Cereri. Decizia nr. 373/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 373/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1446/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 373
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător O. C. G.
Judecător T. R.
Grefier M. H. D.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 02.06.2015 privind judecarea recursului declarat de reclamantul S. D. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ O. CONSILIUM PENTRU MEMBRUL DE SINDICAT B. V. M., cu sediul în Caracal, .. 8, județul O., împotriva sentinței civile nr. 159/04.03.2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. L. AL M. CARACAL și P. M. CARACAL, ambii cu sediul în Caracal, .. 10, județul O., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.06.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de 09.06.2015, încheiere ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 159/04.03.2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a respins contestația formulată de reclamant.
Tribunalul a reținut că decizia contestata cuprinde motivul concedierii, respectiv desființarea locului de muncă prin adoptarea Hotărârii Consiliului L. nr.31/2012 prin care a fost aprobată organigrama și statul de funcții ale Aparatului de Specialitate al Primarului M. Caracal și Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al M. Caracal.
S-a reținut ca acest aspect a fost analizat de instanță în cadrul contestației formulate de reclamant împotriva actului administrativ care a stat la baza măsurii concedierii și s-a statuat că în cauză nu sunt aplicabile dispoz. art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparența în actul decizional, actul fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale.
S-a reținut ca nereală susținerea reclamantului că nu s-a informat personalul afectat despre măsura concedierii deoarece la dosar a fost depusă notificarea nr.9642/10.08.2012 – f.28-32, prin care acesta era înștiințat cu privire la motivele concedierii, numărul de salariați afectați, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate, măsuri pentru atenuarea consecințelor concedierilor, respectiv data la care vor avea loc concedierile, iar prin adresa nr.156/17.08.2012 – f. 33-35, reclamantul răspunde acestei notificări.
S-a reținut că în dispoziția de concediere se precizează că a fost acordat preaviz conform adresei nr._/21.08.2012, valabil pe perioada 23.08.2012 – 19.09.2012, pârâtul depunând la dosar și adresa sus-menționată – fila 106 dosar.
În condițiile în care angajatorul a prevăzut în dispoziția contestată termenul de preaviz și a făcut dovada încunoștințării personalului afectat de concediere prin notificarea Sindicatului se apreciază că nu se poate susține de către membrul de sindicat că nu a beneficiat de preaviz și implicit de beneficiile pe care acest termen le asigură. Respectiv, pe durata preavizului drepturile și obligațiile părților din contractul individual de muncă rămân neschimbate, în sensul ca angajatul este obligat în continuare să presteze munca, nu îi sunt atinse drepturile salariale, beneficiind și de celelalte drepturi bănești cuvenite pentru munca prestată și de orice alte avantaje care decurg din contractul de muncă și implicit de vechime în muncă, drepturi de care membrul de sindicat a beneficiat în perioada 23.08.2012 – 19.09.2012, contractul individual de muncă încetând la data de 20.09.2012, prin dispoziția contestată.
În ceea ce privește motivul de nulitate întemeiat pe dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. d C.m., (art. 74 alin.1 lit. d din vechiul cod al muncii) respectiv încălcarea de către angajator a obligației imperative de a oferi salariatului concediat un loc de muncă vacant în societate, compatibil cu pregătirea sa profesională, instanța a apreciat că nici acest motiv nu poate fi reținut în cauză având în vedere că asupra acestui aspect s-a pronunțat ÎCCJ prin decizia nr. 6/2011, dată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că aceste dispoziții nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii.
Analizând dispoziția nr.402/19.09.2012 sub aspectul temeiniciei acesteia s-a reținut că la baza măsurii concedierii a stat desființarea locului de muncă deținut de membrul de sindicat prin adoptarea HCL nr.31/2012 privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale Aparatului de Specialitate al Primarului M. Caracal.
Au fost invocate prevederile art. 65 din Codul muncii, precizându-se ca măsura concedierii a avut la bază HCL nr.31/2012 prin care a fost aprobată organigrama și statul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Caracal și Serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor al M. Caracal, premizele adoptării acestui act administrativ pornind de la dispozițiile OUG nr.63/2010.
Necesitatea modificării organigramei a avut ca principal motiv stabilirea unor măsuri financiare, respectiv restrângerea cheltuielilor cu privire la salarizarea personalului, având în vedere că sumele cheltuite cu plata personalului reprezentau 60 % din buget, iar acestea nu puteau fi acoperite până la sfârșitul anului.
În consecință, pentru motivele expuse, instanța a constatat că prezenta concediere are un caracter obiectiv determinat de reducerea cheltuielilor bugetare la nivelul unităților administrativ-teritoriale, astfel încât să se reducă deficitele dintre veniturile și angajamentele legale de cheltuieli publice locale.
În privința caracterului real al reorganizării pârâții au făcut dovada fără echivoc a faptului că în structura Serviciului executare Silită – Biroul Operare, Introducere, Validare și Prelucrare Date, aprobată prin HCL 27/13.08.2010 au existat 10 posturi de inspector de specialitate, studii superioare, (anexa a HCL nr. 27 (filele 16-19), iar din statul de funcții pentru valabil la data de 06.08.2012, anexă a HCL nr. 31 (filele 122-129), rezultă că activitatea acestui Birou fiind preluată de Serviciul Executare silită.
D. statul de funții anexă la HCL nr.31/2012 rezultă că în cadrul Serviciului executare silită nu se mai regăsește nici un post de natura celui ocupat de membrul de sindicat (f. 127), astfel că desființarea postului acestuia a fost efectivă și a avut la bază un motiv obiectiv conform celor arătate anterior.
Prin urmare, măsura concedierii a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie și în consecință s-a respins cererea prind anularea dispoziției nr. 402/19.09.2012, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. D. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ O. CONSILIUM pentru membrul de sindicat B. V. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub urmatoarele aspecte:
1) Apelantului-reclamant nu i s-a acordat preaviz
Reclamantul a fost concediat fără preaviz, decizia de concediere fiind emisă fără ca apelantului-reclamant să-i fi fost comunicat dreptul la preaviz.
A arătat în cererea de chemare în judecată despre neacordarea preavizului obligatoriu prevăzut de lege, însă pârâta nu s-a apărat în niciun fel și nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune din proprie inițiativă dovezi în apărarea sa, cu toate că potrivit art. 272 Codul Muncii, rep., într-un astfel de conflict de muncă sarcina probei îi revenea ca angajator, fiind obligată prin lege să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Prin adresa nr. 19.626 din 28.11.2014, depusă la termenul din 03.12.2014, pârâta a produs un document pro causa, cu modificări și adăugiri, din care nu reiese în niciun fel că ar fi fost îndeplinită condiția prev. de art. 76 alin. (1) C. Muncii.
Instanța nu a ținut seama, de Decizia ÎCCJ nr. 8/2014.
În speță, în cazul preavizului neacordat, contrar celor reținute de instanța de fond, contestatorul a pierdut anumite drepturi, precum cel de a beneficia de reducerea programului de lucru cu 4 ore/zi spre a-și căuta un alt loc de muncă, fără afectarea drepturilor sale salariale, aceste ore putându-i fi acordate și prin cumul - potrivit art .39 alin. (2) din CCM la nivel de unitate aplicabil la data concedierii.
2.) Decizia de concediere nu conține motivele care au determinat concedierea.
Reclamantului nu i s-au adus la cunoștință motivele care au determinat concedierea sa,
astfel încât să poată cunoaște din care motive prin aplicarea HCL nr. 31 / 2012 posturile
colegilor săi (cu aceeași încadrare) au fost transformate în funcții publice, în timp ce reclamantul a fost concediat.
Reclamantul nu cunoaște motivul pentru care restul colegilor săi au fost numiți în funcții publice corespunzătoare, fără concurs sau examen, în timp ce el a fost concediat fără preaviz.
D. acest motiv, s-a apreciat că în speță concedierea a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, fiind „lovită de nulitate absolută" (Art. 78 din Codul Muncii).
Prin actul administrativ HCL Caracal nr. 31 / 2012 s-a aprobat noua organigramă și noul stat de funcții, din cuprinsul cărora reiese atât transformarea în funcții publice a unor posturi de natură contractuală, precum cel ocupat de contestator, fără concurs sau examen, prin efectul dispoz. legale în vigoare - art. 111 din Legea nr. 188/ 1999, rep., cât și desființarea unor alte posturi de natură contractuală, de asemenea precum cel ocupat de contestator. Ca atare, din actul administrativ nu poate fi dedus în mod cert care dintre măsuri îi era destinată contestatorului, o astfel de sarcină fiind obligatoriu a-i reveni actului subsecvent, în speță deciziei de concediere.
Faptul că în decizia de concediere, ca de altfel în niciun alt act anterior sau ulterior, intimata-pârâtă nu a precizat motivele care au condus-o, în cazul apelantului contestator, la adoptarea măsurii contestate, în defavoarea transformării, echivalează cu necuprinderea în decizie a motivelor care au determinat concedierea contestatorului prin desființarea locului său de muncă.
Prin adoptarea HCL nr. 31 / 2012 s-a procedat la o CONCEDIERE COLECTIVĂ la nivelul pârâtei, așa cum reiese și din Notificarea nr. 9642 din 10.08.2012, pe care instanța de fond s-a limitat să o remarce, fără să o analizeze.
Dispoziția nr. 402 din 19.09.2012, privind concedierea apelantului-reclamant, este emisă în urma Notificării concedierii colective. .
În speță, intimata nu a realizat o evaluare a realizării obiectivelor de performanță ale contestatorului și ale colegilor săi, în baza cărora să stabilească ordinea de prioritate la concediere și nu a aplicat și respectat criterii care să-l conducă la aplicarea măsurii concedierii.
3.) Motive ce țin de fondul cauzei;
Reclamantul a fost concediat neimputabil de pe postul de inspector de specialitate, gr. II (S) din cadrul Serviciului Executare Silită - Biroul Operare, Introducere, Validare și Prelucrare Date.
Având prevăzut în statul de funcții postul de natură contractuală ocupat de reclamant ce presupune exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din L. 188/1999, potrivit art. 111 alin. (1) din Legea nr. 188 / 1999, rep., pârâta avea obligația de a stabili funcții publice în condițiile art. 107 alin. (1) lit. „a" din lege și de a solicita ANFP aviz pentru stabilirea sau modificarea structurii de funcții publice prin transformarea acestui post în funcție publică, pe baza art. 2 alin. (3) din L.188/1999, ceea ce în cazul celorlalți colegi ai contesta torului, cu excepția doar a acestuia, pârâta a și efectuat, stabilind funcții publice și numindu-i în acestea pe colegii contestatorului fără concurs sau examen, prin efectul legii !!!
Cauza concedierii reclamantului nu a fost demonstrată ca fiind reală și serioasă în condițiile art. 272 din Codul Muncii, sarcina acestei probe revenind pârâtei, ca angajator.
Motivul „dificultăților economice" cu care pârâta ar pretinde că s-ar confrunta nu poate fi considerat în speță drept cauză reală și serioasă pentru concedierea contestatorului, deoarece în toate celelalte cazuri nu s-a procedat la fel, prin desființarea postului, ci au fost transformate în funcții publice iar ocupanții lor au depus jurământul ca funcționari publici, fără examen.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 402/19.09.2012 instituția intimata a dispus încetarea contractului individual de munca al salariatului apelant, începând cu data de 20.09.2012.
La momentul concedierii contestatorul deținea postul de inspector de specialitate gr. II(S) in cadrul Biroului Operare, Introducere, Validare si Prelucrare Date.
Desființarea locului de munca s-a făcut ca urmare a aprobării organigramei si statului de funcții ale instituției prin HCL nr. 31/2012.
Prin dispoziția de concediere, instituția intimata a pus in aplicare HCL nr. 31/2012, prin care, ca urmare a aprobării organigramei si statului de funcții, anumite posturi nu au mai fost cuprinse in noua structura, ceea ce a condus la desființarea acestora si concedierea salariaților respectivi.
Concedierea a avut loc pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reglementata de art.65 Codul muncii.
Ca urmare, angajatorul a notificat sindicatul, inspectoratul teritorial de munca si AJOFM O. cu privire la intenția de declanșare a concedierii colective, notificare înregistrata sub nr. 9642/10.08.2012.
S. „Consilium” in numele mai multor reclamanți, printre care si contestatorul din prezenta cauza, a solicitat anularea hotărârii nr. 31/2012, cererea fiind respinsa prin sentința civila nr. 2984/03.12.2013 a Tribunalului O., sentința rămasa irevocabila prin respingerea recursului, constatându-se legalitatea hotărârii respective.
Apelantul, prin motivele de apel, a invocat, pe de o parte, doua considerente care țin de nulitatea deciziei de concediere si, pe de alta parte, un considerent care tine de temeinicia deciziei concedierii.
In ceea ce priveste considerentele care țin de nulitatea deciziei, au fost invocate neacordarea preavizului si lipsa motivelor care au determinat concedierea.
Sub acest ultim aspect contestatorul, invoca faptul ca nu i-au fost aduse la cunoștința motivele pentru care posturile colegilor săi au fost transformate in funcții publice, făra concurs sau examen, fiind exceptate de la concediere, in timp ce postul reclamantului care nu a fost transformat a fost desființat.
Or, in opinia apelantului, lipsa acestor motive din conținutul deciziei echivalează cu necuprinderea in decizie a motivelor care au stat la baza concedierii.
Totodată acest aspect este invocat si in cadrul motivelor care țin de fondul cauzei, apreciind ca parata avea obligația de a stabili funcțiile publice in condițiile L. 188/1999, ceea ce in cazul celorlalți colegi a făcut, cu excepția contestatorului.
Analizând aceste motive de apel, Curtea constata ca, așa cum rezulta din explicațiile si situațiile înaintate de catre instituție la dosar, in cadrul Biroului Operare, la data reorganizării instituției, existau 10 posturi contractuale de execuție, din care 4 posturi transformate in funcții publice de execuție si mutate in cadrul altor servicii, un post mutat prin reorganizare in cadrul altui compartiment, doua posturi a căror titulari aveau contractele suspendate mutate in alt compartiment, trei posturi desființate efectiv.
Deși procedura de transformare a posturilor unor salariați din posturi de natura contractuala in funcții publice a coincis cu procedura concedierii colective, cele doua proceduri sunt distincte, cu reglementare juridica distincta.
Angajatorul in baza prerogativelor manageriale are posibilitatea sa stabilească organigramele si statele de funcții, cu alte cuvinte politica de personal.
Motivele de nulitate a deciziei de concediere trebuie sa vizeze legalitatea si temeinicia procedurii de concediere propriu-zisa, modalitatea in care angajatorul a respectat obligațiile legale ce reglementează concedierea, in cazul de fata concedierea colectiva.
Or, procedurile de transformare a posturilor de natura contractuala in funcții publice au reglementare juridica distincta, nefiind supuse normelor legale ce reglementează concedierea.
Persoanele care se considera vătămate au posibilitatea sa formuleze eventuale contestații cu privire la procedurile de numire in funcții publice.
In consecința, contestatorul avea posibilitatea sa conteste masurile de transformare a unor posturi contractuale in funcții publice in cadrul procedurii respective, concedierea având un regim juridic distinct.
Prin urmare angajatorul nu avea nicio obligație legala, ca in cadrul procedurii de concediere sau cu ocazia emiterii deciziei sa prevadă motivele care au stat la baza transformării respectivelor posturi in funcții publice.
Motivele care determina concedierea colectiva, la care se refera dispozițiile art. 76 alin. 1 se refera la cauzele directe care au determinat desființarea locurilor de munca si disponibilizarea salariaților.
In situația de fata motivul concedierii l-a constituit adoptarea Hotărârii Consiliului L. nr. 31/2012 prin care s-a dispus, ca urmare a reorganizării, desființarea unor posturi, hotărâre care a fost supusa controlului judiciar, instanța stabilind legalitatea acesteia.
In raport de aceleași considerente, Curtea retine ca desființarea locului de munca a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, aceasta rezultând din adoptarea HCL nr. 31/2012, prin care s-a reorganizat in mod efectiv activitatea instituției.
Curtea constata astfel ca aceste motive de recurs sunt neîntemeiate.
In ceea ce priveste motivul de recurs privind neacordarea preavizului se rețin următoarele:
Potrivit art. 76 alin. 1 lit. b. Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu durata preavizului.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 8/2014 a stabilit ca:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin.1 din același cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin.1 din Codul muncii republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 76 lit.b din Codul muncii raportat la dispozițiile art. 78 din același cod, lipsa, din cuprinsul deciziei de concediere, a mențiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancționată cu nulitatea deciziei și a măsurii concedierii, atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin.1 din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.
Prin decizia mentionata, Inalta Curte a stabilit cu titlu obligatoriu, pe de o parte, ca neacordarea efectiva a preavziului atrage nulitatea deciziei si a masurii disponibilizarii.
Pe de alta parte a stabilit ca necuprinderea in continutul deciziei a preavizului atrage masura nulitatii acesteia numai daca nu se face dovada de catre angajator a acordarii preavizului.
Deci, ceea ce este esential din punct de vedere al dreptului la preaviz este acordarea efectiva a acestuia. Proba acordarii acestuia ii revine angajatorului.
In cauza, angajatorul a precizat ca a respectat dreptul la preaviz si a facut dovada comunicarii si acordarii acestui drept, conform adresei nr._/21.08.2012, prin notificarea Sindicatului si prin inserarea acestui drept in dispozitia inserata.
Contestatorul a precizat ca in realitate nu a beneficiat de dreptul la preaviz asa cum este acesta reglementat de art.39 alin. 2 din CCM aplicabil la nivel de unitate, referitor la reducerea programului de lucru cu 4 ore.
La dosar institutia intimata a depus un inscris intitulat preaviz, inregistrat sub nr._/21.08.2012, prin care i se aduce la cunostinta contestatorului ca s-a luat masura desfiintarii postului si ca in perioada 23.08.2012 – 19.09.2012 acesta este in preaviz. In dispozitia contestata s-a inserat masura si durata preavizului.
Prin urmare sub aspect formal institutia intimata a respectat obligatia legala.
Instanta urmeaza sa stabileasca daca preavizul a fost acordat efectiv.
In considerentele deciziei nr. 8/2014 Inalta Curte de Casatie si jutitie a aratat ca:
“În egală măsură, nulitatea absolută a deciziei și a măsurii de concediere intervine și în situația în care, formal, decizia cuprinde durata preavizului, fără însă ca salariatul să fi beneficiat efectiv din partea angajatorului de dreptul de preaviz.
Dovada acordării preavizului, în acest caz, îi incumbă angajatorului, în cadrul litigiului prin care salariatul contestă decizia de concediere și invocă încălcarea acestui drept ori faptul că termenul de preaviz a fost inferior celui stabilit de lege sau prin contractele colective ori individuale de muncă.”
Acordarea efectiva a preavizului presupune ca angajatorul sa facă toate demersurile pentru ca drepturile ce rezulta din preaviz, astfel cum sunt ele reglementate prin lege sau contracte, sa fie aduse la îndeplinire.
Acordarea preavizului in sensul lămurit de catre Înalta Curte exclude simpla formalitate a inserării acestui drept in decizie si presupune acordarea afectiva a acestuia.
Dovada acordării revine angajatorului.
Preavizul in cauza de fata a fost reglementat detaliat in contractul colectiv de munca, art.39 stabilind ca pe perioada preavizului salariații beneficiază de reducerea programului cu 4 ore pe zi, făra afectarea drepturilor salariale, orele absentate putând fi acordate si prin cumul.
Instituția intimata nu a făcut dovada ca preavizul a fost acordat afectiv, dovada ce poate fi făcuta prin orice mijloc de proba: fisele de pontaj privind numărul de ore lucrate, decizii de organizare a programului de lucru pentru personalul ce urmează a fi disponibilizat, condici de prezenta care atesta ca salariatul a beneficiat de preaviz, etc.
Nu exista nici un element care sa dovedească faptul ca instituția a făcut demersurile necesare pentru acordarea efectiva a preavizului sau ca acesta a fost valorificat de catre contestator, simpla inserare in decizie nefiind suficienta, iar notificarea nr._, nereprezentând o dovada de acordare a acestui preaviz, cu atât mai mult cu cat comunicarea acesteia nu a fost definitivata, nefiind ridicata de la oficiul poștal de catre contestator.
Chiar si in condițiile in care contestatorul ar fi refuzat cu rea credința ridicarea recipisei de la oficiul poștal, acordarea preavizului este o stare de fapt proprie desfasurarii raportului de munca, unitatea având posibilitatea sa realizeze orice demers prin care se asigura acordarea afectiva a preavizului si dovada acordării. Aceasta cu atât mai mult cu cat salariatul in perioada respectiva se afla in derularea raporturilor de munca.
In consecința, Curtea constata ca instituția intimata nu a acordat efectiv dreptul la preaviz, situație care afectează cu nulitatea decizia contestata.
In acest sens se rețin si argumentele Înaltei Curți de Casație si Justiție precizate in decizia amintita, potrivit cu care: „nulitatea absolută trebuie constatată și în ipoteza în care în decizia de concediere a fost menționată durata preavizului, dar, în fapt, nu a fost respectată.”
In raport de cele mai sus menționate, Curtea constata din acest punct de vedere motivele de apel sunt întemeiate, acesta cauza de nulitate fiind suficienta pentru a atrage anularea deciziei de concediere.
Prin urmare Curtea va admite recursul, va modifică sentința, în sensul că va admite contestația, va anula dispoziția nr.402/19.09.2012 cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul reintegrării contestatorului pe postul deținut anterior și plata către contestator a despăgubirilor prevăzute de art.80 Codul Muncii de la data concedierii până la data reintegrării efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S. D. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ O. CONSILIUM PENTRU MEMBRUL DE SINDICAT B. V. M., cu sediul în Caracal, .. 8, județul O., împotriva sentinței civile nr. 159/04.03.2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. L. AL M. CARACAL și P. M. CARACAL, ambii cu sediul în Caracal, .. 10, județul O..
Modifică sentința, în sensul că admite contestația formulată de reclamantul S. D. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ O. CONSILIUM PENTRU MEMBRUL DE SINDICAT B. V. M..
Anulează dispoziția nr.402/19.09.2012.
Repune părțile în situația anterioară, în sensul că dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și plata către contestator a despăgubirilor prevăzute de art.80 Codul Muncii de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
Președinte, L. B. | Judecător, O. C. G. | Judecător, T. R. |
Grefier, M. H. D. |
Red.jud.L.Bunea10.07.2015
Tehn.MD/4 ex.
j.f. D.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 896/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
