Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 4418/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4418/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 4418/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4418
Ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. N. A.
Judecător D. S.
Grefier M. V. A.
*************************
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâtul C. M., cu sediul în M., Molidului, nr. 1, J. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 1839 din 16.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă T. C., cu domiciliul în Tg-J., Mioriței, ., ., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. F. pentru intimata reclamantă T. C., lipsind apelantul pârât C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat tardivitatea apelului declarat de apelantul pârâtul C. M., împotriva sentinței civile nr. 1839 din 16.04.2015, după care;
Curtea, a acordat cuvântul asupra excepției tardivității apelului declarat de apelantul pârâtul C. M., împotriva sentinței civile nr. 1839 din 16.04.2015.
avocat G. F. pentru intimata reclamantă T. C., a solicitat admiterea excepției și respingerea apelului ca tardiv formulat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pe fondul cauzei a solicitat, respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.1839 din 16.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta T. C., CNP_ domiciliată în Tg.-J., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul C. M. cu sediul în M., ., județul Gorj .
S-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 180//22.10.2014, emisă de pîrît, ca fiind lovită de nulitate absolută.
A fost obligată pârâta la reîncadrarea reclamantei pe funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere, cu plata drepturilor bănești cuvenite de la data emiterii deciziei de concediere și pînă la data reintegrării efective, sume indexate. Majorate și reactualizate la data plății efective.
S-a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale
A fost obligată pârâta la plata sumei de 600 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În fapt, instanța a reținut că reclamata T. C. a fost salariata pîrîtului unde a ocupat funcția de profesor titular la catedra pentru disciplina economic
Prin decizia nr. 180/22.10.2014 emisă de COLEGIUL TEHNIC M. reclamata a fost concediată potrivit art. 61 lit.a din Codul muncii.
Reclamata T. C. a invocat printre alte motive și nulitatea absolută a deciziei de sancționare, cu motivarea că a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 252 alin. 2 din Codul muncii.
Cu privire la nulitatea absolută a deciziei nr. 180/22.10.2014 emisă de pârât, nulitate invocată de către reclamantă, instanța a reținut că aceasta a fost întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.252 alin.2 din Codul Muncii sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu :” descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivul pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condițiile art.251 alin.3 nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea poate fi aplicat,termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată”.
Ori, cerințele impuse de disp.art.252 alin.(2) Codul Muncii sunt imperative și lipsa lor este sancționată cu nulitatea deciziei de sancționare.
Astfel, norma juridică fiind imperativă, omisiunea oricăreia dintre elementele obligatorii enumerate în alin.2 al art.252 Codul Muncii atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
Analiza legalității deciziei de sancționare sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă prevalează examinării temeiniciei acesteia. Din verificarea elementelor obligatorii pe care ar trebui să le cuprindă orice decizie de sancționare, conform disp.art.252 alin.(2) Codul Muncii, instanța a constatat că decizia contestată, în cauza dedusă judecății nu precizează niciunul din elementele obligatorii.
În ce privește capătul de cerere privind obligarea pîrîtului la daune morale acesat va fi respins cu următoarea motivare:
Obligarea angajatorului la plata daunelor morale a fost reglementată expres prin Legea nr. 237/2007 privind modificarea alin. (1) al art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prin coroborarea dispozițiilor codului muncii cu cele ale art. 998, 999 cod civil ( forma în vigoare la data sesizării instanței), pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate.
Este de subliniat că anterior datei de 28 iulie 2007, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauza Ghilbusi impotriva Romaniei), s-a constatat că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenția pentru drepturile omului, deoarece nu s-a pus în executare o hotărâre judecătorească de obligare a angajatorului la încheierea în scris a contractului individual de muncă. D. urmare, statul român a fost obligat să plătească o anumită sumă reprezentând prejudiciul material și moral suferit de cel în cauză. Acordarea de daune morale salariaților a constituit subiectul Deciziei nr. 721/2006 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că prevederile anterioare ale art. 269 alin. 1 din Codul Muncii nu restricționau dreptul persoanei, care avea calitatea de salariat și era discriminată la locul de muncă, de a solicita instanței judecătorești daune morale pentru prejudiciul cauzat de angajator, însă aceste daune morale trebuiau cerute nu în temeiul Codului Muncii, ci în temeiul Codului Civil.
Așadar, dreptul reclamantei de a pretinde obligarea angajatorului la plata daunelor morale derivă din dispoziții exprese ale legii, este afirmat constant în practica judecătorească, în cauză fiind pusă doar problema de probațiune a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.
Dauna morala constă în atingerea adusă personalității omului, în cazul particular grefat pe dreptul muncii fiind vorba despre sănătatea fizică sau psihică a angajatului, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, sugerând o lezare adusă drepturilor extra patrimoniale, neeconomice ale persoanei.
Prejudiciul moral nu are conținut economic, nu poate fi evaluat în bani iar probele materiale pentru stabilirea întinderii acestui prejudiciu sunt inexistente, instanța trebuind să aprecieze, în raport de consecințele suferite de reclamant, ce sumă globală se impune a-i fi plătită, folosind o . criterii cum ar fi importanța valorilor morale lezate, măsura în care li s-a adus atingere și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Prin derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de salariat este în sarcina reclamantului.
Ori, existenta unei tensiuni si producerea unui stres emoțional sau psihic reprezintă elemente inerente unei situații conflictuale la locul de muncă, astfel încât acordarea daunelor morale nu se impune, reclamantul neprobând că neplăcerile suferite au depășit in vreun fel limitele firești in astfel de situații.
Raportat la aceste considerente și cu motivarea mai sus expusă instanța a admis în parte contestația, a anulat decizia de concediere nr. 180//22.10.2014, emisă de pârâtă, ca fiind lovită de nulitate absolută., a fost obligat pârâtul la reîncadrarea reclamantei pe funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere, cu plata drepturilor bănești cuvenite de la data emiterii deciziei de concediere și până la data reintegrării efective, sume indexate,majorate și reactualizate la data plății efective, a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, cu consecința respingerii acțiunii.
A arătat că deși s-a ridicat excepția lipsei plângerii administrative prealabile, întrucât reclamanta nu a efectuat procedura administrativă prealabilă în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ce se aplică cu prioritate și derogă de la general, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această excepție.
A invocat dispoz. art. 280 alin.8 din Legea Educației Naționale, art.7 alin. 1 din Lg.554/2004, art. 109 alin. 2 din NCP Civilă.
În situația în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancțiunea neexercitării recursului administrativ este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă, neparcurgerea acestei proceduri, în materia contenciosului administrativ, constituie un fine de neprimire a acțiunii.
Dacă se va trece peste aceste excepții solicită a se avea în vedere faptul că în mod corect instituția a procedat la emiterea deciziei a cărei anulare se solicită având în vedere faptul că reclamanta nu a efectuat orele, lipsind nejustificat pe o perioadă îndelungată de timp, fapt constatat de comisia de disciplină din cadrul unității școlare, comisie întrunită în data de 13.10.2014, reclamanta fiind înștiințată în scris conform adresei nr. 5514/08.10.2014 de a se prezenta în vederea producerii probelor în apărare și de prezenta documente justificative.
Conform Legii Educației Naționale 1/2011, în caz de neprezentare a cadrului didactic, deși a fost înștiințat, în fața comisiei de cercetare, cercetarea se face în lipsă, astfel încât modalitatea de sancționare este legală, ci nu abuzivă.
Cu privire la obligarea instituției la plata pentru daunele morale se apreciază că pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate.
Din nici un mijloc de probă nu rezultă că prin emiterea deciziei nr. 180/2014 privind încetarea raporturilor de muncă ca urmare a neprezentării la post pe o perioadă îndelungată de timp, dată cu respectarea Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi urmărit să se aducă atingere onoarei și reputației reclamantei
A invocat dispoz. art. 270 Codul muncii, art.998-999 Cod civil.
Prin întâmpinare intimata reclamantă T. C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
S-au depus concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, asupra excepției tardivității introducerii apelului, invocată din oficiu, care va fi analizată cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 NCPC, Curtea reține următoarele.
Potrivit prevederilor art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 185 și 186 din Noul Cod pr. civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că apelantului i-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 14.05.2015 semnându-se personal de primire ,conform dovezii de comunicare aflată la fila.38, dosar fond, iar apelul a fost depus la Tribunalul Gorj, la data de 26.05.2015 potrivit stampilei tribunalului deci, peste termenul legal prevăzut de lege, ultima zi de depunere fiind 25.05.2015.
Întrucât apelul a fost depus la instanță la data de 26.05.2014 ,iar apelantul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de apel s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința lui, Curtea, urmează să admită excepția tardivității și, în baza art. 480 alin. 1 NCPC, să respingă apelul ca tardiv formulat.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de nelegalitate care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 din Noul Cod pr. civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 453 NCPCivilă privind acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea va obliga pârâtul C. M. la plata a 600 lei către reclamanta T. C., reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv apelul formulat de pârâtul C. M., cu sediul în M., Molidului, nr. 1, J. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 1839 din 16.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă T. C., cu domiciliul în Tg-J., Mioriței, ., ..
Obligă apelantul pârât C. M. către intimată la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, D. S. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud.M.L.N.A.
Tehn.I.C./Ex.4/27.10.2015
Jud.Fond/L.T.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 23/2015.... | Acţiune în constatare. Hotărâre din 30-09-2015, Curtea de... → |
|---|
