au fost adoptate legile anuale de salarizare, și anume Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, legi anuale care derogă de la prevederile legii-cadru.
Or, potrivit dispozițiilor de lege criticate, în anii 2011 și 2012, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere beneficiază de compensarea muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător, iar nu de o compensare bănească, sub forma unui spor. Aceste prevederi fac parte din legi anuale de salarizare - pentru anii 2011 și 2012 - și se aplică întregului personal bugetar încadrat în funcții de execuție și de conducere în cadrul schimbului normal de lucru.”
În anul 2013, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. (a se vedea art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 coroborat cu art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011).
Și în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. (a se vedea art. 9 din O.U.G. nr. 103/2013)
Cu alte cuvinte apelantul pentru munca suplimentară și activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este îndreptățită a fi compensată cu acordarea de timp liber corespunzător.
Prin cererea de chemare în judecată apelantul nu a invocat însă refuzul angajatorului de a-i acorda timp liber corespunzător în compensare, și nu a investit instanța de judecată cu un asemenea petit.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul disp.art.480 alin.1 NCPC, va respinge apelul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU O. V., cu sediul în C. .. 32, jud. D., împotriva sentinței nr. 4653/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. CASTRANOVA, cu sediul în ..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Președinte, A. M. | Judecător, M. L. N. A. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.A.M.
4 ex/AS/03.02.2015
j.f.C.Uncheașu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
