Cereri. Decizia nr. 1502/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1502/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 662/104/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr.1502

Ședința publică de la 23 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- C. R.

Judecător- S. P.

Grefier- F. I.

***

Pe rol, fiind soluționarea apelului declarat de contestatoarea S. G., domiciliată în Caracal, ..6, .,., împotriva sentinței civile nr.1635 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O.- Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O., cu sediul în Slatina, Drăgănești, nr.29, județul O., având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, intimata pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de apel, ce a fost comunicată, în cadrul procedurii prealabile și apelantei contestatoare, aceasta depunând răspuns la întâmpinare, iar prin conținutul motivelor de apel, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 teza 2 NCPC, după care:

Curtea, în baza dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, raportat la art. 394 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea procesului și a trecut la soluționarea apelului.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1635 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O., s-a respins contestația formulată de reclamanta S. G., domiciliată in Caracal, ., nr. 6, ., Jud. O., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului O., cu sediul in Slatina, ., județul O., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat următoarele:

Prin Dispoziția 168/05.04.2012 fila 40(dosar fond), a C J O., a fost aprobat Regulamentul privind evaluarea performanțelor profesionale individuale ale personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate și aparatului permanent de lucru al Consiliului Județean O. și din cadrul instituțiilor și serviciilor publice subordonate C J O., în Anexa 1 la această dispoziție.

La art. 10 (2) din Anexei 1 la Dispoziție 168/05.04.2012, sunt prevăzute „obiectivele individuale” de care evaluatorii trebuie să țină seamă, precum și indicatorii de performanță pentru fiecare obiectiv. De asemenea, la art. 12 din Anexa 1 (1),(2),(3),(4),(5) este reglementată notarea pentru fiecare obiectiv precum și stabilirea notei finale. Art. 15 din Anexa 1 stabilește calificativul final al evaluării pe baza notei finale.

În cauza de față s-a constatat că prin nota de INFORMARE nr._/04.03.2013 (fila 47 dosar fond ) șeful centrului CRRPH Cezieni a adus la cunoștința pârâtei faptul că, reclamanta în calitatea sa de infirmier cu atribuțiuni de magaziner, conform dispoziției 3426/09.04.2013-fila 48 dosar fond, o informase că are o lipsă în gestiune de 1200 litri motorină, care se datorează neglijenței acesteia în administrarea gestiunii, solicitând aplicarea sancțiunii disciplinare cu avertisment scris, sancțiune ce i-a fost aplicată în baza dispoziției 3346/29.03.2013-fila 46 dosar fond.

Mai mult decât atât, prin referatul nr._/03.04.2013 (fila 49 dosar fond) șeful centrului CRRPH Cezieni informează pârâta, că reclamanta a solicitat în scris predarea atribuțiilor de magaziner, propunând atribuirea acestor sarcini unui alt angajat.

Conform notei de informare înregistrată sub nr._/20.02.2014, pe lângă sancțiunea disciplinară aplicată pentru lipsa în gestiune a cantității de motorină, respectiv neglijența în serviciu, după predarea atribuțiilor de magaziner, reclamanta a îndeplinit funcția de infirmier. Si în desfășurarea acestei activități, de infirmier, s-a reținut că aceasta avea un comportament neadecvat, recalcitrant și necivilizat față de colegii de serviciu și nu-și îndeplinea sarcinile de serviciu în îngrijirea și supravegherea beneficiarilor centrului, respectiv persoanele cu handicap.

Acestea au fost avute în vedere atât de comisia de evaluare care a acordat note fiecărui criteriu de evaluare a performanțelor profesionale individuale precum și de către comisia care a soluționat contestația împotriva calificativului acordat.

Astfel, s-a constatat, că nota finală rezultată pentru îndeplinirea criteriilor de evaluare în ceea ce o privește pe reclamantă, a fost 3,8 și este corespunzătoare calificativului „bine”, conform prevederilor art. 15 lit c din Anexa 1 la Dispoziția 168/05.04.2012.

În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la faptul că notele și calificativul acordate, sunt subiective și nu reflectă realitatea, existând o antipatie a șefei de centru față de aceasta, șefă care a întocmit informarea cu privire la activitatea acesteia pe anul 2013, se constată că sunt neîntemeiate.

Reclamanta nu a dovedit existența unor împrejurări care să demonstreze cele susținute precum și lipsa de obiectivitate în acordarea calificativului. Aceasta a fost sancționată disciplinar în anul 2013, nu și-a îndeplinit sarcinile desfășurate în activitatea de infirmier, astfel că, nu s-a putut reține un asemenea subiectivism în acordarea calificativului, câtă vreme fișa de evaluare a fost întocmită de o comisie de evaluare, stabilind atât notele cât și calificativul final, în conformitate cu dispozițiile legale.

Prin urmare, raportat la probele administrate în cauză, instanța a reținut ca reclamanta nu a făcut dovada celor susținute prin cererea de chemare în judecată și în raport de argumentele expuse a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Opinia asistenților judiciari a fost conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea S. G. ,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin criticile formulate, contestatoarea susține că a contestat nelegalitatea procedurii de reevaluare a calificativului acordat, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, drept prevăzut de Ordinul Ministerului Muncii nr.90/2011, prin nesolicitarea unui referat din partea acesteia.

De asemenea, consideră că instanța de fond nu a aplicat corect legea la situația de fapt întrucât nu a administrat toate probele, probe prin care a solicitat să fie chemată la interogatoriu d-na T. I. – șef centru CRRPH.Cezieni., precum și audierea ca martori a unor salariați sau să se pună la dispoziția instanței toate referatele întocmite de șefii de centre, în cei 21 de ani de activitate, instanța respingând aceste probe, fără niciun fel de motivare, admițând numai probele propuse de către intimată.

Solicită a se avea în vedere prevederile Codului muncii, cu privire la exercitarea în mod abuziv a unui drept, prin care deși, dă posibilitatea aplicării sancțiunii disciplinare a „avertismentului scris” angajatorului, fără o cercetare prealabilă, aceasta s-a aplicat tocmai pentru a fi în aparență legală, dar substratul acesteia constituindu-l ascunderea sau chiar inexistența probelor.

Față de cele arătate, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea sentinței și în consecință anularea procedurii de reevaluare, schimbarea calificativului din „Bine” în „Foarte bine”.

Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă D.G.A.S.P.C.O., a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, susținând că, nu din motive de răzbunare a fost acordat calificativul, întrucât Comisia de soluționare a contestației a constatat că evaluarea s-a făcut conform reglementărilor legale, iar aprecierea persoanei care a făcut notarea este justificată.

Apelul declarat de contestatoarea S. G., se privește a fi nefondat și se va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:

Astfel, procedura de evaluare contestată de către reclamantă s-a realizat pe baza Anexei nr.1 la Dispoziția nr.168 din 5 aprilie 2012, emisă de către Președintele Consiliului Județean O., referitoare la aprobarea Regulamentului privind evaluarea performanțelor profesionale individuale ale personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate și a aparatului permanent de lucru al Consiliului Județean O. și din cadrul instituțiilor și serviciilor publice subordonate, procedură care a fost respectată.

În acest sens, comisia de soluționare a contestației stabilită prin Dispoziția nr.1455 din 18.02.2014, de către Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului O. a dispus măsuri de cercetare și analiză asupra tuturor documentelor aflate la dosarul personal al contestatoarei .

Analizând însă cererea de apel formulată de reclamantă, aceasta invocă că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin nerespectarea dispozițiilor art.10 alin.1 din Ordinul Ministrului Muncii nr.960/2011, care prevăd faptul că „ conducătorul autorității sau instituției publice soluționează contestație pe baza fișei de evaluare, a referatului întocmit de către persoana evaluată și a celui întocmit de evaluator și avizat de contrasemnatar”.

Sub acest aspect, s-a arătat că prin nesolicitarea referatului întocmit de către cel evaluat, i s-a încălcat dreptul la apărare.

Susținerile apelantei sunt nefondate întrucât dispozițiile acestui ordin al Ministrului Muncii nu prevăd faptul că procedura de evaluare este nulă de drept și că drepturile celui evaluat au fost încălcate în condițiile în care comisia de soluționare a contestației, formulată împotriva calificativului acordat, conform fișei de evaluare a performanțelor individuale în cursul unui an calendaristic, nu a solicitat și referatul întocmit de către persoana evaluată în conformitate cu art.10 alin.1 din Ordinul Ministrului Muncii nr.960/2011.

Aceasta întrucât chiar dacă nu a fost solicitat acest referat, s-au avut în vedere toate apărările formulate de către contestatoare cu ocazia participării acesteia la procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale.

În consecință, față de cele arătate și în raport de dispozițiile art.480 alin.1 Cod pr.civ, se va respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea S. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea S. G., domiciliată în Caracal, ..6, .,., împotriva sentinței civile nr.1635 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O.- secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O., cu sediul în Slatina, Drăgănești, nr.29, județul O., având ca obiect alte cereri.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 martie 2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

C. R. S. P.

Grefier,

F. I.

Red.jud.S.P.

02.04.2015..

Tehn.F.I./2ex/

Jud.fond.D.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 1502/2015. Curtea de Apel CRAIOVA