Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3814/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3814/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 781/101/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3814/2015
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător O. C. G.
Grefier M. H. D.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat L. M.-N., cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 1628 din 28.04.2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu program prelungit nr. 22 Dr.Tr.S., cu sediul în Dr.Tr. S., ., județul M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal iar prin conținutul motivelor scrise, apelantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin.2 Cod Procedură Civilă., după care:
Instanța, în baza dispozițiilor art. 244 C. raportat art. 394 C. și art. 482, constată încheiată cercetarea procesului și a trecut la soluționarea apelului:
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 1628 din 28.04.2015 a admis în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. în numele reclamantei membră de sindicat L. M.-N., în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu program prelungit nr. 22 Dr.Tr.S..
A obligat pârâta să plătească reclamantei membră de sindicat diferența de salariu de bază pentru perioada 01.01._14, în cuantum de 4 lei lunar, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanta membră de sindicat L. M.-N. este angajata pârâtei Grădinița cu program prelungit nr. 22 Drobeta T. S. și ocupă o funcție nedidactică – îngrijitor I, așa cum rezultă din adeverința nr. 252/09.07.2014 emisă de unitatea școlară.
Analizând solicitările reclamantei membră de sindicat, Tribunalul a reținut prevederile: HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013, HG nr.871/2013, HG nr.1091/2014.
Instanța a constatat că hotărârile de guvern menționate nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, Tribunalul a reținut că din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
S-a reținut că începând cu anul 2010, urmare a reîncadrării personalului potrivit Legii cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază a fost stabilit corespunzător funcției, egal cu cel din luna decembrie 2009 și a inclus și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/1 la lege.
Ca, potrivit anexei nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 sporul de vechime reprezintă un element al sistemului de salarizare incorporat sau inclus în salariul de bază.
Ulterior, prin OUG 19/2012, OUG 84/2012, OUG nr. 103/2013, OUG nr.83/2014 nu au fost prevăzute schimbări referitoare la modul de calcul al salariului personalului nedidactic pe anii 2012, 2013, 2014, 2015.
După . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază în care este inclus sporul de vechime.
Față de aceste dispoziții legale în materia salarizării personalului bugetar, rezultă că în salariul de bază este inclus și sporul de vechime.
În speță, s-a constatat că reclamantei i-au fost achitate drepturile salariale prin raportare la OG 10/2008 și la Legea nr. 330/2010, prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
În ceea ce privește însă perioada 01.01._14 s-a constatat că potrivit statelor de plată înaintate la dosar de unitatea școlară pârâtă cu adresa nr. 213/24.04.2015, salariul de bază al reclamantei membră de sindicat a fost de 846 lei.
Cum, prin HG nr. 871/2013, începând cu data de 01.01.2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 850 lei lunar, iar reclamanta a încasat în perioada 01.01._14 suma de 846 lei lunar, instanța constată că au fost încălcate dispozițiile art. 164 Codul muncii și cele ale HG nr. 871/2013 potrivit cărora „începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună”.
Ca urmare, se impune ca angajatorul să fie obligat să plătească reclamantei membră de sindicat diferența de salariu de bază pentru perioada 01.01._14 în cuantum de 4 lei lunar având în vedere că în modul de calcul al salariului reclamantei nu s-au respectat dispozițiile legale în ceea ce privește salariul de bază pentru perioada susmenționată, respectiv pentru o parte din perioada dedusă judecății, pentru restul perioadei de timp dedusă judecății fiind respectate dispozițiile legale, atât în ceea ce privește salariul de bază cât și sporul de vechime.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrului de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că după . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază în care este inclus și sporul de vechime.
Salariul de bază este salariul de încadrare, salariu care trebuie să fie cel puțin egal cu salariul minim pe economie.
Ori, în componența acestuia nu poate fi inclus și sporul de vechime întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 160 din Codul muncii, care prevăd acest spor ca o componentă distinctă a salariului.
S-au invocat prevederile H.G. nr. 1225/2011, H. G. nr. 23/2013, Hotărârea nr. 871/2013.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta face parte din categoria personalului din sectorul bugetar, astfel că drepturile salariale i se stabilesc prin acte normative cu caracter special, instanța de judecată și angajatorul având obligația să respecte aceste dispoziții legale.
După . Legii 330/2009, prin art. 30 din lege s-au introdus în salariul de bază sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului și indemnizațiile de conducere.
Art. 5 alin. 3 din OUG nr. 1/2010 a reluat această normă legală, prevăzând că începând cu data de 01.01.2010 salariile de bază cuprind sporul de vechime în munca și alte sporuri și indemnizații.
Dispozițiile legale aplicabile pentru anul 2010 au fost reluate și prin art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010, care a stabilit salariile din sectorul bugetar în anul 2011, fiind prevăzut expres că în salariul de bază sunt cuprinse sporurile și indemnizațiile, care, potrivit Legii 330/2009, făceau parte din salariul de bază. Între sporurile pe care legile de salarizare le-au inclus în salariul de bază este și sporul de vechime în muncă.
Art. 9 din Legea nr. 285/2010 prevedea că sistemul de salarizare cuprinde salariul de bază de încadrare, sporurile, premiile și alte stimulente, iar potrivit art. 7 din lege, valoarea salariului de bază se stabilește prin lege, modalitatea de stabilire fiind cea prevăzută la art. 10, adică prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referință. Pentru personalul din învățământ, valoarea de referință pentru anul 2011 a fost stabilită la 600 lei.
Potrivit legii, salariul brut este compus din salariul de încadrare, (în care sunt incluse sporurile cu caracter permanent, printre care sporul de vechime în muncă) și alte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.
Din dispozițiile legii 284/2010 rezultă cu claritate că de la 1.01.2011 garantarea salariului minim brut pe economie a fost realizată prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
Dispozițiile legale în vigoare atât în anul 2010, cât și în 2011 prin care sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind în repetate rânduri că nu contravin legii fundamentale.
De altfel, chiar o parte din dispozițiile legale invocate de reclamanta prin acțiune în susținerea pretențiilor sale se referă la majorări de salariu sau la modul de stabilire a salariului de bază în care au fost incluse sporuri. În acest sens se au în vedere prevederile art. 1 alin. 2 și 3 din Legea 285/2010, art. 1 alin. 2 din OUG 103/2013.
După . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază care are inclus sporul de vechime.
Așadar, după cum se susține și prin acțiune, salariul de bază pentru sectorul bugetar și salariul de bază potrivit încadrării sunt identice, cu mențiunea că potrivit legii în salariul de bază se include și sporul de vechime.
Din modul în care au fost redactate acțiunea și motivele de apel rezultă că reclamantul contestă această includere, apreciind că sporul de vechime trebuie să i se calculeze separat, prin adăugarea la un salariu de bază cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ori în sectorul bugetar, salariul de bază include sporul de vechime. Reclamantul nu poate cere angajatorului să ignore prevederile legale, în condițiile în care nemulțumirea sa privește dispoziția legală ca atare.
Din dispozițiile legale citate și din modul în care a fost calculat salariul reclamantului rezultă că acestuia nu i s-a negat dreptul la acordarea sporului de vechime, fiind respectate prevederile codului muncii, ale art. 11 din Legea 284/2010, art. 1 din OUG 19/2012, în sensul că sporul de vechime este calculat, dar el se include în salariul de bază.
Concluzia care se impune este că pentru personalul nedidactic cuantumul salariului de bază se stabilește utilizând salariul de încadrare prevăzut de OG 10/2008 la care se adaugă sporul de vechime.
Salariul de bază astfel obținut se compară cu nivelul salariului minim de bază în învățământ rezultat în urma aplicării OUG 19/2012. În acest sens sunt și prevederile din Ordinul Ministrului Muncii 44/13.09.2011, și ale ordinului Ministrului Finanțelor nr. 77/14.01.2011.
În speță, se constată că reclamantei i s-au achitat în perioada de referință drepturile salariale, prin raportare la OG 10/2008 și la Legea 330/2009, prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
De asemenea, din probatoriul administrat la prima instanță rezultă cu claritate că reclamanta nu a încasat drepturi salariale sub nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată prevăzut de acte normative pentru anul 2011, 2012, 2013, 2014, 2015 astfel că nu poate fi reținută în sarcina angajatorului pârât încălcarea dispozițiilor art. 164 codul muncii și cele ale art. 2 din HG 1193/2010, art. 2 din HG nr. 1225/2011, art.1 din HG 23/2013, art.2 din HG 871/2013, HG 1091/2014 potrivit cărora în sistemul bugetar salariul de bază nu poate fi mai mic decât salariul minim brut de bază garantat în plată pe economie.
Ca urmare, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale, astfel că, în temeiul art. 480 cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat L. M.-N., cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 1628 din 28.04.2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu program prelungit nr. 22 Dr.Tr.S., cu sediul în Dr.Tr. S., ., județul M..
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Președinte, L. B. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, M. H. D. |
Red.jud. L.Bunea18.09.2015
Jud.fond M.I.
Tehnored. A.G./2ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 608/2015.... → |
|---|








