Acţiune în constatare. Decizia nr. 3751/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3751/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 85/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3751/2015
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător D. S.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul P. A., cu domiciliul în C., .. E13 a, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2082 din 05 mai 2015, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . sediul în C., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea, având în vedere că, la acest termen, nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecata pricinii în baza art.411 alin.1, pct.2 Cod de Procedură Civilă, pentru lipsa părților.
După strigarea cauzei și suspendarea acesteia, s-a prezentat pentru intimatul reclamant P. A. avocat F. A. cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
După repunerea cauzei pe rol, avocat F. A., pentru intimatul reclamant P. A., a pus concluzii de admitere a apelului, anularea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, conform motivelor de apel. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 07.01.2015, reclamantul P. A. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 13.12._74 și 15.03._74 în meseria de strungar se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100% și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 2082 din 05 mai 2015, pronunțată de Tribunalul D., s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a constatat și reținut următoarele aspecte:
La termenul din 05.05.2015, în raport de disp. art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța a constatat următoarele:
Reclamantul a fost salariat al pârâtei în perioadele deduse judecății, astfel cum rezultă din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu, excepție care a fost analizată cu prioritate în raport de disp.art.248 Cpciv, s-au reținut următoarele:
În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune determinantă este stabilirea naturii juridice a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar al reclamantului respectiv, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea, sau între părți există un raport de muncă, fiind vorba despre o acțiune privind soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Instanța a constatat că acțiunea de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este un raport juridic de muncă, el vizând executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu poate avea loc în afara unui raport juridic de muncă.
Astfel, devin aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, prioritare față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste prevederi, instanța a constatat că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art. 268 Codul muncii, republicat.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin. 2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, în materia jurisdicției muncii, legiuitorul a stabilit faptul că nu există cereri imprescriptibile.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate.
Cu privire la data de la care termenul de prescripție curge, instanța a apreciat că acesta curge din anul 1974, întrucât, din declarația dată de reclamant în fața instanței la termenul din 05.05.2015, reiese că acesta a lucrat la . în anul 1974, iar în momentul transferării la altă unitate carnetul de muncă a fost transmis de către . angajator, reclamantul cunoscând astfel încă de atunci că nu a beneficiat de încadrarea în grupa a II-a de muncă.
S-a constatat astfel că acțiunea a fost formulată cu mult peste termenul legal de prescripție, motiv pentru care instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii în constatare privind încadrarea activității reclamantului în grupa a II a de muncă.
Cererea subsidiară privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe a fost respinsă, ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere referitor la încadrarea activității reclamantului în grupa a II-a de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a criticat soluția instanței de fond întrucât în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea, apreciindu-se că aceasta are un caracter patrimonial și că obiectul acțiunii îl reprezintă o acțiune în realizarea dreptului.
A învederat instanței de apel că Tribunalul D. în motivarea sentinței apelate face referire la termenele ce privesc contractele individuale de muncă, care nu au nicio legătură cu obiectul acțiunii ce este o acțiune în constatare.
S-a precizat că prin prezenta acțiune reclamantul solicită constatarea că activitatea pe care a desfășurat-o în perioada 13.12._74 și 15.03._74 la societatea intimatei în funcția de strungar se încadrează în grupa a II a de muncă potrivit Ordinului 50/1990. Aceasta este o veritabilă acțiune în constatare care are drept scop recunoașterea unei grupe de muncă.
Deci prezenta acțiune vizează doar constatarea existenței acestui drept, prin recunoașterea unei grupe de muncă.
A mai învederat că acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept are caracter impresciptibil.
Acțiunea formulată de reclamant este o acțiune în constatare care are ca scop constatarea judecătorească a existenței dreptului subiectiv al reclamantului față de intimată.
S-a menționat că prezenta acțiune este imprescriptibilă deoarece reclamantul nu urmărește un drept patrimonial sau obligarea intimatei la executarea unei pretenții, ci a solicitat ca instanța de fond să constate existența unui drept stabilit prin Ordinul 50/1990, respectiv grupa de muncă iar Ordinul 50/1990 nu stabilește nici un termen imperativ în recunoașterea grupelor de muncă.
Reclamantul are dreptul să solicite constatarea existenței dreptului la grupa de muncă fără să i se poată opune termenul de prescripție întrucât prin Ordinul 50/1990, s-a recunoscut beneficiul drepturilor câștigate pentru activitățile desfășurate în condiții deosebite în perioada 1969-1990.
Dispozițiile acestui act normativ se aplică nu numai salariaților ce lucrează și în prezent ci și foștilor salariați și pensionarilor ce au fost angajați ai unității respective.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, acesta este reprezentat de obligația de a-i fi eliberată o adeverință potrivit art.40 Codul Muncii.
In concluzie, în raport de cele învederate s-a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea sentinței pronunțată de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, în vederea cercetării fondului cauzei.
In drept, a întemeiat prezenta cerere de apel pe dispozițiile art. 466-482 Cod procedură civilă.
Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, constatând că dreptul reclamantului la promovarea acțiunii este prescris.
Premisa de la care trebuie pornit în soluționarea excepției este, așa cum corect a reținut instanța de fond, stabilirea naturii juridice a acțiunii, însă nu în ceea ce privește caracterul patrimonial sau nepatrimonial, ci sub aspectul determinării raportului juridic care stă la baza demersului judiciar.
Cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil. În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268, pentru ca la alin. 2 să stabilească regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că „în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului”.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile. Curtea constată că nu prezintă nicio relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii
Ca urmare se constată că în mod corect a apreciat prima instanță că acțiunea reclamantului pentru constatarea faptului că activitatea desfășurată de acesta în perioada 1971-1974 în funcția de strungar se încadrează în grupa II de muncă ,este prescrisă.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu prin care reclamantul solicita eliberarea unei adeverințe din care să rezulte încadrarea în grupa II de muncă, acesta urmează soarta juridică a cererii principale.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză judecătorul din faza judecății în primă instanță a făcut o corectă aplicare a legii, în baza art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, apelul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P. A., cu domiciliul în C., .. E13 a, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2082 din 05 mai 2015, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . sediul în C., ., jud. D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015.
Președinte, L. M. L. | Judecător, D. S. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.M.L./21.09.2015
Tehn N.A. 4 ex.
J.f. C. M.P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 43/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
