Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2882/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2882/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 6526/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2882
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător G. I.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă Asociația D.- Gorj, cu sediul în Târgu-J., ., ., împotriva sentinței civile nr.992 din 26.02.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. A., cu domiciliul în comuna Cîlnic, ., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat instanței că apelul a fost declarat și motivat în termen; intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare; prin serviciul registratură s-au depus, de către apelanta-pârâtă Asociația D.-Gorj, concluzii scrise, înregistrate sub nr._/18.06.2015, prin care a solicitat judecarea în lipsă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelantei-pârâte de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 20.08.2014, sub nr._, reclamantul V. A. a chemat în judecată pârâta Asociația D. Gorj, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie anulată decizia de concediere nr.3/14.07.2014, să fie reîncadrat pe funcția ocupată anterior concedierii, respectiv paznic de vânătoare, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de angajat, calculată de la data încetării contractului, respectiv 15.07.2014 până la data reîncadrării efective, precum și plata drepturilor salariale aferente lunilor mai, iunie și iulie 2014.
În motivarea cererii a arătat că a încheiat în data de 18.12.2013 contractul individual de muncă nr.03/18.12.2013, prin care a fost angajat începând cu data de 19.12.2013, pe perioadă nedeterminată, pe funcția de paznic de vânătoare. In data de 30.05.2014, pârâta i-a comunicat notificarea de preaviz nr. 48/30.05.2014, prin care i-a adus la cunoștință desființarea postului ocupat în temeiul art.65 din Legea nr.53/2003, republicată, și termenul de preaviz de 30 de zile lucrătoare, întrucât nu exista posibilitatea asigurării salariului pentru paznicul de vânătoare. In data de 14.07.2014 a fost emisă decizia de concediere nr.3/14.07.2014 prin care s-a dispus încetarea, începând cu data de 15.07.2014 a contractului individual de muncă, în temeiul art.65(1) Codul muncii, ca urmare a desființării postului ocupat. Decizia de concediere este nelegală, întrucât aceasta nu putea să fie emisă de către pârâtă în calitate de angajator, deoarece din parcurgerea contractului individual de muncă nr.3/18.12.2013 se poate constat că, deși în preambul, la datele angajatorului este trecută Asociația D. Gorj, în realitate contractul este semnat de angajator Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Egreta, deci din acest contract reiese că angajator este Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Egreta și nu Asociația D. Gorj, care a emis decizia de concediere nr. 3/2014. Neavând calitatea de angajator, nu putea înceta raporturile de muncă ale altui angajator. În cazul în care instanța constată că raportul de muncă s-a încheiat cu Asociația D. Gorj, consideră decizia de concediere nr. 3/14.07.2014, ca fiind nelegală sub aspectul condițiilor obligatorii prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
A susținut că angajatorul nu a arătat motivele care au determinat concedierea angajatului, simpla mențiune a desființării postului din cauza dificultăților economice nefiind suficientă. S-a încălcat astfel art.76 din Codul muncii, conform căruia în decizia de concediere trebuie să se menționeze în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, iar, față de prevederile art.79 din Codul muncii, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept, decât cele precizate in decizia de concediere, lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevăzute de art.76 din Codul muncii neputând fi suplinită prin alte acte anterioare, ulterioare sau concomitente emiterii deciziei.
Totodată, motivarea în fapt nu trebuie să se limiteze la afirmații generale și vagi, precum dificultăți economice, reorganizarea activității, reducerea cheltuielilor, ci presupune menționarea concretă a elementelor care au dus la desființare locului de muncă ocupat de salariat, apte a oferi posibilitatea efectuării verificării și temeiniciei desființării postului, respectiv a caracterului efectiv, real și serios al concedierii. In consecință, simpla menționare a "dificultăților economice" nu respectă cerința prevăzută de art.76 lit. a din Codul muncii, referitoare la arătarea motivelor care au determinat concedierea. De asemenea, consideră că decizia nr. 3/2014 este nulă și în ceea ce privește prevederea termenului de contestare a decizie, întrucât în aceasta se prevede un termen de contestare de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, iar, în conformitate cu art.211 din Legea 62/2011, termenul de contestație împotriva decizie de concediere este de 45 de zile, angajatorul limitând dreptul angajatului de a formula contestație, inducându-l în eroare cu privire la termenul legal de contestare.
În ceea ce privește temeinicia decizie de concediere nr.3/2014, a arătat că pârâta a încălcat prevederile art.65 (2) din Codul muncii republicat, potrivit căruia desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, fiind astfel lovită de nulitate decizia contestată. Desființarea locului de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă. Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când postul este suprimat din structura funcțional-organizatorică și implică caracterul definitiv al suprimării. Desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind determinată de unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului, cauza trebuind să fie independentă de factorii subiectivi ai angajatorului și este serioasă când are la bază studii temeinice ce asigură îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea, motivele fără legătură cu persoana salariatului trebuind să aibă o anumită gravitate care să impună cu adevărat desființarea locului de muncă.
Angajatorul nu a îndeplinit cerințele imperative ale Codului Muncii, întrucât, concret, concedierea prin desființarea postului a fost doar un pretext pentru a-l concedia, vizând persoana sa, între el și angajator intervenind tensiuni generate de neplata salariului la termen, fiind întârzieri și de câte o lună la plata acestuia, iar din luna mai până la încetarea contractului, angajatorul a refuzat să îi mai plătească salariu, astfel încât nu a intervenit o reală reducere a postului.
Mai mult decât atât, în cuprinsul deciziei nu se face trimitere la un plan de reorganizare a activității din care să reiasă că măsura desființării postului ocupat ar fi fost apreciată ca fiind oportună și aptă să conducă la atingerea obiectivului stabilit și nici nu s-a efectuat o analiză la nivelul angajatorului care să vizeze îmbunătățirea activității de natură a dovedi caracterul serios al desființării. Având în vedere că a fost angajat la pârâtă din data de 19.12.2013 si la acea dată avea previzionat un buget de venituri și cheltuieli pentru 2014, nu este justificată desființarea postului după doar câteva luni, datorită dificultăților financiare, în condițiile în care în cadrul societății s-au făcut angajări, cum ar fi angajarea domnului P. G..
În acest context, concedierea nu a avut la bază motive independente de persoana sa, astfel cum prevede art.65 din Codul muncii, dimpotrivă, motivul real la concedierii tine de persoana sa, între părți existând un istoric de relații tensionate, iar angajatorul a optat pentru reducerea postului persoanei în cauză doar pentru că urmărea îndepărtarea sa din cadrul asociației.
Referitor la capătul 2 și 3 al cererii, întrucât concedierea a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art.65, art. 76 și art.79 din Codul muncii, a arătat că este întemeiată solicitarea de a obliga pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de angajat, calculată de la data încetării contractului, respectiv 15.07.2014 până la data reîncadrării efective în funcția deținută anterior. Nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 3/2014 atrage repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, în conformitate cu art. 80 alin. 1 și 2 din Codul muncii, respectiv reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii și plata despăgubirii mai sus menționate.
În ceea ce privește capătul patru al cererii, întrucât angajatorul a refuzat plata drepturilor salariate aferente lunilor mai, iunie și iulie 2014, solicită admiterea și acestui capăt de cerere și obligarea pârâtei la plata acestor sume, la care să se calculeze dobânzi penalizatoare conform legislație până la data plății efective.
În dovedirea cererii a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, decizia nr. 3/14.07.2014 emisa de pârâtă, notificarea de preaviz nr. 48/30.05.2014 emis de pârâtă, notificarea de preaviz nr.48/30.05.2014 emis de pârâtă, adresa nr. 56/15.07.2014 emisa de pârâtă, contractul individual de muncă nr.3/18.12.2013.
În drept și-a întemeiat cererea pe art. 10, art. 65, 76-80 și art. 266-275 Codul muncii, art. 211 Legea nr. 62/2011 și pe art. 194 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Pârâta Asociația D. Gorj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere arată că, la litera A din contractul individual de muncă al reclamantului, întocmit în forma legală, conform modelului cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr.64/2003, cu modificările ulterioare, este nominalizată pârâta, cu datele de identificare, în calitate de angajator. La întocmirea contractului s-a săvârșit o eroare materială, prin aceea că a folosit un model de contract cadru completat anterior cu datele aparținând altor părți contractante, înregistrat în computerul unității pârâte și s-a omis să se modifice, la finalul modelului, denumirea angajatorului. Contractul a fost semnat de către reprezentatul legal al pârâtei și nu a fost contestat în termenul prevăzut la art.268 alin.1 lit.d din Codul muncii.
În cazul deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, legea nu obligă la motivarea deciziei. Norma de la art.76 lit.a din Codul muncii dispune că decizia trebuie să conțină motivele care determină concedierea. Dacă termenul ,,motivare,, poate să atragă detalieri asupra motivelor pe care se întemeiază decizia, termenul ,,motiv,, nu presupune astfel de detalieri, decât dacă acestea sunt anume prevăzute de lege. Or, pentru felul deciziei în cauză, legea nu obligă la detalierea motivului/motivelor.
A precizat că reclamantul a avut cunoștință despre dificultățile economice, prin natura funcției în care era încadrat, fiind obligat să facă evaluarea vânatului și să participe la evaluările făcute, să cunoască principalele date privind cotele de recoltă a vânatului, în cadrul fondului cinegetic a cărui pază i-a fost încredințată, era obligat să știe că în sezonul de vânătoare 2014-2015 nu există cote de recoltă în cadrul Fondului cinegetic nr.28-Boboiești și că, în lipsa cotelor, trebuia să interzică în calitate de paznic de vânătoare, recoltarea (productivă) vânatului, aceasta însemnând lipsirea pârâtei, de sursele de venit provenind din plăți ale cotizaților de membru vânător din cadrul fondului și din contravaloarea autorizațiilor de vânătoare, astfel de autorizații nemaiputând fi emise de către pârâtă. Conform pct.25 din fișa postului, reclamantul era obligat să cunoască până în cele mai mici amănunte fondul de vânătoare dat în grija sa, iar conform pct.37, trebuia să asigure evaluarea, inventarierea și selecția efectivului cinegetic, evaluare în baza căreia, potrivit legii, se stabilește cota de recoltă. De la înființare a gestionat doar un singur fond cinegetic, aspect cunoscut de reclamant si, cum nu existau surse de venit rezultate din gestionarea fondului, era evident că salariul reclamantului nu mai putea fi asigurat.
Totodată, reclamantul a luat cunoștință despre detaliile dificultăților economice și amploarea acestora, din decizia Consiliului Director nr.46/30.05.2014 si din procesul-verbal de ședință a Consiliului din data de 30.05.2014, care au fost adus la cunoștința membrilor și salariaților, prin afișare la sediul pârâtei, timp de 30 de zile. O altă dovadă că reclamantul a luat cunoștință de detaliile privind dificultățile financiare o reprezintă preavizul nr.48/30.05.2014, primit de reclamant, motivat de lipsa cotei de recoltă în cadrul Fondului Cinegetic nr.28 Boboiești. Ordinul nr.359/07.05.2014 privind aprobarea cotelor de recoltă a fost publicat in M.O. nr.353/14.05.2014, iar anexele nr.1-6 la ordin au fost publicate în M.O. nr.353/2014 bis, cele două specii la care a fost aprobată cota fiind fără relevanță, iar cota aprobată fiind nesemnificativă. În baza atribuțiilor sale reclamantul trebuia să cunoască toate aceste aspecte, astfel că susținerea că decizia de sancționare este insuficient motivată nu este întemeiată.
Cu privire la termenul de contestare a deciziei de concediere s-a arătat că legea nu obligă la includerea în conținutul deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, a termenului și instanței la care decizia poate fi atacată (a se vedea art.76 din Codul muncii). Eventuala lipsă a indicării în cuprinsul deciziei a termenului și a organului la care poate fi atacată sau precizarea greșită a termenului de atac și/sau a instanței, nu atrag nulitatea acesteia, ci repunerea salariatului în termen și/sau îndreptarea cererii către instanța competentă.
Referitor la lipsa cauzei reale și serioase pentru desființarea locului de muncă, s-a arătat că în fapt, începând cu data de 19.12.2013, reclamantul a fost încadrat în funcția de paznic de vânătoare, în cadrul Fondului cinegetic nr.28-Boboiești, gestionat de către pârâtă. Dreptul de a gestiona acest fond cinegetic a aparținut fostei Asociații a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Lupul Dacic (AVPS Lupul Dacic), conform contractului de gestiune înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu-V. (I.T.R.S.V. Râmnicu V.), cu nr.122/5470 din 27.06.2011 și a fost transferat subscrisei în baza încheierii nr.6341/10.10.2013 a Judecătoriei Târgu-J., prin care s-a dispus fuziunea prin absorbție, dintre absorbita A.V.P.S. Lupul Dacic și absorbanta Asociația D.-Gorj. Transcrierea dreptului în evidența administratorului fondului, s-a făcut baza actului adițional nr.1596 din 10.02.2014, la contractul nr.122/5470/27.06.2011. Potrivit disp.art.18 din Legea nr.407/2006, gestionarii sunt obligați să asigure paza faunei de interes cinegetic, în condițiile legii, cu cel puțin un paznic de vânătoare pe fond.
Față de susținerea reclamantului privind angajarea numitului P. G. pe unul din posturile de paznic de vânătoare, acesta a fost angajat înainte de concedierea reclamantului și ambii paznici de vânătoare au primit preaviz la data de 30.05.2014.
A mai arătat că, in urma controalelor efectuate de I.T.R.S.V.Rm-V. s-au constatat deficiențe în cadrul Fondului cinegetic nr.28 Boboiești, o parte din acestea constând în degradarea avansată a amenajărilor și instalațiilor vânătorești sau lipsa acestora, raportată la necesarul fondului, potrivit pct.3 din procesul-verbal din 10.03.2014 si pct.8 din nota de constatare nr.38/10.03.2014. Pentru înlăturarea deficiențelor era astfel nevoie de încă un paznic de vânătoare în cadrul fondului, fiind in interesul pârâtei ca, prin dublarea volumului de acțiuni, ce țin de exercitarea atribuțiilor paznicilor de vânătoare si a altor sarcini încredințate paznicilor să asigure creșterea populației de vânat în cadrul fondului respectiv, spre a evita în viitor diminuarea sau anularea cotelor de vânat. Lipsa cotei de recoltă a dus la lipsirea de sursele de venit provenind din gestionarea fondului, dar, potrivit legii, cheltuielile de gestionare a fondului au rămas in sarcina pârâtei. La data de 30.05.2014 exista următoarea situație financiară: datorii rezultate din împrumuturi 76.200 lei, datorii rezultate din aporturi asociați 20.000 lei; restanțe la toate obligațiile de plată, rezultate din contracte - chirii, abonamente, utilități; despăgubiri datorate persoanelor afectate de faună din cadrul fondului cinegetic - peste 20.000 lei; nicio sursă de venit pentru asociație.
Față de această situație, consiliul director al asociației a hotărât, în ședința din 30.05.2014, desființarea unuia din cele 2 posturi de paznic de vânătoare și reducerea timpului de lucru la jumătate, pentru celălalt post, iar, în cazul în care niciunul din paznici nu ar fi fost de acord cu reducerea programului de lucru, să fie desființate ambele posturi, iar funcția să fie asigurată prin cumul de către alt salariat al societății. Paznicul de vânătoare P. G. și-a exprimat consimțământul cu privire la reducerea timpului de lucru, iar pârâta a renunțat la preavizul acordat acestuia si a încheiat act adițional la contractul individual de muncă pentru program de lucru cu timp parțial. Desființarea postului în care a fost încadrat reclamantul a avut o cauză reală și serioasă, devreme ce salariul său nu mai putea fi asigurat din venituri proprii ale pârâtei.
În ceea ce privește includerea în conținutul deciziei de concediere a trimiterilor la planul de reorganizare a activității, a arătat că aceasta nu este prevăzută de lege.
Referitor la plata salariului reclamantului, a susținut că, după concediere, reclamantul nu s-a mai prezentat o perioadă pentru a-și ridica drepturile salariale, dar ulterior acestea i-au fost achitate.
A depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: certificat de înregistrare al Asociației D.-Gorj în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor; certificat de înregistrare fiscală al Asociație D.-Gorj; încheierea nr.6341/10.10.2013 a Judecătoriei Târgu-J.; prima și ultima pagină din contractul de gestiune nr. 122/5470/27.06.2011; act adițional nr. 1576/10.02.2014 la contractul de gestiune nr. 122/5470/27.06.2011; fișa postului reclamantului; proces-verbal de control al I.T.R.S.V. Râmnicu V. din 10.03.2014; nota de constatare nr.38/10.03.2014; comunicările nr._/05.11.2012, nr.8704/17.08.2012 și nr.8832/ 21.08.2012 ale I.T.R.S.V. Rm.V.; contractele de împrumut nr.1453/06.09.2011/Biroul Notarului Publici C. M., nr.5/04.07.2013/Avocat M. Lifterie/Baroul București, nr.18/09.10.2013/AVPS Lupul Dacic și nr. 19/28.10.2013/AVPS Lupul Dacic; declarațiile de restituire a împrumutului, nr.20/28.10.2013/AVPS Lupul Dacic și nr.2390/10.10.2013/Biroul Notarului Public N. P.-B.; registrele de casă pentru perioada 01.10._14, dispozițiile de încasare/plată aferente ale Asociației D.-Gorj; extras privind pe Asociația D.-Gorj din anexele nr.1-6 la Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultura din cadrul MMSC nr.359 din 07.05.2014; proces-verbal de ședință din 30.05.2014 al Consiliului Director; decizia Consiliului Director nr.46/30.05.2014, preaviz nr. 47/30.05.2014, privind pe salariatul P. G., referat nr.54/27.06.2014; stat de funcții al Asociației D.-Gorj, nr. 13/12.09.2014; organigrama Asociației D.-Gorj, nr.14/12.09.2014, procesul-verbal din 16.04.2014, statul de funcții si organigrama din 15.iulie 2014.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, depus la dosar la data de 29.10.2014, prin care a arătat că sancțiunea pentru nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 76 din Codul muncii este nulitatea absolută, ce rezultă din redactarea imperativă a acestui articol - decizia de concediere trebuie în mod obligatoriu să cuprindă motivele ce au determinat concedierea.
A susținut că pârâta nu a făcut dovada că a cunoscut situația financiară precară a societății si că nu a fost de competența sa încasarea sumelor reprezentând cotizațiile membrilor. Mai mult decât atât, în perioada în care a fost angajat, au fost aprobate cote considerabile de vânat prin Ordinul nr.1225/13.05.2013, valabil în perioada 15 mai 2013-14 mai 2014, cotele de vânătoare fiind preluate de la Asociația Lupul Dacic, cu care a fuzionat, iar faptul că pârâta nu a făcut demersurile necesare pentru aprobarea cotelor de vânat pentru 2014-2015 nu ii este imputabil.
A arătat că nu i s-a adus la cunoștință decizia nr.46/30.05.2014 a Consiliului Director, și nici procesul-verbal al ședinței, că pârâta nu și-a respectat propria decizie prin care trebuia să-i ofere posibilitatea de a accepta reducerea timpului de lucru la 4 ore, propunere ce nu i-a fost niciodată formulată, că pârâta a angajat un al doilea paznic de vânătoare, deși, potrivit legii, trebuia sa aibă unul singur, angajarea celui de-al doilea paznic fiind făcută cu intenția clară de a da aparența unei desființări de post pentru ca ulterior acest salariat să fie menținut in funcție.
A mai susținut că pentru repararea amenajărilor și instalațiilor vânătorești nu se justifica angajarea unei alte persoane, nefiind principala atribuție a unui paznic de vânătoare, aceasta putându-se realiza de către o persoană autorizată sau o societate de profil, precum si că este suspecta noua angajare, deși pârâta cunoștea greutățile financiare și că nu are aprobate cotele de vânat.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți.
De asemenea, din oficiu, a dispus depunerea la dosar de către pârâtă a extrasului din revisal pentru lunile mai și august 2014, contractul individual de muncă al salariatului P. G., documente privind situația financiara în 2014. La solicitarea reclamantului, a încuviințat proba cu extrasul revisal privind pe salariatul P. G., organigramele si statele de funcții din ianuarie, mai si august 2014. Pârâta a depus la dosar înscrisurile solicitate.
Prin sentința civilă nr.992 din 26.02.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul V. A., împotriva pârâtei Asociația D.- Gorj.
S-a anulat decizia de concediere nr.3/14.07.2014 emisă de pârâtă.
S-a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii(15.07.2014) și până la data reîncadrării efective.
S-a respins capătul de cerere privind drepturile salariale aferente lunilor mai 2014, iunie 2014 si iulie 2014, ca rămas fără obiect.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul V. A. a fost angajat al pârâtei Asociația D.-Gorj, în baza contractului individual de muncă nr.3/18.12.2013, pe postul de paznic de vânătoare la Fondul de Vânătoare nr.28 Boboiești, pe durată nedeterminată(filele 22-23).
Prin decizia nr.3/14.07.2014 pârâta a dispus concedierea reclamantului, în baza art.65 alin.1 din Codul muncii, începând cu data de 15.07.2014(fila 12).
Decizia de concediere emisă de pârâtă, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală si temeinică, iar analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Sub aspectul legalității, reclamantul a susținut că decizia nu putea fi emisă de pârâtă în calitate de angajator, întrucât contractul este semnat, în calitate de angajator, de Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Egreta, și nu de Asociația D.-Gorj.
Instanța nu reține critica reclamantului, angajatorul său fiind pârâta Asociația D.-Gorj.
Conform mențiunilor din contractul individual de muncă al reclamantului, de la cap.A, intitulat ,,Părțile contractului,,, acesta a fost încheiat între pârâta Asociația de Vânătoare D.-Gorj și reclamantul V. A.(filele 13-15). Contractul poartă ștampila unității pârâte și nu se contestă împrejurarea că persoana ce a semnat contractul în numele angajatorului nu ar fi fost reprezentantul pârâtei.
De asemenea, din fișa postului reclamantului, anexă la contractul individual de muncă nr.3/18.12.2013, a rezultat că angajatorul reclamantului este pârâta(filele 22-23).Totodată, în registrul general de evidență al salariaților angajator al reclamantului a figurat Asociația D.-Gorj(filele 90, 91).
Și alte acte emise de pârâtă în cadrul activității sale, semnate inclusiv de reclamant(filele 24, 25, 81) confirmă calitatea de angajator a Asociației D.-Gorj.
În concluzie, instanța a considerat că în baza contractului individual de muncă nr. nr.3/18.12.2013 s-au stabilit raporturi de muncă între reclamant și pârâtă Asociația D.-Gorj, mențiunea de la finalul contractului prin care este indicat angajator Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Egreta fiind o simplă eroare materială.
Reclamantul a susținut, de asemenea, că decizia nu îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art.76 din Codul muncii, întrucât nu au fost indicate motivele ce au determinat concedierea salariatului.
În conformitate cu art.76 lit.a din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele ce au determinat concedierea. Din modul imperativ de redactare a textului rezultă că sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării acestei cerințe este nulitatea absolută. Arătarea motivelor presupune indicarea atât a motivelor de fapt, cât și a motivelor de drept ale concedierii. Motivele care conduc la concediere permit, pe de o parte, salariatului să își formuleze apărări, pe de altă parte instanței de judecată să verifice și să cenzureze manifestarea de voință a angajatorului, să verifice obiectivitatea măsurii adoptate de angajator.
În decizia contestată s-a precizat ca temei legal al concedierii art.65 alin.1 din Codul muncii, iar în fapt se justifică măsura luată prin desființarea locului de muncă, cu arătarea motivului ce a stat la baza desființării, respectiv dificultățile economice ale asociației.
Față de aceste mențiuni, instanța a apreciat că decizia îndeplinește cerința de formă privind indicarea motivelor ce au determinat concedierea, oferind posibilitatea reclamantului de a formula apărări raportat la motivul concedierii. Reclamantul pretinde că motivarea în fapt a deciziei nu trebuie să se limiteze la afirmații generale, ci trebuie menționate concret elementele ce au dus la desființarea locului de muncă, fără a preciza însă în ce ar consta aceste elemente. În motivarea netemeiniciei deciziei face referire la lipsa indicării in decizie a planului de reorganizare al asociației, însă o astfel de mențiune nu este impusă de legiuitor.
Decizia a fost criticată și cu privire la mențiunea duratei termenului în care putea fi contestată - 30 de zile calendaristice, susținându-se că, în conformitate cu art.211 din Legea nr.62/2011, termenul în care se poate contesta decizia de concediere este de 45 de zile.
Sub aspectul condițiile de formă, conform art.76 alin.1 din Codul muncii, în decizia de concediere se cuprind în mod obligatoriu: motivele concedierii, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități în cazul concedierii colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile in unitate și termenul în care salariații optează pentru a ocupa un loc de muncă vacant, in condițiile art.64.
Prin urmare, mențiunea privind termenul de contestare a deciziei de concediere nu este o mențiune obligatoriu a fi cuprinsă în decizie. Pe de altă parte, reclamantul a formulat contestația în termenul legal și, în consecință, nu a suferit nicio vătămare prin indicarea în decizie a unui alt termen de contestare.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere, s-a reținut că, potrivit art.65 Codul muncii republicat, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea locului de munca este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului si implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.
După cum rezultă din organigramele și statele de funcții, anterioare și ulterioare deciziei de concediere, locul de muncă al reclamantului a fost desființat efectiv, din două posturi de paznic de vânătoare, rămânând unul singur.
În ceea ce privește sintagma “cauză reală și serioasă”, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.420/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr.48/2014, acesta invocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective. Curtea a apreciat, că textul de lege asigură posibilitatea manifestării libertății angajatorului în funcție de factorii obiectivi care o influențează, excluzând însă o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului față de salariat.
Cauza este serioasă dacă este precisă(exactă), constituie veritabilul motiv al concedierii și nu disimulează un alt temei, cum ar fi intenția de a concedia un anumit salariat, susținându-se formal că ar exista unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului, iar motivele invocate să aibă o anumită gravitate care să impună cu adevărat reducerea locului de muncă, și este reală dacă există cu adevărat, și nu disimulează realitatea, fiind impusă de motive fără legătură cu persoana salariatului.
În speță, instanța a considerat că decizia de concediere nu a avut o cauză reală și serioasă, care să fie fundamentată pe motive independente de persoana reclamantului, așa cum impune art.65 alin.2 din Codul muncii, ci, dimpotrivă, angajatorul a urmărit îndepărtarea reclamantului din cadrul asociației, în acest sens reținând următoarele:
Reclamantul a fost concediat începând cu data de 15.07.2014.
Anterior concedierii sale, la data de 27.05.2014, pe cel de-al doilea post de paznic de vânătoare existent în cadrul asociației a fost angajat, pe durată nedeterminată, P. G., în baza contractului individual de muncă nr.5/27.05.2014(fila 92).
A treia zi de la încheierea acestui contract, prin decizia nr.46/30.05.2014, Consiliul Director al asociației a stabilit desființarea unui post de paznic de vânătoare din cele două existente în organigrama asociației(fila 66 din dosar).
Prin aceeași decizie s-a stabilit că ambii paznici de vânătoare din cadrul fondului cinegetic nr.28 Boboiești primesc preaviz începând cu data acestei decizii și că se va renunța la preavizul paznicului de vânătoare care acceptă să fie încadrat cu timp de muncă parțial, iar in cazul acceptării de către ambii paznici de vânătoare a timpului de muncă parțial, se renunță la preavizul acordat salariatului celui mai vechi.
În aceeași zi (30.05.2014) s-a emis notificarea de preaviz a reclamantului nr.48/30.05.2014(fila 8), precum și notificarea de preaviz a angajatului P. G.(fila 67).
Prin cererea înregistrată sub nr. 54/27.06.2014, formulată în termenul de preaviz(fila 68), salariatul P. G. a arătat că este de acord cu reducerea programului de lucru, la aceeași dată încheind cu pârâta actul adițional nr.5/27.05.2014 la contractul individual de muncă, prin care se modifica programul de lucru, începând cu data de 01.07.2014, de la 8 ore/zi, la 4 ore/zi, precum și salariul brut lunar, de la 850 lei la 450 lei(fila 93).
Referitor la situația financiară a asociației, din actele depuse la dosar de pârâtă(contracte de împrumut, dispoziții de încasare a aportului în numerar, registre de casă, ordine încasare numerar, balanță de verificare din 31.12.2014) rezultă că, întradevăr, asociația avea dificultăți financiare la data concedierii reclamantului, ce persistau de mai mult timp.
În acest context însă, este greu de înțeles angajarea unei alte persoane, în speță P. G., pe un post similar celui ocupat de reclamant, pe perioadă nedeterminată și aceasta, cu doar 3 zile înainte de a se hotărî desființarea unuia din cele două posturi de paznic de vânătoare.
Pârâta a susținut că lipsa surselor de venit agrava situația financiară a asociației, în condițiile în care, prin Ordinul nr.359/07.05.2014 privind aprobarea cotelor de recoltă, publicat in M.O. nr.353/14.05.2014, cota de vânat aprobată a fost nesemnificativă, dar acest ordin fusese deja publicat în Monitorul Oficial la data de 14.05.2014, fiind cunoscut de pârâta la data angajării celui de-al doilea paznic de vânătoare.
Pârâta a mai arătat că angajarea salariatului P. G. a fost necesară pentru înlăturarea deficientelor constatate de I.T.R.S.V. Râmnicu-V., invocând procesul-verbal de control din 10.03.2014 si nota de constatare nr.38/10.03.2014. Din aceste acte rezultă că instalațiile de vânătoare erau într-o stare avansată de degradare, dar nu sunt în măsură să explice această angajare, pentru o perioadă nedeterminată de timp, în condițiile în care efectuarea reparațiilor era o activitate temporară și nu era principala atribuție a unui paznic de vânătoare.
Motivul invocat de pârâtă pentru menținerea salariatului P. G. pe postul de paznic de vânătoare rămas, respectiv împrejurarea că doar acesta a fost de acord cu reducerea timpului de muncă, nu poate fi primit de instanță. Reclamantul a susținut că nu i s-a oferit niciodată posibilitatea de a lucra cu timp de muncă parțial, iar pârâta, deși îi revenea sarcina probei, conform art.272 din Codul muncii, nu a făcut dovada contrară, arătând chiar, la solicitarea instanței, că nu poate face probe în acest sens.
Procedând în acest mod, pârâta și-a încălcat propria decizie(decizia nr.46/30.05.2014), în baza căreia ambilor paznici trebuia să li se ofere posibilitatea de a accepta să fie încadrați cu timp de muncă parțial, cu renunțarea la preavizul acordat salariatului celui mai vechi, care era chiar reclamantul.
Totodată, s-a reținut că, potrivit extrasului din registrul general de evidență al salariaților(fila 101), salariatul P. G. a lucrat cu timp parțial, cu reducerea corespunzătoare a salariului, timp de trei luni(01.07._14), după care, începând cu luna octombrie 2014, i s-a acordat salariul pentru timp normal de lucru. Așadar, pârâta nu a intenționat menținerea unui angajat cu timp parțial de lucru, așa cum stabilise, datorită dificultăților privind plata salariilor, ci a urmărit îndepărtarea reclamantului din asociație.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, instanța a apreciat că este întemeiată contestația împotriva deciziei de concediere, astfel că a anulat decizia și, în temeiul dispozițiilor art.80 alin.1 si 2 din Codul muncii republicat, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii și a obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii si până la data reintegrării efective.
În ceea ce privește capătul de cerere privind drepturile salariale aferente lunilor mai 2014, iunie 2014 si iulie 2014, acesta a fost respins ca rămas fără obiect, întrucât pârâta a acordat reclamantului drepturile salariale solicitate, după cum rezultă din statele de plată depuse la dosar, împrejurare confirmată și de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă Asociația D. Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că instanța a reținut în mod greșit faptul că desființarea locului de muncă al reclamantului nu a fost efectivă, reală și serioasă, deoarece a arătat foarte clar prin actele contabile depuse la dosarul cauzei, faptul că desființarea locului de muncă a fost cauzată de deficiențele economice. Așa cum arată și contul profit și pierderi din balanța de verificare și din bilanțul contabil are un deficit de aproximativ 80.000 lei. Mai mult decât atât, instanța a reținut în mod greșit faptul că nu i s-a comunicat reclamantului faptul că poate să opteze să-și păstreze locul de muncă, în condițiile în care acceptă să i se modifice locul de muncă, deoarece acest fapt le-a fost comunicat salariaților prin afișare la sediul societății, chiar dacă nu le-a fost comunicat sub semnătură decizia.
Având în vedere cele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.
Apelanta-pârâtă Asociația D.-Gorj a depus concluzii scrise, prin care a solicitat desființarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Critica privind neobservarea caracterului efectiv al desființării postului ocupat de reclamant este vădit nefondată, în considerentele sentinței fiind expuse în mod clar motivele pentru care instanța a apreciat că această condiție de legalitate a concedierii este îndeplinită.
In ceea ce privește celelalte condiții impuse de art. 65 alin. 2 din Codul muncii, respectiv ca desființarea locului de muncă să aibă o cauză reală și serioasă, corect a reținut tribunalul că acestea nu se regăsesc în speță.
Desființarea unui loc de muncă este considerată reală atunci când prezintă caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăți economice și serioasă atunci când păstrarea acelui loc de muncă de către angajator nu ar fi posibilă fără ca aceasta să-i producă un deficit.
Sentința fondului nu neagă faptul că angajatorul avea de mai mult timp dificultăți financiare ci, reține că în pofida acestei situații, angajatorul a hotărât angajarea unei alte persoane pe un post similar celui ocupat de contestator, pentru ca după numai trei zile să decidă desființarea unuia din cele două posturi de paznic de vânătoare si să fie menținută în funcție persoana nou angajată. Angajatorul avea în schema de personal un post de paznic de vânătoare, obligație impusă de art. 18 din legea 407/2006 astfel că, în condițiile în care se confrunta cu greutăți financiare nu se justifica angajarea unui alt paznic de vânătoare pe durată nedeterminată pentru a executa activități care, oricum, nu intrau în atribuțiile principale ale unui astfel de post si aveau si un caracter temporar.
De asemenea, Curtea sesizează că deși potrivit deciziei 46/30.05.2014 ambilor paznici trebuia să li se ofere posibilitatea de a opta pentru menținerea raporturilor de muncă cu timp parțial, prioritate având contestatorul al cărui contract de muncă avea o dată mai veche, angajatorul si-a încălcat propria dispoziție, doar salariatul nou angajat fiind informat în acest sens si menținut în funcție, nefiind produsă nici o dovadă cu privire la respectarea obligației de informare a contestatorului.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că deși potrivit deciziei 46/30.05.2014 încadrarea, în continuare, pe postul de paznic urma să aibă loc cu jumătate de normă, după numai 3 luni de la aplicarea acestei decizii salariatului P., angajatorul l-a remunerat pentru timp normal de lucru.
In raport de aceste considerente, Curtea apreciază că în mod temeinic si legal s-a reținut prin sentința apelată că prin desființarea postului ocupat de contestator angajatorul nu a urmărit în mod real o redresare a situației economice prin reducerea cheltuielilor de personal, ci înlocuirea unui salariat incomod cu un altul agreat de angajator.
Așadar, în mod justificat prima instanță a apreciat că măsura concedierii contestatorului este nelegală, fiind dispusă pentru motive care țin de persoana salariatului, iar nu pentru motivele expres prevăzute de art.65 din Codul Muncii, indicat ca si temei al concedierii.
Împrejurarea că, după pronunțarea sentinței apelate s-a dispus, din nou, încetarea raporturilor de muncă cu contestatorul în temeiul art. 55 lit. b din C. Muncii nu are nici o înrâurire asupra sentinței, instanța nefiind sesizată să analizeze temeiurile ce au stat la baza noului act de concediere.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 480 C.proc.civ. apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Asociația D.- Gorj, cu sediul în Târgu-J., ., ., împotriva sentinței civile nr.992 din 26.02.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. A., cu domiciliul în comuna Cîlnic, ., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2015.
Președinte, E. B. | Judecător, G. I. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. E. B.
Tehn. E.O.
4 ex./09.07.2015
Jud. fond N. C. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
