Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4170/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4170/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 4170/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4170/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător L. B.
Grefier M. H. D.
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamanții B. S., U. G. M., M. M., T. S., V. V., B. R., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. G. T., având ca obiect drepturi bănești, ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 1070 din 03.13.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a anulat în parte sentința civilă în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru perioada 01.06.2013 până în prezent și s-a reținut cauza spre rejudecare sub acest aspect, s-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile, referitoare la perioada 01.11._12.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că s-a depus răspunsul la adresa solicitată și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.09.2014, sub nr._, reclamanții B. S., U. G. M., M. M., T. S., V. V. și B. R. au chemat în judecată pârâta Școala G. ,,G. T.’’, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la acordarea sporului la salariu pentru condiții periculoase pentru perioada 01.11._12 și 01.06.2013-până în prezent.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt salariați ca personal didactic și personal didactic auxiliar în cadrul Școlii Generale ,,G. T.’’ și pana in luna mai 2013 inclusiv au beneficiat de un spor de 15% din salariu de baza ca urmare a desfășurării activității in condiții periculoase sau vătămătoare; începând cu luna iunie 2013 plata drepturilor pe care le solicită prin prezenta acțiunea le-au fost sistate fără temei legal.
S-a arătat de către reclamanți că au dreptul să beneficieze de aceste sporuri, întrucât sunt prevăzute în Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, care la art.2 alin.3 din anexa nr.5 prevede: „Pe lângă salariul de baza definit potrivit alin.2), se acorda, după caz, indemnizația de zone izolate, spor de practica pedagogica, spor de predare simultana, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime in munca."
Au mai susținut reclamanții că prevederile Legii nr.63/2011 sunt aplicabile si anilor 2012 si 2013.
Totodată, s-a învederat de reclamanți că aceleași drepturi se regăsesc transpuse și în Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de Sector de Activitate in Învățământ Preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S - sub nr._/02.11.2012 care in Capitolul IV intitulat „Salarizarea si alte drepturi salariale", la art.34 alin.2) lit.c) prevede: „pe lângă salariul de baza personalul didactic auxiliar beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiții de munca".
Că, unitatea de învățământ a obținut periodic toate autorizațiile necesare pentru ca unii dintre salariații îndreptățiți să poată beneficia de sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, fiind întocmite buletinele de determinare prin expertizare in care Direcția de Sănătate Publica Gorj si Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj au constatat, prin expertizarea locurilor de munca, faptul ca exista riscuri de îmbolnăvire a unor categorii de salariați care lucrează la calculator și xerox, fiind expuși la radiații electromagnetice neionizate care pot duce în timp, datorită duratei de expunere la sindromul asteno-vegetativ, la tulburări cardio-vasculare, la tulburări endocrine, modificări bioclinice și tulburări vizuale, etc..
S-a invocat de către reclamanți că unitatea de învățământ angajatoare a emis deciziile nr. 70/24.06.2011, nr.111/19.07.2012, nr.178/29.11.2012 și nr.27/27.06.2013, nominalizând salariații care beneficiază de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare pe termen de 1 an, dar cu toate acestea începând cu luna iunie 2013 le-a fost sistat sporul pentru condiții periculoase.
Că, în sistemul de învățământ de stat, preuniversitar, nivelul salarizării este scăzut în raport cu importanța națională a acestui sector de activitate, fiind privați fără temei legal de acest drept.
In drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.2 alin.3 din anexa nr.5 la Legea nr.63/2011 precum si pe art.34 alin.2) lit.c) din C.C.M. Unic la Nivel de Sector de Activitate in învățământul Preuniversitar.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar, în copie xerox, următoarele înscrisuri: adeverințe de salariat, deciziile anilor 2011-2013 cu salariații care beneficiază de spor pentru condiții vătămătoare, buletin de determinare prin expertizare a locurilor de muncă pentru anii 2011-2014, dovada sistării sporului pentru condiții vătămătoare, extras din Legea nr. 63/2011, extras din CCM Unic la Nivel de Sector de Activitate și sentințe judecătorești pronunțate în cauze similare.
Deși legal citată, pârâta Școala G. G. T. nu a formulat întâmpinare.
Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a solicitat pârâtei Școala G. G. T. să comunice înscrisuri din care să rezulte dacă reclamanții au beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare până în luna iunie 2013, dacă acest spor a fost sistat, iar în caz afirmativ temeiul care a stat la baza sistării acestuia, precum și în cazul în care există o decizie cu privire la sistarea acestui spor să fie comunicată.
Pârâta Școala G. G. T. a răspuns solicitărilor instanței, depunând la dosar înscrisuri în acest sens.
Prin sentința civilă nr.1070 din 03.03.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în cuantum de 10% din salariul de bază, pentru perioada 01.11._12.
S-au respins în rest pretențiile reclamanților, ca neîntemeiate.
S-a reținut că reclamanții B. S., U. G. M., M. M., T. S., V. V. și B. R. sunt salariați, ca personal didactic și personal didactic auxiliar, în cadrul Școlii Generale ,,G. T.’’, conform adeverințelor emise de angajator.
Sistemul de salarizare al cadrelor didactice și didactice auxiliare este reglementat de Legea nr.63/2011.
Conform dispozițiilor art.1 alin.1, alin.4 și alin.6 din Legea nr.63/2011:
,,(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.,,
De asemenea, în conformitate cu art.2 alin.1 din Legea nr.63/2011:
,,(1) Încadrarea personalului prevăzut la art.1 se face potrivit prevederilor prezentei legi,,.
Inițial, Legea nr.63/2011 a stabilit drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, pentru categoria profesională vizată.
Însă, aplicarea prevederilor sale ulterior anului 2011, până în 2015 inclusiv, a fost stabilită prin acte normative adoptate anual, respectiv Legea nr.283/2013(art.II art.1 alin.3 și 4), O.G. nr.84/2012(art.2), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 și 4), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 și 4 ), O.U.G. nr.83/2014( art.1 alin.2).
În ceea ce privește sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare cuvenit cadrelor didactice auxiliare, la art.2 alin.3 din anexa 5 cap.II Legea nr.63/2011 se prevede că:
,,Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, spor pentru condiții de muncă, spor pentru vechime în muncă, precum și compensații tranzitorii,,.
Totodată, art.6 din anexa 5 cap.II Legea nr.63/2011 prevede că:
„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin.(2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”
Așadar, până la aprobarea regulamentului de acordare a sporului, acesta se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
Reclamanții au beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare de muncă în perioada 01.07.2011 – 01.11.2011, iar în perioada 01.11._12 și începând cu 01.06.2013 nu au mai beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare, așa cum rezultă din adeverințele nr. 1859, nr. 1588, nr. 1857, nr. 1862 și nr. 1861 din data de 17.09.2014 emise de pârâtă.
Ulterior datei de 13.05.2011, prin dispozițiile angajatorului, respectiv dispoziția nr.70/24.06.2011 s-a stabilit că se acordă spor pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază al funcției în perioada 01.07._12, prin dispoziția nr.111/19.07.2012 s-a stabilit că se acordă spor pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază al funcției în perioada 01.07._13 iar prin dispoziția nr. 178/29.11.2012 s-a stabilit că începând cu 01.12.2012, se acordă în conformitate cu Legea nr. 63/2011, art. 9, pct. 1 și 2, sporul de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare.
La emiterea deciziilor de acordare s-au avut în vedere buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr.73/2011 și nr.103/2012, întocmite de Direcția de Sănătate Publică Gorj, prin care s-au stabilit locurile de muncă din cadrul unității de învățământ cu condiții vătămătoare de muncă.
Prin decizia nr.27/27.06.2013 emisă de pârâtă s-a stabilit că începând cu data de 01.06.2013 încetează sporul pentru condiții vătămătoare, în procent de 15% din salariul de bază al funcției cu privire la reclamanții în cauză.
Astfel, începând cu luna iunie 2013, sporul nu a mai fost plătit reclamanților.
Instanța a reținut că reclamanții au beneficiat de spor în perioadele 01.07._11, 01.02._12 și 01.12._13.
Pentru perioada 01.11._12 reclamanții erau îndreptățiți la acordarea sporului, având în vedere că au beneficiat de spor înainte de . Legii nr.63/2011.
Începând cu data de 01.06.2013 pârâta Școala Gimnazială G. T. a emis decizia nr. 27/27.06.2013 în care s-a stabilit că începând cu data de 01.06.2013 încetează sporul pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază al funcției pentru reclamanții în cauză, cu motivarea că în conformitate cu adresa ISJ Gorj nr. 7507/27.06.2013 a fost sistat sporul pentru condiții vătămătoare începând cu 01.06.2013.
Împotriva deciziei nr. 27/27.06.2013 prin care s-a sistat sporul pentru condiții vătămătoare, reclamanții nu au formulat contestație.
Potrivit art.12 din O.U.G. nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice:
,,(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației,,.
Prevederi similare au fost stabilite prin art.11 din O.U.G. nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Așadar, angajatorul a emis o decizie prin care a sistat sporul pentru condiții vătămătoare începând cu 01.06.2013, pe care reclamanții puteau să o conteste în conformitate cu prevederile de mai sus menționate.
Raportat la aceste considerente sporul pentru condiții vătămătoare se cuvine reclamanților pe perioada 01.11._12.
În consecință, s-a admis în parte cererea, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în cuantum de 10% din salariul de bază, pentru perioada 01.11._12 și s-au respins restul pretențiilor reclamanților, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. S., U. G. M., M. M., T. S., V. V. și B. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 2846 din 11 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel, s-a admis apelul declarat de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Școala G. ,,G. T.’’,
S-a anulat în parte sentința civilă în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru perioada 01.06.2013 până în prezent și s-a reținut cauza spre rejudecare sub acest aspect.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile, referitoare la perioada 01.11._12.
S-a fixat termen la data de 01.09.2015, pentru soluționarea fondului.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Cu privire la perioada începând cu data de 01.06.2013, așa cum a reținut si prima instanța, parata a emis decizia nr. 27/27.06.2013 prin care a dispus încetarea sporului pentru condiții vatamatoare.
Prima instanța a respins cererea cu privire la aceasta perioada cu motivarea ca reclamanții nu au formulat contestație potrivit art.12 din OUG 103/2013.
In raport de data emiterii deciziei, Curtea a reținut ca sunt aplicabile, in ceea ce privesc procedurile de contestare, dispozițiile legale aflate in vigoare la data emiterii deciziei, respectiv de la data de 27.06.2013.
Or, OUG 103/2013 a fost publicata in M. Of. din data de 15.11.2013, nefiind aplicabila deciziei nr. 27/27.06.2013.
Pe de alta parte, reclamanții au depus la dosar contestațiile si răspunsurile emise de către unitatea școlara la contestațiile respective, înscrisuri care nu au fost avute in vedere de către prima instanța cu ocazia soluționării cauzei.
Cum prima instanța a respins cererea pe motivul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de art. 12 din OUG 103/2013, neaplicabile in speța si fără a analiza situația contestațiilor si a răspunsurilor existente la dosar, Curtea a admis apelul, a anulat în parte sentința civilă în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru perioada 01.06.2013 până în prezent și a reținut cauza spre rejudecare sub acest aspect.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile, referitoare la perioada 01.11._12.
Procedând la rejudecarea parțială a fondului, în limitele stabilite prin decizia de admitere a apelului și de anulare în parte a sentinței civile, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.9 capitolul I și art.6 Capitolul II anexa 5 Legea 63/2011, în vigoare din 13.05.2011, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Potrivit alin.2, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Regulamentul prevăzut de legea 63/2011 nu a fost elaborat, astfel că pentru acordarea sporului pentru condiții de muncă este necesar ca reclamanții să dovedească faptul că la . legii de salarizare beneficiau de acest spor și au continuat să își desfășoare activitatea în aceleași condiții.
Susținerea reclamanților în sensul că au beneficiat de acest spor la data intrării în vigoare a Legii 63/2011 nu este fondată. Astfel, Prin Decizia 111/19.07.2012 angajatorul a stabilit ca reclamanților să li se plătească sporul de 15% începând cu data de 1.07.2012.
Pentru anii 2010 și 2011 nu s-a emis decizie de acordare a sporului de către angajator, astfel că la data când a intrat în vigoare Legea 63/2011 reclamanții nu primeau sporul de 15%, nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 2 alin. 3 din anexa 5 cap. II a legii, aceea ca sporul să se acorde doar persoanele care au beneficiat de el la data punerii în aplicare a legii de salarizare.
Împrejurarea că reclamanții au primit sporul în cursul anului 2012 nu are relevanță, deoarece se impunea ca sporul pentru condiții vătămătoare de muncă să fie în plată în luna iunie 2011.
Prin acțiune, reclamanții a învederat greșit că sporul a fost sistat în luna iunie 2013, statele de plată făcând nefăcând dovada achitării efective în anii 2010, 2011 .
Cum dispozițiile ordonanțelor de guvern care au reglementat salarizarea în anul 2013 sunt în același sens ca și dispozițiile Legii 63/2011, este evident că sporul solicitat nu poate fi plătit salariaților care nu îl încasau deja la data aplicării actelor normative de salarizare.
Prevederea generică a sporului în contractul colectiv de muncă nu este suficientă pentru plata lui, deoarece salarizarea personalului din învățământ se face potrivit legii, drepturile care se stabilesc prin acorduri colective dar nu se regăsesc în lege nefiind posibil a fi acordate.
În raport de cele mai sus menționate Curtea constată că cererea având ca obiect acordarea sporului pentru condiții vătămătoare aferent perioadei 01.06.2013 până în prezentnu este fondată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de reclamanții B. S., domiciliată în Tg J., .. 12, județul Gorj, U. G. M., domiciliată în Tg J., ., nr. 2, ., ., M. M., domiciliată în Tg J., ., nr. 6, ., T. S., domiciliată în Tg J., ., ., ., județul Gorj, V. V., domiciliată în Tg J., .. 10B, județul Gorj și B. R., domiciliat în Tg J., .. 90, ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 1070 din 03.03.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta Școala G. ,,G. T.’’, cu sediul în Tg J., .. 44, județul Gorj, având ca obiect acordarea sporului pentru condiții vătămătoare aferent perioadei 01.06.2013 până în prezent.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2015.
Președinte, O. C. G. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. H. D. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MHD/9 ex.
Data red.5.10.2015
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 30-09-2015, Curtea de... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








