Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4462/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4462/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 4462/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4462/2015
Ședința publică de la 09 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător M. C. Ț.
Grefier G. D. L.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta F. "O." C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr.2851/11.06.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații G. N., cu domiciliul în C., ., Jud. D., S. S., cu domiciliul în ..12, Jud D., C. I. D., cu domiciliul în ..29, Jud D., și S. V. cu domiciliul în C., ..6, ., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatele G. N. și S. V., asistate de avocat C. S., și tot acesta pentru intimații S. S. și C. I. D., fiind lipsă, lipsă fiind și apelanta F. "O." C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal.
Având în vedere că este primul termen de judecată în care părțile sunt legal citate și văzând că prin cererea de apel nu s-a propus administrarea de probe noi, Curtea apreciază că nu se impune a se pronunța cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului în fața instanței de apel, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la art. 244 NCPC și respectiv art. 394 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească în apel, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat C. S. pentru intimații G. N., S. S., C. I. D., și S. V., solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului D., menționând cu privire la excepția că este neîntemeiată deoarece obiectul cauzei este obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri, cu respectarea termenului de 3 ani, iar pe fond arată că hotărârea este temeinică, și totodată instanța a reținut corect OG 21/2007, menționând că a depus practică judiciară, cererea neavând ca obiect salariile retroactive ci faptul că nu s-a calculat dreptul salarial potrivit ordonanței, aplicarea legii este obligatorie prin ea însăși, solicită respingerea apelului cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.2851/11.06.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
A admis acțiunea precizată formulată de reclamanții G. N., având CNP_, cu domiciliul în C., ., Jud. D., S. S., având CNP_, ..12, Jud D., C. I. D., ..29, Jud D., S. V., având CNP_, cu domiciliul în C., ..6, ., . în contradictoriu cu pârâta F. "O." C., cu sediul în C., ., județul D. .
A obligat pârâta să plătească reclamanților o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre drepturile cuvenite prin aplicarea OG. 21/2007 și cele efectiv plătite pe perioada 30.12._15( la zi), la care să se calculeze dobânda legală aferentă
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanții sunt salariații instituției pârâte în funcții de artiști instrumentiști, conform recunoașterii părților și adeverințelor depuse la dosar.
Demersul lor judiciar vizează obligarea pârâtei angajatoare la plata despăgubirilor, reprezentând diferența dintre drepturile bănești rezultate prin aplicarea OG 21/2007 aprobată prin Legea 353/2007 și a dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și cele efectiv primite de către aceștia începând cu data de 30.12.2011, la care să se calculeze dobânda legală..
În raport de obiectul acțiunii, respectiv obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu diferențele de drepturi salariale de care au fost lipsiți ca urmare a neaplicării a OG 21/2007, despăgubire aferentă perioadei 30.12.2011 până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța a constatat că acțiunea este formulată în limita termenului general de prescripție de 3 ani, data formulării acțiunii fiind 30.12.2014 (data poștei ).
Ca urmare instanța a respins excepția invocată de pârâtă, excepție calificată de instanță ca fiind cea a prescripției, nu a tardivității, cum a numit-o pârâta.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Până la data de 01.01.2010 salarizarea reclamanților trebuia făcută în temeiul OG 21/2007 act normativ ce a intrat în vigoare de la 01.09.2008 și care are caracterul unei norme speciale în ceea ce privește salarizarea personalului din instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, normă care trebuia aplicată cu prioritate față de dispozițiile legii 154/1998 care constituiau norma generală.
Începând cu data de 01.01.2010, salarizarea reclamanților a avut ca temei Legea nr. 330/2009. În baza acesteia s-a procedat la reîncadrarea reclamanților, fiind emise decizii de reîncadrare, reîncadrarea efectuându-se în baza art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că: "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, soldul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel /cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta / aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".
Așadar la reîncadrarea salarială în conformitate cu legea 330/2009 angajatorul trebuia să se raporteze la salariul din decembrie 2009.
Ca urmare a faptului că angajatorul nu a aplicat la timpul cuvenit prevederile OG 21/2007 în decembrie 2009 reclamanții au avut un salariu mai mic decât cel cuvenit și s-a menținut mai mic an de an, până la zi, astfel că aceștia au suferit un prejudiciu material constând în diferența de drepturi salariale dintre salariile cuvenite și cele încasate.
Angajatorul nu a avut nici o justificare să nu aplice dispozițiile de salarizare din OG 21/2007. Faptul că nu au existat norme de aplicare a OG 21/2007, (de aplicare a legii) nu constituie nu motiv pentru ca legea sau nu fie aplicată.
Legea este obligatorie prin ea însăși ,nu condiționat de existența normelor de aplicare. Acestea din urmă sunt emise în aplicarea legii și trebuie să corespundă legii. În acest sens s-au pronunțat instanțele într-un litigiu având ca obiect acordarea drepturilor bănești rezultate din aplicarea OG 21/2007 ( dosar nr. 21_ al Tribunalului D. ).
Chiar dacă HG nr.1672/2008, care constituia actul de aprobare a normelor metodologice de aplicare a OG 21/2007, a fost anulată prin sentința nr. 2878/09. 07. 2009 a Curții de Apel București și nu au fost elaborate alte norme metodologice nu înseamnă că s-a creat un vid legislativ și că nu existau dispoziții legale care să permită evaluarea personalului în vederea individualizării salariilor.
În perioada de timp pentru care trebuia aplicată această nouă lege a salarizării existau și erau încă în vigoare norme de evaluare a performanțelor profesionale individuale și de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază pentru instituțiile publice și de cultură aprobate prin HG nr. 125/1999, act normativ care reprezenta un cadru normativ general pentru toate instituțiile de cultură.
Așadar, susținerea pârâtei în sensul că stabilirea salariului în baza OG nr.21/2007 depindea de evaluările profesionale ce trebuiau făcute în fiecare an, evaluări ce nu s-au realizat din cauza anulării normelor metodologice aprobate prin HG 1672/2008, nu a putut fi primită pentru că angajatorul nu face altceva decât să invoce propria sa culpă cu privire la încălcarea unei alte obligații ce-i revenea. Instituția angajatoare putea dispune evaluarea în temeiul HG 125/1999.
Astfel, pârâta a hotărât în mod greșit să aplice în continuare în ceea ce privește salarizarea reclamanților anexa IV indice 2b din OG nr.10/2008 și după data de 01.09.2008, când aceasta era înlocuită de noua anexă a OG nr. 21/2007 introdusă de Legea nr. 353/2007.
De asemenea, legea nouă este obligatorie și trebuie aplicată de angajator, fără să aștepte intervenția instanței de judecată care să îl oblige să respecte legea, neavând nicio relevanță faptul că reclamanții din prezenta cauză nu au hotărâre judecătorească distinctă prin care să fi fost obligat angajatorul să le calculeze salariile conform OG 21/2007 în perioada în care acest act normativ era în vigoare.
Dacă angajatorul ar fi fost de bună credință, așa cum impun disp. art. 8 din codul muncii și ar fi îndeplinit corespunzător obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, obligație prevăzută de art. 40 alin 1 litera c din codul muncii, la apariția legii 330/2009 aplicarea acesteia s-ar fi raportat la un cuantum al salariilor corect stabilit și mai mare decât cel avut în fapt de reclamanți.
Nu s-a putut reține culpa salariaților constând în aceea că fiind de bună credință în raporturile de muncă stabilite cu angajatorul nu au acționat în instanță pentru obligarea acestuia la aplicarea OG 21/2007, așa cum au făcut o parte dintre colegii lor.
În opinia instanței nu are nici o relevanță faptul că reclamanții din prezenta cauză nu au hotărâri judecătorești pentru stabilirea salariilor conform OG 21/2007, dreptul lor la salariul prevăzut de OG 21/2007 rezultând din chiar actul normativ respectiv, nu din hotărârile judecătorești.
Dimpotrivă, faptul că unii dintre colegii reclamanților au obținut hotărâri judecătorești prin care a fost obligată pârâta să calculeze salariile conform OG 21/2007 confirmă angajatorul nu a respectat legea în vigoare la un moment dat și a lipsit salariații de drepturile cuvenite. Este echitabil ca toți salariații pârâtei să beneficieze de tratament egal în ce privește aplicarea OG 21/2007.
Așadar reclamanții au pornit în ianuarie 2010 la . legii 330/2009 cu un salariu mai mic decât cel cuvenit și acest cuantum a rămas mai mic și în anii următori, deoarece nu au mai avut loc alte modificări ale salariului reclamanților, ci anual legile de salarizare au prevăzut menținerea cuantumului din anul anterior, adică cel rezultat din aplicarea legii 330/2009 (aplicată greșit în cazul reclamanților din cauza nerespectării OG 21/2007).
Astfel potrivit art.1 din legea 285/2010 "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de baza/indemnizatiilor de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%", la fel și cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010.
Potrivit art. 1 din legea 283/2011 "In anul 2012, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda personalului platit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011", la fel și cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 .
Potrivit art. 1 din OUG 84/2012 " În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012".
Potrivit art. 1 din OUG nr.103/2013 " In anul 2014, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare de care beneficiază personalul platit din fonduri publice se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2013 in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii si nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti in anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare".
Potrivit art. 1 din OUG 83/2014 "În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare".
Astfel, s-a constatat că nu au intervenit alte modificări în stabilirea salariilor reclamanților și s-au menținut diferențele salariale generate de faptul că angajatorul nu a aplicat OG 21/2007 la momentul când a fost în vigoare.
Prin prezenta acțiune reclamanții nu solicită aplicarea OG 21/2007 retroactiv, nu solicită nici reîncadrarea salarială pe legea 330/2009, ci solicită acordarea unor despăgubiri ca urmare a faptului că au suferit un prejudiciu material egal cu diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate efectiv.
Cererea acestora a fost întemeiată raportat la disp. art. 253 din codul muncii în conformitate cu care "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
În ceea ce privește cererea accesorie privind acordarea dobânzii legale aferente despăgubirilor solicitate, s-au reținut următoarele:
Conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor la care au dreptul reclamanții.
Instanța a apreciat că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm.din NCC).
Prin urmare, daunele interese datorate salariaților reclamanți constau în dobânda legală, care curge de la data punerii în întârziere.
În consecință, instanța a admis capătul de cerere referitor la acordarea dobânzii legale și va obliga pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă despăgubirilor la care aceștia au dreptul potrivit considerentelor de mai sus.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți și a obligat pârâta să plătească reclamanților o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre drepturile cuvenite dacă pârâta ar fi aplicat OG 21/2007 și cele plătite efectiv în perioada 30.12.2011 (în limita termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 litera c din codul muncii calculată în funcție de data formulării acțiunii așa cum rezultă de pe plicul cu care a fost expediată acțiunea) – 11.06.2015 (la zi, data pronunțării prezentei hotărâri, până la care se face dovada încălcării drepturilor reclamanților, încălcare generatoare de prejudicii), la care se va calcula dobânda legală aferentă..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta F. "O." C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a arătat că în fapt, reclamanții sunt angajații Filarmonicii "O." C. în funcții de instrumentiști și artiști instrumentiști. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (3) și (5) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, abrogată prin art. 39 din legea 284/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010 reîncadrarea personalului instituției s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, păstrându-se salariul avut în decembrie 2009.
Solicitarea reclamanților privind plata despăgubirilor echivalente cu diferența dintre recalcularea drepturilor salariale având ca reper nivelul lunii decembrie 2009 prin aplicarea O.G 21/2007 și drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de 20.01.2012 este prescrisă deoarece la data de 01 ianuarie a fiecărui an, începând cu 2010, fie s-au păstrat salariile avute la data de 31 decembrie a anului precedent fie s-au majorat (ianuarie 2011).
Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar acțiunea introductivă a reclamanților are un caracter patrimonial (diferențe salariale).
S-a precizat că în prezenta cauză nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil sau că nu poate fi afectat de sancțiunea prescripției, așa cum susține instanța de fond, întrucât nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art. 35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii. Astfel, art. 268 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii prevede că: "În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului".
S-a menționat că se poate constata faptul că reclamanții solicită diferențe salariale în baza unui act normativ care nu mai există la data de începere a perioadei în care le pretind.
Reclamanții solicită drepturile începând cu data de 30.12.2011 iar actul de care se prevalează - Anexa 1 la O.G nr. 21/2007 a fost abrogat la data de 01.01.2010 prin Legea nr. 330/2009.
Rezultă faptul că acțiunea nu a fost formulată în termenul legal de prescripție de 3 ani, fiind imposibilă raportarea la nivelul salarial al lunii decembrie 2009 deoarece la acea dată reclamanții nu au beneficiat de drepturile salariale conform Anexei 1 la O.G nr. 21/2007 ca să poată fi preluat apoi în ianuarie 2011, ianuarie 2012, ianuarie 2013 etc. Nu se poate stabili din data de 30 decembrie 2011 un drept salarial în baza Anexei 1 la O.G nr. 21/2007 care a fost abrogată la data de 01.01.2010 prin Legea nr. 330/2009.
S-a mai precizat că reclamanților nu li s-a stabilit printr-o altă hotărâre judecătorească, anterioară datei de 01.01.2010, calcularea drepturilor salariale prin aplicarea dispozițiilor Anexei 1 la O.G 21/2007 aprobată cu modificări prin legea nr. 353/2007, pentru a se putea concluziona că există un refuz al pârâtei de a ține cont de aceste drepturi după data de 01.01.2010.
Concluzionând, consideră acțiunea reclamanților nefondată și neîntemeiată, motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul anulării acesteia.
În drept a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 470 NCPC.
Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției ,criticile formulate prin apel sunt neîntemeiate,având în vedere obiectul acțiunii (art.253 Codul Muncii),despăgubirea solicitată pentru o perioadă ulterioară datei de 30.12.2011,încadrându-se în termenul de 3 ani anterior formulării acțiunii.
În ceea ce privește fondul cauzei criticile sunt întemeiate.
Potrivit art.253 alin.1 C.Muncii, „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.”
Prin urmare, condițiile ce se cer a fi îndeplinite pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului în temeiul textului de lege menționat sunt existența unei fapte ilicite, culpa angajatorului, existența unui prejudiciu produs salariatului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, condiții care nu sunt îndeplinite în speță, în ceea ce privește neacordarea de către apelanta pârâtă, începând cu ianuarie 2010 a unui salariu care să țină seama de art.15 ind.1 legea 353/2007.
Potrivit art.30.al.5 lit a legea 330/2009 ,invocat prin acțiune în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a)noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
De asemenea conform art.5 al.1 lit a OUG 1/2010 începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:
a)la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Modalitatea efectivă de calculare a veniturilor salariale începând cu 1 ianuarie 2010 este prevăzută de dispozițiile art.5 din OUG 1/2010 și art.30 legea 330/2009 ,acestea fiind compuse din :noul salariu de bază care va fi corespunzător funcțiilor deținute la 31.12.2009 la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor.
Ulterior ,art.33 din legea 284/2010 prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
Art.1 din legea 283/2011 prevede de asemenea că în anul 2012 ,cuantumul brut al salariilor de bază se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
În cauză așa cum se arată atât în acțiune cât și în „precizare” ,reclamanții nu au primit în decembrie 2009 salariul de bază în forma solicitată.
Totodată se constată că anterior intrării în vigoare a legii 330/2009 și în perioada în care era aplicabilă OG 21/2007 modificată prin legea 353/2007 ,reclamanții nu au contestat niciodată modalitatea de calcul a salariului .De asemenea reclamanții nu au solicitat nici în instanță salariul în această formă, pe calea unei acțiuni în care să se invoce și să demonstreze îndreptățirea lor la plata sa în raport de art.15 ind 1 legea 353/2007.
Ceea ce este cert este că în luna decembrie 2009 ,reclamanții nu au primit salariul calculat în forma solicitată prin prezenta acțiune ,fie că ar fi fost acordat de către angajator ,fie că ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească.
Prin urmare nu se poate reține existența unui prejudiciu patrimonial suferit de aceștia ,de vreme ce reclamanții nu erau îndreptățiți potrivit dispozițiilor legale în vigoare a primi un alt salariu de bază ,începând cu luna noiembrie 2011.
Pe de altă parte nu se poate reține nici fapta culpabilă a angajatorului în legătură cu serviciul ,aplicarea corectă a dispozițiilor legale în vigoare la stabilirea drepturilor salariale (legea 330/2009,legea 284/2010,legea 283/2011)neputând constitui o faptă ilicită de natură a angaja răspunderea sa patrimonială.
Instanța de fond în mod nelegal a analizat îndreptățirea reclamanților la salariul solicitat pentru decembrie 2009 ,în cadrul unei acțiuni promovate în decembrie 2014 ,după termenul de 3 ani de la momentul abrogării dispozițiilor invocate drept temei juridic ,această examinare fiind blocată de instituția prescripției.
Față de toate aceste motive ,în baza art 480 al.2 cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul ,să schimbe sentința în sensul respingerii acțiunii.
Cu privire la cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel aceasta să fie respinsă, nefiind întrunite condițiile disp.art.453ncpc,urmare admiterii apelului declarat în prezenta cauză de către F.;, O.” C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta F. "O." C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr.2851/11.06.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații G. N., cu domiciliul în C., ., Jud. D., S. S., cu domiciliul în ..12, Jud D., C. I. D., cu domiciliul în ..29, Jud D., și S. V. cu domiciliul în C., ..6, ., ., având ca obiect drepturi bănești.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Respinge cererea intimaților privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2015
Președinte, I. M. | Judecător, M. C. Ț. | |
Grefier, G. D. L. |
26.10.2015
Red.jud.I.M.
7ex/G.L.
J.F.G.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
